Democraţia neînţeleasă a Internetului

Internetul! Ce supradoză de libertate! Ce ocazie uriaşă! Libertate fără frontiere! Oare? Mediul online a dat oricui "o hîrtie" de scris. Iar puterea de diseminare a informaţiei adusă de noua "hîrtie" nu te lasă insensibil, mai ales jurnalist fiind. E vorba de libertate şi de putere. Puterea cuvîntului asupra cititorilor. Dar în ce măsură putem vorbi de responsabilitatea cuvîntului electronic? În linii mari, presa online seamănă cu mediile tradiţionale (o spune un jurnalist prins de mirajul Internetului, doar de cinci luni). Tocmai de aceea, principiile fundamentale ale jurnalismului se aplică întocmai şi pe Internet, şi vorbesc aici, desigur, de site-urile care se declară de ştiri şi informaţii. Verificarea din surse credibile şi competente este pe primul loc. Iar site-urile care au respectat normele jurnalistice sînt acum respectate, la rîndul lor, în breaslă. De ce spun în linii mari? Pentru că vorbim de un suport cu o multitudine de particularităţi, dintre care una iese în evidenţă, pentru mine, ca ziarist: oricine, oricînd poate avea noul instrument la îndemînă! Fără un mogul, fără complexa maşinărie birocratică şi tehnică a audiovizualului sau a presei scrise. La investiţii infinit mai mici. Faţă de celelalte medii, jurnalistul online mai are un avantaj enorm: reacţia imediată. Avantajele Internetului sînt indiscutabile, numai dacă ne gîndim la cantitatea de informaţii şi conexiuni rapide din online. Am sesizat însă cîteva posibile derapaje comportamentale ale jurnalistului din ziua de azi. Atît ale ziaristului online, cît şi al celui "de modă veche". Vin din interacţiunea tradiţional-Internet. Toate se pot evita. Şi toate ţin de un cuvînt care sună poate prea pompos într-o societate în care a respecta deontologia nu mai este o virtute, ci un motiv de a fi pus la stîlpul infamiei: responsabilitatea. Google-jurnalismul De ce să te mai documentezi, cînd toată lumea e la picioarele, pardon, în vîrful degetelor tale, la doar cîteva apăsări pe butoanele tastaturii? Este adevărat, reţeaua World Wide Web oferă o uriaşă cantitate de informaţie. Uriaşă, dar atît. Cum poţi observa detaliile unui eveniment privind un ecran? Cum poţi "simţi" mulţimea adunată pe un stadion, cum poţi "mirosi" atmosfera de pe teren? Documentarea la faţa locului nu e deloc un concept desuet, ci un must al profesiei. Relaţia directă cu realitatea, contactul nemijlocit cu oamenii care produc evenimentele se alterează şi se diminuează. Iată unul dintre riscurile jurnalismului de birou: realitatea se rezumă doar la ce apare pe ecran. Internetul este un mediu de informare, ceea ce nu presupune, automat, că informaţiile sînt publicate în urma unui demers jurnalistic. Mulţi iau de bun tot ce citesc pe net. Iar cei care speculează asta, cu bună ştiinţă, dar cu rea-credinţă, nu sînt nici ei puţini. Tendinţa este remarcată în special pe blogurile oamenilor politici. Dar un jurnalist bun, responsabil ar trebui să facă diferenţa între o "cioacă" şi o informaţie reală. De multe ori, îşi dă seama cînd deja e prea tîrziu, iar "gogoaşa" (adică zvonul sau dezinformarea) şi-a făcut deja efectul. De multe ori, afirmaţiile unei personalităţi sînt preluate ad litteram, direct de pe bloguri, fără nici un fel de verificare, şi prezentate ca adevăr suprem. E comod, dar valoarea jurnalistică a unui articol compus din asemenea informaţii tinde spre zero. E un derapaj nevinovat, care vine, pe de o parte, din naivitatea celui care postează informaţia pe Internet şi, pe de altă parte, din incapacitatea jurnalistului care citeşte mediul online de a selecta sursele credibile. Fără vreo intenţie ascunsă, poate doar din teribilism, apar pe Internet informaţii abracadabrante. În lupta surdă de a fi primul, jurnalistul intră într-o cursă nebună, energofagă, pentru verificarea informaţiei. Dictatura cuvîntului-cheie Goana după rating (în audiovizual), după cititori (în presa scrisă), după ascultători (la radio) se transformă în cursă după afişări în presa online. Tehnica de acum permite atragerea cititorului nu prin subiect, ci doar cu ajutorul unui singur cuvînt. O menţionare a unui cuvînt-cheie înseamnă mai multe şanse ca articolul să fie citit. Acum o vreme, dacă titlul unui articol conţinea cuvîntul "Becali", în textul propriu-zis putea să apară orice, că tot aveai afişări. Interactivitatea mediului online poate conduce natural către responsabilizarea jurnaliştilor care îl populează şi dintr-un alt motiv: supravieţuirea. Cititorul, foarte selectiv, devine mai atent, în timp, la sursele de informare pe care le frecventează. Poate fi păcălit o dată, de două ori, dar ajunge să renunţe, în final, la site-ul care îl dezamăgeşte. Petrişor Obae e jurnalist liber-profesionist, editor al site-ului paginademedia.ro