Despre „sclavii energetici” și o „greșeală de tinerețe”
„Ce e energia?” Mă uit în buzunar și găsesc o variantă de a o defini. Pentru mine, ca simplu consumator, energie înseamnă două facturi și un bon: factura de curent, cea de gaze și bonul pentru plinul de benzină.
Dar mai sînt și alte bonuri. Energia e parte din costurile de producție și intră în joc în mecanismul de calculare a prețului pentru o pleiadă de produse și de servicii, pentru că în economie dematerializare completă nu există. Prin urmare, scumpirea energiei trage în sus prețurile la aproape orice cumpăr.
Închid aici portofelul fiindcă, preocupat de tarife, n-am zis nimic de energie. Energia e, de fapt, un flux fizic, nu monetar. Ce mi-ar spune factura de electricitate dacă ar putea să-mi vorbească? Să mă uit lîngă leii plătiți, să încercuiesc „kWh”. Acolo e fluxul fizic…
Deci kWh e kilowatt-oră. Măsoară energia oferită de o sursă cu puterea de 1.000 de wați într-o unitate de timp de o oră. Dar ce e Watt-ul? Puterea egală cu un Joule efectuat în unitatea de timp de o secundă. Pentru Joule, deschid cartea de fizică. Este egal cu lucrul efectuat de o forță de un Newton care își deplasează punctul de aplicație pe o distanță de un metru. Dar Joule-ul îmi trezește atenția pentru ce reprezintă: „unitatea valabilă pentru măsurarea tuturor formelor de transfer energetic”. În termeni mai filozofici, am ajuns la „unitatea ce unește”.
De cele mai multe ori vorbesc de „energii”, la plural. Fac asta prins în bătălia „regenerabile versus fosile”. Fizica mă invită acum să o abordez ca pe o noțiune unitară. Energia este, prin definiție: „mărimea ce măsoară potențialul unui sistem de a efectua o transformare”. Deci nimic nu trece de la starea în care se află la o nouă stare dacă nu dispune de acest potențial. În termeni mai filozofici, fără energie nu poate exista schimbare. Să înțeleg că nu există „dezvoltare”, „creștere” fără consum de energie!?
În viziunea mea e așa, diversele sisteme sociale sînt conectate între ele prin fluxuri și funcționează pe baza lor. Iar energia este un flux fundamental, care le pune în mișcare pe toate. Apoi, cînd un flux anume cunoaște o perturbare, diverse sisteme sociale intră în criză. Dacă fluxul în cauză este cel al energiei, problema este una foarte sensibilă pentru toate sistemele sociale. N-ar mai putea să miște…
Societățile umane nu au acordat importanță virușilor. Și chiar acum fluxul biologic al speciei umane se confruntă cu unul. Trăim repercusiunile în numeroase sisteme: sănătate, educație, comercial, politic, informațional etc. De doi ani, „antroposfera” (ansamblul constructelor umane) are metabolismul dereglat. Dar fluxul fizic al energiei se îngroașă de aproximativ două secole. Noi îi acordăm atenție în anumite momente, atunci cînd determină niște tulburări în piețe. Așa, cam pe nevăzute, fluxul energiei a ajuns astăzi la hipertrofie.
Pe de o parte, generarea fluxului energiei absoarbe în zile și luni resurse cărora natura le dă naștere fizic și biologic în mii și chiar milioane de ani. Deci consumă resurse care, la scara de timp a societății umane, nu sînt regenerabile. O energie colosală este extrasă permanent din toate sferele: litosferă, biosferă, pedosferă, hidrosferă. Extractivismul înghite avid din toate. Un exemplu. Barilul este un butoi standard de metal, de 80 cm x 50 cm. Omenirea consumă zilnic aproximativ 100 de milioane de barili. Puși unul lîngă celălalt sînt 50.000 de kilometri, mai mult decît înconjurul Pămîntului la ecuator (40.000 de kilometri). Unul peste altul, obții o coloană de 80.000 de kilometri. În mai puțin de cinci zile de consum, coloana ajunge la Lună!
Pe de altă parte, fluxul energetic aruncă în atmosferă miliarde de gigatone de gaze cu efect de seră (GES). Creșterea concentrației de GES este la originea unei acumulări semnificative de energie sub formă de căldură la suprafața globului. „Încălzirea globală” e fluxul termic. Din căldura generată, din fericire 91% este captată de oceane (vor mai putea face asta?), 5% de suprafețele continentale. 3% e absorbită de masele de gheață determinînd topirea lumii albe (calotele glaciare, banchiza, ghețari montani, stratul de zăpadă). „Doar” 1% încălzește deocamdată atmosfera.
