Despre pasiunea politicului

Bogdan GHIU
Publicat în Dilema Veche nr. 256 din 12 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- scurt tratat de odiologie - Ura e urîtă. Este urît să urăşti. Registrul estetico-moral al acestei judecăţi tradiţionale, devenită principiu impersonal, indică însă drumul spre adevăr: este urît să-ţi manifeşti, să-ţi arăţi ura, să te laşi desfigurat de expresia urii, să nu-ţi domini ura, să ţi-o faci direct publică. Cei care nu sînt capabili de acest tur constant de forţă sînt de dispreţuit. Sînt duşmanii, necivilizaţii, barbarii: "teroriştii". Ura nu poate fi eliminată, dar trebuie lăsată să lucreze, pusă la lucru. Acesta este regimul şi registrul raţionalist-clasic al urii. Greaca veche spunea: "ura pîndeşte întotdeauna momentul să se răzbune"; "a-ţi închide ura în inimă"; "a-ţi rezerva ura pentru mai tîrziu"; "ura i se va trezi" etc. După cel de-Al Doilea Război Mondial, nu întîmplător, a existat un adevărat consens tacit în a se încerca o neutralizare şi o protezare a omului, care, în mare măsură, cel puţin în emisfera cerebrală democratic dezvoltată a planetei, a şi reuşit. Afectele, în general, au fost privite de către canonul ideologic dominant (cel exprimat prin intermediul prefixului preventiv "post-", adevărată matrice a gîndirii cibernetic disuasive: ce e după trebuie pus înainte!) drept suspecte, şi cel puţin expresia lor a fost reprimată, descalificată: dezafectare a afectului, viaţă fără afecte. Sau doar cu afecte neutralizate, călduţe, fluidificate, utile exclusiv pieţei. Excludere, aşadar, a afectelor din politică, şi filtrare exclusiv economică a lor. Negativizare a tuturor afectelor, nu doar a celor reputat negative, precum ura. Sau, mai bine spus, acreditare a unei paradoxale, imposibile şi intolerabile afectivităţi fără afecte, a unei afectivităţi dilua(n)te, a unui cîmp social afectiv în care, însă, afectele ca atare nu au voie să se exprime individualizat, personalizat. Refulate, afectele, de curînd, încep să revină, continuînd însă să fie privite ca negative: există o adevărată spaimă de afect. În viaţa publică, afectele, literal, terorizează. Dar reflecţia filozofică şi sociologică începe din nou, timid, să mediteze "sulfuros", "subversiv" asupra lor (vezi, ca simplu exemplu-simptom, cartea Mînie şi timp, din 2006, a "anarhistului" Peter Sloterdijk), aşa cum se întîmpla însă la începuturile a ceea ce s-a numit "raţionalism clasic", cînd "tătuca" Descartes, de pildă, nu se sfia să scrie despre Pasiunile sufletului. Ura, azi, este întotdeauna apanajul descalificant al celuilalt, semnul de identificare al inamicului, al pericolului. Ne întoarcem astfel, timid, fără să recunoaştem, la sănătosul clasicism al afectelor şi, în particular, al urii: ura nu trebuie exprimată brut şi direct, nemijlocit, nemediat, este - ca să spunem aşa - păcat de ea, este păcat şi este o dovadă de lipsă de inteligenţă şi de civilizaţie să-ţi iroseşti ura dîndu-i imediat curs, exprimînd-o, în loc să o "sublimezi", punînd-o politic la lucru. Ura trebuie să rămînă activă doar ca resursă, fiind însă ilicită ca expresie. Ura trebuie "tradusă". Ipocrit, dar şi prudent-economic ("economie politică"), ea nu trebuie să se declare ca atare. Dar cînd este ura mai autentic periculoasă: atunci cînd se arată sau atunci cînd lucrează în ascuns? Altfel spus: atunci cînd rupe pactul politic de ipocrizie, sau atunci cînd lucrează în mod autentic politic? Căci ce altceva este omul politic autentic, de ieri şi de azi, dacă nu tocmai cel care ştie să aştepte, să-şi difereze ura, s-o "sublimeze" convenabil, s-o folosească, s-o ţină în inimă, nu să-i dea drumul, obscen, pe faţă? Este interzis, astăzi, să se mai vorbească, ca de la Machiavelli pînă în secolul al XVII-lea, de pasiuni în viaţa publică, mai exact în politică. Suicidar, politica se prezintă, neutralizat, ca administraţie, ca birocraţie, ca tehnocraţie - sau ca poliţie. Afectele nu mai sînt pozitiv admisibile decît ca dorinţe şi - aşa cum spuneam - doar în cîmp economic. Refulată din democraţie şi reciclată strict economic, actuala afectivitate fără afecte produce un capitalism tot mai "estetic" (O. Assouly), tot mai "libidinal" (B. Stiegler), tot mai "cultural" (F. Jameson). Dar ce produce totuşi exploziile contemporane de ură nesublimată, "anti-politică"? Tocmai această afectare a dezafectării politicului, a depasionalizării politicului: dispreţul, altfel spus non-raportul cu celălalt, ignorarea lui activ arogantă, "inginerizarea" şi "industrializarea" politicului. Dis-preţ, mé-pris: descalificare, devalorizare, depreciere. Ca efect al dispreţului, al afectării dez-afectării, al pasiunii politice de-pasionalizate, ura nu este naturală, ci un produs social. Este apel disperat, din afară, la recunoaştere, o încercare de refacere a raportului prin negarea non-raportului. Un apel la reconstituirea politicului însuşi. Să revenim la înţelepciunea cu adevărat filozofică, autentic raţionalistă inaugurală. Descartes: urîm "atunci cînd încercăm să ne îndepărtăm de rău"; "ura este o emoţie (...) care incită sufletul să vrea să se separe de obiectele care i se prezintă ca dăunătoare"; există chiar - analizează Descartes - o plăcere a urii "atunci cînd aceste pasiuni nu sînt cauzate decît de peripeţiile stranii pe care le vedem reprezentate pe o scenă (...), care, neputînd să ne dăuneze în vreun fel, par a ne mîngîia sufletul atingîndu-l". Ură în efigie, provocatoare de plăcute şi comode stereotipuri, ce altceva ar putea să ne fie mai puţin străin nouă, vieţuitori mediatici care ne lăsăm afectele puse în scenă, dramatizate acasă, prin intermediul supracodificant al televiziunii, de pildă? Pentru a reveni la sănătosul şi realistul regim clasic, filozofic, al urii, pentru ca ura să nu mai cheme "barbar", nemediat, la refacerea politicului, politicul însuşi trebuie să se re-pasionalizeze, să recunoască din nou, ca ineliminabile, pasiunile în viaţa publică. Numai prin re-admiterea publică a pasiunilor ca fundament al politicii, ura "teroristă", dar şi iubirea populistă pot fi civilizate, sublimate, puse şi lăsate corect să lucreze, nu irosite expresiv, distructiv, tocmai ca apel disperat, din afară, la refundamentarea politicului. Căci dacă tot au ajuns actori, cînd nu de-a dreptul simpli circari mediatici (wrestling politic, aici fundamentală fiind tocmai simularea de faţadă a pasiunilor pierdute), oamenii politici trebuie să incarneze pasiunea pentru democraţie, altfel spus, patosul normalităţii, atît de greu de atins, atît de uşor de pierdut. "O singură motivaţie îi împinge pe oameni spre politică: dorinţa de a trăi o etică a transformării prin intermediul unei sete de participare care nu este, de fapt, decît iubire faţă de timpul care se cere constituit. (...) Extirpaţi-i politicului acest resort, şi îi extirpaţi totul, îl reduceţi la o pură mediere administrativă şi diplomatică, la o activitate birocratică şi poliţienească..." (A. Negri, Le pouvoir constituant. Essai sur les alternatives de la modernité, PUF, 1997, pp. 438-439). Fără dramatizarea, inclusiv mediatică, a pasiunii pentru politic, pasiunile vor distruge, "sălbatic", politicul însuşi. Recunoaşterea urii, a pasiunilor, întotdeauna civice, în interiorul politicii va feri politicul de ura din afară. Dar nimeni nu mai urăşte, astăzi, pe nimeni, şi politicul se descompune într-un joc pur formal, cu totul abstract şi artificial, aseptic. Neplăcuta, deranjanta Piaţă a Universităţii de acum 20 de ani s-a mutat pe Valea Prahovei de week-end, care este Valea Plîngerii politicului, sau care aşa ar trebui, responsabil, percepută. Simularea intrapolitică a pasiunilor autentice a impus dezafectarea generalizată a oricăror sentimente faţă de politic. Am urît afectele, am urît ura, şi am pierdut cu totul politicul. Afectele ţin, în clipa de faţă, exclusiv de sfera privată, devenind fapt divers. Nimeni nu mai exprimă nimic. Am înfrînt!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: