Democratizarea fără decomunizare

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 292 din 17 Sep 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De ce nu ne-a ieşit decomunizarea societăţii româneşti? Asta e una dintre acele întrebări la care există o abundenţă de explicaţii " cauzele împotrivă prea multe, cele în favoarea, prea puţine, astfel că întrebarea pare redundantă. În 1992, peste 70% din români spuneau că ne-ar trebui un lider precum Ceauşescu. Ce pretenţii să avem? Important este că ne-a ieşit democratizarea societăţii româneşti: chiar dacă avem în faţă un nou rînd de alegeri prezidenţiale în care vom vota mai ales între oameni care nu ne plac, alegerile vor fi în mod veritabil competitive şi democratice. Tindem să uităm asta adesea, dar Europa e plină de alde noi, pentru că am avut succes la integrarea în UE şi NATO. Aceste două lucruri, democratizarea şi integrarea euroatlantică, le-am realizat împreună cu oamenii fostului regim în mare parte, şi asta explică şi imperfecţiunea sau, dacă vreţi, fondul dubios al multor forme adoptate după 1989. Am abuzat un pic, prin lucrările mele academice, de acest titlu: democratizare sau europenizare fără decomunizare; am făcut-o numai pentru că spune totul. Asta e, şi e destul de original ca traseu de ţară. Majoritatea analiştilor vor spune că forţa de gravitaţie europeană e cea care a făcut miracolul " puterea de transformare peste frontiere a unui centru democratic şi dezvoltat. Aşa o fi " destul să îl vezi pe Vadim Tudor dînd din coate să prindă un loc la centru după ce a intrat în Parlamentul European ca să îţi dai seama că există ceva. En fin de compte, am ieşit mai prost decît cei care au făcut democratizarea prin decomunizare? În primul rînd, aceştia au fost mai puţini decît se crede. Numai în RDG şi în Estonia, de exemplu, judecătorii care colaboraseră cu fostul regim au fost daţi afară (aproape toţi). În RDG, au fost înlocuiţi cu vestici. În Estonia, populaţia răbdătoare (şi mititică) a aşteptat vreun an pînă au fost antrenaţi alţii noi, răstimp în care nu s-a judecat nici un proces. Peste tot, bătălia dintre elita veche şi cea nouă a fost echilibrată. În Republica Cehă, după ce a expirat termenul de lustraţie, comuniştii s-au întors imediat înapoi în politică. Nicăieri în rest nu plecaseră, şi din nimic. Au schimbat doar generaţiile. Asta nu înseamnă că şi la capitolul comunişti, şi la capitolul anticomunişti nu sîntem inferiori Europei Centrale. Nu cred că puteam face nimic să fie altfel: dar asta rămîne situaţia. Să explic de ce. Revoluţia anticomunistă a avut trei temeiuri. Unul a fost cel numit principiul demonstraţiei, care a acţionat la fel peste tot: lumea a văzut că, în ciuda propagandei de partid, în Vest se trăieşte mai bine ca în Est, şi partida a fost pierdută de comunişti, care au devenit şi ei convinşi de inferioritatea sistemului lor. Al doilea a fost pactul social, solidaritatea claselor în faţa regimului, izvorîtă din coeziunea existentă în Europa centrală, care avea intelectuali adevăraţi, şi care nu s-a produs la noi, care aveam doar imitatori sau dandies. Jessica Douglas-Home a remarcat nemulţumirea unor disidenţi intelectuali care, invitaţi la un cocktail la ambasada britanică în anii ’80, se întrebau cine e Vasile Paraschiv şi de ce e invitat în acelaşi timp cu ei. Al treilea a fost principiul naţional, de care am fost privaţi prin retragerea trupelor sovietice de la noi. Aşa se face că, în timp ce în ţările baltice sau Polonia revoluţia anticomunistă a fost şi una de eliberare naţională, printr-o simplificare, la noi ea a căpătat caracterul mult mai infect al unui război civil. Alţii au aruncat afară din ţară comunismul asiatic, vorba lui Kundera, noi am rămas cu el pentru că era indiscutabil indigen spre sfîrşitul său, cu tot efortul de a-i blama pe Pauker sau Roller. În primul an al comunismului, partidul s-a umflat cu vreun milion de adepţi, să nu ne iluzionăm că erau doar alogenii. Fără solidaritate socială şi elan naţional, condusă doar de dorinţa unui trai mai bun, revoluţia noastră a fost de la început bearcă, pentru că la un trai mai bun poţi ajunge pe căi felurite, prin subvenţia gazului casnic, ca în Bielorusia, sau pe calea vreunui joc piramidal, ca în Albania, sau prin privatizare cu vouchere: matter of policy, no longer of politics. Dl Iliescu a căutat a treia cale pe care încă nu o găsiseră reformiştii gulaş din Ungaria prin ’80-’90: şi să ne spună mersi că ne-am mobilizat pînă la urmă contra lui, că altfel o mai căuta şi azi. O revoluţie este, în accepţiunea