Despre Şora, din viaţă

Johnny RĂDUCANU
Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
Despre Şora, din viaţă jpeg

Textul de față a fost gîndit de Johnny Răducanu în anul de grație 2011, pe cînd Mihai Șora împlinea 95 de ani și cîțiva tineri apropiați se străduiau să alcătuiască un volum colectiv în onoarea filozofului. Johnny s-a stins, volumul nu a mai apărut, Mihai Șora a devenit centenar, iar publicarea postumă a omagiului adus de Johnny Răducanu prietenului său capătă, acum, însemnătatea pe care nu o ating decît întîlnirile esențiale: mai mult decît o compoziție aniversară, rîndurile lui Johnny sînt forma pe care – cu o expresie a lui Mihai Șora însuși – o ia, uneori, îmbrățișarea: „ceea ce, «la capătul» drumului (mai exact, «la vîrful» ex-primat al im-presiei), poți cîștiga în relieful lui a avea față de nedeosebirea lui a fi.“ (Mulțumiri doamnei Mirela Adăscăliței pentru sprijinul de atunci și pentru îngrijirea textului.)

Îmi face o mare onoare să vorbesc despre Mihai Șora – un personaj pe cît de aparte, pe atît de complex și de nelaîndemînă de cunoscut. Nu sînt mulți cei care împart cu domnia-sa, pînă astăzi, amintirea unor împrejurări plăcute (ba chiar foarte!), presărate de a lungul mai multor decenii.

L-am cunoscut mai întîi de departe, prin domnii Eugen Schileru și Oscar Lemnaru, două figuri culturale importante și nedespărțite, al căror protejat am avut onoarea să fiu, în special al lui Ninel Schileru. L-am văzut stînd de vorbă cu aceștia – frecventați de mulți oameni de cultură și de literatură – și m a frapat prezența și vivacitatea acestui domn mai în vîrstă decît mine. Prima întrebare pe care i-am pus-o atunci lui Ninel a fost despre alura lui de sportiv, de campion. „Aaa“ – zice –, „nu te mira, dragă Johnny, a mers pe jos toată viața.“ Pe atunci, eu eram încă destul de tînăr și n-am dat faptului prea multă greutate… Am spus: „Și ce dacă a mers pe jos? Și eu merg pe jos!“ Dar uite că, acum, la vîrsta domniei-sale (și chiar la a mea), această simplă deprindere se dovedește a nu fi fost puțin lucru.

Nu ne-am cunoscut personal decît ani mai tîrziu, prin Nichita Stănescu. Nichita avea obiceiul să-și invite prietenii la așa-zisele taclale. De tot felul. Era pe timpul cînd, în această parte a lumii, mai „funcționau“ cele patru anotimpuri, era primăvară, vară, toamnă, iarnă, și toată lumea se bucura de acest fenomen al naturii. Toamna era molcomă, cu soare blînd și cu frunze cărămizii, culoare după care eu sînt topit, chiar și zburătoarele erau mai împăcate, iar oamenii reușeau să își găsească numitorul comun, ca să se simtă cît mai bine împreună, fiecare cu fiecare. E drept că oamenii de atunci erau alții decît cei de astăzi…

Așadar, într-una dintre toamnele acelea l-am cunoscut pe domnul Șora. De obicei, cînd Nichita incita la astfel de seri de povestit impresii, sau pur și simplu de vorbit verzi și uscate, apartamentul lui se ocupa cu tot felul de oameni, care veneau și plecau. Însă în seara aceea, după ce, la început, s-au perindat multe figuri (pe care nu le mai pot enumera, chiar dacă sînt toate cunoscute – poeți, oameni de cultură), după un timp, am rămas doar trei persoane. Această parte este cea care nu mi s-a putut șterge din memorie nici pînă astăzi: trei oameni vorbind o întreagă noapte, pînă dimineața, tîrziu – Nichita, domnul Șora și subsemnatul.

1 jpg jpeg

„La acest salt din întîmplător în necesar intervine atenția.” – Mihai Şora, A fi, a face, a avea

Oamenii foarte înzestrați și cu experiență de viață, oamenii de cultură precum domnul Șora, care și atunci, ca și acum, știa foarte multe, ies mai puțin din ei înșiși și mai rar le place să vorbească. Ei vorbesc așa, printre rînduri… Dar, în seara aceea și în dimineața următoare, Șora a vorbit foarte mult: Nichita avea talentul de a îmboldi omul, de a-l aduce la înălțimea lui adevărată, dîndu-i ocazia să exprime cam ce a făcut mai frumos în viață. Era minunată noaptea! Șora povestea o mulțime de lucruri din Franța, din timpul studiilor dumnealui, despre cum îi frecventase pe Cioran și pe alte mari personalități ca Eugen Ionescu sau Mircea Eliade. Vorbea de Nae Ionescu, care le fusese profesor și care nu-și găsise egalul. Ionescu avea niște cursuri formidabile, care te lăsau mut de uimire, iar Șora încă se arăta impresionat de ele.

