Despre ce teme/subiecte nu vă exprimați opinia?

Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
Despre ce teme/subiecte nu vă exprimați opinia? jpeg

Corina DRĂGOTESCU
Scriu doar despre ceea ce ştiu. De aceea rămîn, în general, în zona politică sau în cea adiacentă ei. Nu cred că un jurnalist este un Google umblător şi poate scrie despre orice. În general, m-am format, în timp, ca jurnalist parlamentar, conştientă fiind de limitele mele profesionale. De aceea şi azi, cînd vine vorba, de exemplu, de o problemă economică sau de finanţe, prefer să-i las pe cei care ştiu bine despre ce este vorba să scrie. Eu sînt, în asemenea situaţii, doar un om cu un punct de vedere, cred, de bun-simţ. Acelaşi lucru îl fac şi în televiziune, unde evit să vorbesc despre subiecte pe care nu le stăpînesc. Mai ales că „sticla“ te dă de gol imediat. Am, în schimb, o slăbiciune umană cînd vine vorba de subiecte sociale care ţin de suferinţa copiilor sau de oameni săraci ori bolnavi de diferite afecţiuni. Dar cred că asta e ceva normal. 

Tudor OCTAVIAN

Nu atît competenţele, cît relaţiile contractuale mă împiedică să comentez anumite subiecte. Mi se pare profund democratic să respecţi clauzele unui contract, dacă acesta este în concordanţă cu modul tău de a fi. Nu e posibil să fii angajat la un ziar sau la o televiziune şi să-ţi exprimi nemulţumirile faţă de patroni. Principiul meu e loialitatea şi în numele ei îmi declin nervii de moment. Presa în democraţie se face pe bază de contract, iar patronii de presă sînt mandatarii subiectelor şi ai temelor pe care sînt invitat să le dezbat. Eu scriu şi lucrez pentru România particularilor, deci e normal să discut despre bugetari. Nu am păreri despre Vîntu, Patriciu sau Voiculescu, pentru că ei au creat şi conduc activităţi particulare. Sînt liber după ’89 pentru că aceşti patroni şi-au luat drept grijă de a face front puterii. Privaţii sînt cei care mişcă economia şi nu mă interesează activitatea celor care creează şi susţin economia.

Cristian PĂTRĂŞCONIU

Trebuie să spun din start că scriu despre prea multe. Calitatea mea de posesor de blog explică destul de bine această stare de fapt. De multe ori însă, pe blog, nu construiesc solid o opinie, un argument, aşa încît aceste multe dintre textele despre „prea multe“ au doar valoarea unor notaţii, a unor impresii din „încheietură“. Sînt – mi-am asumat asta şi am şi subliniat-o în cîteva rînduri – modalităţi minimaliste de a taxa, adesea, situaţii mai degrabă absurde. Altfel însă, evit să scriu despre ceea ce, în organigrama clasică a unui ziar, de pildă, se desemnează prin formulele „subiecte sociale“ sau „subiecte economice“. Evit să scriu în aceste direcţii fiindcă nu mă prea pricep şi, de asemenea, şi pentru motivul că, indiferent dacă în anumite privinţe înţeleg mai mult sau mai bine decît cei care sînt omologaţi ca „pricepuţi“ în aceste privinţe, visez cu ochii deschişi (poate că sînt naiv!) la rigoare, la specializare, la, pînă la urmă, domnia bunului-simţ, şi în materie de comentariu de presă. Am şi o nostalgie – scriu foarte puţin despre sport, despre fotbal în special. Nu ştiu dacă m-aş pricepe neapărat, dar nu pot să mă opun tuturor nostalgiilor. În orice caz, nu acesteia! 

Costi ROGOZANU
Nu vorbesc despre politica externă, despre economie, despre dezbateri juridice pentru că nu mă pricep. Cel mult citez din unii care se pricep şi pe care îi selectez cu atenţie. Cînd simt că publicul e prea mare, prea eterogen (TV sau publicaţie de mare tiraj), evit exprimarea fermă a unor nuanţe ideologice în care cred: pe astea le las blogului sau zonei culturale, unde am şanse ca mai multă lume să înţeleagă fără să se isterizeze. 

Cristian TEODORESCU

Nu-mi plac formulările cu care unii dintre confraţii mei din presă îşi cauţionează nepriceperea: „Nu trebuie să fii (urmează numele îndeletnicirii pe care n-o ai) ca să-ţi dai seama că...“ Dacă nu mă pricep la ceva, nu mă bag. Cînd e vorba despre ceva care mă atinge direct, am grijă să mă documentez înainte de a-mi da cu părerea. Dar chiar şi în acest caz sînt subiecte pe care le evit. De vreme ce mă irită cei care îşi dau cu presupusul despre toate cele, n-aş vrea să-i scot şi eu pe alţii din răbdări cu opiniunile mele despre lucruri pe care le ştiu doar din auzite. Una e să spun, de pildă, că mă enervează fucţionarii de la ghişeele băncilor şi cu totul altceva ar fi să mă apuc să evaluez sistemul bancar din România, chiar şi cu citate din Mugur Isărescu. Îi admir pe cei care spun la televizor că nu stăpînesc un anumit subiect, cînd li se cere o părere la botul calului. Mă ţin la mare distanţă de scenariile despre catastrofe şi de teoriile conspiraţioniste. Cînd îmi spun părerea despre ceea ce se întîmplă prin politică, o fac recunoscîndu-mi simpatiile. Nu încerc să par obiectiv, ci mă străduiesc să fiu cinstit. Asta nu mă scuteşte de acuzaţia că aş face nu ştiu ce jocuri. Înainte de alegeri şi vreo două luni după, am fost suspectat că vînez funcţii şi am stîrnit dezamăgiri cînd s-a văzut că-mi dau cu părerea fără dorinţa de a propăşi pe această cale. 

Radu TUDOR
Am avut şi am o reţinere maximă în abordarea temelor de natură personală. E riscant şi neprofesionist pentru un jurnalist să-şi exprime opinia despre viaţa privată a unei persoane. Despre relaţia soţ/soţie, comportamentul copiilor, certuri, scandaluri, orientări sexuale, stare de sănătate etc... Nu este nici deontologic, nici moral să abordezi teme atît de sensibile, ale căror culise şi dedesubturi nu le cunoşti niciodată pe de-a-ntregul. Încerc acum, graţie întrebării dvs., să fac un remember al celor scrise de mine. Sper din tot sufletul să nu fi avut scăpări în primii ani, din cei 20, pe care i-am parcurs. 

anchetă realizată de Marius CHIVU.
 

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.