Despre cărți și morminte

Iulia BLAGA
Publicat în Dilema Veche nr. 824 din 5–11 decembrie 2019
Despre cărți și morminte jpeg

Cu fiecare an care trece și cu fiecare persoană dragă pe care o pierdem înțelegem ceva în plus despre moarte. Sau așa cred că ar trebui să se întîmple, deși în mare parte din viață probabil ni se pare că nu știm nimic și că numai propria noastră moarte va face, să zic așa, lumină. Poate ar fi mai corect să spun că dispariția fiecărui apropiat ne face să înțelegem mai multe despre rostul vieții, despre motivele pentru care am venit în formula asta, am cunoscut oamenii ăștia și ni s-au întîmplat chestiile astea. Dar sînt lucruri atît de subtile încît, chiar dacă ni se întîmplă să le simțim uneori, le verbalizăm cu mare dificultate.

Doamna Naum (și ea, și Gellu Naum au ținut foarte mult la Leo) mi-a spus odată că e important să le lași oamenilor o amintire frumoasă despre tine. Nu știu dacă i-a spus-o și lui, dar Leo știa asta și, cu cît trec mai mulți ani, cu atît mai bine văd gesturile de adio pe care le-a regizat pentru numeroșii lui prieteni. Proiecția cu Mon Oncle de la „Elvire Popesco“ (la care el rîdea, ca de obicei, cel mai tare); vizitele în garsoniera lui de lîngă Lahovary în grupuri mici, gîndite pe afinități, cu meniuri adecvate; ceremonia finală. Leo e printre puținele persoane pe care le știu care și-a pus toate lucrurile în ordine înainte de a muri. S-a văzut cu cine era de văzut, a închis chestiuni legale, dar, mai ales, a scris și a pregătit cîteva cărți pentru tipar, pentru că asta dă, probabil, mai multă consistență existenței noastre efemere. Admir foarte mult și în continuare mă impresionează demnitatea și puterea de a aranja totul sub spectrul atît de grav al plecării, și discreția cu care a făcut-o, în ciuda gesturilor largi, la vedere. Printre alte contradicții, Leo era o persoană foarte mondenă și populară, dar, în același timp, foarte discretă. În ciuda regiei memorabile a plecării lui, cred că și-a păstrat neatins miezul și admir asta, și eu cred că sîntem prin definiție singuri. Nu e vorba doar că moartea, ca și nașterea, e o experiență cu totul individuală, dar fiecare dispunem, tot prin definiție, de o libertate interioară pentru care trebuie să luptăm cu dinții. Și Leo a luptat. Probabil că singurătatea esențială și libertatea interioară sînt unul și același lucru.

Nu știu cui i-a spus el „ciao“ înainte de a muri (cînd se uita spre colțul de sus al tavanului), dar știu că mi-a făcut niște semne de dincolo care au mai subțiat „perdeaua de fum“ (prefer să‑i spun așa.). Cînd am mers la Festivalul de la Cannes la doi sau trei ani după ce a murit (la Cannes stăteam mult timp împreună și tare ne mai distram), am găsit într-o zi într-un magazin de jucării uzate (de care habar n-aveam că există) un leu de pluș cu sigla Metro Goldwyn Mayer la gît, exact ca leul pe care, dacă nu mă înșel, tot el îl făcuse cadou domnului și doamnei Naum cu mulți ani în urmă (iar ei îl botezaseră Plușu). Cînd l-am văzut pe raft, m-am gîndit imediat la el.

Cînd am fost într-un an la Festivalul de la Berlin (și acolo stăteam mult cu el), m-am nimerit la o proiecție (întîmplător, era 14 februarie) din CinemaxX 7 pe locul unde stăteam de obicei după-amiaza (după moartea lui Leo evitasem locurile astea.). Lîngă mine, pe locul lui Leo, era un tip care trăsnea a Aqua di Parma, parfumul lui preferat. Tot filmul am avut senzația că Leo e lîngă mine. Iar în noaptea aceea am visat că îmi arăta locul unde e acum. Un fel de mănăstire deschisă, cu multă verdeață, unde rezidenții, „călugări“, tunși castron, se ocupau cu studiul individual. Fiecare avea chilia/cămăruța lui plină de liniște și de verdeață, unde învăța sau scria în niște ceasloave mari. Leo era mîndru să îmi arate locurile astea, iar eu eram încîntată de ce vedeam, dar mai ales că avea încredere și-mi făcea ghidajul. La sfîrșit, m-a condus spre Piața Victoriei. „Ce tare, Leo! Cînd ne mai vedem, cînd mă mai iei?“ La care Leo a zîmbit și a spus un pic trist: „Păi, nu ne mai vedem“. În mod bizar, de atunci nu l‑am mai visat – și sînt vreo trei ani. Doar uneori am senzația dimineața că am visat ceva legat de el, dar nu-mi mai amintesc nimic.

Sînt sigură că Leo le face cu mîna în parte tuturor celor care au ținut la el. Odată eram la el la cimitir și am sunat-o pe Gabi Massaci cu gîndul să-i spun: „Leo îți transmite salutări“, iar cînd îi zic unde sînt, ea exclamă: „Nu se poate!“ (Și Leo exclama la fel.). „Acum cinci minute vorbeam cu Horia (Roman Patapievici) despre el.“

Ce vreau să spun e că poate nu doar cărțile pe care le publicăm dau consistență vieților noastre grăbite. Și amintirea noastră în ceilalți e un fel de carte sau e chiar mai importantă decît o carte. E o amprentă neclară, o sămînță obscură și umedă care ne poartă mai departe prin ceilalți. Poate și ăsta e unul dintre lucrurile pe care le înțelegem profund foarte rar. În restul timpului ne oprim la suprafața cuvintelor din carte, la suprafața vieții.

Iulia Blaga este critic de film.

Foto: arhiva personală Mihai Chirilov

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești