Despre lustraţie, în spaţiul virtual

Am lansat o anchetă despre lustraţie printre tinerii jurnalişti şi, în acelaşi timp, bloggeri, în speranţa că vom obţine răspunsuri directe, lipsite de idei preconcepute din partea unor oameni ce se exprimă dezinvolt într-un spaţiu virtual care nu are nici o legătură cu trecutul, căci pe vremea comunismului era inexistent. Iar ei erau copii sau adolescenţi. De altfel, dezbaterile şi discuţiile pe tema lustraţiei au generat, pe bloguri şi pe forumuri, articole şi analize pline de consistenţă. Cît de necesară este acum o lege a lustraţiei în România şi cum ar putea fi ea aplicată? O întrebare care ar putea avea ca sistem de referinţă "modelul" polonez. Iată opiniile pe care le-am primit pe e-mail: Mihai MORAR morar.hotnews.ro Legea lustraţiei are acum, atît de tîrziu de la Revoluţie, acelaşi efect pe care îl are facultatea pe care o urmează Vanghelie şi Becali. Oare şcoala făcută acum, la miezul vieţii, mai poate avea vreun efect educativ asupra celor două personaje? Nu, însă se va adăuga la un CV la care n-o să se uite decît urmaşii şi biografii lor. La fel şi cu lustraţia: adoptarea legii ar fi un punct în plus la CV-ul României în faţa Istoriei. Ne îndreaptă moraliceşte ca neam, dar în fapt nu va corecta nimic în politică, administraţie sau economie. În cei 18 ani în care am tărăgănat această lege, ţara şi-a dezvoltat propriul sistem imunitar împotriva viruşilor comunişti: după ce au falimentat coloşi ai economiei, foştii băieţi cu stea pe umăr au început rînd pe rînd să fie scuipaţi afară de regulile capitaliste, rotiţele inteligente ale marketingului şi lupii tineri şi educaţi. Economia nu se mai conduce după minţile lor retrograde, din administraţie încep rînd pe rînd să plece, din pricina nepriceperii, şi nici în politică nu mai au mult de trăit. Selecţia naturală şi legile competiţei au ţinut loc de legea lustraţiei la noi, la români. Pe de altă parte, e greu să judeci trecutul unui om după şabloanele unei declaraţii. Prefer să-l judec după ce înseamnă acel om în prezent. Iulian COMANESCU comanescu.hotnews.ro Deşi efectele sînt slabe şi posibil neechitabile azi, o lege a lustraţiei este necesară fiindcă realizează un fel de "pace cu trecutul". La începutul anilor ’90, opoziţia vremii a venit cu probleme etice şi cu o raportare la comunism în chip de idee politică, iar Iliescu şi FSN-ul au furat dezbaterea politică şi au mutat-o pe tărîmul tranziţiei economice, fiindcă, desigur, nu le convenea ca trecutul lor să fie pus în discuţie. Nu cred că în România - sau în altă parte - se poate construi ceva fără o raportare limpede la trecut. Or, o lege a lustraţiei ar însemna începutul unei judecăţi istorice, chiar dacă efectele ei imanente vor fi bizare. Ca şi dosarele CNSAS, înseamnă începutul eliminării unui soi de ipocrizie istorică sau a istoriei în care noi, românii, am excelat şi în alte epoci. Cristian CHINA-BIRTA marketingpolitic.ablog.ro Cui mai foloseşte "acum" aşa ceva? Doar naivii pot crede că adevăraţii ofiţeri de Securitate şi adevăraţii turnători mai pot fi descoperiţi "acum". Restul - plevuşca - nu e cu mult mai vinovată decît sînt 90% din românii care au trăit în perioada aceea şi care, oricum ai lua-o, au validat regimul. Să îi pui la zid "acum" pe unii dintre ei pentru că au cedat unor presiuni atunci cînd nu credeau că se mai poate schimba ceva mi se pare echivalent cu a-ţi bate copilul ca să înţeleagă soţia că tu eşti bărbat în casă. Răzvan ION co-editor Pavilion, jurnalpolitic.org Această lustraţie este absolut necesară pentru ca românii să ajungă la acele obiective pe care şi le-au propus: prosperitate, siguranţă etc. Deşi uşor tardivă, lustraţia înseamnă şi o reparaţie morală. Însă în ceea ce priveşte aplicarea unei legi a lustraţiei, acest lucru va fi anevoios şi complicat. Oricum, consecinţele asupra clasei politice sînt zero. Însă aici ar mai trebui spus că dezamăgirea vine din faptul că unul ca Ion Iliescu nu mai poate fi lustrat. Va fi în afara politicii pînă la aplicarea unei asemenea legi. Şi atunci, mă întreb, la ce bun? Şi mă întorc la prima frază: poate doar pentru a merge mai departe moralmente... Polonia, după opinia mea, este un exemplu de neurmat. Acolo s-a declanşat un proces destul de straniu unde această lege a devenit contrară Constituţiei, căci ea îi obligă pe cetăţeni să dovedească că nu au făcut ceea ce nu au făcut. Nu cred că este un exemplu de urmat, însă ar fi unul de studiat pentru a nu repeta greşeli deja comise. Jaunetom City Limits - blog colectiv jaunetom.wordpress.com O lege a lustraţiei este necesară fie şi numai dacă ţinem cont de încărcătura simbolică. Cu toate acestea, experienţa poloneză ne învaţă că o astfel de lege ar întîmpina dificultăţi aproape imposibil de trecut. Iar nuanţele de gri din societăţile postcomuniste sînt teribil de greu de ignorat. Chiar dacă nu se va ajunge la adoptarea unei legi, cred că lustraţia ca fenomen se produce încet-încet mai ales în conştiinţa noilor generaţii. E de ajuns să priveşti liderii din administraţie. Chiar dacă nu suficient de repede, persoanele ce ar putea fi vizate de un astfel de act nu mai sînt acceptate la fel de uşor şi au început să părăsească zona publică. a consemnat Adina POPESCU