Despre ce teme/subiecte nu vă exprimați opinia?

Corina DRĂGOTESCU
Scriu doar despre ceea ce ştiu. De aceea rămîn, în general, în zona politică sau în cea adiacentă ei. Nu cred că un jurnalist este un Google umblător şi poate scrie despre orice. În general, m-am format, în timp, ca jurnalist parlamentar, conştientă fiind de limitele mele profesionale. De aceea şi azi, cînd vine vorba, de exemplu, de o problemă economică sau de finanţe, prefer să-i las pe cei care ştiu bine despre ce este vorba să scrie. Eu sînt, în asemenea situaţii, doar un om cu un punct de vedere, cred, de bun-simţ. Acelaşi lucru îl fac şi în televiziune, unde evit să vorbesc despre subiecte pe care nu le stăpînesc. Mai ales că „sticla“ te dă de gol imediat. Am, în schimb, o slăbiciune umană cînd vine vorba de subiecte sociale care ţin de suferinţa copiilor sau de oameni săraci ori bolnavi de diferite afecţiuni. Dar cred că asta e ceva normal. 

Tudor OCTAVIAN
Nu atît competenţele, cît relaţiile contractuale mă împiedică să comentez anumite subiecte. Mi se pare profund democratic să respecţi clauzele unui contract, dacă acesta este în concordanţă cu modul tău de a fi. Nu e posibil să fii angajat la un ziar sau la o televiziune şi să-ţi exprimi nemulţumirile faţă de patroni. Principiul meu e loialitatea şi în numele ei îmi declin nervii de moment. Presa în democraţie se face pe bază de contract, iar patronii de presă sînt mandatarii subiectelor şi ai temelor pe care sînt invitat să le dezbat. Eu scriu şi lucrez pentru România particularilor, deci e normal să discut despre bugetari. Nu am păreri despre Vîntu, Patriciu sau Voiculescu, pentru că ei au creat şi conduc activităţi particulare. Sînt liber după ’89 pentru că aceşti patroni şi-au luat drept grijă de a face front puterii. Privaţii sînt cei care mişcă economia şi nu mă interesează activitatea celor care creează şi susţin economia.

Cristian PĂTRĂŞCONIU
Trebuie să spun din start că scriu despre prea multe. Calitatea mea de posesor de blog explică destul de bine această stare de fapt. De multe ori însă, pe blog, nu construiesc solid o opinie, un argument, aşa încît aceste multe dintre textele despre „prea multe“ au doar valoarea unor notaţii, a unor impresii din „încheietură“. Sînt – mi-am asumat asta şi am şi subliniat-o în cîteva rînduri – modalităţi minimaliste de a taxa, adesea, situaţii mai degrabă absurde. Altfel însă, evit să scriu despre ceea ce, în organigrama clasică a unui ziar, de pildă, se desemnează prin formulele „subiecte sociale“ sau „subiecte economice“. Evit să scriu în aceste direcţii fiindcă nu mă prea pricep şi, de asemenea, şi pentru motivul că, indiferent dacă în anumite privinţe înţeleg mai mult sau mai bine decît cei care sînt omologaţi ca „pricepuţi“ în aceste privinţe, visez cu ochii deschişi (poate că sînt naiv!) la rigoare, la specializare, la, pînă la urmă, domnia bunului-simţ, şi în materie de comentariu de presă. Am şi o nostalgie – scriu foarte puţin despre sport, despre fotbal în special. Nu ştiu dacă m-aş pricepe neapărat, dar nu pot să mă opun tuturor nostalgiilor. În orice caz, nu acesteia! 

Costi ROGOZANU
Nu vorbesc despre politica externă, despre economie, despre dezbateri juridice pentru că nu mă pricep. Cel mult citez din unii care se pricep şi pe care îi selectez cu atenţie. Cînd simt că publicul e prea mare, prea eterogen (TV sau publicaţie de mare tiraj), evit exprimarea fermă a unor nuanţe ideologice în care cred: pe astea le las blogului sau zonei culturale, unde am şanse ca mai multă lume să înţeleagă fără să se isterizeze. 

Cristian TEODORESCU
Nu-mi plac formulările cu care unii dintre confraţii mei din presă îşi cauţionează nepriceperea: „Nu trebuie să fii (urmează numele îndeletnicirii pe care n-o ai) ca să-ţi dai seama că...“ Dacă nu mă pricep la ceva, nu mă bag. Cînd e vorba despre ceva care mă atinge direct, am grijă să mă documentez înainte de a-mi da cu părerea. Dar chiar şi în acest caz sînt subiecte pe care le evit. De vreme ce mă irită cei care îşi dau cu presupusul despre toate cele, n-aş vrea să-i scot şi eu pe alţii din răbdări cu opiniunile mele despre lucruri pe care le ştiu doar din auzite. Una e să spun, de pildă, că mă enervează fucţionarii de la ghişeele băncilor şi cu totul altceva ar fi să mă apuc să evaluez sistemul bancar din România, chiar şi cu citate din Mugur Isărescu. Îi admir pe cei care spun la televizor că nu stăpînesc un anumit subiect, cînd li se cere o părere la botul calului. Mă ţin la mare distanţă de scenariile despre catastrofe şi de teoriile conspiraţioniste. Cînd îmi spun părerea despre ceea ce se întîmplă prin politică, o fac recunoscîndu-mi simpatiile. Nu încerc să par obiectiv, ci mă străduiesc să fiu cinstit. Asta nu mă scuteşte de acuzaţia că aş face nu ştiu ce jocuri. Înainte de alegeri şi vreo două luni după, am fost suspectat că vînez funcţii şi am stîrnit dezamăgiri cînd s-a văzut că-mi dau cu părerea fără dorinţa de a propăşi pe această cale. 

Radu TUDOR
Am avut şi am o reţinere maximă în abordarea temelor de natură personală. E riscant şi neprofesionist pentru un jurnalist să-şi exprime opinia despre viaţa privată a unei persoane. Despre relaţia soţ/soţie, comportamentul copiilor, certuri, scandaluri, orientări sexuale, stare de sănătate etc... Nu este nici deontologic, nici moral să abordezi teme atît de sensibile, ale căror culise şi dedesubturi nu le cunoşti niciodată pe de-a-ntregul. Încerc acum, graţie întrebării dvs., să fac un remember al celor scrise de mine. Sper din tot sufletul să nu fi avut scăpări în primii ani, din cei 20, pe care i-am parcurs. 

anchetă realizată de Marius CHIVU.