Decizia este una pragmatică

Jon WHITE
Publicat în Dilema Veche nr. 174 din 9 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Alocarea resurselor pentru educaţie şi cultură este una dintre cele mai semnificative întrebări de politici publice pentru orice ţară, în orice perioadă istorică, şi este ceva foarte actual şi în Marea Britanie, unde Guvernul nostru este foarte interesat în a atrage fonduri private pentru educaţia publică şi de a crea noi mecanisme şi noi instituţii de dezvoltare a educaţiei. O iniţiativă a Guvernului a vizat chiar această colaborare între mediul de afaceri şi şcoli. Dar pînă a ajunge la mecanisme concrete, să plecăm de la întrebarea mai generală: de ce anume s-ar implica o firmă în chestiuni care nu privesc profitul în sine? Are mediul de afaceri şi o altă responsabilitate în afara aceleia de a asigura succesul afacerilor? Care sînt obligaţiile mediului de afaceri faţă de acele grupuri pe care se bazează afacerile? Este o chestiune controversată. Binecunoscutul Milton Friedman, organizaţii importante cum ar fi Institute of Economic Affairs sau publicaţii ca The Economist au luat o atitudine clară în această dezbatere spunînd că afacerile sînt afaceri şi trebuie să-şi vadă de afaceri, iar a cere firmelor să-şi asume responsabilităţi mai largi ar însemna să le distragi de la scopul lor principal. Aceasta este controversa majoră şi întîlnirea de astăzi este un prilej de a discuta măsura în care firmele îşi pot asuma şi altfel de obligaţii. De fapt, în Marea Britanie există un răspuns istoric la această controversă: avem foarte multe exemple de firme care s-au implicat social, începînd chiar cu epoca de început a revoluţiei industriale, pentru că au fost nevoite să procedeze astfel. Dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi avut angajaţi sănătoşi, nu ar fi avut angajaţi educaţi şi nu ar fi avut angajaţi care să lucreze pentru ele la un nivel satisfăcător. Avem deci exemple istorice de companii mari care s-au implicat la nivel local, în programe educaţionale, culturale, în programe de construire de locuinţe. Există în mediul de afaceri britanic o lungă tradiţie de implicare în comunitate, în ciuda controversei teoretice care continuă. Următoarea întrebare fundamentală este: dacă o companie se implică în comunitate, unde trebuie să tragă o linie, unde se termină această implicare? Am putea să vorbim despre experienţa firmei Shell în Nigeria. Compania are operaţiuni foarte importante în această ţară. Cum de-a lungul anilor, din motive binecunoscute, autorităţile nigeriene federale sau locale nu au făcut mare lucru pentru oamenii de acolo, multinaţionalele şi-au dat seama că vor trebui să-şi asume ele anumite responsabilităţi, pentru a putea avea un mediu social care să le facă posibile afacerile. Dar s-au aflat curînd în următoarea dilemă: pe măsură ce îşi asumau anumite responsabilităţi sociale, aşteptările creşteau din ce în ce mai mult. Pentru Shell a apărut o problemă: da, sîntem de acord să ne implicăm, dar pînă unde? Cîte resurse trebuie să cheltuim? Ajungem astfel la costurile responsabilităţii sociale a companiilor. Decizia privitoare la limita implicării, la cît de mult trebuie cheltuit pentru proiecte culturale, educaţionale sau sociale este o decizie de afaceri, o decizie pragmatică. Acest lucru este cunoscut de organizaţiile britanice specializate. De pildă, organizaţia Business in the community (http://www.bitc. org.uk), care activează de aproximativ 30 de ani, îşi propune să ajute firmele să doneze bani cu folos şi să se asigure că aceste firme îşi respectă promisiunile. Există anumite diferenţieri teoretice în ce priveşte implicarea socială a companiilor. Prima categorie este implicarea socială "de conformare" - cînd o companie simte că trebuie să intervină, deci se conformează unei presiuni sociale. A doua categorie este implicarea "de iniţiativă" - cînd o companie crede că este nevoie să se implice, pentru a rezolva o problemă, şi preia iniţiativa. Cam acestea sînt liniile mari ale dezbaterii în domeniu. Din punctul de vedere al profitului, avem tot mai multe dovezi că implicarea socială masivă este şi o bună decizie de afaceri. Cu cît o companie se va implica, de pildă, în educarea comunităţii locale, cu atît mai mult va avea la dispoziţie un rezervor de bună calitate de unde să-şi angajeze oameni bine pregătiţi. Dar acestea sînt decizii care se iau la nivelul fiecărei firme: cît şi cum să se implice. Comunitatea intelectuală, comunitatea culturală pot să-şi susţină cauza, dar pînă la urmă decizia este una pragmatică.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.