Departe

Andrei CRĂCIUN
Publicat în Dilema Veche nr. 931 din 10 – 16 februarie 2022
Departe jpeg

Pe la șapte-opt ani știam deja ce vreau să fac în viață – să călătoresc prin toată lumea și să scriu despre ce văd pe drum, să scriu mai mult pentru mine. Îmi era de-ajuns. Și acum îmi e. Pe vremea aceea mă interesau îndeosebi meciurile de fotbal, filmele de cinema și viețile scriitorilor, care mi se păreau unii dintre puținii care înțeleseseră ceva din existență. Și un lucru știam sigur: eu nu voi sta într-un singur loc, voi trăi mai mult în străinătate, mai mult pe drumuri. De unde pînă unde? Nu cunoșteam nici un om care să fi văzut măcar Parisul sau care să cunoască măcar un om care să fi văzut măcar Parisul.

Abia ieșisem din dictatură, dar, e drept, țara noastră îmi era cunoscută de pe la trei-patru ani, de cînd călătoream prin munți și tabere școlare cu părinții mei, profesori de matematică amîndoi. Pe la doișpe ani dobîndisem deja o anumită privire asupra vieții pe pămînt, fără să am însă (slavă zeului, nu-l am nici acum) un punct de vedere fix, inflexibil. De aceea nici n-am putut să mă statornicesc vreodată în vreo ideologie, oricare ar fi ea.  

Despre moarte știam cam așa: dacă moare un om, e coborît în pămînt și pentru oameni asta înseamnă că s-a dus la ceruri. Ciudate creaturi acești oameni.

Despre istorie (chiar și despre istoria oamenilor de la noi din oraș) aflasem: cei decenți, cei cumsecade, cei cu bun-simț, cei muncitori, cei onești nu au nici un loc în istorie (și mai au și o viață grea). Istoria e terenul de joacă al criminalilor, al psihopaților, al celor cruzi, grădinița nelegiuiților, a tîlharilor, a escrocilor. Istoria e mai mult despre războaie și conducători decît despre restul oamenilor, și tocmai de aceea restul oamenilor o adoră. Dacă le iei și suferința, ce le rămîne? Și mai intuiam că în istorie gloata există doar ca să dea sînge și decor. Mă gîndeam că așa e peste tot pe pămînt și asta mă întrista. Unde să te mai duci, în ce străinătate, dacă așa e peste tot? Dar nu era după mine.

Despre supraviețuire, pe la cincisprezece ani, cînd îmi muriseră deja mai mulți prieteni și cunoscuți, îmi dădusem seama că nu e o problemă de morală și că nu supraviețuiesc aceia virtuoși. Ci doar cîștigătorii la loteria genelor, cei care au avut noroc sau au fost pur și simplu excesiv de prudenți. Tot pe atunci dădusem de sensul vieții, și anume acela că nu există un singur sens al vieții – cîți oameni, atîtea sensuri. Turma mi se părea, de aceea, cel mai mare dușman al individualității, al libertății și al fericirii. Nu eram și nu sînt nici acum interesat să aparțin vreunui grup. Așadar: iată-mă, un lup singuratic. Voi călători singur și, dacă am noroc, alături de femeia iubită și atît. Unde, pe ce drum? Străinătatea mă aștepta – dar stați un pic, cronicarii, gazetarii sportivi călătoresc. Acesta e drumul, cum pe ce drum?

Apoi, flăcăiandru, mă mai uimeau iluziile, capacitatea formidabilă a oamenilor de a nu vedea lucrurile cum sînt. Despre nașterea omului: o femeie se împreuna cu un bărbat și uite așa – pruncul. Dar de ce era acest nou-născut un dar venit din ceruri, un îngeraș? Măi, oameni buni...

Despre luciditate: cei care vedeau lucrurile cum erau, nu cum ar fi vrut să fie, erau întotdeauna puțini, o minoritate. Și credințele oamenilor despre puritate mă scoteau din sărite: indivizii care trăiau în armonie cu natura, spălîndu-se cel mult o dată pe an, treceau drept reprezentanți ai purității. În străinătate, sigur nu era așa. Trebuia să plec, și încă mai repede.

