"Democraţia şi libertatea nu au venit pentru mine în mod natural&#8221; " <i>interviu cu Martin ©IMEÈKA</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 276 din 28 Mai 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

O diferenţă între ţările ex-comuniste şi cele occidentale există în continuare, dar nu mai este la fel de mare ca în anii ’90. Se poate vorbi mai mult de o barieră mentală. România, spre exemplu, este membră a Uniunii Europene, nu mai are graniţe, dar cu toate acestea nu se află în spaţiul Schengen; alte state est-europene au intrat deja în spaţiul Schengen. Generaţia tînără din ţările noastre este complet europenizată " observ acest lucru, de exemplu, la fiul meu. Eu locuiesc în Bratislava, Viena este la 60 de km distanţă " un drum de o jumătate de oră cu maşina. Dacă ajungi acolo, nu observi nici o schimbare " satele austriece nu sînt cu nimic diferite faţă de cele din vestul Slovaciei, zona cea mai dezvoltată a ţării. În anii ’90, înainte de a intra într-un bar, în Viena, pentru a bea o cafea, trebuia să mă gîndesc dacă am destui bani pentru a o plăti. Acum, fără a fi un om bogat, pot intra într-un restaurant vienez pentru orice " o bere sau o cină " fără să mi se pară un lucru extraordinar. Acum nu te mai simţi în Europa de Vest ca un cerşetor " un sentiment pe care l-am avut cu toţii în trecut. Revenind acum la dezbatere, ţările Europei Centrale şi de Est " noi membre ale Uniunii Europene " sînt tratate corect. Să luăm exemplul Poloniei: se întîmplă uneori ca liderii polonezi să nu spună lucruri bune sau politicoase, dar sînt respectaţi, pentru că Uniunea Europeană tratează toate ţările cu acelaşi respect. În ceea ce priveşte politica, se poate vorbi despre linii comune mai degrabă între ţări mai mari sau mai mici, decît între Est şi Vest. Există legături, de exemplu, cu Marea Britanie şi cu Olanda, ceea ce arată că interesele comune depăşesc barierele geografice. Dacă facem o comparaţie cu ceea ce se întîmpla în anii ’90, diferenţa este foarte mare. Noi, în Est, ne plîngem tot timpul de trecutul comunist şi avem impresia că vesticii nu ne înţeleg aşa cum ar trebui. Este o diferenţă din acest punct de vedere? Este o diferenţă care nu are neapărat de-a face cu democraţia statelor vestice, ci cu tradiţiile lor. Mulţi intelectuali din Vest credeau în trecut în ideile marxiste; destui universitari din Vest încă merg pe principiile marxiste, iar în criza prin care trecem marxismul revine, pentru unii, în actualitate " lucru imposibil de imaginat în ţările din Est. Înţelegerea răului provocat de comunism este un proces de durată " ei, şi nu noi, au nevoie de timp pentru a înţelege ce s-a întîmplat cu adevărat şi unde au greşit în decriptarea ideologiilor. Din acest punct de vedere, sîntem cu mult înaintea lor. Pînă acum, încercările ţărilor din Est de a convinge Vestul că nazismul şi comunismul au fost două regimuri totalitare au eşuat. Pentru prima dată, pe 2 aprilie 2009, Parlamentul European a dat o rezoluţie referitoare la acest lucru; asta demonstrează acceptarea faptului că există, într-adevăr, o problemă care merită dezbătură. Dacă în aceşti 20 de ani am crezut că ţările din Vest ne vor împărtăşi opiniile a fost o greşeală. Nu ne rămîne decît să ne bazăm pe generaţiile viitoare, pe faptul că tinerii vor privi această problemă cu alţi ochi şi că nu se vor mai simţi jenaţi de trecutul propriilor convingeri şi viziuni marxiste. Din acest punct de vedere, bariere între Est şi Vest încă mai există, dar nu mai sînt la fel de mari ca în trecut. Eu sînt optimist şi cred că în zece ani vom putea vorbi de o istorie comună: Vestul va înţelege şi va accepta pe deplin răul provocat de comunism. Ce aţi vrut să spuneţi mai exact cînd aţi afirmat că generaţia fiului dvs. este, cu siguranţă, europenizată? Fiul meu este doctorand la Oxford, trăieşte de ani buni în Marea Britanie, vorbeşte engleza aproape mai bine decît slovaca, vrea să-şi dea doctoratul şi să-şi continue cariera academică pe specialitatea lui " sudii ruseşti. Cu toate acestea