Denim-ul universal şi cearta cu contextul

Publicat în Dilema Veche nr. 559 din 30 octombrie - 5 noiembrie 2014
Denim ul universal şi cearta cu contextul jpeg

Aproape oricine a trăit ca adolescent în contextul urban pre-’89 din blocul comunist va avea o poveste de spus despre prima pereche de blugi. Aşa că am s-o spun pe-a mea.

În primăvara lui ’89 împlineam 15 ani, eram în clasa a IX-a la Liceul „Ienăchiţă Văcărescu“ din Tîrgovişte şi chiuleam de la şcoală pentru a vedea filme la Cinemascop Independenţa (unul dintre cele trei cinematografe funcţionale din Tîrgovişte la acea vreme – acum nu mai există nici unul). Aşa am făcut şi în acea dimineaţă memorabilă de sîmbătă (nu aveam weekend pe atunci), cînd am fost adunaţi în holul cinematografului şi urcaţi în autobuzele Miliţiei. Era ora 10 dimineaţa, am fi mers la prima proiecţie din acea zi, dar nu-mi amintesc filmul, pe care l-am pierdut din pricina raziei.

Am cîştigat însă, împreună cu cei nouă colegi ai mei de la acelaşi liceu (puţini în comparaţie cu alte stabilimente – dovada probabilă a conservatorismului şcolilor de elită din orice loc, mai ales dintr-un oraş de provincie precum Tîrgovişte), un drum pînă la sediul Miliţiei, o lectură despre pericolul delincvenţei juvenile din partea ofiţerului acreditat, o fotografie de grup (individualismul fiind rezervat delincvenţilor reali şi capitalismului) şi un drum pe jos înapoi pînă la liceu, însoţiţi de doi profesori trimişi special de către director. Acesta ne aştepta în cancelarie pentru o nouă tură de prelucrare pedagogico-ideologică. La sfîrşit ne-a spus: „Luni nu intraţi pe poarta liceului fără unul din părinţi.“

Mintea a-nceput să-mi lucreze rapid: cum să fac să întîrzii anunţul acasă pînă duminică? Era crucial. Chiar în acea sîmbătă urma să primesc prima pereche de blugi, marcă emblematică, achiziţionaţi pe piaţa neagră, printr-un coleg mai mare de la acelaşi liceu, pentru suma enormă de 500 de lei. Preţul la acea vreme reflecta perfect valoarea simbolică pe care această piesă vestimentară o avea – şi o are încă în diverse contexte sau cînd apare sub diverse nume de marcă. Era cadoul de ziua mea şi marca într-un fel intrarea în adolescenţa rebelă, conform jaloanelor timpului. Mi-am spus: „Ţin pumnii strînşi să nu se afle de pe alte surse şi aştept.“

Duminică dimineaţa, la micul dejun, tatăl meu îmi spune: „Ai grijă să nu pleci de la şcoală la film. Uite, ieri i-a luat Miliţia pe elevii care mergeau la film la Independenţa.“ Replica mea a fost seacă şi factuală, cu o urmă de ironie ce a scăpat tuturor: „Ştiu. Am fost şi eu acolo.“ După momentul de linişte stupefiată marcată doar de tusea nervoasă a fratelui meu mai mare (posesor al mai multor perechi de blugi şi avocat al intrării mele în rîndul purtătorilor de denim) care s-a înecat cu cafeaua cu lapte, reacţia la fel de seacă a fost exact cea de care mă temeam: „OK, vom returna blugii.“ A urmat o pledoarie pe care am cîştigat-o cu susţinere doi la unul: fratele meu şi mama vs tata. Eu nu contam, fiind parte incriminată.

Această poveste – hotărîţi dumneavoastră cît de adevărată – relevă atît complexitatea unui obiect, blugii, parte din cultura materială globală, cît şi modul în care acesta este un indigo – dincolo de culoare – al contextului local istoric şi geografic. Blugii, iniţial făcuţi din material de sac venit din Nimes (de unde şi numele Denim) pentru minerii din California de Nord, au devenit simbol al libertăţii exprimate prin alegere de consum. Însă în diverse contexte această libertate poate însemna mult: ruperea de un sistem social opresiv, însă şi marca unei situaţii privilegiate în interiorul sistemului, ca în povestea de mai sus; sau puţin: libertatea de a alege un obiect de consum într-o mare de alte obiecte de consum mai mult sau mai puţin similare, pe pieţele „libere“.

