Despre cerșetori și corporatiști

Remus BOLDEA
Publicat în Dilema Veche nr. 1031 din 11 ianuarie – 17 ianuarie 2024
Foto: flickr
Foto: flickr

Ipocrizia poate să fie o modalitate de-a te adapta lumii în care trăiești. Instinctele trebuie reprimate pentru a trăi în societate. Nu poți să spui mereu ce gîndești, nu poți să faci mereu doar ceea ce vrei. „Trăim într-o societate”, vorba lui George Constanza. Și tocmai de asta ne-am dezvoltat o persona, o mască pe care o afișăm în interacțiunile noastre. Iar lucrul acesta pînă la un punct este firesc și sănătos. Problema (chiar și de ordin clinic) apare – după cum spune Carl Gustav Jung – atunci cînd există o identificare cu persona, cu funcția, cu rolul pe care-l îndeplinești. Nu ești mereu președinte de bloc, șef de șantier, șofer sau vînzător de ziare etc. Într-o zi obișnuită, sîntem mai mulți oameni pe rînd. Dacă stai să te gîndești bine, chiar e greu să n-o iei razna.

În condițiile astea, cred că se poate vorbi despre două feluri de ipocrizie: a) ipocrizia naturală – cea care rezultă în mod firesc datorită nevoii de-a nu-i răni pe ceilalți; la un anumit nivel, putem să zicem și că politețea intră în categoria asta; și b) fățărnicia – adică tentația de a-ți schimba fața în mod deliberat pentru a obține unele avantaje.

Fățărnicia mărește distanța dintre sinele tău real și imaginea pe care o afișezi lumii. Din punctul meu de Vedere, mediul corporatist este unul dintre cele mai favorizante medii pentru multiplicarea fețelor. Departamentele de HR te încurajează să fii cea mai bună versiune a ta. O fac nu pentru a-ți fi ție bine, ci pentru a fi cît mai eficient la muncă. Se cultivă ideea că o corporație este ca o familie mare și numeroasă. Pe hîrtie totul sună idilic, doar că realitatea din teren nu se pupă cu realitatea din e-mail-urile scrise în limbaj de lemn.

În fine, ce vreau să zic e că în mare parte din zilele pe care le trăiesc sînt corporatist. Am absolvit Facultatea de Filosofie, dar lucrez în industria jocurilor de noroc online. Toate tratatele de etică și morală pe care le-am studiat în studenție nu m-au făcut o persoană mai bună. Cred că mai degrabă m-au făcut mai atent la mine și la ceilalți. Bun și bronzul. Există o superioritate morală a corporatistului, o superioritate pe care o văd în directă legătură cu ipocrizia.

În pauzele de țigară, există mai multe șanse ca adevărata față a cuiva să iasă la iveală. Mai ales dacă în jur sînt oameni ai străzii. „Norma” este să-i detești, să-i jignești și să dai vina pe ei pentru situația în care au ajuns. Doar că viața e complexă și plină de aspecte, vorba poetului. Cînd văd tipul ăsta de discurs la adresa nefavorizaților îmi aduc aminte începutul din Marele Gatsby: „Pe vremea cînd eram mai tînăr şi mai influenţabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a rămas mereu prezent în minte. – Ori de cîte ori ai poftă să critici pe cineva, mi-a spus, ține seama că nu toţi oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu.” (traducere de Mircea Ivănescu).

Cu toate astea, trebuie să recunosc că o parte din mine se simte bine cînd trec pe lîngă un homeless. După ce îi las un leu sau o țigară parcagiului meu preferat, îmi trece efectul empatiei și-mi zic: „Ce bine că nu sînt eu în locul lui!”. Oricît de supărat aș fi fost în ziua aia, starea de rău îmi trece mai repede dacă văd pe cineva într-o situație atît de nasoală. Iar apoi mă simt prost că m-am simțit bine gîndind în felul ăsta.

Pînă la urmă e foarte greu de conceput că majoritatea dintre noi putem ajunge rapid într-o situație de felul ăsta. Psihicul e foarte fragil, ai nevoie doar de o serie de vești extrem de proaste pentru a ajunge să dormi în stradă. Tocmai de aceea nu dau bani cerșetorilor decît pentru vicii. Pentru mine e o modalitate de-a rămîne mai aproape de mine însumi.

Îmi aduc aminte că, la un moment dat, am văzut în centrul vechi un om al străzii care i-a cerut unui tînăr niște bani să-și ia o bere. Tînărul ținea o sticlă de bere în mînă, a băut o gură și i-a zis: „Nu-ți dau bani de bere, dacă vrei îți iau ceva de mîncare”. Cerșetorul i-a zis că n-are de unde să-i ia ceva de mîncare. Deși în spatele lui era o patiserie, iar cîțiva metri mai sus era o coadă imensă la pizza. Cerșetorul a plecat mai departe și m-a ajuns din urmă. Ne-am oprit amîndoi la un semafor. Am scos trei lei din portofel și două țigări din pachet. I le-am întins. Le-a luat fără să se uite la mine și fără să-mi mulțumească. Apoi am traversat împreună strada, iar eu am intrat într-un anticariat. A intrat și el după mine și-a început să deranjeze clienții. Am făcut pe eroul și i-am zis să plece afară. S-a uitat la mine și mi-a zis: „Crezi că dacă mi-ai dat doi lei și-o țigară ești șmecher?”.

Apoi a ieșit fără să închidă ușa.

Remus Boldea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: A rîs și tata, Editura Trei, 2022.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.