Despre realism și (pre-)facerea filmului

Publicat în Dilema Veche nr. 1031 din 11 ianuarie – 17 ianuarie 2024
Bardo
Bardo

În Societatea spectacolului (Editura RAO, 2006), Guy Debord afirma că „în realitatea răsturnată, adevărul este un moment al falsității”, iar poate că astăzi, mai mult decît oricînd, industria cinematografică este dominată de forme acute ale duplicității și ale imposturii. Raportată la fiecare context socio-politic-cultural în parte, această industrie oferă activ – fie șanse, fie echitate, fel și fel de promisiuni deghizate într-un spectacol opulent, regizat poate de Baz Luhrmann, pe care îl găsim în adevărata sa măreție unde, dacă nu acasă, la Hollywood?

Filmul în sine, structural vorbind, reprezintă o pre-facere a lumii, un construct în cel mai mic detaliu, condus și confecționat; paradoxal (sau nu?), cu atît mai mult dacă vorbim despre convenția realistă. Primul pas pentru a obține efectul de autenticitate esențial în filmul realist este însăși fabricarea, piesă cu piesă precum într-un puzzle, a unei povești cît mai verosimile. Roland Barthes spune despre scriitura realistă că este „împovărată cu cele mai spectaculoase semne ale prelucrării” (Romanul scriiturii, Editura Univers, 1987), iar în construcția filmică a lumii realiste procesul, dar și intenția, sînt unele prefabricate și prelucrate de la start pînă la final. Măreția este atunci cînd apare șansa unui accident sau a unei surprize care aduce la suprafață, în amalgamul de artefacte, acel moment real de real. Începînd cu neorealismul italian sau cu Noul Val francez, aceste felii de viață atît de necesare spectatorului construiesc tocmai complexul mumiei de care vorbește André Bazin, îmbălsămînd imagini desprinse dintr-o realitate identificabilă și oferind posibilitatea de a le derula ori de cîte ori dorim, atît timp cît filmul va exista.

 We need the excuse of a fiction to stage what we really are. / Avem nevoie de pretextul unei ficțiuni pentru a arăta ce sîntem cu adevărat. – Slavoj Žižek

Fabricarea unui film bine-compus (în accepțiunea publicului larg) este una anevoioasă – începînd cu scrierea scenariului, în conformitate cu tendințele actuale (conceptuale și tehnice), continuînd cu etapa de casting (dominată de star-system – fie starurile hollywoodiene, fie influencer-ii digitalului) și cu decupajul fabricat (în funcție de intenția speculată) și finalizînd cu etapa de producție propriu-zisă, care presupune un șir constant în „găsirea celei mai bune duble”. În cazurile unei producții bazate mai mult pe adevăr și mai puțin pe ego și falsitate, tocmai în aceste etape premergătoare nașterii filmului constă reala împlinire. În urma lor survine o nouă ispită indispensabilă – cea a montajului, a cosmetizării și a alterării realului, printr-un proces care transformă încă o dată filmul într-unul nou. Ultima oprire transformatoare a filmului o reprezintă momentul în care acesta ajunge în mîinile spectatorilor, devenind, pentru fiecare în parte, o nouă poveste, poate cea mai onestă și nedirijată dintre toate.

 I tend to think it’s not what you leave in but what you leave out that’s most important. / Tind să cred că nu ceea ce păstrezi, ci ceea ce omiți este cel mai important. – Peter Morgan, creatorul serialului The Crown (2016-2023) 

