Despre oameni, tehnologie şi fapte bune

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
Despre oameni, tehnologie şi fapte bune jpeg

Povestea Fundaţiei Vodafone începe în 1998, anul care marchează înfiinţarea primei fundaţii corporative din România, o organizaţie neguvernamentală cu statut caritabil, puternic implicată în comunităţile defavorizate de pe întreg teritoriul României. Misiunea asumată încă de la înfiinţare este de a mobiliza schimbarea în comunitate şi de a îmbunătăţi vieţile oamenilor aflaţi în nevoie. 

În acelaşi an, se constituie un Fond Deschis în cadrul căruia angajaţii companiei donează voluntar, în fiecare lună, o anumită sumă din salariul lor, o altă premieră pentru o fundaţie corporativă. Anul 2005 vine cu prima soluţie de telemedicină din România. În luna august este anunţat un proiect în valoare de 100.000 de euro prin care opt ambulanţe SMURD sînt dotate cu echipamente medicale şi de comunicaţii. Aceste echipamente permit transmiterea simultană a parametrilor medicali, de la unităţile mobile către dispeceratul central 112 şi unităţile de primire urgenţe din cadrul spitalelor judeţene. Altruismul angajaţilor a luat în timp forma implicării în acţiuni de voluntariat, iar Fundaţia încurajează implicarea şi solidaritatea socială, astfel că în 2007 este prima fundaţie corporativă care lansează un program de voluntariat pentru angajaţi. În cei 17 ani de existenţă, 5100 de voluntari Vodafone au fost implicaţi în multiple proiecte. 

„Voluntarii sînt sufletul proiectelor Fundaţiei Vodafone România, o sursă de inspiraţie în tot ceea ce facem, mîna noastră dreaptă şi resursa cea mai de preţ de care dispunem. Alături de tehnologia mobilă aplicată nevoilor oamenilor şi de fondurile mobilizate de Fundaţie şi investite în comunitate, voluntarii generoşi pe care reuşim să îi sensibilizăm şi să îi implicăm în numeroase proiecte sînt parte din soluţia Fundaţiei Vodafone România la problemele comunităţilor susţinute“, ne spune Angela Galeţa, director al Fundaţiei Vodafone România. 

Voluntarii au construit şi au renovat 186 de locuinţe sociale pentru familii aflate în nevoie, s-au implicat în strîngerea de fonduri pentru diferite organizaţii partenere ale Fundaţiei, au participat la evenimente sportive împreună cu beneficiarii cu dizabilităţi, au citit poveşti alături de copiii bolnavi de cancer internaţi în spital, s-au mobilizat pentru a cumpăra şi a oferi alimente de Paşte pentru vîrstnici, cadouri de Crăciun pentru sute de copii din toată ţara. 

Dorinţa de a atrage voluntari din afara companiei se concretizează, în 2010, în lansarea programului „World of Difference“ – „Voluntar de profesie“. Acesta este un program desfăşurat de 15 Fundaţii Vodafone din toată lumea şi se adresează tuturor celor care şi-au dorit dintotdeauna să lucreze într-o organizaţie non-profit, dar fie nu au avut ocazia, fie nu şi-au putut permite să îşi întrerupă activitatea profesională. Convingerea care stă la baza programului „Voluntar de profesie“ este aceea că fiecare dintre noi dispune de aceste resurse şi de puterea de a face bine, de a aduce bucurie în viaţa celorlalţi. 

Şi pentru că, atunci cînd spui Vodafone, te gîndeşti inevitabil la tehnologie, anul 2012 vine cu lansarea programului „Mobile for Good“ care foloseşte tehnologia mobilă cu scopul de a creşte calitatea vieţii oamenilor aflaţi în nevoie. „Mobile for Good“ debutează în România cu o investiţie de 500.000 de euro şi trei domenii de implicare: vîrstnici care au nevoie de îngrijire medicală la domiciliu, persoane diagnosticate cu diabet de tip I sau II şi tineri cu dizabilităţi intelectuale.

Dacă vorbim despre telemedicină şi proiectele pentru diabetici, în 2014 acestea au ajuns să acopere toate nevoile unui pacient – monitorizarea glicemiei, transmiterea datelor înspre o bază de date la care au acces medicii diabetologi, un

care ţine legătura în permanenţă cu pacienţii. Eficientizarea comunicării şi accesul la informaţii uşurează nu doar viaţa pacienţilor, ci şi funcţionarea sistemului. 

Fundaţia Vodafone România derulează în acest moment 19 proiecte prin programul „Mobile for Good“, cu o investiţie totală, în cei trei ani de la lansare, de peste 1,5 milioane de euro, iar numărul beneficiarilor a ajuns la 16.735. 

Unul dintre cele mai impresionante proiecte a fost inaugurarea noii secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi a Spitalului „Marie Curie“ din Bucureşti în 2013. 

