Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană

Cătălin VASILESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
image

„Iubirea e o taină mare / Ce leagă două inimi, tare!” descoperea, acum mai bine de 100 de ani, inspirat de mirosul îmbătător al tufelor de liliac, Grigore Băjenaru, elev în clasa a X-a la un liceu din marginea Cișmigiului. Pe atunci, cuvîntul feromon nu exista, dar atmosfera primăvăratică, vîrsta de 16 ani și acumularea de lecturi romantice aveau, cumulate, un evident efect catalitic asupra producției de lirică erotică. O taină? Sună aproape mistic, în orice caz pare a fi o tensiune care se situează în afara cîmpului de acțiune al rațiunii și asta nu doar pentru imberbul autor debutant. Nu există temă care să fi inspirat mai mult artiștii de-a lungul celor cîteva milenii de cînd avem mărturii scrise. Emoția exemplară, misterul cel mai fierbinte dintotdeauna, iubirea a trebuit, totuși, nu doar celebrată, dar, pentru mulți, și explicată. La urma urmei, cum leagă ea cele două inimi? Ar fi bine să știm, să găsim suportul material, să lămurim fiziologia, să înțelegem care este mecanismul. Cîndva se căuta un elixir al dragostei; dincolo de magie, inefabil și miraculos trebuie să fie vreo combinație materială, un parfum, o fiertură, care să lege două inimi tare” (ca în cazul Tristan și Isolda descris în literatura de specialitate, unde pare că întreaga narațiune este consecința administrării eronate a unei poțiuni, altminteri foarte eficientă). Această situație de ambiguitate emoțională, de mister și confuzie nu a putut să lase insensibili oamenii de știință ai secolului 20. Iubirea nu se mai lăsa de-acum redusă nici măcar la condiția de fenomen biologic, darmite la cea de taină mare”. În tensiunea dintre rațiune și simțire, rațiunea, fie ea și biologică, ar trebui să prevaleze. Un bun prieten spunea: Eu nu pricep ce înțelegi tu prin „fenomen biologic”. Că biologia asta a voastră, cînd mă uit mai bine la ea, e chimie. Și dacă mă uit și mai bine, de fapt, e matematică. Nu ne mirăm de faptul că prietenul meu este un distins profesor de matematică.

Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii? 

Chestiunea nu i-a dat pace nici domnului Robert Winston. Fost ginecolog la Hammersmith Hospital, la Londra, înainte de a fi realizator de emisiuni TV la BBC, el știa în mod clar cum merg lucrurile cu inefabilul iubirii la oameni. Curios din fire, a vrut să vadă și ce spun cercetătorii. Experimente sistematice de laborator au arătat rezultate surprinzătoare. Cîteva zeci de șoricei au fost lăsați să se împerecheze liber, după care a fost studiat echipamentul genetic al cuplurilor formate. Principalul obiectiv al studiului îl constituia cercetarea așa-numitelor Major Histocompatibility Complex Genes (gene MHC). MHC sînt proteine situate pe suprafața celulelor care mediază interacțiuni imune de cea mai mare importanță. MHC sînt codate de un mare număr de gene care au fost identificate cu minuțiozitate de cercetătorii noștri la fiecare șoricel inclus în studiu. Au fost apoi sistematizate echipamentele genetice MHC al cuplurilor formate în mod spontan. Interesant, s-a observat că există o regulă de împerechere: indivizii sînt cu atît mai atrași unul de celălalt cu cît au MHC mai diferite. Experimentul, repetat de nenumărate ori, a condus la concluzii similare: probabilitatea de împerechere a fost cu atît mai mare cu cît MHC s-au deosebit mai mult. Contrariile se atrag și diferențele apropie, cel puțin la șoarecii de laborator. Dar la oameni? Curiozitatea domnului Winston a mers ceva mai departe, astfel încît a participat el însuși la un experiment organizat de colegii de la Universitatea Newcastle. În studiu au fost incluse șase studente, ale căror MHC fuseseră determinate anterior, persoane pe care el nu le întîlnise niciodată. Tinerele au dormit două nopți într-un același tricou alb. Ele nu au folosit înaintea și nici în timpul experimentului parfumuri sau deodorante, nu au fumat și nu au mîncat alimente cu arome puternice (ceapă, curry etc.). După cele două nopți, tricourile au fost închise în borcane etanșe, cu gura sigilată cu folie subțire de plastic. Cele șase recipiente i-au fost prezentate dr. Winston, care a trebuit să rupă pe rînd folia fiecărui borcan și să-l adulmece pentru cîte un minut. A fost rugat apoi să le așeze ordonat, pe cele cu cel mai plăcut miros în stînga și pe cele cu mirosul cel mai neplăcut în dreapta. Subiectiv”, ne povestește Robert Winston, diferențele au fost infimeToate borcanele aveau un vag iz de transpirație, mai degrabă neatractiv”. Cu un oarecare efort a putut totuși să le clasifice, așa cum prevedea protocolul experimental. Marea surpriză a venit atunci cînd borcanele au fost desigilate și etichetele care dezvăluiau identitate studentelor au fost desecretizate: ordinea borcanelor era în strictă corelație cu diferențele MHC ale celor șase tinere față de MHC ale lui Winston. Spre stupefacția lui, care era inițial mai degrabă neîncrezător în rezultatele experimentului, a putut să confirme personal cercetările pe animale de laborator: cu cît MHC sînt mai diferite, cu atît persoana este mai atrăgătoare. Puterea feromonilor…

