Despre adevăr în epoca post-adevăr

Bogdan NEDEA
Publicat în Dilema Veche nr. 698 din 6-12 iulie 2017
Despre adevăr în epoca post adevăr jpeg

„In an open relationship“ ar fi statutul relaţional pe care preşedintele american pare să îl aibă cu adevărul, dacă acest statut ar fi prezentat în termenii triviali ai Facebook-ului. Desigur, Donald Trump nu este primul preşedinte american care să fi minţit în timpul mandatului şi cel mai probabil nu va fi nici ultimul. De la Nixon la Reagan şi pînă la Clinton, ocupanţii „celei mai oneste funcţii din stat“, aşa cum a ajuns să fie cunoscută după George Washington (cel despre care se spunea că nu putea spune o minciună) au avut momentele lor în care onestitatea nu a fost principala lor calitate – ca să ne exprimăm cît mai diplomatic. Cartea 935 lies de Charles Lewis este o colecţie a acestora. Cu toate acestea, nici unul nu a reuşit să adune o colecţie atît de impresionantă de neadevăruri aşa cum a făcut Trump în primele sale luni de mandat.

Înainte de a emite judecăţi de valoare trebuie să admitem faptul că Donald Trump este omul potrivit la locul potrivit. Mandatul său se desfăşoară în plină ascensiune a fenomenului post-truth (denumit generic şi post-factual, care este o cultură politică în care dezbaterea este încadrată în spectrul emoţiilor şi este deconectată de la realităţile politice), un fenomen care a început să ia amploare dinainte de mandatul lui Donald Trump. El este doar un exponent foarte bun al acestei realităţi (sau irealităţi, dacă e să vorbim punctual), ştiind să joace foarte bine jocul şi ce butoane să apese pentru a-l domina.

În fapt, el s-a folosit de o tendinţă care exista deja de mai mulţi ani pe scena internaţională: conceptul de fake news, adică ştiri false. Deşi diseminarea ştirilor neadevărate este o realitate din cele mai vechi timpuri (inclusiv despre Caesar se dădeau ştiri false), fenomenul a luat amploare odată cu dezvoltarea şi imposibilitatea de a verifica informaţia găsită pe site-urile de socializare. În ultimii ani, principalii reprezentanţi ai curentului şi cei care îl stăpînesc cel mai bine sînt ruşii. În SUA lui Trump, fenomenul a dobîndit o nouă valenţă: nu a ţintit către a face populaţia să creadă o minciună, ci a-i face toţi să se îndoiască de orice fel de ştire. Iar acest debuşeu era necesar în special în cazul unui candidat care părea neverosimil el însuşi fără ajutorul altora.

Candidatul Trump a avut nevoie de o astfel de strategie într-o campanie în care toate şansele erau împotriva lui, în care era ridiculizat şi în care afirmaţiile sale erau contrazise cu dovezi şi dur criticate de un corp de presă care nu avea nevoie să cîştige încrederea populară. Candidatul Trump, în schimb, da. Preambulul acestei strategii a fost poziţionarea lui ca exponent al „adevărurilor nepopulare“, adică acele afirmaţii pe care oficialii s-au ferit mereu să le spună, în special despre propria ţară. Acest tip de sinceritate critică la adresa unei Americi disfuncţionale i-a atras susţinerea unei mari părţi a electoratului care se declara sătulă de politicianul de carieră. Odată cîştigată această încredere, ea a devenit oarbă pentru susţinătorii viitorului preşedinte şi deci o modalitate de a aduce o alternativă la adevăr. Impulsul său de a împărtăşi gînduri netrecute prin filtru l-a făcut un personaj popular în alegeri şi tot acesta este unul din neajunsurile ca preşedinte. Următorul pas a fost acela de a decredibiliza presa care putea să îl decredibilizeze. Tradiţional, în SUA, relaţia presă-administraţie este una benefică ambelor părţi: presa cîştigă audienţă (şi implicit bani) prin diseminarea mesajelor administraţiei, iar administraţia îşi vede mesajul ajuns la cît mai mulţi oameni.

Probabil alergic la empiric, Donald Trump a găsit o alternativă la acest barter: diseminarea propriului mesaj (şi automat a propriei realităţi) prin intermediul Twitter, realizînd că nu are foarte multă nevoie de mass-media. Eliminînd intermediarul şi beneficiind de atenţia directă a electoratului său, preşedintele a putut să emită judecăţi de valoare în ceea ce priveşte diverse trusturi de presă făcîndu-le frecventabile sau nu (un astfel de exemplu este Breitbart). Practic, a reuşit să le facă de ruşine şi astfel să le inducă o formă de supunere, o strategie care a funcţionat întrucît presa televizată este pe antepenultimul loc în topul încrederii populaţiei în SUA, eliminînd astfel din joc instituţia care putea să îl tragă la răspundere pentru ceea ce zice şi ceea ce face. Ca să ne dăm seama de atmosfera din jurul preşedintelui, unul dintre consilierii acestuia, Steve Bannon, a declarat pentru NewYork Times că „presa de elită este partidul de opoziţie“ şi că „ar trebui să îşi ţină gura“.

Astfel, cred că putem afirma că mare parte din ascensiunea la putere a lui Donald Trump a fost construită pe atacurile îndreptate împotriva structurilor care puteau contesta veridicitatea afirmaţiilor sale aducînd totodată şi dovezi. Nevoia lui e să definească presa ca pe un element elitist care a ignorat timp de atîta timp omul de rînd şi, poziţionîndu-se ca o alternativă la aceasta, a cultivat neîncrederea de care avea nevoie pentru momentele în care minţea sau exagera.

Expresia „ţara mă crede“ este cel mai bun exemplu care demonstrează complicata relaţie pe care preşedintele Trump o are cu adevărul. Provocat de un reporter ABC News să susţină cu dovezi afirmaţia că milioane de oameni au votat ilegal în alegerile din SUA – motiv pentru care el a pierdut votul popular –, preşedintele a declarat: „Ştii ce e important? Că sînt milioane de oameni care sînt de acord cu mine cînd spun asta“. Mai mult, nu o dată el a justificat afirmaţii pentru care nu a adus dovezi cu evenimente care s-au întîmplat ulterior, transformînd practic neadevărul în adevăr post-factum. În acest caz, Donald Trump este pe cale să devină primul preşedinte apărat nu de puterea funcţiei pe care o ocupă, ci de „reach-ul“ postărilor sale pe Twitter şi puterea pe care acestea i-o dau.

În definitiv, acesta este principalul subiect: distragerea atenţiei publice de la cazurile cu adevărat importante – implicarea şi întîlnirile cu Rusia din timpul campaniei, abuzul de putere în cazul directorului FBI James Comey şi, în general, o pleiadă de greşeli, bîlbe şi gafe făcute din poziţia de lider al lumii libere. Creator şi adept al conceptului „adevărului hiperbolizat“ (în cartea sa The art of the deal), conform căruia „oricine este dispus să creadă că ceva este cu adevărat mare şi spectaculos (…) pentru că marile mase ale unei naţiuni sînt mult mai coruptibile în natura lor emoţională decît în cea voluntară, iar în natura lor primitivă şi simplistă sînt mai pregătiţi să cadă victima unei minciuni mari decît a unei minciuni mici“, Trump pare să fi găsit reţeta perfectă pentru epistemologia secolului 21: adevărul este adevărat, însă neadevărul funcţionează mai repede şi mai bine. Liderul de la Casa Albă este un episod periculos atît pentru propria-i ţară, cît şi pentru scena internaţională, iar cocktailul de megalomanie, semidoctism, nepregătire, încăpăţînare şi aroganţă s-ar putea dovedi a fi prea mult chiar şi pentru poziţia pe care o ocupă. 

Bogdan Nedea este analist de politică externă, specialist în spaţiul ex-sovietic. În ultimii zece ani a publicat şi co-semnat mai multe lucrări dedicate securităţii energetice, radicalizării religioase şi analizei conflictelor şi crizelor internaţionale.

Foto: wikimedia commons

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

Trenul regal FOTO Inquam Photos / Ovidiu Iordachi
„Șpriț și lăutari” în Trenul Regal de Ziua României. Casa Regală: Este o blasfemie
Trenul Regal a fost închiriat pentru o petrecere de 1 Decembrie, cu „zaiafeturi și lăutari”, la un preț de 500 de euro pe persoană, ceea ce a stârnit indignarea Casei Regale.
facturi
Cardurile de energie: cum pot fi obținute și ce se poate cumpăra cu ele
Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, a explicat mecanismul prin care românii vor putea folosi cardurile de energie în valoare de 1.400 de lei, acordat în două tranșe populației vulnerabile.
Lupte in apropiere de Bahmut Ucraina FOTO Profimedia jpg
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Rușii continuă să deporteze copii ucraineni. Zeci de morți în Herson după bombardamentele Moscovei
Rusia a îndepărtat probabil focoasele nucleare de la vechile rachete Kh-55 și a lansat rachetele fără focoase către ținte din Ucraina.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.