Despre progres, în ajunul Marelui Război

Stefan ZWEIG
Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
Despre progres, în ajunul Marelui Război jpeg

„Secolul al nouăsprezecelea fusese, în idealismul său liberalist, sincer convins că se află pe drumul drept şi infailibil spre «cea mai bună dintre lumi». Se vorbea cu dispreţ despre epocile anterioare bîntuite de războaie, foamete şi răscoale ca despre un timp cînd omenirea încă nu se emancipase şi nu beneficiase suficient de luminile culturii. Acum însă era o chestiune de numai cîteva zeci de ani pînă să fie eliminate definitiv ultimele urme ale răului şi violenţei, iar această credinţă în «progresul» irezistibil, neîntrerupt, avea într-adevăr pentru acea epocă forţa unei religii; lumea credea în «progres» mai mult decît în Biblie, și Evanghelia lui părea a se adeveri, fără putinţă de tăgadă, prin aceea că fiecare zi dădea la iveală noi minuni ale ştiinţei şi tehnicii. În fapt, la acest paşnic sfîrşit de veac, o mişcare ascendentă generală devenea tot mai vizibilă, tot mai rapidă, tot mai multiformă. Noaptea, pe străzi, în locul mohorîtelor felinare, luminau becurile electrice, datorită activității comerciale reclamele luminoase ademenitoare se extindeau de la centru pînă la periferia orașelor, cu ajutorul telefonului oamenii începeau să‑și vorbească unii altora de la distanţă, zburau de-acuma în trăsuri fără cai cu viteze nemaiîntîlnite, se avîntau în văzduh ca într-un vis al lui Icar devenit realitate. Confortul pătrundea din casele aristocrației în cele ale burgheziei, nu mai erai nevoit să aduci apă de la fîntînă sau de la cișmea, sau să te mai chinui să aprinzi focul la plită, igiena cîștiga teren, murdăria se restrîngea. Oamenii deveneau mai frumoși, mai viguroși, mai sănătoși de cînd începuseră să-și călească trupurile prin sport, tot mai rar vedeai infirmi, schilozi, gușaţi pe străzi, și toate aceste minuni le săvîrșise știinţa, acest zeu al progresului. Și pe plan social se făceau pași înainte; de la an la an individul dobîndea noi drepturi, justiţia se administra cu mai multă blîndeţe și omenie, și chiar problema problemelor, sărăcia marilor mase, nu mai părea de nerezolvat. Unor categorii tot mai largi li se acorda dreptul de vot și, odată cu acesta, posibilitatea de a-și apăra legal interesele; sociologi și profesori se întreceau care mai de care să propună proletariatului un model de viaţă mai sănătos și chiar mai fericit – și-atunci ce este de mirare că secolul acesta se delecta cu performanţele sale și că fiecare deceniu încheiat era considerat ca o etapă pregătitoare a unuia mai bun? În asemenea întoarceri la barbarie, cum ar fi războaiele între popoarele Europei, lumea credea tot atît de puţin ca și în vrăjitoare și stafii; tare mai erau părinţii noștri pătrunși de încrederea în puterea infailibil unificatoare a toleranţei și bunei înţelegeri. Ei credeau cu toată fiinţa lor că frontierele și divergenţele dintre naţiuni se vor dizolva treptat în comunitatea umană și că atunci întreaga omenire va avea parte de pace și securitate, bunurile cele mai de preţ.

Nouă, celor de azi, care am alungat de mult ca pe o fantomă din vocabularul nostru cuvîntul „securitate“, ne vine să zîmbim la iluzia optimistă pe care și-o făcea acea generaţie oarbă de idealism cum că progresul tehnic al omenirii va aduce cu sine, necondiţionat, un progres la fel de rapid în ordinea morală. Noi, cei care în noul secol am învăţat să nu ne mai mirăm de nici o răbufnire de bestialitate colectivă, noi, cei care de la fiecare zi ce vine ne așteptăm la ticăloșii și mai mari decît cele pe care ni le-a servit ziua de ieri, am devenit mult mai sceptici cu privire la perfectibilitatea morală a oamenilor. Avea dreptate Freud cînd spunea că civilizaţia și cultura noastră reprezintă numai un strat subţire care poate fi perforat în orice clipă de forţele distructive ale subumanului. A trebuit să ne obișnuim încetul cu încetul să trăim fără pămînt sub picioare, fără drepturi, fără libertate, fără siguranţa zilei de mîine. Ca să putem supravieţui, a trebuit să ne lepădăm de religia părinţilor noștri, de credinţa lor într-o ascensiune rapidă și ireversibilă a umanităţii; nouă, celor care ne-am instruit la școala teribilă a războiului, ni se pare frivol un anumit optimism faţă cu o catastrofă care, dintr-o singură lovitură, a anulat ani și ani de străduinţe umane. Chiar dacă numai o iluzie, a fost cel puţin o iluzie minunată și nobilă pe care părinţii noștri au cultiva­t-o, mai umană și mai rodnică decît cuvintele de ordine de azi. Și în ciuda tuturor surprizelor și dezamăgirilor, ceva misterios din adîncul fiinţei mele nu se poate desprinde cu totul de această iluzie. Ceea ce spiritul epocii ţi-a insuflat încă din copilărie îţi rămîne ca o părticică inseparabilă a propriei fiinţe. Și în ciuda a tot ceea ce fiecare zi face să-mi explodeze în urechi, în ciuda a tot ceea ce mie și tovarășilor de destin ne-a fost dat să cunoaștem din repertoriul umilinţelor și suferinţelor, nu pot totuși să mă lepăd cu totul de credinţa din tinereţe că, în ciuda tuturor opreliștilor, lucrurile se vor îndrepta din nou. Chiar din abisul groazei în care bîjbîim azi ca orbii, cu sufletul pustiit și zdrobit, privesc iarăși și iarăși acolo sus, la acele stele nemuritoare care îmi luminau copilăria și mă mîngîi cu credinţa, primită de la părinţi, că această recădere se va dovedi cîndva a fi fost numai un interval în ritmul etern al devenirii.“

Stefan Zweig, Lumea de ieri, traducere de Ion Nastasia, Ed. Humanitas, 2012

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.