Despre risipa alimentară

Adrian DOHOTARU
30 aprilie 2020
Despre risipa alimentară jpeg

Unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie sînt din Livada Palacsoy din Cluj, cînd mîncam și culegeam fructe și legume. Bunicul era paznic în livadă, după pensionarea din armată. Primea ca plată un lot de teren. Cum nu aveam rude sau bunici la țară, livada era țara mea de vară. Mîncam mere, pere, strugurei roșii, coacăze și alergam cu Frunza, cîinele care prindea iepuri. Livada aproviziona o bună parte din Cluj pînă să devină falimentară, apoi să fie privatizată și nefuncțională din cauza litigiilor îndelungate și a revendicărilor, plus a presiunilor ca, în timp, fosta livadă să lase loc investițiilor imobiliare. Ca să salvăm cît putem din amintirea acelei livezi, acum încerc să conving Primăria și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) să încercăm pe vreo sută de hectare din ce administrează USAMV din fosta livadă să facem un experiment național de grădinărit comunitar.

Mi-a rămas imprimat gustul legumelor și fructelor, mai plin decît al legumelor și fructelor de import, cu care am fost apoi invadați la finalul anilor 1990 și 2000. Piețele au fost înlocuite de-a lungul timpului de supermarket-uri și mall-uri, produsele locale de cele internaționale. Odată cu creșterea puterii de cumpărare, am început să consumăm mai mult, dar și să aruncăm mai mult. Se estimează că acum aruncăm o treime din mîncare. Vine de la producători risipa, dar și de la retailer-i, iar de ani buni în România vine și de la consumatori, mai ales în orașele ceva mai bogate. Astfel de cantități sînt o abstracțiune, dar am simțit pe pielea mea ce înseamnă să arunci mîncarea cînd am lucrat scurt timp și am locuit, într-un experiment artistic și antropologic, într-o rampă de gunoi, la Pata Rît de lîngă Cluj. Puțea mîncarea aruncată de îți muta nasul. Și era multă, deșeul biodegradabil fiind peste jumătate din ce se arunca.

Eu culegeam PET-uri pe un munte de deșeuri și, cum nu se face la noi colectare separată, decît în mică măsură, dădeam resturile de mîncare la o parte, ca să iau plasticul. Romii alături de care munceam mă mai serveau cu cîte o banană întreagă sau cu ciocolată expirată, dar mărturisesc că eram așa de îngrețoșat că nu am putut mînca de la ei. I-am simțit puțin dezamăgiți, ca și cum nu eram de-al lor, și refuzul a rămas într-un colțișor al minții. Asta pînă am găsit o pungă cu sărățele, aproape neatinsă, într-un coș în Parlament, lîngă plen. Am mîncat-o, îmi era chiar foame, amintindu-mi de lucrătorii din salubritate. Eram conștient că e un gest rebel, performativ, de aceea am scris despre asta. Sigur că am pus gestul în contextul risipei de alimente, al unei legi funcționale care să combată risipa și să redistribuie surplusul, cînd sînt oameni în țară care nu au ce mînca. În ridiculizarea mediatică se pierduse semnificația gestului, dar erau și destule relatări favorabile. Țin minte că reporteri care simpatizau gestul, cînd le povesteam cîte PET-uri inutile erau în gunoi, la Parlament, mă rugau să filmăm cum beau apă de la robinet, de parcă era un act „senzațional” de normalitate.

Despre această nouă normalitate consumeristă trebuie să discutăm pentru că a fi cumpătați la nivel individual nu este îndeajuns, căci sistemul trebuie să redevină cumpătat. Restricția unor nevoi personale e relevantă doar cînd declanșăm un val de schimbări sistemice în modul în care producem mîncarea, o ambalăm, o distribuim și o consumăm. Aproape jumătate din costul unui produs este ambalajul. Ce are dacă revenim la vrac? A, se diminuează profitul? Asta e.

colaj2 jpg jpeg

Spre alterglobalizare

Se știe, nu toată lumea este responsabilă pentru încălzirea globală în aceeași măsură, există o inegalitate puternică a responsabilității atîta timp cît s-a dovedit că cele mai poluante o sută de companii, private sau de stat, sînt responsabile pentru 70% din emisiile de seră. Există o asimetrie informațională între datele pe care le avem noi, consumatorii, în raport cu producătorii, chiar și o parte din decidenți. Ei știu că poluează, dar rămîn prizonieri, dincolo de intenții veroase, ai unei paradigme nesustenabile de a face profit, în care costurile sociale și de mediu sînt externalizate. Industria alimentară a devenit mai poluantă decît industria. Pădurile amazoniene sînt rase pentru soia, cu care sînt hrănite vacile, carnea de vită, transportată apoi mii de kilometri, fiind mult mai poluantă decît orice alt tip de carne.

Doar agricultura e responsabilă în ultimul deceniu de aproximativ 20% din gazele cu emisie de seră. E și responsabilă pentru risipă din etapa de producție. Hrana risipită, care înseamnă aproximativ un trilion de dolari, ar hrăni două miliarde de oameni. În prezent, 800 de milioane de oameni suferă de foame în lume. 225.000 de copii în România, mai ales în mediul rural, se culcă flămînzi. Pentru ei trebuie gîndite politici, la care industria alimentară se opune pentru că diminuează profiturile, pentru a reduce considerabil risipa. În continuare, se aruncă la gunoi cantități impresionante de mîncare din lanțurile de retail. Acea mîncare poate ajunge la persoane vulnerabile printr-o lege a risipei funcționale, care permite formarea de bănci pentru alimente. Legea, arătam mai demult, inclusiv prin performance-ul din Parlament, e impracticabilă, mai mult pe hîrtie, de aceea trebuie gîndite măsuri mai soft, ca facilitățile fiscale, la care acum se lucrează, dar și altele mai dure, pentru a face obligatorie diminuarea risipei alimentare.

Fiecare kilogram de carne necesită multe kilograme de grîne pentru hrana animalelor, iar acestea, la rîndul lor, necesită folosirea fertilizatorilor care conţin azot, astfel încît cantitatea de protoxid de azot eliberată în atmosferă per calorie de carne (şi lactate) este mult mai mare decît dacă ne-am rezuma la a ne hrăni numai cu grîne şi legume. O dietă standard occidentală, bazată pe multă carne, e de cinci ori mai poluantă decît una vegană.

Eu însumi sînt omnivor, dar aici e necesară pe de-o parte o restricție a nevoilor, sau mai bine zis a poftelor, pentru a reduce consumul de carne, dar și să ne asigurăm că ceea ce consumăm vine din lanțuri scurte de aprovizionare, nu de la agrobusiness-uri, care transportă hrana de pe un continent pe altul, poluînd planeta și sărăcind comunitățile locale, după cum bine arată Stefano Liberti în Stăpînii hranei (în sensul conștientizării amprentei noastre asupra mediului, recomand întreaga colecție de mediu, singura din România, a Editurii Seneca).

Invadarea teritoriului animalelor și proliferarea unor obiceiuri dezgustătoare de a mînca animale sălbatice au condus și la actuala pandemie COVID-19, localizată în piața de carne din Wuhan și care apoi s-a răspîndit în întreaga lume. De aceea, trebuie să înțelegem dimensiunea eco-sistemică a pandemiei, așa cum avertizau cercetătorii de la SARS 1.

Înțelegerea mai amplă a dimensiunii eco-sistemice a pandemiei ne poate conduce la o nouă cumpătare colectivă prin descreșterea treptată a economiei, care nu trebuie înțeleasă ca sărăcire, ci ca restricție a nevoilor și mai ales a cererii, care sînt, de fapt, adesea create arbitrar printr-o abundență a ofertei. Criza economică survenită în urma pandemiei ne poate conduce la o alterglobalizare, prin care să conștientizăm impactul nostru asupra eco-sistemului, care se repliază acum aducîndu-ne (și o zic fără a-l antropomorfiza prea tare) și la internalizarea costurilor sociale și de mediu. Iar asta nu ține de responsabilitatea individului, ci de schimbări structurale în sistemul nostru economic și politic, pentru a permite o cumpătare a copiilor și nepoților noștri care să îi facă să se rușineze, înțelegători totuși, de ignoranța părinților și bunicilor lor din Evul Media.

Adrian Dohotaru este deputat independent de Cluj.

Legendă colaj 1, realizat alături de Radu Gaciu (sus): Ce ar fi dacă natura ne-a închis în casă ca să plătim pentru păcatele noastre, pentru pofta cu care ne-am îmbuibat dintr-o planetă pe care am sărăcit-o, ale cărei habitate le-am invadat și le-am distrus, păcate pentru care acum animalele contraatacă? Dacă timpul în care ne izolăm ne învață mai bine umilința, solidaritatea, bunătatea, poate că virusul acesta are un sens. Sau poate că doar copiii noștri vor învăța peste ani și ani din pedeapsa naturii și vor auzi chemarea căprioarei: „Lăsați copiii să vină la mine”. Nu ca vînători, nu ca prădători, nu ca stăpînitori ai naturii, ci ca observatori într-o lume în care mediul nu mai e înconjurător pentru că nu noi, oamenii, sîntem în centrul său. Îi citesc lui Matei Doctorul Aumădoare, care știe limba păsărilor, cailor și mistreților, el pleacă la geam ca să le spună „ceaca”.

Legendă colaj 2, realizat alături de Radu Gaciu (jos): Cum stăm acasă, ne jucăm cu Lego. Fiul meu mai mare vrea la picnic, îi spun că îl facem pe acoperișul blocului, unde tare ne-am dori o grădină comunitară suspendată, de loisir, dar să avem și răsaduri de legume. Deja în Singapore, politici oficiale încurajează crearea de grădini suspendate pentru a suplini într-un mod rezilient unele probleme de import de legume.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

NATO - Ucraina - Rusia FOTO Shutterstock
NATO ar putea ataca armata rusă din Ucraina dacă Putin va utiliza arme nucleare tactice
„Într-o astfel de situație, s-ar ajunge la un răspuns convențional în Ucraina”, a declarat ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau.
Blog jpg
Rusia își anunță azi Noul său Spațiu Vital clădit în văzul unei lumi care nu a vrut să vadă
Din această după-amiază, mai precis după ce Putin va anunța anexarea celor patru noi teritorii ucrainene, lumea se va găsi confruntată cu începutul unei noi etape tragice a istoriei sale.
Templul mare de andezit  Foro Daniel Guță (2) JPG
Templul mare de andezit din Sarmizegetusa Regia va fi restaurat. Istoria uriașei construcții antice VIDEO
Templul mare de andezit din Sarmizegetusa Regia va fi restaurat, cu fonduri europene, iar înfățișarea ruinelor sale va fi modificată. Construcția antică este cuprinsă în proiectul de reabilitare a Terasei a X-a.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.