Democraţia şi valorile

"Războiul între palate" s-a transformat, de cîtăva vreme, într-o luptă de hărţuială generalizată, în care partidele, politicienii şi instituţiile statului lovesc în toate direcţiile, într-un mod care, pentru cetăţeanul obişnuit, devine aproape imposibil de înţeles. Se vorbeşte despre o "criză politică", nimeni nu pare hotărît să-i pună capăt, dar se croiesc, zilnic, la televizor şi în ziare, posibile soluţii de rezolvare. Pe acest fundal de zgomote, apar "atacuri colaterale" care scapă uneori atenţiei, pentru că publicul e concentrat pe duelul personal între Băsescu şi Tăriceanu. Miza e mai mare însă - spun unii comentatori: de fapt, confruntarea are loc între o categorie de oligarhi care au profitat de pe urma tranziţiei şi doresc să-şi păstreze controlul asupra politicii şi cei care vor să facă o reformă profundă şi să instituie cu adevărat statul de drept. Oricum, prelungirea bătăliei de acuzaţii şi demascări reciproce (fiecare combatant avînd drept scop să demonstreze că şi oponentul său e corupt) duce la o otrăvire generalizată a spaţiului public şi îi dezamăgeşte pe tot mai mulţi cetăţeni. De lehamitea şi dezorientarea electoratului ar putea profita inamicii democraţiei, care găsesc astfel "argumente" pentru discursurile lor justiţiare şi populiste. Imaturitatea comportamentului public al politicienilor şi instituţiilor afectează însă nu doar opiniile electoratului, ci şi valorile pe care se clădeşte orice societate democratică. Profitînd de confuzie, personaje cel puţin discutabile se erijează în apărători ai legalităţii şi ai principiilor, reuşind să murdărească totul în jur. Am ajuns la situaţia paradoxală în care oameni cu trecutul pătat joacă, la televizor, rolul de cavaleri ai dreptăţii şi ai moralei. Sergiu Andon, fost ziarist la Scînteia, o acuză pe Monica Macovei de încălcarea drepturilor omului. Dan Voiculescu, posesor al unui certificat de poliţie politică emis de CNSAS, conduce o comisie parlamentară pentru anchetarea preşedintelui Băsescu şi desfăşoară o amplă retorică întru apărarea Constituţiei de abuzurile "tiranului". Daniela Buruiană (PRM) îşi exprimă, la televizor, îngrijorarea că ne vom strica bunele relaţii cu "partenerii europeni" din cauza preşedintelui şi premierului. Toate aceste exemple (şi altele) ţin de logica primitivă a politicii româneşti, axată pe demascări reciproce. Există însă şi alte cazuri. Ziarul Ziua a orchestrat o întreagă campanie împotriva lui Gabriel Liiceanu, pornind de la o aberantă acuzaţie de plagiat, pe care Sorin Roşca-Stănescu, directorul ziarului, devenit brusc competent în materie de Heidegger, o "garantează" ca fiind "verificată şi răsverificată". Deputata PRM Lia Olguţa Vasilescu îşi publică în ziarul Tricolorul niscaiva însăilări, arătîndu-se deranjată de prezenţa în manualele şcolare a unei proze de Ovidiu Verdeş, a unei poezii de Mircea Cărtărescu, a cîtorva nume de intelectuali (Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Stelian Tănase) şi a... horoscopului. Şi, pentru că este preşedinta Comisiei de învăţămînt din Camera Deputaţilor, îl convoacă pe ministrul Educaţiei şi îi cere retragerea de pe piaţă a acestor "bazaconii de manuale". Aparent, aceste "cazuri" nu au legătură cu războiul politic. Dar PRM nu combate manualele în sine, ci prezenţa publică a unor intelectuali care s-au pronunţat, consecvent, pentru democraţie şi împotriva naţionalismului şi extremismului manifestate de partidul lui C.V. Tudor. Iar campania împotriva lui Gabriel Liiceanu s-a declanşat după ce a semnat (alături de alţi intelectuali) un apel pentru susţinerea preşedintelui Băsescu şi chiar în ziua cînd a avut loc un miting în sprijinul Monicăi Macovei. De altfel, chiar mitingul a fost ridiculizat în unele ziare şi la unele posturi TV, cu ţintă dublă: persoana ministrului Justiţiei şi reprezentanţii societăţii civile care l-au organizat. Aşadar, regăsim, ca ţinte ale atacurilor, intelectualii şi societatea civilă, la fel ca la începutul anilor ’90, uneori chiar şi în limbajul de atunci. Tot ca atunci, "o anumită parte a presei" declanşează campanii agresive împotriva unor oameni sau instituţii ori "preiau" agenda unuia sau altuia dintre politicieni sau dintre partide. Pentru toate acestea - şi pentru alte mizerii care ne umplu atmosfera - se găsesc justificări în principiile şi regulile democraţiei. Reprezentanţii PRM au fost aleşi democratic. Dan Voiculescu - la fel, e repezentantul poporului în Parlament (chit că partidul său a ajuns acolo