Despre realism și (pre-)facerea filmului

Publicat în Dilema Veche nr. 1031 din 11 ianuarie – 17 ianuarie 2024
Bardo
Bardo

În Societatea spectacolului (Editura RAO, 2006), Guy Debord afirma că „în realitatea răsturnată, adevărul este un moment al falsității”, iar poate că astăzi, mai mult decît oricînd, industria cinematografică este dominată de forme acute ale duplicității și ale imposturii. Raportată la fiecare context socio-politic-cultural în parte, această industrie oferă activ – fie șanse, fie echitate, fel și fel de promisiuni deghizate într-un spectacol opulent, regizat poate de Baz Luhrmann, pe care îl găsim în adevărata sa măreție unde, dacă nu acasă, la Hollywood?

Filmul în sine, structural vorbind, reprezintă o pre-facere a lumii, un construct în cel mai mic detaliu, condus și confecționat; paradoxal (sau nu?), cu atît mai mult dacă vorbim despre convenția realistă. Primul pas pentru a obține efectul de autenticitate esențial în filmul realist este însăși fabricarea, piesă cu piesă precum într-un puzzle, a unei povești cît mai verosimile. Roland Barthes spune despre scriitura realistă că este „împovărată cu cele mai spectaculoase semne ale prelucrării” (Romanul scriiturii, Editura Univers, 1987), iar în construcția filmică a lumii realiste procesul, dar și intenția, sînt unele prefabricate și prelucrate de la start pînă la final. Măreția este atunci cînd apare șansa unui accident sau a unei surprize care aduce la suprafață, în amalgamul de artefacte, acel moment real de real. Începînd cu neorealismul italian sau cu Noul Val francez, aceste felii de viață atît de necesare spectatorului construiesc tocmai complexul mumiei de care vorbește André Bazin, îmbălsămînd imagini desprinse dintr-o realitate identificabilă și oferind posibilitatea de a le derula ori de cîte ori dorim, atît timp cît filmul va exista.

 We need the excuse of a fiction to stage what we really are. / Avem nevoie de pretextul unei ficțiuni pentru a arăta ce sîntem cu adevărat. – Slavoj Žižek

Fabricarea unui film bine-compus (în accepțiunea publicului larg) este una anevoioasă – începînd cu scrierea scenariului, în conformitate cu tendințele actuale (conceptuale și tehnice), continuînd cu etapa de casting (dominată de star-system – fie starurile hollywoodiene, fie influencer-ii digitalului) și cu decupajul fabricat (în funcție de intenția speculată) și finalizînd cu etapa de producție propriu-zisă, care presupune un șir constant în „găsirea celei mai bune duble”. În cazurile unei producții bazate mai mult pe adevăr și mai puțin pe ego și falsitate, tocmai în aceste etape premergătoare nașterii filmului constă reala împlinire. În urma lor survine o nouă ispită indispensabilă – cea a montajului, a cosmetizării și a alterării realului, printr-un proces care transformă încă o dată filmul într-unul nou. Ultima oprire transformatoare a filmului o reprezintă momentul în care acesta ajunge în mîinile spectatorilor, devenind, pentru fiecare în parte, o nouă poveste, poate cea mai onestă și nedirijată dintre toate.

 I tend to think it’s not what you leave in but what you leave out that’s most important. / Tind să cred că nu ceea ce păstrezi, ci ceea ce omiți este cel mai important. – Peter Morgan, creatorul serialului The Crown (2016-2023) 

