Despre chefuri în anii glorioşi

Anton POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 467 din 24-30 ianuarie 2013
Despre chefuri în anii glorioşi jpeg

Chefuri se mai făceau şi în vremea Epocii de Aur, dar erau, ca şi azi, ocazionale. Nu aveau, poate, anvergura lipsită de oprelişti a celor de acum, dar nu se poate spune că nu se puneau la cale. Şi chiar se executau. Cele de acasă, la prieteni, se numeau „ceaiuri“. Se făceau invitaţii, fiecare venea cu ceva, cu haleală, cu pileală, cu muzică. Ne distram şi noi mai cu perdea, mai fără balamuc, mai discret. Mi-aduc aminte că se mai şi dansa, dar, în mare parte, cu o berică în faţă sau cu un rom, anunţam politicos vecinii că va fi puţin deranj. Mai mult stăteam la palavre, eram cam nevorbiţi pe la serviciile noastre şi simţeam nevoia să ne descărcăm. Ştiam de „omul nou“, de „educaţia socialistă“, dar noi ne adunam să ne refulăm de inhibiţiile sistemului, să ne mai dăm drumul, să mai bîrfim, să mai spunem bancuri cu Bălălău (alias Ceauşescu) sau cu Bulă.

Odată, într-o noapte, era după ora 2, am plecat cu nevastă-mea de la un astfel de „priveghi“ ce avusese loc pe undeva pe la Gara de Nord. Cînd am ajuns la Coloane, am auzit în spatele nostru un „pssst!“ care s-a repetat imediat. Am întors capul şi am zărit prin noapte doi miliţieni care ne luaseră urma. S-au apropiat de noi şi, cînd au ajuns chiar în spatele nostru, au cerut să ne legitimăm. Cît eram de binedispuşi, ne-a luat un pic tremuriciul. Pe vremea aceea nu prea umblam cu buletinul la mine, iar treburi cu miliţia era nasol să ai. Am încercat să-i conving că, uite, tovarăşe, sînt cu soţia, uite, avem aceleaşi verighete. Pînă la urmă ne-au lăsat în pace, dar greu, cu multe argumente. Cînd i-am întrebat de ce ne-au oprit, ne-au explicat că pe la ora aceea cam ieşeau „fetiţele“ la agăţat (erau şi pe atunci, dar mai discrete). Am rămas uluiţi că am putut fi confundaţi cu aşa ceva şi ne-am grăbit cît am putut să ajungem acasă.

La cîrciumi ne vedeam seara, pe la Intim sau la Cina, la cîteva berici cu alune, iar duminica dimineaţa la Athénée Palace la un Dubonnet. Dacă stau acum să realizez ceea ce făceam, îmi dau seama că, prin prisma a ceea ce se face acum, era ceva cumplit de trist.

Pe loc repaus

Dar cel mai mişto era la petrecerile de după evenimente organizate de activişti, de 1 Mai, de 23 August. După „drepţi!“ urma „pe loc repaus!“, adică relaxarea de după ce tovarăşii ne „prăjiseră“ la foc mic şi după ce au scos din noi toată vlaga. Ne mai rămînea ceva şi pentru noi.

Prin anii ’80 (acea perioadă neagră) ne chemaseră să fim la ora 8 în faţă la Polivalentă, să formăm cooperativa „Alaiul“ pentru cei doi mari gigantici ai omenirii, El şi Ea. Era 6 Martie. Sărbătoarea, pentru cei mai tineri, era instaurarea primului regim comunist din istoria ţării, la 6 Martie 1945. Pe noi ne-au adunat la ora 8 şi ei au venit la 10. Vremea era rece, ne îmbrăcaserăm noi bine, dar tot ne-am încoţopenit de frig pînă am început să scandăm, să facem paradă de voci într-un singur glas, al oamenilor muncii, care sînt fericiţi să sărbătorească alături de aleşii naţiunii o dată atît de importantă. Totul se termină şi activistul-şef ne dă comanda: „Sînteţi liberi, dar să vă întoarceţi la lucru!“ Eram bocnă de frig şi simţeam chiar o imperioasă nevoie de încălzire. Ieşim din Parcul Tineretului şi ne îndreptăm cu grăbire pe Magistrală (actualul Bulevard Cantemir). Ajungem la o alimentară, în spatele unei centrale termice de cartier. Intrăm şi toţi ochii se concentrează spre o sticlă de coniac Drobeta (750 ml). Ieşim afară, în lateral. Acolo erau nişte bănci. Desfacem produsul şi începem să sorbim conţinutul şi să ni-l pasăm unul altuia cu o sete de neexplicat. Le spun celorlalţi, vreo patru amici, că poate ar fi bine să şi îngurgităm ceva. Intenţia mea a fost repede neluată în seamă, şi în circa cinci minute conţinutul acelei minunate sticle de Drobeta era supt.

