Despre happy-end și ștampila pe oaie

Cristina ANDONE
Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
„În stare de bine”, donații pentru laboratoare și spitale, școli de vară pentru elevi jpeg

Procedeul de happy-end într-o carte pentru copii mi se pare la fel de relevant ca ștampila „km 20” pusă pe-o oaie. Pur și simplu nu iau în considerare finalul fericit. Da, mă interesează finalul foarte tare, dar nu fericirea prezumabil-inclusă. Ci complet altceva. Urmăresc ceea ce aș numi satisfacția narativă, sentimentul pe care îl are cititorul, la orice vîrstă, că nu a fost degeaba într-o poveste, că s-a apropiat de lume cu ochi noi, că a călătorit, că ceva a cedat și s-a preschimbat în fibra lui interioară. Mai urmăresc umorul. Îl includ chiar și în situații care „cer” un ton nostalgic-visător-plîngător. De fapt, mai ales acolo, ca un contrapunct alert, ca un antrenament suplimentar de imaginație și de vitalitate. Un final în care rîdem, da, e unul pe care îl accept ca fiind valabil, ca fiind „satisfăcător narativ”. Dar tot nu i-aș pune eticheta de „happy-end”.  Sincer, pe mine mă sperie în mod invariabil happy-end-ul. Mi se pare că nu mai trece nimic dincolo de el, e ca un sigiliu de fericire: îngheț euforic, sigiliu benevolent, pe aici nu se (mai) trece. Or pe mine, ca scriitor, mă interesează finalul care irizează, care este vibrant și viu, care cere continuare. Caut povestea care cere recitire, trăire, retrăire. O fi motivul pentru care creez mai degrabă în serii? Povești din Pădurea Muzicală. Colecția Dar Motan. Colecția Cartea Bunătății. Nesupusele. Chiar dacă e vorba de o unică poveste, care nu face parte din nici o colecție, mă interesează mereu posibilitatea neoficială de „va urma” în viața celui care citește. Povestea pe care o scriu este doar începutul unei complicități cu un cititor care va duce apoi, în viață, mai departe leapșa noastră narativă. Cea mai bună poveste din lume e cea care nu se sfîrșește niciodată, pentru că o purtăm cu noi mereu. Mi-ar plăcea ca peste ani să cunosc cititori care poartă cu ei, din copilărie, fragmente de Dar Motan, acest motan de librărie, negru, frumos, norocos. Sau fragmente de Albăstrel, de Jaleș, de Zmeuc. Noi, scriitorii, sîntem o breaslă care creează nu pentru final, fericit or ba, ci pentru continuare. Cuvîntul-premiu sau cuvîntul-miză este mereu. Să fii, cu cărțile tale, parte din viață. Să fii relevant. Mai mult, să fii relevant... mereu. Ce îndrăzneală, nu? Singura îndrăzneală care contează. Restul, în cel mai bun caz, e calofilie. Adică o varietate de croșetat emoții-degeaba cu cuvinte frumoase.

Despre construcția de personaj

Pornesc mereu la drum cu un personaj și cu o temă. Dar personajul are întîietate. Prin el filtrez tema, el este pîlnia care lasă să treacă doar ce i se potrivește. Nu am personaje pozitive în poveștile mele. Am putea spune că sînt personaje charismatice, care ne amuză, care ne înduioșează. Ca personaje negative, nu am nici monștri, nici balauri, vrăjitori ori căpcăuni. Ci temeri. Teama de întuneric, teama de apă – în registrul concret. Dar și teama de uitare, teama de singurătate, teama de eșec. Ele sînt personajul negativ.

Cît despre bucătăria din spatele personajelor, am două registre de lucru, să zicem două insule de gătit. În primul registru, personajul este muzica. Muzica clasică. Se spune că muzica marilor compozitori are caracter, are personalitate, ei bine, tocmai această personalitate am transformat-o în personaj cu o poveste pe înțelesul copiilor. O poveste în care picur elemente de teorie muzicală, de istorie a muzicii, de estetică. Și în care mai ales creez atmosferă. Pentru acest proiect, colecția Povești din Pădurea Muzicală, partea de cercetare a fost esențială. Timp de cîțiva ani am citit, am decantat, iar la final am ajuns la un tabel simplu ca un tablou de bord, cu cuvinte-cheie pentru muzica lui Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Paganini, Chopin, Ceaikovski, Strauss (tatăl și fiul), Enescu. În acest caz, personajul negativ nu era în poveste, ci în afara ei, în lume, sub formă de prejudecată.  Mă refer la prejudecata că muzica clasică este inaccesibilă, pretențioasă și complicată. Ei bine, 160.000 de cărți vîndute ar trebui să spună o cu totul altă poveste, și anume: muzica clasică este pentru fiecare dintre noi, aici și acum, nu ne trebuie frac, nici togă academică. Avem nevoie, ca la început de drum în poveste, să fim curioși și deschiși la această mare felie din frumusețea lumii.

Cu celelalte povești, creez personaje pornind de la o linie de bază: optimism, dăruire, visare, alint, închistare. Iar apoi introduc obstacole și breșe pentru a vedea cum „rezistă” personajul meu, cum crește, ce învață și ce învățăm noi împreună cu el.

Cristina Andone este scriitoare, este implicată în educație și trainer de creativitate.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Ce „trucuri” folosesc supermarketurile pentru a vă determina să cumpărați mai mult decât vă trebuie
Când merg la cumpărături în supermarket, majoritatea românilor au în vedere un buget prestabilit, însă rareori pot să-l respecte respecte, din cauza unor „trucuri” folosite de retaileri.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.