Ca povestitor, Șora are și fantezia imaginilor, dar se poate exprima și mai frust. Am observat mereu, de atunci, cum domnia-sa atacă esența lucrurilor, după care le dezvoltă, nu foarte mult, doar puțin, însă ajungi pe nesimțite să-ți creezi în minte o imagine ca-ntr-o nuvelă frumoasă de Cehov (care-mi place foarte mult). La fel, lucruri extraordinare se povesteau și atunci, și cu ele a trecut toată noaptea, nici n-am simțit cînd a venit dimineața; doar am văzut deodată că ceasul arăta 9 și jumătate – la 10 aveam un concert matinal la Filarmonică, noroc că nu era prea departe…

Și așa s-a făcut că acest domn Șora mi a rămas în suflet definitiv.

Au trecut de-atunci cîteva decenii, l-am mai văzut de foarte multe ori de-a lungul anilor, în diferite împrejurări, la fel de vivant, mergea tot pe jos, era modest (chiar enervant de modest!), vorbea puțin, foarte puțin, dar avea un zîmbet anume, care te făcea să înțelegi, dacă erai atent, că ar fi fost inutil să mai și vorbească. Îl vedeam uneori la concertele mele, aplaudînd cu multă căldură, și m-am obișnuit să-l consider unul dintre personajele importante din viața mea, un sprijin de ordin superior. M-am simțit întotdeauna foarte fericit să-l cunosc fiindcă Șora are talentul de a-i îmblînzi chiar și pe oamenii mai puțin duși la bibliotecă, mai puțin dedați cititului cărților, cîștigîndu-le respectul. Și nici măcar nu se impune în adevăratul sens al cuvîntului, nu are nevoie: dumnealui are un zîmbet care spune tot, o privire, o gestică, ba chiar și un mers care-ți stîrnește interesul, chiar dacă nu știi cine este cînd îl vezi pe stradă.

Încă o mică întîmplare mai țin să povestesc, auzită de la Schileru, fiindcă ea mă pune pe gînduri și astăzi. Dacă ar fi numai aceasta, și domnul Șora ar avea de ce să fie privit cu mare admirație. Închipuiți-vă că acest domn, tînăr fiind, a venit de la Paris în vizită în țară, să-și vadă părinții, după zece ani de străinătate, și tocmai atunci s-a întîmplat că sinistrul Partid Comunist a pus mîna pe țară, a început să controleze tot, iar pe domnia-sa nu l-a mai lăsat să plece înapoi în Franța. Stînd atîția ani la Paris, vorbea, evident, franceza ca un nativ, ba chiar nu orice franceză, ci una profund culturală, așa că a fost angajat ca funcționar la Ministerul de Externe – această formă au găsit-o comuniștii de a profita de domnia-sa. Și acolo s-a întîmplat un episod de neuitat pentru mine, pentru humorul și morala lui, pe niște ploi calde și copioase de vară, cînd canalizările din București se înfundau – mereu o dată pe an, cam de Sfîntul Ilie (un spectacol rar). Cine se încumeta să iasă în stradă o făcea în picioarele goale (și eu am umblat așa, ca mulți alții). Ne suflecam pantalonii și mergeam pe jos. Era și plăcut; mie, unuia, îmi plăcea: apa era caldă, Bucureștiul, la ora aceea, era curat, eram puțini oameni, nu ca astăzi. Domnul Șora, cînd a văzut că nu stă ploaia, și-a luat pantofii, i-a legat cu șireturile la umăr, și-a suflecat pantalonii și-a plecat acasă în picioarele goale, sub privirile funcționarilor de la Externe. Dar lor nu le-a plăcut acest comportament; comuniștii erau un paradox: dacă erai din popor, trebuia, după ei, să fii „popular“, să mergi pe jos, să nu faci pe nebunul; ori, dacă erai „diplomat“, trebuia să fii exact ca țoapa cînd s-a văzut în copac. Cu alte cuvinte, să umbli numai cu limuzina și totul să fie făcut ostentativ. Deci nu le-a plăcut acest domn, nu le-a plăcut faptul că sfida toată instituția ministerului, ca un golan, provocîndu-i mereu și trecînd, ca acum, prin fața lor în picioarele goale. L-au dat afară. Așa ceva era o nenorocire în acele vremuri, noroc că, dintre intelectuali, s-a mai găsit cine să îndrăznească și să poată întrebuința inteligența și știința domniei-sale. Șora nu a fost prea abătut însă; ba, ca un perfect gentleman, chiar se amuza. Nu este om mare, din ce-am cunoscut eu, care să facă altfel; acesta e și unul din marile secrete: să treci cît se poate de nonșalant peste toate necazurile pe care ți le oferă societatea, care, adesea, te trezești că te atacă, uneori cu josnicie. A ieșit afară din povestea aceasta, a mers mai departe pe culoarul vieții pe care și l-a ales, ca intelectual, și a supraviețuit. Mie, care iubesc cel mai mult lucrurile simple, trăite, mi se pare și astăzi extraordinară întîmplarea: trebuie să vezi și să înțelegi, în adîncime, cum s-a confruntat firescul unui om cu nebunia unei lumi, iar omul a ieșit – poate nu învingător, dar, în orice caz – la lumină.