Începusem, har Domnului, să ne încălzim. Tocmai atunci, mai pică un coleg care era chiar în cîmpul muncii, la centrala termică pomenită mai sus: „Ce faceţi, măi, aici? Beţi fără mine?“ Noi, mai entuziaşti, ne spunem că nu putem să îl scoatem din joc pe bietul nostru coleg. Unul dintre noi se duce în alimentară, cu banii adunaţi de la ceilalţi, şi vine pe dată cu o a doua sticlă de Drobeta. Eu le zic din nou de mîncare. Ei, nimic. Se desface a doua sticlă în cinstea colegului nostru. Evident că în zece minute se goleşte şi asta. Plecăm noi de acolo şi ne îndreptăm spre sediu, care era cam în spatele restaurantului Budapesta. Acolo, era o cîrciumă, la varice şi în aer liber. Cineva propune o bere. Toată lumea aprobă. Beau şi berea, dar în momentul acela am simţit că nu mă mai ascultă picioarele. Le zic că eu mă duc acasă, să mă scoată ei la serviciu. Trebuia să ajung la Piaţa Unirii, să iau tramvaiul 13 pentru a ajunge în Militari. Capul era perfect, dar picioarele... Ajung, nu ştiu cum, la cheiul Dîmboviţei, şi acolo erau nişte panouri de la construcţia metroului. Cînd cobor de pe un trotuar, nu ştiu cum calc, alunec, cad şi, cînd mă ridic, constat că talpa unei ghete era desprinsă şi se mai ţinea doar în călcîi. Alt efort imens de a-mi continua drumul pînă la Unirea. Era evident că nu voi putea, dar eu eram convins atunci că e posibil. M-am lipit de un panou şi încercam să-mi revin. Un miliţian din mijlocul intersecţiei sesizează starea mea de insecuritate după accidentul cu gheata şi se apropie de panou: „Vă simţiţi bine?“ Am răspuns destul de coerent: „Mă simt bine, mă simt bine, îmi revin!“ Apoi traversez la stop (capul era fresh, dar picioarele...) şi, abia tîrîindu-mă, ajung, cu chiu cu vai, în faţă la magazinul Unirea, unde pe atunci erau nişte bănci. Iată salvarea! Mă aşez acolo, pe o bancă. Tot ce-mi mai aduc aminte este că era plăcut şi bine, soarele de început de martie începuse să mă încălzească uşor. Cam aşa se desfăşurau petrecerile şi chefurile noastre în vremea Ceauşescului.

Ce noapte superbă, ce fete!

Aş mai pomeni discotecile de pe litoral. Într-o vară, am ajuns, în miez de noapte, înghesuiţi într-o Dacie ce mergea de la Constanţa în staţiunea Venus, la discoteca ACR Club. Acolo – un dezmăţ general. Toată lumea era pilită, fuma în draci şi făcea o hărmălaie de nedescris. De dansat nici vorbă, nu tu animatoare, nu tu nimic. Pe jos erau dispuse pneuri de maşină în care te puteai lăsa să zaci toată noaptea, dacă nu aveai chef să dansezi. Mi-am luat un pahar mare cu gin tonic şi probabil că am adormit în gaura pneului. M-au trezit colegii de chef pe la 5 dimineaţa şi am ieşit afară. Era o zi minunată de august. Soarele răsărise şi am stat acolo, la soare, în faţa discotecii, pînă a venit o Karosa şi ne-a luat, ducîndu-ne înapoi la Constanţa. Ce noapte superbă, ce fete, ce bar dichisit, ce soare, ce petrecere!

Anton Popescu este inginer şi poet.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.