Particularitatea anilor ’80 în România şi aiurea era faptul că globalizarea consumului (circulaţia fără frontiere şi accesibilitatea mărfurilor) era încă la o decadă distanţă. Astăzi, blugii şi obiectele de îmbrăcăminte făcute din denim (o specie aparte, foarte interesant de urmărit, cum ar fi în cazul manto-urilor islamice din denim de pe piaţa lumii arabe şi musulmane) nu semnifică mai puţin, ci semnifică diferit, în funcţie de context. Pe valenţa universal abstractă a simbolului libertăţii se grefează contextul socio-cultural al semnificaţiei locale a acestei libertăţi, singura, de fapt, care contează. Nu poţi fi liber în mod abstract şi în afara manifestării concrete, fenomenologice, dacă vreţi, a libertăţii.

Împreună cu colegii mei de generaţie am învăţat că libertatea vine odată cu prima pereche de blugi pe care îi vedeam purtaţi de eroii filmelor predominant americane, trecute de cenzură şi proiectate în sălile cinematografelor ce existau în mai toate oraşele României din anii ’80. Mergeam să-i vedem, cu riscul de a ne trezi la Miliţie, dar şi cu plăcerea asumată a acelui risc. Însă, undeva în străfunduri, ştiam că era un risc permis, nu unul într-adevăr radical. Era un spaţiu al libertăţii privilegiate şi controlate, cred, mai mult decît unul al adevăratei opoziţii la sistem. Fiind prea tînăr, nu am cunoscut alt tip de rezistenţă de atunci, în cazul în care aceasta exista.

Cinematograful Independenţa a fost închis la scurt timp după 1990, devenind sală de bingo şi loc de desfacere pentru blugii importaţi cu valiza din Turcia – producător la ora actuală a mai mult de 10% din nevoia globală de material denim, industrie care este parte din (re)naşterea economică a „tigrilor anatolieni“. Imaginea simbol a libertăţii a devenit obiect de consum direct accesibil.

În momentul de faţă, în era globalizării, blugii şi materialul denim sînt universal accesibili şi continuă să ocupe un loc important, economic, cultural şi simbolic peste tot unde îi găsim (adică aproape peste tot). Libertatea de a-i purta nu este însă întotdeauna identică cu libertatea aşa cum ne-o închipuim noi. Însă întrebarea este: cum îşi închipuie libertatea cei care îi poartă?

P.S. Pentru o serie de cercetări antropologice pe tema denim-ului, puteţi vizita pagina „Global Denim Project“ pe site-ul University College of London, un proiect iniţiat de Daniel Miller şi Sophie Woodward.     

Alexandru Bălăşescu este antropolog. Cea mai recentă carte publicată: Voioasa expunere a ordinii mondiale, Curtea Veche, 2010.

Foto: Vlad Eftenie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
În contextul în care în acest an au loc alegeri în mai multe state europene, printre care şi România, şi chiar şi pentru Parlamentul European, analiştii politici avertizează că cei care candidează ar trebui să aibă în vedere ameninţările hibrid la adresa securităţii globale.
image
Cine este românul acuzat de spionaj în favoarea Rusiei. Susținător al propagandei Moscovei și apropiat al lui Cornel Dinicu de la Ferma Dacilor
Un român a fost arestat pentru trădare în favoarea Rusiei. Acesta ar fi furnizat informații din domeniul apărării unor diplomați ruși.
image
Dosarul generalilor Coldea și Dumbravă. Pe ce se bazează DNA
Cătălin Hideg, cel care i-a denunțat la DNA pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, a depus zeci de înregistrări ale unor convorbiri care ar demonstra implicarea celor vizați în dosar și dovezi ale circuitelor financiare.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.