Democraţie pentru nesimţiţi

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 164 din 30 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

O să credeţi că mă refer poate la personajele strident negative care populează democraţia noastră. La Felix, care avea tupeul să invite intelectualii români la masă în anul 2003 ca să-şi arate preocuparea faţă de starea deplorabilă a societăţii civile. La Şerban Nicolae, care a sărit la un talk show în care îl tăiam de la vorbă pe vechiul scînteist Sergiu Andon, sugerînd că mai bine aş fi scris şi eu la Scînteia (nu m-or fi recrutat că nu aveam destul talent), uitînd de imaginea noului PSD. La Andon, care răcnea la mine că nu de asta a făcut el Revoluţia (!), ca Macovei să calce în picioare drepturile omului. La penelistul Mircea Coşea, care, demascat ca securist, s-a dus de-a dreptul la fasciştii din Parlamentul European şi şi-a plantat cortul pe tăpşanul lor. La Bogdan Chirieac, presupus autor de informări la Secu, care şi-a permis să facă bancuri pe seama organizatorilor mitingului anti-Macovei, fără să bage de seamă că organizaseră mitinguri şi anti-Ceauşescu. La Vadim, care s-a distrat grozav la demascarea comunismului. La Victor Ponta, acest băiat mereu gata să se însoare cu cine trebuie şi să se uite în altă parte cînd cade vreun coleg procuror de pe vreun bloc. La Roncea şi Severin, aceşti Ţiuici şi Ţiuilă din avangarda luptei cu societatea civilă. La Morega, Manţog, Tărăcilă, Stănoiu, Niculicea, şi aşa mai departe. Dar nu mă refer la ei. În ultimii şaptesprezece ani am văzut atîtea otrepe, unele cu gura mare, că mi-am format principiul că rîma o striveşti scurt, fără să contribui la publicitatea pe care şi-o face. Una peste alta, văd că am ajuns să trăim zilele cînd Adrian Năstase scrie mai des despre mine decît eu despre el, aşa că am mai avut şi noi unele succese. Problema noastră, după părerea mea, nu stă în faptul că unii actori ai democraţiei noastre folosesc instituţiile ei în scopuri exclusiv rele. Asta se întîmplă peste tot, azi teroriştii antrenează oameni profitînd de libertatea Internetului. Cu alte cuvinte, problema noastră nu este că există răul. Ci că în faţa răului stau o mînă de oameni, în indiferenţa cvasigenerală. Ca şi în timpul lui Ceauşescu, am adesea impresia că sîntem ca un oraş ameninţat de inundaţii în care cîţiva oameni cară saci de nisip pentru baraj, în vreme ce restul nu doar că merg la discotecă şi la mall ca de obicei, dar pe drum se uită la constructorii barajului şi îi califică drept nişte imbecili care au voluptatea perversă să transpire, cînd s-ar putea şi ei descurca la fel ca toată lumea. Bineînţeles că imbecilii sînt ceva mai numeroşi ca înainte de 1989. L-am dus cu maşina pe bărbatu-meu, care insista să voteze contra modificărilor constituţionale din 2003, blestemîndu-l copios pentru ocolul de la aeroport pe ploaie, ca să îmi spună a doua zi, încîntat, că au votat contra vreo 9%: "Pe vremea lui Ceauşescu eram sub 1%!". Am numărat semnăturile de la mitingul pentru Monica Macovei, am fost o mie şapte sute de oameni. Am fost la Timi-şoara la aniversarea de 17 ani a Proclamaţiei, cu foşti revoluţionari, muncitorii de la Braşov, sindicaliştii liberi de la Ploieşti, ceva studenţi la ştiinţe politice de la Universitatea de Vest, cu totul vreo trei sute de oameni. Atît. Poli Timişoara sau Steaua stau mult mai bine decît noi. European Values Survey confirmă temerile mele. Sub 1% dintre români sînt membri în orice fel de asociaţii caritabile, şi sub 3% dau din timpul lor liber pentru orice activitate obştească. Distanţa dintre cei care spun că Dumnezeu e important în viaţă şi cei care dedică timp unei activităţi pe lîngă biserică e cea mai mare de pe glob, sîntem nişte creştini pur nominali. Nu vă mai spun cîţi români dau bani în scopuri caritabile sau consacră timp pentru îngrijirea bătrînilor din propria familie, că o să vă storc lacrimi. Chiar activităţile cetăţeneşti care iau puţin timp nu sînt populare: 