De-atîtea ori ne-am intersectat drumurile pe parcursul a decenii, încît sînt în măsură să spun că cine îl cunoaște găsește în domnia-sa un teritoriu de pace și curajul de a merge mai departe. În circumstanțele comune ale vieții, este un tip extraordinar de folositor, doar că noi nu știm niciodată să-i folosim bine pe acești oameni (însă iată o discuție pe care n-am s-o încep acum). Domniei-sale, ca prezență civică într-o societate care astăzi a ajuns într-o stare deplorabilă, ar trebui măcar să i se acorde șansa de a sta înaintea tinerilor în mîinile cărora va ajunge țara mai departe, fiindcă am rămas prea săraci în modele. Domnul Șora continuă să stea în umbră, și numai clasa intelectuală îl cunoaște și îl respectă.

Ar mai fi o istorie pe care aș vrea s-o spun, mai din anii din urmă: bolnav fiind, am fost mereu internat prin spitale și, de cîteva ori, mi-am și văzut moartea cu ochii. Deci, stînd așa în spital, îmi dă telefon domnul Șora și mă întreabă ce mai fac. Îi povestesc eu cum accept voluntar situația, dacă tot n-am de ales. Numai glasul domniei-sale și ideea că aveam lîngă mine, cu gîndul, un prieten au făcut să-mi fie mai bine. Iar domnul Șora ce credeți că a spus? „Johnnică, aș vrea să-ți citesc la telefon «Ivan Turbincă».“ Și doar n-o să credeți că l a citit ca un funcționar, ci l-a interpretat, cu voci, cu personaje, cu nuanțe între diferitele situații, încît am văzut aievea tot parcursul gîndului lui Creangă și a fost un regal – m-am trezit parcă vindecat. Cea mai tare medicină aceasta este: o vorbă bună, cineva care îți povestește ceva fermecător și care nu are nici o legătură cu boala; o doctorie psihică, deci, care pătrunde și te întărește acolo unde nu pot nici o boală și nici un instrument medical să ajungă. Șora mi-a citit toată povestea, interpretată extraordinar, chiar și cu virgule și nuanțe care nu se găsesc în pagina scrisă de Creangă, iar, din modulațiile vocii sale, vedeai că soarele a apus sau că vîntul bătea… Totul era în vocea sa! Creangă însuși ar fi fost fericit să-l audă.

Așadar, acest domn Mihai Șora îm­pli­nește astăzi 95 [sic!] de ani, și nu întîmplă­tor, cred eu. Probabil că unul dintre secretele ajungerii la această vîrstă este să iubești mereu și să nu te pleci niciodată în fața răului, nici în fața forțelor din jurul nostru care ne îneacă pe nesimțite spiritul, dacă nu știm să ne păstrăm curați.

La mulți ani, Mihai! 

Johnny Răducanu (1931-2011) a fost muzician, autor și interpret de muzică jazz.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ursula von der Leyen FOTO EPA EFE jpg
Noi sancţiuni împotriva Rusiei propuse de Comisia Europeană, printre care şi plafonarea preţului la petrol
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, astfel încât "Kremlinul să plătească" pentru escaladarea conflictului în Ucraina prin 'simulacrele' de referendumuri din teritoriile ocupate.
vladimir putin si bomba nucleara
Putin este „complet încolțit”, ceea ce crește probabilitatea de a folosi arme nucleare, crede un fost ofițer CIA
Probabilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să apeleze la arme nucleare tactice în Ucraina crește pe măsură ce se simte încolțit din pricina eșecurilor sale militare, spune un fost ofițer CIA.
spymaster serial foto HBO Max jpg
HBO Max face un serial despre spioni și Ceaușescu. Cine interpretează rolurile principale
„Spy/Master“ este un serial-dramă a cărui acțiune se desfășoară în timpul Războiului Rece și spune povestea unui spion dublu, mâna dreaptă a dictatorului Nicolae Ceaușescu.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.