Despre piraterie, legislaţie şi tehnologie

Publicat în Dilema Veche nr. 420 din 1-7 martie 2012
Despre piraterie, legislaţie şi tehnologie jpeg

- o dezbatere la Clubul "Dilema veche" -

Pe 22 februarie, la Godot Cafe Teatru, i-am invitat la o dezbatere (nu numai) despre ACTA pe Bogdan Manolea (jurist, specialist în legislaţia Internetului), Constantin Vică (doctor în filozofie cu o teză despre etica Internetului) şi Mihai Iordache (muzician).

Bogdan Manolea: ACTA nu schimbă nimic din modul cum drepturile de proprietate intelectuală pot fi aplicate, cel puţin în ceea ce priveşte suportul digital. Totuşi, ACTA creează acel cadru unde toţi aceşti intermediari despre care vorbeam (furnizorii de Internet şi de găzduire) şi care au un statut de exonerare de răspundere sînt puşi la îndoială. Şi se ajunge la o situaţie în care, dacă intermediarul e pus la îndoială, atunci el este forţat direct sau indirect să îşi supravegheze toţi utilizatorii. Şi aici este o problemă legată de dreptul la viaţă privată şi la libertatea de exprimare.

Mircea Vasilescu: L-aş întreba pe Constantin Vică dacă nu cumva tehnologia a luat-o înaintea legislaţiei, dar şi a felului nostru de a privi aceste probleme. Cu tehnologia de azi e foarte uşor nu numai să ai acces la informaţii, dar şi să copiezi ori să multiplici; iar regulile noastre au rămas undeva pe vremea cărţii tipărite şi a ziarului pe hîrtie, unde eventualele fraude erau mai greu de comis şi mult mai uşor de depistat. Nu cumva regulile noastre, mentalitatea noastră şi a legislatorilor au rămas undeva în trecut?

Constantin Vică: Ceea ce se întîmplă acum s-a întîmplat întotdeauna. S-a întîmplat şi pe vremea Imperiului Roman, s-a întîmplat şi cînd a apărut maşina de tipărit a lui Gutenberg sau cînd au apărut pentru prima dată fonogramele, s-a întîmplat şi atunci cînd Shakespeare îşi scria piesele, iar mai apoi toate erau recompuse de actori… Da, e clar că avem nişte reguli născute undeva în secolul al XIX-lea, într-o vreme cînd lucrurile erau în containere fixe. Aveai o carte, lîngă ea se afla o altă carte şi aşa mai departe. Fonogramele funcţionează pe acelaşi principiu, fie că vorbim de viniluri, de CD-uri sau DVD-uri. Cînd a apărut filmul, e foarte interesant cum se vindea în primii ani: la rolă. Nu se făcea un contract de distribuţie. Te duceai şi cumpărai: „Cît vrei din film?“; „Cincizeci de metri de rolă“. Întotdeauna proprietatea intelectuală a fost legată de suport, deşi nouă ne place să credem că e undeva în spiritul creator al artistului, al inovatorului etc. În vremea noastră, ar trebui să regîndim toate aceste lucruri în funcţie de suportul digital. Această problemă au văzut-o de prin anii ’50-’60 primii economişti ai informaţiei, care au spus: pentru ca informaţia să îşi atingă eficienţa, ea trebuie să circule liber. Dar riscul este, aşa cum spunea Mihai Iordache, să nu mai poţi retribui autorul. Şi ei au spus atunci da, ar trebui să o canalizăm. Nu mai merge să o canalizăm pe CD-uri, în sălile de cinematograf sau în cartea-container care are coperta unu şi coperta patru. Trebuie să găsim alte metode, iar salvarea nu va veni niciodată de la legislator. Legislaţia nu este în avangardă, în schimb avangarda poate să facă sistemul de distribuţie comunitară, avangarda poate fi susţinută de anumite companii, start-up-uri, nu de companiile mari. O mare companie de producţie nu are nici un interes să schimbe modelul economic, pentru că, în momentul în care îl schimbă, are nişte costuri incredibile, trebuie să dea afară nişte oameni, să califice alţi oameni etc. De aceea, eu cred că problemele artistului Mihai Iordache nu le va rezolva niciodată Legea dreptului de autor şi nu le va rezolva niciodată doar statul, de capul lui.