11% dintre români au semnat o petiţie, cu vreo 30% în plus care declară, bravi, că ar semna una dacă le-ar ieşi în cale şi i-ar trage de mînecă. Pentru comparaţie, 68% dintre belgieni au semnat ceva anul trecut, 73% dintre canadieni, 63% dintre elveţieni şi 83% dintre suedezi. Şi, mă scuzaţi, intră aici şi petiţiile autointeresate, ale celor care altfel nu se mobilizează niciodată pentru o cauză altruistă, precum tinerii noştri cineaşti cărora puţin le pasă că Tudor Giurgiu sfidează legea dacă le dă lor bani. În ceea ce priveşte participarea la o demonstraţie legală, numai 14% dintre români au făcut aşa ceva, enorma majoritate însă în demonstraţii sindicale pentru creşteri de salarii. În Belgia, cifra e de 36%, în Danemarca de 30%, în Suedia şi Germania 27%. Poate o să credeţi că exagerez sau sînt într-un moment prost. Deloc. Sînt într-un moment bun! Nu pot să merg pe stradă pînă în Piaţa Romană de la poarta mea, cinci minute, fără să găsesc doi-trei oameni care să îmi zîmbească zilele astea. La piaţă, ţăranii se strîng în jurul meu să discutăm despre Europa. Dacă mă duc la mall însă, nu mă salută nimeni, pentru că nu ştie nimeni cine sînt. Dacă mă uit în graficele de audienţă, văd şi de ce. Dan Diaconescu conduce de mult pe tronsonul orar al lui Turcescu, acum văd că şi Gâdea şi Cristoiu încep să urce. La librăria mall-ului nu se vînd ziare deloc, numai reviste glossy. Şi per total, rata celor care se uită la ştiri sau cumpără ziare a scăzut în ultimii ani, iar accesul la Internet nu compensează. Cînd văd cine scrie pe forumurile de presă îmi dau seama că, încet dar sigur, mare parte din publicul nostru, activ şi angajat, s-a mutat de fapt în Occident, şi ia parte la dezbatere de acolo, deci nu îi putem aduna aici. Cei care au rămas acasă, acei mall people care cumpără de la Irina Schrotter şi citesc cel mult Academia Caţavencu nu au cum să se mobilizeze contra lui Voiculescu, chiar dacă nu-l plac, au crescut în spiritul că angajarea e ruşinoasă, că singura formă cool de protest e băşcălia, şi că oamenii dezinteresaţi, care îşi periclitează cariera şi liniştea ca să spună "nu" măcar azi (din ruşine că nu au făcut-o înainte de 1989) sînt pur şi simplu nişte fraieri de tot rîsul. Or, aici e problema. Dacă exportăm masiv tinerii cărora nu le place România aşa cum este ea azi, mă tem că rămînem cu ceilalţi. Generaţia Revoluţiei îmbătrîneşte, şi în jurul nostru văd rareori pe cineva sub 35 de ani. Democraţia pe care am construit-o rămîne a lui Felix, să o călărească în frenezia lui senilă, şi a multor nesimţiţi care preferă să se uite în altă parte, în loc să ne dea o mînă de ajutor ca să-l tragem jos de pe cal. P.S. Dacă cineva sub 35 de ani citeşte acest articol şi are timp de dedicat unei activităţi voluntare în interes public, să îmi scrie. Dacă vrea doar să-mi comunice păreri, să nu îmi scrie. Citesc sute de e-mail-uri pe zi şi nu mă mai interesează decît oamenii capabili şi de altceva decît de promovarea propriei cariere.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc
Rusia a pornit un veritabil război hibrid împotriva NATO, iar România e una dintre ținte. Analistul Hari Bucur Marcu a explicat motivele pentru care serviciile ruse sunt hiperactive în zonă și de ce România reprezintă o țintă importantă pentru spionii Kremlinului.
image
Mulți voluntari străini au crezut că sunt pregătiți să lupte în Ucraina, dar s-au înșelat, spune un veteran american
Unii voluntari occidentali care s-au alăturat războiului din Ucraina au fost uciși după ce s-au înrolat presupunând eronat că lupta va fi ușoară, a declarat pentru Business Insider un veteran american care a luptat în Ucraina de la începutul invaziei și până în decembrie.
image
„Copiii spun lucruri trăznite“, momente de colecție: Nu s-a oprit din râs toată emisiunea VIDEO
Virgul Ianțu s-a amuzat copios alături de fiecare copil care a spus un lucru amuzant în cadrul show-lui de televiziune.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.