Definiţii
Cele cinci baze ale puterii au fost formulate într-un studiu devenit clasic: J.P.R. French Jr. and B. Raven, The Bases of Social Power, 1960. S-a dezvoltat astfel schema celor cinci categorii ale puterii care reflectă diferenţa de resurse pe care se bazează cei care deţin puterea. Au mai fost adăugate ulterior două baze: informaţională şi conecţională. Puterea legitimă este cea dată de poziţia relativă a individului şi de obligaţiile lui faţă de organizaţie. Puterea legitimă este autoritatea formală delegată de deţinătorul poziţiei superioare în ierarhie. Puterea de referinţă este puterea sau abilitatea individuală de a-i convinge şi de a-i influenţa pe ceilalţi. Se întemeiază pe charisma şi calitatea de a stabili relaţii interpersonale ale celui care deţine puterea. Cei situaţi mai jos pe scara ierarhică doresc să se identifice şi să fie acceptaţi ca discipoli. Puterea expertizei înseamnă puterea sau capacitatea deţinută de individ, derivată din aptitudinile sau expertiza sa. Spre deosebire de celelalte, acest tip de putere este specific şi limitat la un anume domeniu în care este recunoscută calificarea expertului. Puterea recompensei depinde de abilitatea celui ce deţine puterea de a conferi recompense materiale valoroase, se referă la gradul în care indivizii pot da altora o recompensă oarecare, beneficii materiale, timp liber, cadouri dorite, avansări, creşteri de salariu sau sporirea responsabilităţii. Puterea coercitivă înseamnă aplicarea influenţei negative asupra celor angajaţi. Se poate referi la posibilitatea de a degrada sau de a elimina unele recompense. Dorinţa de a avea recompense valoroase şi frica de a le vedea anulate asigură ascultarea celor care se află sub această putere. Puterea coercitivă tinde să fie cea mai puţin efectivă formă, fiind construită pe resentimente şi rezistenţă faţă de scopurile puterii. ( sursă: Wikipedia )