În contextul acestei tematici, aș aduce în discuție cazul faimoaselor biopic-uri, acele „filme bazate pe povești reale”. De îndată ce citești acest mesaj pe genericul de început al unui film, știi că ceea ce vei vedea nu va reprezenta povestea reală, ci mai degrabă o proiecție inspirată dintr-o poveste ce a fost cîndva una reală și în jurul căreia se va broda necontenit. Aceste povești se împart la rîndul lor în mai multe tipuri de drame, fie unele istorice, politic-sociale, precum: Oppenheimer (r. Christopher Nolan, 2023), The Swimmers (r. Sally El Hosaini, 2022); fie unele motivaționale, în jurul unor nume inspiraționale (sportive, de cele mai multe ori): Nyad (r. Jimmy Chin, Elizabeth Chai Vasarhelyi, 2023) sau I, Tonya (r. Craig Gillespie, 2017); fie unele ce urmăresc personalități sau povești controversate: Blonde (r. Andrew Dominik, 2022) sau Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story (r. Jason McCormick, 2022), cel din urmă fiind poate apogeul în tendințele controversate instituite de către Netflix asupra show-urilor de tip true crime. Există, însă, și multe exemple care solidifică (subiectiv) credibilitatea poveștii, într-un sens sau altul. Pentru Erin Brockovich (r. Steven Soderbergh, 2000), reala Erin a confirmat acuratețea poveștii și, mai ales, a modului în care ea a fost reprezentată de către Julia Roberts, în timp ce despre filmul Fargo (r. Joel Coen, 1996), care se deschide cu mesajul „bazat pe o poveste adevărată”, s-a adeverit ulterior că nu a existat nici o poveste în spate de care creatorii să fi știut, iar scopul mesajului a fost unul pur comercial.

Beau Is Afraid
Beau Is Afraid

 For me, it’s all just movies. Many of my documentaries, in fact, are feature films in disguise. / Pentru mine, totul este film. Multe dintre documentarele mele sînt, de fapt, lungmetraje mascate. – Werner Herzog

Convenția documentaristică reprezintă un alt punct important în discuția despre autenticitate și pre-facere. Filmul documentar este, compozițional vorbind, un film ce urmărește îndeaproape evenimentul real, prin metode participative sau observaționale, dar care, deși își propune să redea realitatea subiecților sau a evenimentelor derulate în fața aparatului de filmat, reprezintă tot un construct, cu un scenariu alcătuit (mai mult sau mai puțin dezvoltat), cu un decupaj compus și cu o pregătire tipică de filmare. Avantajul (și dezavantajul) mare al filmului documentar îl reprezintă tocmai incertitudinea modului în care se va derula observația, însă spațiile, timpul și persoanele reale (devenite personaje) contribuie semnificativ la efectul realist.

Dacă, în aceste cazuri, discuția se învîrte în jurul procesului de fabricare a autenticității, următorul pas ne conduce spre intenția autorului ce este, adesea, condiționată și condusă de către boala ipocriziei, diagnosticată la rîndul ei sub mai multe forme, cu diferite simptomatologii: de la pornirile dictatoriale la cele narcisiste și egomaniace, la unele manieriste sau toate la un loc. Autorul este supus unor fel și fel de capcane, cu atît mai mult în cinema-ul realist (al noilor valuri), asumînd inițial un discurs rotund și o radiografiere obiectivă a societății, dar care, fiindcă insistă în demersul său, alunecă cu ușurință pe panta manieristă, în care vocea sa trebuie să se audă din depărtare. Astfel, autorul îngroașă personajele, șablonează situațiile dramatice și forțează efectul de autenticitate, făcîndu-l neverosimil; implicit, apare o lipsă de delimitare a vocii autorului față de propriul film. Cîțiva cineaști care au debutat cu povești desprinse din cinema-ul realist și au tranzitat către formalism sau realism poetic aparțin curentului American Eccentric Cinema,precum Wes Anderson sau Charlie Kaufman (în cazul amîndurora, puterea repetării mecanice reușește să creeze, cu fiecare film, același film). Cu prețul unei forme fără fond operează și cineastul Darren Aronosfky cu a sa recentă peliculă The Whale (2022), în care manierismul surclasează povestea cutremurătoare a protagonistului.

Privind mai optimist autorul în peisajul duplicității, două pelicule recente, formidabil realizate, marchează prezența vizibilă și recognoscibilă a cineaștilor, o prezență deghizată organic, fără umbrela imposturii, în poveștile grandioase ale personajelor lor, în peliculele: Beau Is Afraid (2023), regia Ari Aster, și Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths (2022), regia Alejandro González Iñárritu. În ambele cazuri, capcanele manieriste și prefăcute sînt la tot pasul, așteptînd autorii să alunece în gropile deja săpate, asemenea protagoniștilor lor, Beau (Joaquin Phoenix) și Silverio (Daniel Giménez Cacho), în epopeile senzaționale pe care le parcurg, avînd misiuni (de basm) pe care trebuie să le depășească pentru a se (re)găsi, onest și organic. Și, la finele unor pelicule de acest tip, începe o altă poveste nevăzută și nespusă, poate mai strălucită decît cea tocmai vizionată – cea a spectatorului.

