Decizia este una pragmatică

Alocarea resurselor pentru educaţie şi cultură este una dintre cele mai semnificative întrebări de politici publice pentru orice ţară, în orice perioadă istorică, şi este ceva foarte actual şi în Marea Britanie, unde Guvernul nostru este foarte interesat în a atrage fonduri private pentru educaţia publică şi de a crea noi mecanisme şi noi instituţii de dezvoltare a educaţiei. O iniţiativă a Guvernului a vizat chiar această colaborare între mediul de afaceri şi şcoli. Dar pînă a ajunge la mecanisme concrete, să plecăm de la întrebarea mai generală: de ce anume s-ar implica o firmă în chestiuni care nu privesc profitul în sine? Are mediul de afaceri şi o altă responsabilitate în afara aceleia de a asigura succesul afacerilor? Care sînt obligaţiile mediului de afaceri faţă de acele grupuri pe care se bazează afacerile? Este o chestiune controversată. Binecunoscutul Milton Friedman, organizaţii importante cum ar fi Institute of Economic Affairs sau publicaţii ca The Economist au luat o atitudine clară în această dezbatere spunînd că afacerile sînt afaceri şi trebuie să-şi vadă de afaceri, iar a cere firmelor să-şi asume responsabilităţi mai largi ar însemna să le distragi de la scopul lor principal. Aceasta este controversa majoră şi întîlnirea de astăzi este un prilej de a discuta măsura în care firmele îşi pot asuma şi altfel de obligaţii. De fapt, în Marea Britanie există un răspuns istoric la această controversă: avem foarte multe exemple de firme care s-au implicat social, începînd chiar cu epoca de început a revoluţiei industriale, pentru că au fost nevoite să procedeze astfel. Dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi avut angajaţi sănătoşi, nu ar fi avut angajaţi educaţi şi nu ar fi avut angajaţi care să lucreze pentru ele la un nivel satisfăcător. Avem deci exemple istorice de companii mari care s-au implicat la nivel local, în programe educaţionale, culturale, în programe de construire de locuinţe. Există în mediul de afaceri britanic o lungă tradiţie de implicare în comunitate, în ciuda controversei teoretice care continuă. Următoarea întrebare fundamentală este: dacă o companie se implică în comunitate, unde trebuie să tragă o linie, unde se termină această implicare? Am putea să vorbim despre experienţa firmei Shell în Nigeria. Compania are operaţiuni foarte importante în această ţară. Cum de-a lungul anilor, din motive binecunoscute, autorităţile nigeriene federale sau locale nu au făcut mare lucru pentru oamenii de acolo, multinaţionalele şi-au dat seama că vor trebui să-şi asume ele anumite responsabilităţi, pentru a putea avea un mediu social care să le facă posibile afacerile. Dar s-au aflat curînd în următoarea dilemă: pe măsură ce îşi asumau anumite responsabilităţi sociale, aşteptările creşteau din ce în ce mai mult. Pentru Shell a apărut o problemă: da, sîntem de acord să ne implicăm, dar pînă unde? Cîte resurse trebuie să cheltuim? Ajungem astfel la costurile responsabilităţii sociale a companiilor. Decizia privitoare la limita implicării, la cît de mult trebuie cheltuit pentru proiecte culturale, educaţionale sau sociale este o decizie de afaceri, o decizie pragmatică. Acest lucru este cunoscut de organizaţiile britanice specializate. De pildă, organizaţia Business in the community (http://www.bitc. org.uk), care activează de aproximativ 30 de ani, îşi propune să ajute firmele să doneze bani cu folos şi să se asigure că aceste firme îşi respectă promisiunile. Există anumite diferenţieri teoretice în ce priveşte implicarea socială a companiilor. Prima categorie este implicarea socială "de conformare" - cînd o companie simte că trebuie să intervină, deci se conformează unei presiuni sociale. A doua categorie este implicarea "de iniţiativă" - cînd o companie crede că este nevoie să se implice, pentru a rezolva o problemă, şi preia iniţiativa. Cam acestea sînt liniile mari ale dezbaterii în domeniu. Din punctul de vedere al profitului, avem tot mai multe dovezi că implicarea socială masivă este şi o bună decizie de afaceri. Cu cît o companie se va implica, de pildă, în educarea comunităţii locale, cu atît mai mult va avea la dispoziţie un rezervor de bună calitate de unde să-şi angajeze oameni bine pregătiţi. Dar acestea sînt decizii care se iau la nivelul fiecărei firme: cît şi cum să se implice. Comunitatea intelectuală, comunitatea culturală pot să-şi susţină cauza, dar pînă la urmă decizia este una pragmatică.