Departe de manualele şcolare

Publicat în Dilema Veche nr. 238 din 4 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Niciodată raporturile dintre artă şi putere (a banilor, a poliţiei, a prejudecăţilor majoritare) n-au fost excesiv de cordiale şi e greu de aflat cîţi artişti potenţiali au fost marginalizaţi, striviţi într-un fel sau altul de mecanismele cu care au fost nevoiţi să se confrunte pentru a exista. Din vremurile vechi, ştim aproape totul despre artiştii de curte, despre cei mari şi despre cei mici, mai nimic despre cei ce au refuzat onorurile sau s-au străduit să ajungă la ele şi le-a lipsit talentul social. Istoria artelor înregistrează succesele, iar succesele aparţin celor îndemînatici în dobîndirea unei poziţii bune în faţa celor care puteau să-i asigure şi să-i aprecieze. Valorile considerate azi clasice sînt cele impuse de gustul unui om, sînt ale grupului său sau ale epocii? Răspunsul devine şi mai complicat dacă adăugăm şi rolul întîmplării, al operelor pierdute, distruse, ascunse, efectele dezastrelor naturale şi ale războaielor. Cum, necum, în numele acestui trecut, analizat în cărţi savante şi popularizat în manualele şcolare, este judecată arta prezentului de categoria numită atît de confuz "consumatori de artă". Cînd ceea ce văd, ascultă sau citesc seamănă cît de cît cu ceea ce a mai fost, e bine, dacă nu - avem de-a face cu operele unor ţicniţi, ale unor snobi sau ale unor duşmani ai poporului. Ultima variantă aparţine cu precădere orînduirilor totalitare, care văd în orice neasemănare o tentativă de a le răsturna. Hitler a decretat că toată arta modernă este o artă degenerată; în 1938 a organizat o expoziţie pentru a arăta cît este ea de potrivnică spiritului german. Mulţi autori erau evrei, ceea ce explica, nu-i aşa, urîţenia şi meschinăria exponatelor. După ce s-a folosit de adeziunea multor artişti talentaţi care au luat în serios revoluţia din 1917 şi au crezut că îşi vor putea folosi imaginaţia în slujba unei puteri generoase şi înţelegătoare, regimul sovietic i-a exilat pe unii în străinătate, pe alţii în Siberia, celor mai mulţi le-a impus tăcerea. Scurtelor perioade de dezgheţ le urma cîte o iarnă straşnică şi probabil limitele destalinizării s-au arătat cînd Hruşciov a ordonat buldozerelor să distrugă o expoziţie de sculptură în aer liber. E un truism afirmaţia că puterea e conservatoare, dar acest truism distorsionează multe destine. Cînd e vorba de arta modernă, puterea politică e deosebit de încrîncenată şi nu-şi refuză nici argumentul democratic al majorităţii: poporului nu-i place aşa ceva, n-aveţi dreptul să folosiţi banii poporului pentru ifosele unor oameni care trăiesc şi gîndesc la marginea normalităţii. E argumentul puterilor totalitare: dictatorii nu-şi pun problema dacă poporul îi place pe ei, în schimb sînt foarte grijulii ca arta să fie "pe placul poporului". Dar argumentul majorităţii şi al banului public funcţionează şi în democraţii: s-a întîmplat nu doar în România, ci şi în Statele Unite. Artiştii nu sînt deputaţi sau primari: n-au nevoie de voturi pentru a li se confirma valoarea. Iar obiecţia de nereprezentativitate este chiar în afara problemei. Artistul nu reprezintă pe nimeni, decît pe sine însuşi. Opera lui place sau nu place, îşi dezvăluie sensuri ascunse sau uimeşte prin intuiţiile sale. Dacă apare, reprezentativitatea este consecinţa unei selecţii operate în timp şi orice persoană, personalitate sau instituţie se bălăceşte în ridicol cînd emite pretenţia că poate discerne ceea ce va sancţiona viitorul şi ce nu. Democratizarea Europei Occidentale, intrarea pe piaţa de artă a averilor din Statele Unite au impus constatarea că nu doar arta tradiţională se vinde, că există oameni dispuşi să plătească pentru ceea îi şochează pe cititorii de manuale. Au apărut, cum era şi firesc, specialiştii: preţurile astronomice uneori sînt explicate cu argumente din teoria artei. Relaţiile dintre artă şi putere s-au ramificat şi s-au diversificat în folosul tuturor. Artiştilor nonconformişti a început să le corespundă un public nonconformist. Toată lumea are dreptul să-şi formuleze o opinie, pozitivă sau negativă, să cumpere ceea ce doreşte să aibă, să prefere anumiţi artişti altora. Cu banii alocaţi culturii, statul ar trebui să încerce să le ofere tuturor o şansă. La New York, şansa poate veni de la obiectele din expoziţia organizată de Institutul Cultural Român. Imaginea României ca ţară nu se îmbunătăţeşte prin contribuţia unor artişti talentaţi, ci prin efortul de a demonstra că democraţia a fost integrată în structura intimă a puterii. Secvenţele cu minerii din iunie 1990 nu pot fi contracarate prin sculpturile lui Brâncuşi sau prin poeziile lui Blaga, ci prin deciziile unei puteri gata să accepte ceea ce nu-i place. Descifrarea simbolurilor pretins antisemite e produsă de către persoane care nu şi-au refuzat niciodată deliciile discursului xenofob şi chiar această manevră confirmă substratul politicianist al conflictului. Protestul "Grupului de mătuşi" de la New York nu e expresia inocentă a unor filistini defazaţi, ci declicul programat pentru declanşarea campaniei naţionale de denigrări şi calomnii. Una printre altele. Doar că, fiind vorba despre artă, domeniu aparent accesibil tuturor, efectul de ecou a fost foarte puternic şi a permis ameninţarea cu măsuri de control mai susţinute. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a făcut apel la preşedintele Comisiei de Cultură, senatorul Adrian Păunescu, pentru "anchetarea" ICR. Anchetă. Comisia porneşte deci de la premisa că acolo s-a petrecut un fapt pentru care trebuie pedepsiţi responsabilii. Avînd în vedere experienţa precară şi haotică a senatorilor în materie de anchetă, dar şi de artă modernă, ar fi poate preferabil să se apeleze la experţii în viaţă din aparatul ideologic al PCR. Ei se pricepeau mai bine.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.