Așa cum orice rîu își cunoaște albia, așa îmi cunoșteam și eu destinul: nu era aici, în orașul nostru, nici în marele oraș, nici măcar în țara românească. Eu eram al drumului. Și de aproape douăzeci de ani am tot fost al drumului. Cea mai mare parte a vieții mele am petrecut-o în avioane, în aeroporturi, în gări, pe vapoare, în trenuri, în hoteluri. Sînt un călător, am văzut cîte ceva din lume și, ca Socrate, am aflat, din fericire, că nu știu nimic. Lumea rămîne mereu mare.  

Străinătatea s-a schimbat în ochii noștri. Cînd eram copii, străinătatea însemna Canada și ea era pentru totdeauna o graniță de unde nu puteai reveni – ca moartea. Știam un subinginer care avea o fată plecată în Canada, de acolo primea cele mai uimitoare lucruri pe care o minte omenească le-ar fi putut concepe. Apoi străinătatea însemna că poți să evadezi din gri. Am copilărit într-un oraș monoindustrial muribund. Murind fabrica de armament, în jur coborau foamea, dezgustul, sila de lume, deznădejdea. Oamenii erau triști, iar străinătatea încă era lumea liberă. Doar acolo puteai fugi. De aceea era groaznic să vezi oamenii care se întorceau și cu o altă poveste: nici acolo nu era bine! Cum Dumnezeu?...

Așa am ajuns un tînăr sceptic, încredințat că peste tot domnesc impostura, răutatea, prostia și haitele de oameni, de care e mai înțelept să te ferești. Entuziast nu am fost niciodată decît în fața artei. Dar dorința mea de a fi departe, mereu mai departe, era mai puternică decît deziluzia. Dacă totuși greșeam? Dacă nu e așa? Dacă sînt totuși oameni pe lume? Unde sînt? Voi pleca să îi caut. Trebuie.

Și în acești aproape douăzeci de ani de cînd umblu tot pămîntul, am mai aflat ceva: toți sîntem străini. Sînt oameni care au rădăcini și sînt oameni care au aripi. Eu am aripi. Și încă un lucru am mai aflat: sînt puțini oameni întregi pe lume, foarte puțini, dar pentru ei merită să îi înduri pe toți neisprăviții pămîntului. Am rămas, vedeți bine, naiv: încă mai cred că undeva, departe...

Bineînțeles că drumurile duc și înăuntru, dar mai e totuși lumea asta toată și toată poezia lumii. Ca să o văd a meritat să trăiesc, totuși, o viață de om pe pămînt. Mereu străin, niciodată împăcat, pururi călător, cu ochii ăștia care vor să vadă și inima care nu se umple niciodată, ca în Ecleziastul, pur și simplu, fără străinătate, eu n-aș fi putut trăi.

Departe am fost, din cînd în cînd, chiar și fericit. Nu e mult, dar, ca om care nu are nici o proprietate și nici nu vrea să stăpînească nimic, e tot ce am, tot ce am avut și voi avea vreodată.

Iar aici pun punct și zbor încă o dată către Insulele Canare.

Andrei Crăciun este scriitor și jurnalist.

Foto: wikimedia commons (fortepan)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Convoi de civili atacat in regiunea Zaporojie FOTO Twitter jpg
Convoi de civili atacat de ruși în regiunea Zaporojie: Cel puțin 23 de morți
Cel puţin 23 de persoane au fost ucise şi 28 rănite într-un atac cu rachetă comis de forţele ruse împotriva unui convoi de vehicule ce transportau civili ucraineni în apropierea oraşului Zaporojie, din sudul Ucrainei.
alexandru arsinel
Alexandru Arșinel și controversele din viața lui. Ce s-a întâmplat în cazul transplantului de rinichi
În 2013, Alexandru Arșinel era supus unei intervenții de transplant de rinichi. A urmat un scandal imens, care a durat ani de zile, actorul fiind acuzat că a făcut transplantul „peste rând“.
Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
Avertismentul soldaților ruși pentru noii recruți: „Veți muri aici. Ceva rău se apropie cu toată forța”
Campania de mobilizare parțială a Rusiei se desfășoară de aproximativ o săptămână. Unii recruți au fost trimiși deja pe front fără pregătire sau cu arme din cel de-al Doilea Război Mondial.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.