Despre migraţie, fără concluzii
Despre migraţia românilor în străinătate, temporară sau nu, se tot discută în ultimul timp în diverse feluri: constatativ, ca simptom al dezastrului sau al modernizării. Din discuţiile cu sociologii care au lucrat la volumul Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-2006, editat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, în 2006 (prof. Dumitru Sandu, Ana Bleahu, Monica Şerban) am înţeles că, în ce priveşte acest subiect, nu se pot face estimări necondiţionate. Mai pe înţelesul tuturor, nu se poate spune cu certitudine, în momentul de faţă, cîţi din cei plecaţi vor rămîne acolo şi cîţi se vor întoarce. Evoluţia viitoare a lucrurilor depinde, în mare măsură, de cea economică şi instituţională a României. Întoarcerea migranţilor dornici să deschidă afaceri profitabile pentru ţară rămîne, deocamdată, un mit. Desigur, există şi cazuri concrete de oameni întorşi de la muncă în Italia sau Spania care şi-au făcut, în România, cîte o firmă. Dar nu sînt atît de multe încît să putem vorbi de un fenomen. Cauzele sînt de mai multe feluri: pe de o parte, legislaţia românească deficitară; pe de alta - însuşi timpul de care au nevoie migranţii mai întîi pentru a se adapta în străinătate, apoi pentru a-şi face o situaţie stabilă şi, implicit, un cheag. Migraţia se conturează, astfel, ca un fenomen mai complex şi de durată, pe care nu-l putem judeca în alb şi negru şi unde nu e cazul să facem pronosticuri. De altfel, scopul acestor pagini nu e să prevadă ce se va întîmpla cu românii plecaţi la lucru în străinătate, ci să ofere o imagine actuală a lor, fără pretenţii exhaustive: imediată, bazată pe simpla observaţie la faţa locului, din persepectivă jurnalistică, prin intermediul reportajelor în două sate, unul din Vrancea şi unul din Teleorman, ţinînd, fiecare, de altă fază şi altă destinaţie a migraţiei; specializată, documentată şi întărită de existenţa datelor, prezentă în analizele sociologilor cu care am colaborat. ( I. P. )