Mihai Iordache: Apropo de suport... În momentul cînd nu există suport, nu există, de exemplu, un film şi nu există muzica înregistrată. Mulţi oameni, în discuţiile de acest gen, spun că „voi puteţi să cîntaţi în public!“. Bineînţeles că putem să cîntăm în public, dar ceea ce se piratează de pe Internet este muzică înregistrată pe disc, iar toată tehnologia de înregistrare, care este destul de scumpă, a apărut ca să se poată vinde suportul acela. În momentul în care acel suport nu va mai exista şi totul se virtualizează în asemenea măsură încît să nu mai fie nevoie de el, atunci întreaga industrie va dispărea, ca industria miniaturilor medievale care şi-au avut vremea lor, sau precum copiştii, scribii ori caligrafii. Şi nu ştiu ce o să mai pună lumea pe Internet şi dacă se vor mai face înregistrări. Va fi numai muzică electronică, făcută acasă, cu sintetizatorul, va fi trist. Mă uitam acum cîteva zile la un disc cu Mahavishnu şi cu Filarmonica din Londra şi mă întrebam cine oare ar mai avea în ziua de azi un buget să facă aşa ceva. Sînt acolo cincizeci de instrumentişti, nu este doar un om cu calculatorul lui.

Constantin Vică: În ultimii douăzeci de ani cred că s-a compus şi s-a produs mai multă cultură decît în ultimii douăzeci de mii de ani. Tocmai pentru că acest suport e deschis către tot felul de „amatori“, care în timp au devenit profesionişti. E adevărat, instrumentele sînt scumpe, iar viaţa de artist nu e o viaţă boemă, aşa cum mai vedem prin filme. E o viaţă scumpă, are costuri, şi de aceea ar trebui să vedem cum arată lumea digitală şi cum putem să suportăm acele costuri.

Mircea Vasilescu: Ar trebui ca statul să îi susţină pe artişti? Ţi se pare o soluţie?

Constantin Vică: În Statele Unite se întîmplă. Acolo există sute de fundaţii care primesc bani de la stat. În Franţa sau Germania, statul investeşte mulţi bani în artişti, acei artişti care nu trăiesc neapărat din vînzarea de CD-uri sau doar din concerte. Trăiesc şi din proiecte comunitare sau experimentale care îi ajută să-şi cumpere aparatura şi aşa mai departe. Cultura nu poate să apară aşa cum apar ciorapii sau pantofii pe piaţa liberă, cultura bună trebuie susţinută la început, iar statul român nu face asta, în schimb aruncă o lege care este exact aşa cum spunea Mihai Iordache: doar pentru acei 5% dintre artişti care ne vînd o muzică foarte proastă pe care o auzim toată ziua la radio.

Bogdan Manolea: Aici nu este vorba despre artişti, ci despre case de discuri…

Mihai Iordache: O casă de discuri nu face numai să descopere un artist şi să investească bani în el, ca mai apoi să scoată un profit. Apropo, toată teoria cu casele de discuri care spoliază artiştii se aplică numai la 1% dintre artiştii de pe lumea asta. Marile case de discuri acoperă cam 75% din banii care se fac per total din muzică şi sînt în număr de patru. Şi aceeaşi proporţie există şi la artişti. Există ceilalţi, mii, milioane care nu sînt pe orbita unei case de discuri şi care de obicei îşi vînd singuri opera sau colaborează cu case de discuri independente, care în nici un caz nu le iau 90% din cîştig.

Foto: L. Muntean

Punerea pe gînduri, la RFI România, joi 1 martie 2012

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.