Deputaţi europeni în devenire

Parlamentul European, instituţia despre care se vorbeşte mult în statele membre UE, dar despre care se ştie prea puţin, este singurul for comunitar democratic ales. Lucrările sale, găzduite în două clădiri spectaculoase, la Bruxelles şi la Strasbourg, sînt adesea prezentate într-o lumină ambiguă, ceea ce face ca Parlamentul European, responsabil de 60% din legislaţia actuală a statelor membre, să fie aproape necunoscut. Ce se ştie însă - adică ce s-a priceput - este că deputaţii europeni au salarii mari şi multe privilegii, ceea ce nu este chiar adevărat, dacă ne gîndim că salariile lor vor fi în curînd uniformizate şi plafonate, astfel încît să nu se creeze diferenţe supărătoare faţă de tratamentul deputaţilor naţionali. În România, cei ce candidează pentru alegerile europene şi vor deveni deputaţi europeni români pun accentul pe valoarea lor adaugată în calitate de reprezentanţi ai României şi ai intereselor sale. Ar fi poate mai corect spus că ei îi vor reprezenta, între altele, pe români, deoarece Parlamentul European este instituţia comunitară care reprezintă popoarele statelor membre ale Uniunii Europene. România ca stat este reprezentată în Consiliul de miniştri şi, la un alt nivel, în Summit-urile europene. Interesele ţării sînt, fireşte, apărate de aceşti reprezentanţi, dar aceasta nu este singura menire a deputaţilor europeni. Ei reprezintă un for democratic ales care are puţină autoritate în luarea de decizii europene (ultimul cuvînt îl au aproape întotdeauna guvernele statelor membre), dar exercită cu oarecare succes o presiune politică asupra celorlalte instituţii europene. Parlamentul este cel care trebuie să aprobe (uneori în tandem cu Consiliul) toate propunerile Comisiei Europene, de aceea deputaţii folosesc din plin instrumentul presiunii, care adesea nu vizează doar Comisia, ci şi statele membre. Parlamentul are totuşi o mare autoritate, cea bugetară. Fără acordul deputaţilor, bugetul anual ca şi perspectivele bugetare europene pentru şapte ani nu pot fi adoptate. Această putere, acordată nu de mult, aduce un plus de credibilitate în negocierile privind alte dosare. În fine, Parlamentul a fost însărcinat de curînd să completeze partea care lipsea din proaspăt rescrisul Tratat european, anume partea care se referă la distribuţia mandatelor naţionale în Parlament după alegerile europene din 2009. Fiind un subiect la fel de delicat ca şi ponderea voturilor în Consiliul European (dosarul contestat pînă de curînd de Polonia), el a fost lăsat pe umerii a doi deputaţi europeni, dintre care unul este român. Socialistul Adrian Severin şi colegul lui conservator Alain Lamassoure au prezentat acest raport, care a şi fost adoptat. Ei propun o plafonare la 750 a numărului de deputaţi după 2009 şi o redistribuire a mandatelor în funcţie de fluctuaţiile demografice, o idee care a stîrnit multe proteste din partea delegaţiilor naţionale. Cazul acesta ilustrează perfect mecanismul prin care deputaţii europeni acţionează uneori doar în interesul ţării lor, în numele unui "egoism naţional", aşa cum l-a numit Alain Lamassoure. În multe dosare, deputaţii acţionează fie în funcţie de politica grupului din care fac parte, fie în interesul ţării pe care o reprezintă. Se întîmplă însă ca, pe anumite subiecte, să le spunem "filozofice", deputaţii să se exprime pe o singură voce. De exemplu, privind distribuţia pe ţări a mandatelor de parlamentari, au fost apărate interesele naţionale, dar în dosarul liberalizării serviciilor poştale, socialiştii, liberalii şi conservatorii au avut abordări politice diferite, care doar pe alocuri au exprimat şi o perspectivă naţională. În privinţa luptei împotriva terorismului însă, deşi fiecare grup politic are propria viziune, toţi deputaţii cer respectarea drepturilor omului. Deputaţii europeni români au acţionat pînă acum mai ales în serviciul ţării lor, au promovat acţiuni româneşti, dar şi cultura şi tradiţia ţării lor, şi au provocat dezbateri de politică externă care au un impact direct asupra României (închisorile CIA în Europa, politica UE pentru ţările Mării Negre şi situaţia din Transnistria). Probabil că, în viitorul apropiat, adică în urma alegerilor din noiembrie, această tendinţă se va păstra, dar ar fi de dorit ca reprezentanţii României să participe mai des şi în dezbaterile "orizontale" privind politici mai vaste ale UE, care implică ceva mai mult decît simpla voce românească.