În contextul acestei tematici, aș aduce în discuție cazul faimoaselor biopic-uri, acele „filme bazate pe povești reale”. De îndată ce citești acest mesaj pe genericul de început al unui film, știi că ceea ce vei vedea nu va reprezenta povestea reală, ci mai degrabă o proiecție inspirată dintr-o poveste ce a fost cîndva una reală și în jurul căreia se va broda necontenit. Aceste povești se împart la rîndul lor în mai multe tipuri de drame, fie unele istorice, politic-sociale, precum: Oppenheimer (r. Christopher Nolan, 2023), The Swimmers (r. Sally El Hosaini, 2022); fie unele motivaționale, în jurul unor nume inspiraționale (sportive, de cele mai multe ori): Nyad (r. Jimmy Chin, Elizabeth Chai Vasarhelyi, 2023) sau I, Tonya (r. Craig Gillespie, 2017); fie unele ce urmăresc personalități sau povești controversate: Blonde (r. Andrew Dominik, 2022) sau Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story (r. Jason McCormick, 2022), cel din urmă fiind poate apogeul în tendințele controversate instituite de către Netflix asupra show-urilor de tip true crime. Există, însă, și multe exemple care solidifică (subiectiv) credibilitatea poveștii, într-un sens sau altul. Pentru Erin Brockovich (r. Steven Soderbergh, 2000), reala Erin a confirmat acuratețea poveștii și, mai ales, a modului în care ea a fost reprezentată de către Julia Roberts, în timp ce despre filmul Fargo (r. Joel Coen, 1996), care se deschide cu mesajul „bazat pe o poveste adevărată”, s-a adeverit ulterior că nu a existat nici o poveste în spate de care creatorii să fi știut, iar scopul mesajului a fost unul pur comercial.

Beau Is Afraid
Beau Is Afraid

 For me, it’s all just movies. Many of my documentaries, in fact, are feature films in disguise. / Pentru mine, totul este film. Multe dintre documentarele mele sînt, de fapt, lungmetraje mascate. – Werner Herzog

Convenția documentaristică reprezintă un alt punct important în discuția despre autenticitate și pre-facere. Filmul documentar este, compozițional vorbind, un film ce urmărește îndeaproape evenimentul real, prin metode participative sau observaționale, dar care, deși își propune să redea realitatea subiecților sau a evenimentelor derulate în fața aparatului de filmat, reprezintă tot un construct, cu un scenariu alcătuit (mai mult sau mai puțin dezvoltat), cu un decupaj compus și cu o pregătire tipică de filmare. Avantajul (și dezavantajul) mare al filmului documentar îl reprezintă tocmai incertitudinea modului în care se va derula observația, însă spațiile, timpul și persoanele reale (devenite personaje) contribuie semnificativ la efectul realist.

Dacă, în aceste cazuri, discuția se învîrte în jurul procesului de fabricare a autenticității, următorul pas ne conduce spre intenția autorului ce este, adesea, condiționată și condusă de către boala ipocriziei, diagnosticată la rîndul ei sub mai multe forme, cu diferite simptomatologii: de la pornirile dictatoriale la cele narcisiste și egomaniace, la unele manieriste sau toate la un loc. Autorul este supus unor fel și fel de capcane, cu atît mai mult în cinema-ul realist (al noilor valuri), asumînd inițial un discurs rotund și o radiografiere obiectivă a societății, dar care, fiindcă insistă în demersul său, alunecă cu ușurință pe panta manieristă, în care vocea sa trebuie să se audă din depărtare. Astfel, autorul îngroașă personajele, șablonează situațiile dramatice și forțează efectul de autenticitate, făcîndu-l neverosimil; implicit, apare o lipsă de delimitare a vocii autorului față de propriul film. Cîțiva cineaști care au debutat cu povești desprinse din cinema-ul realist și au tranzitat către formalism sau realism poetic aparțin curentului American Eccentric Cinema,precum Wes Anderson sau Charlie Kaufman (în cazul amîndurora, puterea repetării mecanice reușește să creeze, cu fiecare film, același film). Cu prețul unei forme fără fond operează și cineastul Darren Aronosfky cu a sa recentă peliculă The Whale (2022), în care manierismul surclasează povestea cutremurătoare a protagonistului.

Privind mai optimist autorul în peisajul duplicității, două pelicule recente, formidabil realizate, marchează prezența vizibilă și recognoscibilă a cineaștilor, o prezență deghizată organic, fără umbrela imposturii, în poveștile grandioase ale personajelor lor, în peliculele: Beau Is Afraid (2023), regia Ari Aster, și Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths (2022), regia Alejandro González Iñárritu. În ambele cazuri, capcanele manieriste și prefăcute sînt la tot pasul, așteptînd autorii să alunece în gropile deja săpate, asemenea protagoniștilor lor, Beau (Joaquin Phoenix) și Silverio (Daniel Giménez Cacho), în epopeile senzaționale pe care le parcurg, avînd misiuni (de basm) pe care trebuie să le depășească pentru a se (re)găsi, onest și organic. Și, la finele unor pelicule de acest tip, începe o altă poveste nevăzută și nespusă, poate mai strălucită decît cea tocmai vizionată – cea a spectatorului.

Filmele discutate rulează pe Netflix (The Crown, Oppenheimer, The Swimmers, Nyad, Blonde, Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story, Erin Brockovich, Bardo) și Amazon Prime (Fargo, The Whale, Beau Is Afraid).

Ilinca Straton este cineastă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Palma de Mallorca Spania Sursă foto Dertour
Zboruri directe din Sibiu către destinații populare precum Palma de Mallorca, din 2025
Din vara anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu își va extinde opțiunile de zbor către o nouă destinație îndrăgită de români: Palma de Mallorca, una dintre cele mai apreciate locații de vacanță din Spania.
craciunul 2024, preturi in piata slatina brazi, aranjamente si legume   foto alina mitran (8) jpg
Brazii de Crăciun sunt apreciați, dar nu se cumpără. „Trece lumea ca la muzeu. Poate va fi mai bine săptămâna viitoare”
Ofertă bogată de brazi și ornamente pentru Crăciun în piețe. Clienții vin, se uită, întreabă, își bucură ochii, dar nu se grăbesc să cumpere. „Trece lumea ca la muzeu. Poate o fi mai bine săptămâna viitoare. Ieri și alaltăieri nici taxa nu am scos-o”, se plâng comercianții.
Mufasa Regele Leu și actorii care dau voce personajelor în varianta dublată Colaj
„Mufasa: Regele Leu” ajunge în România. Cine dă voce personajelor în varianta dublată
Pe 18 decembrie 2024, publicul din România va putea viziona la cinema noul film al studiourilor Walt Disney Pictures, „Mufasa: Regele Leu”, o producție care prezintă (servește ca prequel) evenimentele ce preced povestea binecunoscutului film „Regele Leu”.
masini trafic  Foto carVertical jpg
Ce mașini fac cele mai puține accidente în funcție de culoarea pe care o au
În general, oamenii nu cred că culoarea unei mașini poate influența numărul de accidente în care aceasta este implicată, considerând că doar vehiculele viu colorate sunt mai sigure.
carne de porc la sare
Boala gravă pe care o poți face doar gustând în timp ce prepari bunătăți de Crăciun. Au fost 31 cazuri în România, anul trecut
La nivel mondial se înregistrează aproximativ 10.000 cazuri anual, iar în România, anul trecut, au fost tratate 31 cazuri, număr în creștere față de anul anterior. Boala nu se transmite de la om la om, însă te poți îmbolnăvi foarte ușor consumând carne infestată.
Timişoara-decembrie 1989 FOTO FORTEPAN/Urban Tamas
15 decembrie: La Timişoara s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceauşescu!”. Începutul Revoluţiei din 1989
La 15 decembrie 1989, o demonstraţie de solidaritate cu pastorul Laslo Tokes declanşa o mişcare de protest împotriva regimului comunist la nivel naţional. Tot într-o zi de 15 decembrie, în 1947, se năştea George Pruteanu, celebru datorită emisiunii sale „Doar o vorbă săț-i mai spun”.
Aurora Boreală în Laponia Foto Eturia
Laponia, destinația externă cea mai căutată în luna decembrie. Oferte la prețuri reduse pentru 2025
Laponia continuă să fie una dintre cele mai populare atracții de Crăciun. Pentru sezonul 2025, au fost deja anunțate primele oferte pentru excursii în această destinație, care oferă oportunitatea de a experimenta magia Crăciunului în regiunile nordice.
image png
Mihaela Bilic, despre alimentul care ne distrugem organismul. Este consumat în timpul postului: „Postul nu face bine și nu ajută organismul decât atunci când...”
Românii care țin post se axează mai mult pe eliminarea produselor lactate, însă uită că un aliment consumat în exces le poate afecta sănătatea. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat în detaliu despre ce este vorba.
muzeul FOTO Ionica Nechifor jpg
Instituția publică din România care face profit 3.5 milioane de lei. Cum reușește un institut de cercetare să concureze cu mediul privat
În nordul extrem al României se află probabil singura instituție publică din România care face profit. Ba mai mult, asemeni unei societăți comerciale îl investește în dezvoltare. A încheiat anul cu 3.5 milioane de lei în conturi și a derulat investiții de peste 4 milioane de euro.