datorită prezenţei pe liste comune cu PSD; pe liste separate, probabil că ar fi rămas pe dinafară); acuzaţiile de plagiat (chiar dacă se sprijină pe o "argumentaţie" ridicolă) se fac în numele libertăţii de exprimare; cererea de a retrage de pe piaţă manualele care conţin texte pe care şefa Comisiei de învăţămînt nu le înţelege sau nu le agreează e făcută în numele pluralismului de opinii; organizaţiile societăţii civile sînt atacate pentru că reprezintă "nişte voci minoritare, dar zgomotoase", iar democraţia ne învaţă că majoritatea decide. La tot pasul, sînt invocate Constituţia şi statul de drept, chiar şi cu certificatul de poliţie politică în buzunar. Aşa-numita criză politică se va încheia: prin constituirea altui guvern sau a altei majorităţi parlamentare, prin alegeri anticipate sau în alt mod. Democraţia dispune de mecanisme care - dincolo de războiul retoric şi de imagine - intră, pînă la urmă, în funcţiune. Dar dacă de principiile democraţiei se folosesc indivizi de o moralitate discutabilă şi a căror activitate e legată de trecutul totalitar, dacă societatea civilă este privită cu ostilitate de politicieni, dacă valorile intelectuale devin ţinta unor campanii de defăimare, atunci trăim într-o democraţie şchioapă, intrată pe mîinile cui nu ştie s-o respecte: regulile ei devin simple alibiuri pentru tot felul de profitori care au cîte ceva de ascuns. Cetăţenii rămîn doar o masă de manevră, convocată o dată la patru ani să voteze, iar apoi lăsată să privească la televizor certuri interminabile şi acuzaţii fără argumente, astfel încît să se sature de politică şi să nu-i mai pese. ( Mircea Vasilescu ) Cui îi pasă? Pe 28 februarie, parlamentarii au decis să înfiinţeze o comisie care să ancheteze informaţiile cuprinse în propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Au fost 258 voturi "pentru", 76 "împotrivă" şi 21 de abţineri. La prima întîlnire a comisiei, cei treisprezece membri propuşi de partide l-au ales ca preşedinte pe Dan Voiculescu. Pornind de la premisa că scandalul politic garantează întotdeauna audienţa, "evenimentul" a fost îndelung comentat şi analizat în mass-media, stîrnind reacţii diverse. La o căutare pe Google pentru "Comisia Voiculescu", obţinem 281.000 de rezultate, în mai puţin de 30 de zile de la înfiinţarea acesteia. Pentru a vedea însă în ce mod ştirea propriu-zisă a captat atenţia omului de rînd este suficient să parcurgem comentariile de pe forumuri, igorînd "teoria conspiraţiei", dar şi penibilele certuri legate de greşelile de exprimare şi de ortografie. Totuşi, majoritatea mesajelor sînt doar incriminatorii, furibunde, pline de patimă, lipsite de argumente. Absenţa unor puncte de vedere echilibrate, a unor priviri de anasmblu detaşate demonstrează încă o dată imaturitatea "alegătorului" român, după 17 ani de democraţie imperfectă. Din cele aproape 200 de comentarii la acest subiect de pe HotNews.ro, publicaţie online destinată unui public "cu pretenţii", am selectat doar cîteva dintre cele mai pertinente. "Între preşedinte şi parlament, pierde cetăţeanul. Toate motivaţiile puse în joc sînt legate cu fineţe de democraţie. Dar cîte acte democratice sînt în acţiunile domnilor parlamentari? Cîţi au trecut pe la CNSAS, voluntar, ca să spună poporului ce sînt? Cîţi pot fi sinceri cu alegătorii şi pot să declare că averea lor se datorează talentului, viziunii, educaţiei şi nu relaţiilor politice, oferite de statutul care le-a fost dat de către alegători?", scrie Doru. "După prima revoluţie transmisă în direct, urmarea violului clasei politice asupra democraţiei nu putea fi decît această stranie, originală şi insipidă creaţie românească: primul parlament din istorie care luptă împotriva poporului său", spune un alt cititor. "Ultimele săptămîni ne-au arătat clar că apelurile la moralitate, dreptate şi alte prostii democratice nu ţin. Mîrîielile la colţ de stradă şi lătrăturile din sondaje îi lasă reci. Este clar că în acest moment pe ai noştri parlamentari îi doare-n cot de reacţia norodului care, de fapt, i-a pus acolo!", trage o concluzie Lea. Iată însă, ca o comparaţie, ce subiecte au avut de comentat cititorii ediţiei online a ziarului Libertatea din data de 28 februarie: la "Politică" - "Videanu juca în liga a-III-a" şi "Iliescu îl face handicapat pe Vanghelie"; la "Actualitate" - "Românii habar nu au ce înseamnă hărţuirea sexuală" şi "Dracula l-a eliberat pe Kurt Treptow". Libertatea online este pe locul 6 în clasamentul general de pe trafic.ro, iar HotNews pe locul 