tocquevilliană, o bătălie între o elită nouă şi una veche. Elita nouă nu exista, deci nu prea avea cum să cîştige. Dincolo de cauzele astea mari şi structurale, cauzele care ţin de acţiunea umană au fost de asemenea în defavoarea noastră. Partidei noastre i-au lipsit şi înţelepţii, şi oamenii de acţiune. Am colaborat excelent, peste diferenţa de generaţii, cu domnii Banu Rădulescu, Ticu Dumitrescu şi Vasile Paraschiv, dar dacă era să-i strîngem pe cei pe care aş fi preferat să-i avem alături faţă de cei care mai degrabă stricau cauzei noastre, am fi rămas o mînă de oameni. Cum să faci partid cu Roxana Iordache, Victor Roncea şi alţii ca ei? Ani de zile m-am întrebat dacă nu cumva ne-a infiltrat Securitatea cu tot felul de radicali cretini, ca să ne compromită, acum dau din umeri: am văzut prea multă prostie şi egoism în România ca să cred că e opera Securităţii. Între timp, oameni legaţi de fostul regim au privatizat ei anticomunismul, cu succes, şi aşa au ajuns nepotul Gizelei Vass, urmaşul Brătienilor, diverşi cetăţeni de la "Ştefan Gheorghiu" purtători de steag, copii de stalinişti cronicarii prietenilor lor de familie, şi autori de Cîntarea României producători ai Memorialului Durerii. Cauză să fie, că servitori se găsesc! Şi una peste alta, nu am ieşit aşa de rău: că puteam să avem transpusă în viaţă iniţiativa din 1990 a lui Mihnea Gheorghiu de a transforma Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice (un departament al Secţiei de Propagandă a Comitetului Central) în Academia de Ştiinţe Morale. Dat fiind că s-a găsit cine să se opună, ne-am ales doar cu Mihnea şi alţi cîţiva membri în Academia mare, din care nu a fost nimeni expulzat, cu excepţia perechii Ceauşescu, prin împuşcare. Noroc cu Curtea de la Strasbourg, care a rezolvat discriminarea făcută Partidului Comuniştilor Nepecerişti de către statul român, care nu permisese, în zelul său, înscrierea acestor singuri comunişti oneşti şi pe faţă. O revoluţie este, în accepţiunea tocquevilliană, o bătălie între o elită nouă şi una veche. Elita nouă nu exista, deci nu prea avea cum să cîştige. Fărîmele ei erau mai degrabă penibile. Excepţie făcînd presa, care a atras repede tot ce era bună energie şi dorinţă de a emula un model occidental. În 1998, eram măcar cu ceva favorizată la TVR faţă de Andrei Pleşu la Externe: eu puteam găsi înlocuitori pentru crainicii lui Ceauşescu în noua generaţie de ziarişti mai uşor decît putea el să înlocuiască vechii diplomaţi cu alţii noi. Vorba lui Petru cel Mare, nu erau oameni! Cînd a fost nevoie de efort la integrarea europeană, întrebaţi-mă cu cine am lucrat în lobby-ul extern şi cine a dus greul cîţiva ani mai tîrziu. Răspuns: cu vechi şi noi securişti din Externe, ei au fost mai eficienţi şi mai capabili de mobilizare across party lines, în vreme ce parveniţii noştri erau în căutarea unei rente, cu sau fără jacuzzi. În rezumat: mi-a plăcut să-i dau afară pe Roşiianu şi compania teveristă (de altfel, unii cred că au făcut un salt în carieră cu acea ocazie), am strîns multe mîini de foşti comunişti de vîrsta a treia la demonstraţia pro-Monica Macovei din 2007, cărora le port o profundă stimă şi recunoştinţă, în vreme ce prietenii mei anticomunişti s-au trezit de-abia azi să o apere (pe Elena Udrea), nu am nici un interes în dezbaterea profundă dacă Emil Constantinescu sau Traian Băsescu a fost liderul anticomunist mai bun, ştiind că de-abia am supravieţuit leadership-ului celor doi, sau cine dintre Marius Oprea sau Vladimir Tismăneanu e mai îndreptăţit să fie purtătorul de cuvînt al taberei noastre. Asta e ca şi monumentul din vîrful dealului la Nucşoara, pe care scrie că acolo au fost nişte luptători anticomunişti (mic-mic), cărora li s-a făcut un monument din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice (mai mare), în timpul preşedinţiei luminate a lui... (cu caractere enorme). Dacă ăsta e anticomunismul nostru, eu cer să fiu scuzată din el, fără a mai avea nimic de adăugat. Alina Mungiu-Pippidi este politolog, specializată în postcomunism. A ţinut conferinţe despre tranziţia ţărilor ex-comuniste la mai multe universităţi, printre care Harvard, Stanford, Princeton şi Oxford. În prezent este profesor la Hertie School of Governance, Berlin. Este consultant pentru România şi Europa de Est al mai multor instituţii internaţionale, precum Banca Mondială, UNDP şi Freedom House. Ultima carte publicată (împreună cu Gérard Athabe): Secera şi buldozerul. Scorniceşti şi Nucşoara (Editura Polirom, 2002).

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.