Aceasta a fost construită în parteneriat cu Asociaţia „Inima Copiilor“, în numai 16 luni, cu o investiţie de  1.400.000 de euro din partea Fundaţiei Vodafone România. Noua secţie de terapie intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul „Marie Curie“ dispune acum de încăperi individuale pentru fiecare pacient, dotate cu gaze medicale, climatizare şi monitorizare individuală, spaţii speciale pentru părinţi, dar şi un spaţiu de training, spaţii pentru personalul medical, pentru consilierea psihologică a părinţilor, precum şi săli de consultaţie. 

Proiectele de la Fundaţie nu se fac din birou. Se fac studii de piaţă, se merge în ţară, se doreşte identificarea nevoilor reale ale comunităţii. Aşa s-au stabilit ca domenii strategice educaţia şi sănătatea, iar, din aceleaşi motive, anul 2015 a adus o angajare mult mai puternică a Fundaţiei în teritoriu sub forma „Programului strategic de investiţie în mediul rural“. 

Scopul programului este acela de a susţine educaţia, sănătatea şi serviciile sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România. 55 de proiecte sînt implementate în cele 41 de judeţe ale ţării, avînd ca beneficiari direcţi un număr de 8838 de copii, tineri, persoane cu nevoi speciale, bătrîni şi familii devaforizate.

„Dacă este să tragem linie, aceşti 17 ani au însemnat pentru noi peste 650.000 de beneficiari, 848 de proiecte finanţate, 186 de case sociale construite, 5100 de voluntari din rîndul angajaţilor Vodafone România, 19 proiecte «Mobile for Good». Pentru noi, acesta este un angajament pe viaţă şi ne simţim onoraţi şi extrem de bucuroşi cînd cineva ni se alătură pe acest drum“, ne spune Florina Tănase, Director Legal & External Affairs în cadrul Vodafone România şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Vodafone România. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

IMG 9542 jpg
Record european și o performanță mondială a anului la Brașov Running Festival 2026
Și ediția din acest an a Brașov Running Festival a confirmat că întrecerea de alergare pe șosea se numără printre cele mai prestigioase din lume. Francezul Meziane Benhammou a stabilit un record european la sub 18 ani la 10 km.
Ilie Bolojan și Nicușor Dan - consultări la Cotroceni
Ilie Bolojan, decizie fermă după consultările cu Nicușor Dan: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, 5 octombrie după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că liberalii își mențin decizia de a nu participa la o guvernare alături de PSD.
elicopter ru gif gif
Momentul hilar în care un cascador rus încearcă, fără succes, să ridice „măcar puțin” în aer o limuzină cu elicopterul
Un cascador rus a încercat să ridice în aer o limuzină cu ajutorul unui elicopter Mi-2, însă elicopterul s-a răsturnat pe o parte, avariind una dintre palele rotorului.
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Nu se descurcă singură! Kim Kardashian are o „armată” de bone pentru cei patru copii ai ei!
Vedeta de reality show duce o viață în care extravaganța și responsabilitățile parentale se împletesc în fiecare zi. Cum face față provocărilor?
cantarire camioane Portul Constanta Foto APM jpeg
Portul Constanța introduce cântărirea automată a camioanelor
Administrația Porturilor Maritime Constanța continuă implementarea sistemului de cântărire dinamică a camioanelor la principalele porți de acces în port. Noua tehnologie permite determinarea automată a greutății și a altor caracteristici ale vehiculelor în timp ce acestea se deplasează.
ema uta si andrei barbu jpg
Andrei Barbu a recunoscut că a bătut-o pe Ema Uta. „Este cea mai mare greșeală pe care am făcut-o”
Iubitul Emei Uta a recunoscut că a bătut-o pe influenceriță și și-a cerut scuze public. Mesajul transmis de Andrei Barbu
petrisor peiu la interviurile adevărul jpg
Petrișor Peiu îl consideră pe Nicușor Dan vinovat pentru criza politică: „E principalul blocaj, un om imprevizibil și încăpățânat”
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR îl acuză pe președintele Nicușor Dan „excede atribuțiilor sale constituționale” prin decizia de a exclude AUR de la formarea majorității și consideră că acesta este principalul vinovat pentru criza politică.
Protest Satu Mare 04 presasm jpg
Un protest pro-Călin Georgescu la Satu Mare, transformat în petrecere. Manelele au răsunat din boxă în fața Tribunalului
Un grup restrâns de susținători ai lui Călin Georgescu s-a adunat în fața Tribunalului Satu Mare. După mesajele despre situația fostului candidat, protestul a continuat cu manele la boxă.
close beauty portrait topless woman with perfect skin natural make up holds serum youth skin hydration dropper with cosmetic oil jpg
Cum să construiești o rutină anti-aging eficientă pentru un ten vizibil întinerit
Îngrijirea pielii a depășit de mult stadiul unei simple rutine zilnice de igienă, transformându-se într-un veritabil ritual dedicat sănătății și longevității celulare.