Filmele discutate rulează pe Netflix (The Crown, Oppenheimer, The Swimmers, Nyad, Blonde, Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story, Erin Brockovich, Bardo) și Amazon Prime (Fargo, The Whale, Beau Is Afraid).

Ilinca Straton este cineastă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

romania mare harta
Cum s-a prăbușit România Mare în numai 22 de ani. Care a fost atitudinea clasei politice românești
În luna septembrie a anului 1940 România Mare înceta să mai existe. Acest vis românesc obținut cu mari sacrificii s-a spulberat în doar 22 de ani. Motivele sunt multiple și țin atât de contextul extern dar și de proasta administrare a țării, bântuită de o camarilă dictatorială ineficientă.
image png
Sucul bogat în antioxidanți, vitamine esențiale și minerale care te menține tânără chiar și la 50 de ani. Întârzie îmbătrânirea pielii în timp record suc
Un suc cu proprietăți uimitoare a captat atenția datorită capacității sale de a acționa ca un „botox natural”. Acest amestec delicios de ingrediente este plin de antioxidanți, vitamine și minerale esențiale care întârzie îmbătrânirea pielii
1 ceai cu lapte jpg jpeg
De ce este bine să punem lapte în ceai. Dr. Mihaela Bilic: „Unele obiceiuri par curioase, însă în spatele acestora se ascunde un argument nutrițional real”
Tradiția de a bea ceai cu lapte este bine înrădăcinată în Marea Britanie. Unele obiceiuri par curioase, însă în spatele acestora se ascunde un argument nutrițional real, susține Mihaela Bilic.
Nicole scherzinger plaja instagram jpg
Nicole Scherzinger și-a bronzat talia de viespe în Hawaii!
Nicole Scherzinger (46 de ani) a arătat senzațional în timp ce s-a bucurat de soare în Hawaii, statul său natal, duminică, în timpul unei pauze de la Broadway.
cluj daniel david rector ubb. foto arhiva ubb
De ce reforma lui David va fi altfel: „Nu reformez pentru glorie. Absolvenții trebuie să fie și buni cetățeni, mulțumiți cu propria viață”
Aproape fiecare ministru al Educației a venit cu reforme mai mari sau mai mici care au ajuns să bulverseze elevii și părinții. Daniel David a explicat principalele direcții ale schimbărilor pe care le va face și de ce reforma pe care o pregătește este cu totul diferită de cele ale predecesorilor.
sobolani pixabay jpg
Trucul eficient, făcut în casă, care ajută la eliminarea șobolanilor din locuință fără a folosi otravă
Șobolanii pot deveni o problemă serioasă pentru locuințe, cauzând daune bunurilor și reprezentând un risc pentru sănătate.
donald trump investitura jpg
Donald Trump a dezvăluit adevăratul motiv pentru care nu bea niciodată alcool. „Nici măcar un pahar”
Donald Trump a declarat că nu a consumat niciodată băuturi alcoolice: „Pot să spun sincer că nu am băut, în viaţa mea, o bere. E una dintre puţinele mele calităţi”.
Klaus Iohannis Donald Trump la Casa Alba FOTO FOTO Guliver / Getty Images / Chip Somodevilla
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie”
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de „Adevărul” au vorbit despre ce înseamnă acest lucru pentru România și pentru Uniunea Europeană.
Bagheera kiplingi wikipedia jpg
Singurul păianjen din lume care este vegetarian! În ce țări trăiește
Există aproximativ 45.000 de specii de păianjeni în lume, toate fiind carnivore, cu o singură excepție – Bagheera kiplingi, un păianjen săritor cunoscut pentru dieta sa aproape exclusiv vegetală.