Întrebare: de ce societățile noastre acceptă procesul patologic al energiei? Să enunț vreo zece elemente de răspuns în vrac? Folosesc spațiul pentru detalierea celor două din titlu. Iată „greșeală de tinerețe” a economiei. De la începuturile sale, economia a făcut alegerea să ignore .natura Asta, dintr-o intenție destul de inocentă, și anume să scape de științele naturale. Fizica și biologia erau prestigioase atunci. Economia urmărea să se afirme ca disciplină autonomă. Atunci economiștii au preferat să se centreze pe „preț”, să-l formalizeze matematicește („piețe”). Limbajul matematic dă bine, face mai „științific”.
Dar există și o intenție mai puțin avuabilă. Iată îndemnul unuia dintre primii mari economiști, Jean-Baptiste Say, în 1804: „Resursele naturale sînt inepuizabile, fără a fi considerate așa nu le-am putea obține gratuit. Fiindcă nu se multiplică sau epuizează, ele nu fac obiectul economiei”.
Economia a fost organizată voit fără natură, singurii factori limitativi reținuți fiind capitalul și munca oamenilor. Să vedem. Cumpăr pește. Prețul plătit îl va retribui pe cel care a investit în barcă, apoi pe pescarul care mi-a adus peștele la mal. Ecosistemele marine și speciile care au asigurat bancurile sînt „invizibile”, nu primesc nimic din preț. Uite și „aurul negru”. Sînt retribuiți oamenii care extrag, transportă, rafinează, atacă sau apără militar petrolul. Nimic despre efortul naturii care l-a format (pînă la 300 de milioane de ani).
Conceptual, greșeala de tinerețe a economiei este lipsa de preocupare pentru „capacitatea de susținere”, care necesită pîrghii pentru „reproducerea capitalului natural”.
A doua parte a titlului. El sugerează că această greșeală a economiei „ne aranjează”, fiindcă o economie organizată așa ne oferă „sclavi energetici”. Unora semnificativ mai mult decît altora (să nu glumim cu inegalitățile!). „Nababi” mai mari sau mai mici…
O bandă desenată franțuzească, Le Monde sans fin (2021), născută din colaborarea unui expert de top din domeniul climă-energie (J.-M. Jancovici) cu un ilustrator fantastic (C. Blain), face o demonstrație nonformală, amuzantă, dar foarte consistentă. BD-ul arată că fiecare pămîntean consumă astăzi în medie echivalentul a 22.000 kWh pe an. Asta e posibil doar prin exploatarea masivă a energiilor fosile (petrol, cărbune, gaze). Care, de decenii, reprezintă peste 80% din totalul energiei consumate (procent constant, dar total în creștere). Răsfoind, aflăm că pentru obținerea unui flux echivalent din energia umană (munca omului, cu brațele și picioarele), în medie fiecare locuitor al planetei ar avea nevoie astăzi în permanență de 200 de „sclavi energetici”. Chiar spre 600 pentru a servi europeanul mediu (semnificativ mai bogat, deci mai consumator decît pămînteanul mediu)!
Bineînțeles, sclavul energetic e doar un indicator. „Sclavia” lui e ipotetică, dar metafora ne ajută să conștientizăm că menținerea nivelului global de consum reprezintă o imposibilitate fizică în absența fluxului colosal de energie consumată. În același timp, menținerea unui flux de energie crescut a devenit o imposibilitate pentru gestionarea dereglării climatice. Bag în priză mixerul de bucătărie? Patru sclavi puternici pedalează neobosiți ca să-mi pot face supa-cremă. Utilizez un tractor pentru lucrul la cîmp? Atunci 600 de sclavi lucrează pentru mine. TIR-ul îmi aduce să beau apă din pet? Înseamnă că 4.000 de sclavi o cară pe șoselele țării fără să scrîșnească din dinți.
Exprimată metaforic, problema noastră e: „Cum eliberăm sclavii energetici?”. „Antisclavagismul” energetic este deci o mare bătălie a epocii noastre. Doar dacă avem curajul să o purtăm o putem cîștiga. Strategia este corijarea greșelii de tinerețe a economiei. Natura chiar e prețioasă, deci chiar nu putem continua să o reducem la un ansamblu gratuit și infinit de resurse la dispoziția unui om care se consideră superior funcționării ei. Omul nu trăiește „în”, ci este „al” naturii. Dacă imaginarul nostru va asimila asta, atunci economia va putea lua ca model ecosistemele: frugalitate, eficiență, regenerabilitate, întrajutorare între indivizi și specii (da, întrajutorare, am zis bine). Așa eliberăm rapid foarte mulți sclavi energetici și calmăm fluxul energiei.
Bogdan Gioară este politolog, fondator al Asociației Reper21.