însă, vrea să se întoarcă în Slovacia. Vestul, aşadar, nu este pentru el un "miracol" " dacă ar fi să aleagă, ar alege cu siguranţă ţara lui. Nu este nici pe departe un patriot " aş exagera dacă aş spune că îşi iubeşte ţara; pur şi simplu îi place să trăiască acasă. Probabil că face, instinctiv, o comparaţie între cele două stiluri de viaţă şi nu vede nici o diferenţă. Dacă ar avea de ales, ar alege Bratislava. Nu sînt convins, dar ştiu sigur că măcar îşi pune problema. Viaţa noastră din dosare Un alt subiect al dezbaterii de la Vilnius a fost accesul la arhivele fostelor servicii secrete comuniste. S-au exprimat puncte de vedere, s-au lansat întrebări, colegii noştri din Vest şi-au spus opiniile. Totul a decurs firesc. Vă aşteptaţi la alt gen de reacţii? Pentru colegii din Vest, respectiv pentru cei care nu cunosc problema în profunzime, cred că a fost un fel de seminar care le-a plăcut pentru că au aflat lucruri de care nu ştiau. Mă aştepam însă ca discuţia dintre noi, nu dintre mine şi dvs., ci dintre toţi participanţii, să fie mai aprinsă. Desecretizarea dosarelor este o problemă spinosă şi chiar mă aşteptam ca vreunul dintre noi să se ridice şi să spună că scoaterea lor la lumină este o prostie, o pierdere de vreme şi că arhivele ar trebui, pur şi simplu, îngropate. A fost o discuţie calmă, reconciliantă, fără puncte de vedere "revoluţionare". Dacă stau să mă gîndesc, mi-a făcut plăcere chiar şi aşa pentru că, cel puţin acasă, în Slovacia, sînt sătul de discuţii aprinse! Dvs. ce credeţi " ar trebui desecretizate dosarele sau împărtăşiţi opinia lui Adam Michnik, care consideră că ele ar trebui "lăsate în pace"? De la bun început am fost pentru desecretizare. Înţeleg îngrijorările pe care le presupune acest proces, dar nu-mi schimb părerea. Da, sînt de acord, dosarele nu ne aparţin, sînt ale "lor", ale serviciilor secrete, dar sînt despre vieţile noastre. Dacă privim problema din această perspectivă, nu putem fi de acord să ne încredinţăm viaţa unui regim pe care l-am urît şi pe care, în final, l-am dat jos de la putere. Ar fi absurd! În Cehia, Slovacia şi, mai ales, în Polonia dosarele secrete sînt folosite ca arme între adversarii politici. Problema dosarelor este foarte complexă şi greu de înţeles. În multe ţări, cel al cărui nume se regăseşte în arhivele securităţii este etichetat drept informator, iar societatea se mulţumeşte cu atît, nu îi dă ocazia să-şi dovedească nevinovăţia sau măcar să arate ce s-a întîmplat cu adevărat. Partea obscură a desecretizării dosarelor este faptul că unii oameni pot fi răniţi, în sensul propriu al cuvîntului, neavînd, de fapt, nici o vină: nimeni nu ia în considerare circumstanţele în care cineva, la un moment dat, şi-a pus semnătura pe un dosar. Cînd se întîmplă astfel de lucruri, eu, ca jurnalist, încerc să duc cazul pînă la capăt, să-i dau posibilitatea "informatorului" să vorbească. Desigur, mulţi dintre ei refuză să povestească, dar asta este o altă problemă. Eu am fost de la bun început pentru desecretizarea dosarelor şi cred că de aici a pornit şi disputa mea cu Adam Michnik, care a scris de mai multe ori că ele conţin viaţa noastră aşa cum a fost scrisă de poliţia politică, deci ar fi mai bine să le uităm. În ziua de azi, într-o democraţie, nu poţi pur şi simplu să închizi dosarele într-o încăpere şi să aştepţi să treacă 50 de ani pentru a le deschide. La începutul anilor ’90, multe persoane care colaboraseră cu serviciile secrete aveau funcţii politice, iar faptele lor au pus în pericol oamenii şi ţara. Şi în Slovacia sînt persoane care au colaborat: singurul lor interes era să intre în politică şi, avînd o funcţie publică, să aibă acces la dosare şi să le manipuleze tocmai pentru a le muşamaliza. Singura posibilitate de a obţine dovezi ale acestor fapte este să le desecretizăm, să le digitizăm, să vorbim şi să scriem despre ele. Din păcate, instituţiile se mişcă prea încet, iar acest lucru se întîmplă peste tot în Est. "Cu ce sînt informatorii mai răi decît mine?" Aţi cunoscut însă şi oameni care, deşi