14, diferenţa dintre cele două publicaţii fiind de aproximativ 200.000 de vizitatori. Este cît se poate de evident că există un segment destul de mare de consumatori media pe care nu-i interesează absolut deloc subiectul "Comisia Voiculescu". Să vedem în schimb pe cine interesează acuzaţia de plagiat la adresa lui Gabriel Liiceanu, lansată de Victor Roncea în ziarul Ziua. Articolul a apărut aproape concomitent cu alegerea lui Dan Voiculescu ca preşedinte al comisiei de anchetă, adică pe 27 februarie. Un al doilea articol, Liiceanu - încă un plagiat, semnat de Ion Spînu, a apărut tot în Ziua, pe 12 martie. Mizînd în continuare pe faptul că o căutare pe Google poate fi un barometru destul de exact, dacă tastăm "Liiceanu" împreună cu "plagiat", obţinem 36.000 de rezultate (în afară de aşa-zisul plagiat după Heiddeger, intră în calcul şi alte acuzaţii mai vechi). Ion Spînu susţine în introducerea articolului său: "Fără îndoială, ŤCazul Liiceanu», deschis de Ziua, a fost în ultimele două săptămîni capul de afiş al dezbaterilor publice din presa românească, surclasînd, de departe, chiar şi criza politică majoră prin care trece acum societatea noastră." Oare? Reacţii legitime din partea "grupului de susţinători ai lui Liiceanu" nu au întîrziat să apară. S-au scris într-adevăr "peste şaizeci de articole, semnate de numele cele mai cunoscute ale culturii române". Însă acel segment de populaţie care nu era deloc afectat de faptul că Dan Voiculescu este numit într-un mod cît se poate de legal preşedintele unei comisii parlamentare de anchetă (şi parcă nici nu mai are importanţă pe cine anchetează şi de ce) desigur că nu l-a citit nici pe Heidegger şi rămîne în continuare interesat doar de talentatul fotbalist Videanu şi de "gafele" fostului preşedinte Iliescu care reuşeşte, după atîta timp, să rămînă în continuare "vizibil", căci "pe vremea lui" parcă erau mai puţine anchete, iar ăştia cu filozofia stăteau în banca lor. Reacţii mai mult sau mai puţin indignate ale cititorilor de rînd? Am descoperit cîteva comentarii destul de anemice pe forumul ziarului Cotidianul. "Ceea ce se întîmplă în momentul de faţă cu domnul Liiceanu este de neimaginat. În ţara noastră, unde intelectualitatea de valoare este şi aşa o pasăre rară, ziarul Ziua pune la dispoziţia unor pseudo-intelectuali rubrici destinate să nimicească şi bruma valorilor intelectuale reale, cu care noi românii ar trebui să ne mîndrim.", spune Constantin. "Cred că nu există om întreg la cap, care să nu vadă diferenţa dintre un Ion Spînu şi directorul Gabriel Liiceanu de la Editura Humanitas!", susţine altcineva. De altfel mai mulţi cititori întreabă cu sinceritate, fără nici o nuanţă ironică: cine este Ion Spînu? Din pagina sa personală de pe Internet, biografia lipseşte. Tot în luna februarie, deputata Lia Olguţa Vasilescu, preşedinta Comisiei pentru învăţămînt, l-a convocat la Parlament pe ministrul Educaţiei, Mihai Hărdău. Primul punct pe ordinea de zi: taxele pentru fondul clasei (din care se cumpără coperţi de catalog, cretă şi burete). Ar trebui desfiinţate, pentru că şcoala e de fapt gratuită. Iată o ştire care l-ar putea interesa şi pe cititorul de Libertatea! De altfel, ea apare într-un ziar de tip tabloid, sub titlul: "Hărdău, anchetat pentru fondul clasei". Sînt publicate chiar şi cîteva opinii ale oamenilor de rînd: o vînzătoare, un pensionar, un constructor. "E strigător la cer ca, la sărăcia asta, să mai ceri şi bani pentru şcoală!". Punctul doi pe ordinea de zi: "manualele alternative unde se vorbeşte despre sex şi WC-uri publice, în detrimentul operelor literare clasice". Este vorba despre "fragmentele pornografice" din cartea lui Ovidiu Verdeş, Muzici şi faze şi despre poeziile lui Florin Iaru şi Mircea Cărtărescu. Olguţa Lia Vasilescu e de-a dreptul scandalizată. "Poezii despre muci şi rîgîituri sînt lectură obligatorie, mai importantă decît Lucian Blaga!", spune ea. De precizat, însă, că în ziarul cu pricina, în privinţa acestui punct nu i s-a cerut opinia nici unui om "obişnuit". Reflexele acestora funcţionează doar atunci cînd evenimentele îi privesc în mod direct, de pildă atunci cînd cineva (de cele mai multe ori Statul) le bagă mîna în buzunar. Cele care le vor schimba subtil şi într-un timp mai îndelungat viaţa de zi cu zi, dar poate şi pe cea a copiilor lor, trec neobservate. Şi, în toată această letargie generală, ce noroc că-l avem pe Dracula şi că Videanu a fost fotbalist la Petrolul Videle! Are poporul ce comenta pe forumuri... ( Adina Popescu )