De voie de nevoie, parabole...

Publicat în Dilema Veche nr. 261 din 18 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ştiţi ce văd eu, doamnă profesor, cînd îmi vorbiţi despre lacul acesta cu broscuţe? - povesteşte că ar fi spus, într-o împrejurare academică oarecare, tînărul nostru prorector economist care a decis unilateral să declare că Facultatea de Litere este "facultatea noastră" de cînd i-a fost dată spre control şi aducere la ordine. Stau agasată pe scaun, stau şi ascult replici aiurea, care nu se intersectează aproape niciodată, de mai bine de patru ceasuri... Mă aşteptam ca tînărul nostru prorector să fi spus ceva remarcabil, de care să fie mîndru, fiindcă toată dimineaţa l-am ascultat citînd dictoane în limbi străine, după cîte un nu sînt sigur că exact aşa se pronunţă... Ei bine, în lacul acesta cu broscuţe, eu văd, doamnă profesor, bani - aceasta fusese replica. Privesc în jur şi nu mai recunosc pe nimeni în afară de mine care să se distreze de paradoxul punctelor de vedere. Toţi colegii mei sînt oripilaţi văzînd cum cea mai snoabă semiotică poate fi redusă la insignifianţă printr-o replică de acest gen. O replică, însă, care nu e decît o parabolă pentru ceea ce tocmai discutăm în această întîlnire nesfîrşită şi pe care, de altminteri, aş fi uitat-o aproape instantaneu dacă aş fi taxat-o ca pe o simplă anecdotă. Înţeleg clar că, în vreme ce de o parte a mesei nu contează decît banii, de cealaltă, lucrurile stau exact pe dos: problema banilor de folosit în programele noastre de studii nu trebuie să se formuleze niciodată, fiind socotită prea vulgară şi, oricum, de nepătruns. De altfel, după lungi liste de cifre, una dintre doamnele vîrstnice din facultatea noastră îndrăzneşte să întrebe cu voce tremurată, sugrumată de mirare: dar banii de care avem nevoie nu vin, de fapt, de la minister? Domnul prorector nici nu catadicseşte să răspundă, ca şi cînd oricine pune o asemenea întrebare se descalifică de la sine. ...şi povestea mea poate continua, nefiind, din păcate, rodul unei imaginaţii perverse, ci rezumatul cel mai anost al unei şedinţe adevărate despre Facultatea de Litere de la Timişoara. Ca şi istorioara prorectorului nostru însă, ea mi se pare că poate funcţiona ca parabolă, una care, asemenea unei matrioşte ucrainene, înghite poveştile dinainte şi este înghiţită de altele, fiind în miezul semnificaţiilor privitoare la învăţămîntul filologic românesc de astăzi. Dar, să iau lucrurile pas cu pas... Mai întîi: după multă vreme, lucrurile care nu se spuneau niciodată decît pe ascuns, dincolo de uşi capitonate, care secretizau puterea din lumea academică, se discută deschis şi, dincolo de parabole sau eufemisme, ele sună în genul: Literele sînt facultăţi care nu au bani. Sau, poate mai exact, dar mai grav: Literele sînt facultăţi care nu aduc bani. Constatarea în varianta întîi mă face să simt un fior pe şira spinării (şi pe care, mărturisesc, l-aş fi ignorat în cea mai mare parte a timpului, dacă nu aş gira, pe moment, o funcţie de conducere), dar o accept ca pe un verdict de boală gravă: asta este, bine că s-a pus diagnosticul, să vedem ce e de făcut. Varianta a doua, spre care se alunecă încet-încet, nu e doar tendenţioasă, ci aberantă de-a dreptul, fiindcă ea presupune (chiar dacă nu explicitează) ideea că sensul unei Facultăţi de Litere e acela de a produce venituri financiare, nu absolvenţi bine pregătiţi, capabili să facă anumite lucruri, practicînd anumite profesii. Or, scopul, după orice cartă universitară sau numai după bunul simţ, evident că nu e acesta. Altfel, Facultăţile de Litere s-ar reorganiza ca srl-uri cu specific aleatoriu, după cum bate vîntul într-o zi ori în alta. Dar iau doar partea acceptabilă a lucrurilor: faptul că informaţiile se comunică în toată gravitatea lor (ba chiar cu o retorică suplimentară, ca să înţelegem mai bine sau ca să ne băgăm minţile în cap, după caz!) ar trebui să determine evaluarea situaţiilor, analiza cauzelor şi identificarea problemelor şi măcar prefigurarea unor soluţii. Numai că lucrurile nu se prezintă deloc aşa, fiindcă discuţiile se poartă în limbi străine (că tot sîntem în Litere...), fiecare socotind că e singurul deţinător al adevărului. Bref, unii văd doar bani, alţii nu văd nici o problemă financiară, tertium non datur, zic eu ca un antropolog care a făcut în tinereţe Limbi clasice. Ideea este însă că, fără acceptarea acestei terţe variante, care e varianta de la care se poate porni negocierea, lucrurile rămîn în impas: Literele, sărace şi mîndre, asemenea aristocraţilor de odinioară (de altfel, un alt prorector al nostru ne-a şi aruncat în obraz - e drept că la mînie, dar, totuşi - acest calificativ, ca şi cînd ar fi foarte ruşinos să fii aristocrat!), conducerile Universităţilor, tot mai dornice de bogăţie şi tot mai puţin dispuse la generozităţi gratuite. Profesia de profesor şi importanţa sa pentru societate nu se negociază. Studiul limbilor străine şi educaţia în spiritul marilor culturi ale umanităţii nu se pot pune sub semnul întrebării, ceea ce este iarăşi adevărat. Dar la fel de adevărat este că pentru a se derula, toate lucrurile acestea costă şi poate n-ar fi rău să vedem cît. Cu puţin respect pentru cel care susţine celălalt punct de vedere, desigur... Fără asta, mă îndoiesc că se poate merge mai departe. Ideea mea este însă aceea că tînărul nostru prorector care ţine să-şi puncteze discursul cu aforisme în limbi străine e un foarte bun exemplu pentru faptul că, la urma urmei, specializarea noastră, hulită pe moment, are şi părţile sale rîvnite, pe care n-ar fi rău să le găsim şi să începem să le scoatem la înaintare.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.