apăreau în dosare, nu erau propriu-zis informatori ai poliţiei politice. Cazul Kundera, spre exemplu, pare să fie de acest gen... În privinţa lui, nu am avut nici o dilemă. Am aflat de dosarul lui, am discutat în redacţie ce ar trebui să facem cu el, dar am ştiut de la bun început că nu era vorba de o colaborare cu serviciile secrete. Documentul pe care ziarul Respekt l-a făcut public şi în urma căruia tînărul Miroslav Dvorácek a fost trimis la închisoare data din anii ’50, este autentic, dar atunci nu se punea problema colaborării cu serviciile secrete. Era o reclamaţie făcută la miliţie, la o secţie obişnuită dintr-un cartier. În acei ani, miliţia nu avea nici un interes să manipuleze oamenii şi dosarele; din acest motiv, nu ar trebui să avem nici un dubiu că dosarul ar fi fost greşit întocmit. Pe vremea aceea, Kundera era student şi e plauzibil să fi făcut reclamaţie din pură convingere. Dacă ar fi fost vorba de un dosar al serviciilor secrete, m-aş fi întrebat dacă nu cumva a fost manipulat, dar nu este cazul de faţă. Am stat de vorbă cu mulţi istorici care aveau păreri diferite " cum spuneam, cu Adam Michnik am avut o dezbatere aprinsă. Unii mi-au spus că avem de-a face cu un document autentic pe care trebuie să-l tratăm ca atare pentru că altfel ignorăm munca istoricilor. Trebuie să înţelegem ce s-a întîmplat în acea zi, ce a însemnat dosarul şi faptele descrise acolo pentru acea perioadă. Eu sînt convins că ceea ce este descris în dosar s-a întîmplat cu adevărat " Kundera era comunist şi a făcut ceea ce scrie în dosar doar pentru că a crezut că face o faptă bună pentru ţara lui. Cred că asta ar fi trebuit discutat, de fapt: ce folos îi aducea sistemului colaborarea tinerilor cu securitatatea? De ce apar în dosare? Nu cumva pentru că doreau să-şi servească ţara? Cred că o astfel de dezbatere " şi nu dacă dosarele ar trebui sau nu desecretizate " formează portretul unui sistem. Problema mea nu a fost aşadar dacă Kundera a colaborat sau nu cu securitatea, ci cum să explic acest lucru. Discuţia despre "cazul Kundera" a fost greşită, din punctul meu de vedere, s-a început prin argumentele pro şi contra dosarului său, dar nu s-a dezbătut nimic pe fond. Am stat de vorbă cu persoane pe care le cunosc şi despre care am aflat că au dat note informative la serviciile secrete " inclusiv despre mine! Multe dintre ele îmi sînt foarte apropiate şi le-am înţeles motivele pentru care au colaborat: se temeau pentru viaţa lor, dar mai ales a copiilor, unii au fost şantajaţi şi obligaţi să colaboreze. Înţelegi şi ierţi, deşi " dacă te gîndeşti mai bine " nici nu cred că se pune problema de iertare. Cu ce sînt informatorii mai răi decît mine, de exemplu? Mă gîndesc ce aş fi făcut eu, dacă aş fi fost în locul lor " cred că am avut noroc că "m-am născut disident" (căci tatăl meu a fost în tinereţe comunist, iar după Primăvara de la Praga a devenit disident) şi astfel am putut rezista sistemului. Nu este drept să vorbim de informatori, să-i catalogăm drept aceia care au făcut lucruri grave. De acord, unii au greşit, alţii au luat decizii pripite, dar majoritatea încearcă să-şi repare greşelile. O spun din nou: sper ca generaţiile tinere să fie mai înţelegătoare. Noi, cei trecuţi prin acel sistem, şi care avem încă un mod comunist de a gîndi, împărţim oamenii, foarte uşor şi poate fără argumente, în buni şi răi. De ce spuneţi acest lucru tocmai dvs. " un fost disident, care a luptat împotriva sistemului comunist? Tocmai pentru că democraţia şi libertatea nu au venit pentru mine în mod natural, ca aerul pe care îl respir, ci a trebuit să mă lupt pentru ele. Pentru un om normal, aceste două lucruri " democraţia şi libertatea " ar trebui să fie fireşti. De fiecare dată cînd trec graniţa spre o altă ţară europeană, mă încearcă un sentiment plăcut: nu mai sînt graniţe, lumea este liberă. Dar, tocmai pentru că am acest sentiment, nu mă pot considera un om normal! Vilnius, 10 mai 2009 interviu realizat de Mircea VASILESCU

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.