p 12 jos jpg

Cum să înțelegem asta? Consangvinitatea este ceva distrugător din punct de vedere genetic, ceva ce întreaga lume animală evită. Semănăm din punct de vedere al MHC? Vai de capul meu! Nu cumva sîntem neamuri!? ar putea zice creierul nostru. Aici nu ar mai fi nevoie de exemple și de argumente. Dar dacă lucrurile sînt atît de simple, cum rămîne cu biata iubire? Cu toată literatura de gen, care ar putea să ne apară, privind prin ochelarii dr. Winston, ca un jalnic spectacol fără sens? Ca să fim raționali pînă la capăt, trebuie să ne întrebăm: cum rămîne cu iubirile neîmpărtășite? Pentru că, dacă MHC sînt foarte diferite, atunci forța gravitațională a chimiei ar trebui să se exercite simetric și atracția să fie obligatoriu reciprocă. Și pe urmă, ce a adulmecat dr. Winston? Care sînt moleculele fermecate care, insesizabil, ne împing unii către ceilalți? Cum ar fi să le regăsim în parfumuri, deodorante sau creme? Cum ar arăta lumea în care feromonii și-ar face de cap?

De fapt, feromonii sînt o certitudine în lumea animală. Dar pe cei umani încă nu îi cunoaștem (din fericire, aș zice), oricîte reclame promițătoare ar lansa producătorii de cosmetice. Seducția rămîne, deocamdată, incalculabilă, imprevizibilă (și potențial devastatoare). 

Dar, veți spune, să nu reducem lucrurile la MHC. Știința are, în regatul iubirii, și alte certitudini. Are o rețea de certitudini în neuroștiințe, chimie hormonală și psihologie comportamentală cu rădăcini în creierul subcortical (chiar asamblate uneori în tipologii ale dragostei). Încă o dată, știm tot mai multe lucruri și înțelegem tot mai puțin. Știm că ocitocina este eliberată în timpul împerecherii, nașterii și lactației și în timpul orgasmului la femei și că joacă probabil un rol în stabilirea încrederii între oameni. Știm că vasopresina este responsabilă de efecte asemănătoare în creierul masculin. Știm că dopamina și endorfinele sînt și ele cumva implicate în atracția dintre parteneri, că androstenolul și androstenediona,derivați ai testosteronului, hormonul masculinității, ne-ar face mai atractivi pe noi, bărbații. Dar, pentru că în biologie lucrurile rareori sînt simple, unii spun că efectele experimentale ale ocitocinei și vasopresinei s-ar exercita prin intermediul dopaminei și al al endorfinelor. Alții spun că nu.

Oamenii de știință și-au exprimat de multă vreme și ei unele mirări. Iată un exemplu: Unul dintre aceste contacte, cel al mucoaselor bucale, sub numele obișnuit de sărut, a dobîndit la numeroase popoare, printre care popoarele civilizate, o valoare sexuală ridicată, cu toate că părțile corpului implicate nu aparțin aparatului genital feminin, ci formează intrarea tubului digestiv”. Bine zice Sigmund Freud! Unde ajungem dacă continuăm să ne sărutăm în acest mod dezordonat și dincolo de orice mecanism fiziologic rezonabil? Observația lui este corectă de fapt, dar să o spunem pe șleau, se potrivește ca nuca-n perete. 

Și așa, geometria acestor rețele cauzale ale iubirii se complică de la o zi la alta și eu, unul, nu m-aș aștepta ca lăzăristul poet Grig Băjenaru, transportat printr-o miraculoasă mașină a timpului în ziua de astăzi, adică un secol mai tîrziu de Cișmigiu & Comp., să fie prea interesat de ele. Parcă îl văd mai degrabă emoționat atunci cînd, în lecturile lui de sub bancă de la diverse ore plictisitoare, ar fi găsit că faraonul Ramses al II-lea cel Mare, al treilea faraon al celei de-a 19-a dinastii, acum 3.200 de ani, a scris pe mormîntul soției lui, Nefertari: cea pentru care răsare soarele”. Sau cînd ar găsi prima poezie de dragoste cunoscută, din orașul sumerian Nipur, scrisă în anul 2025 î.Chr., tradusă de pe o tăbliță cu scriere cuneiformă descoperită în 1889: Mirele meu, lasă-mă să te dezmierd, adierea mîngîierii mele este mai dulce decît mierea, / Mierea în care este cufundată încăperea noastră, lasă-mă să mă bucur de deplina ta frumusețe, / Leul meu, lasă-mă să te dezmierd, adierea mîngîierii mele este mai dulce decît mierea“.

Dar eu sînt de modă veche. Poate greșesc și poate că dumneavoastră vi-l puteți imagina pe elevul Grig Băjenaru, la cei 16 ani ai lui, în ziua de astăzi, ieșind sîmbătă spre dimineață din club împreună cu un coleg de clasă: Mamă, Gicule, ce gene MHC are blonda aia dintr-a XI-a C!”

Cătălin Vasilescu este doctor în medicină, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie București și șef al Clinicii de chirurgie generală la I.C. Fundeni.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.