„De pămînt trîntesc condeiul, meseria o urăsc”

Publicat în Dilema Veche nr. 1034 din 1 februarie – 7 februarie 2024
image

Despre profesia scriitorului s-a vorbit încă de la apariția ei în cultura română. Deși unii autori, printre care se numără și Ion Heliade Rădulescu, vor încerca să mențină ocupația scrisului într-un spectru mesianic; în fond, poetul nu e altceva decît un rapsod menit a intona imnuri de proslăvire a neamului și a faptelor strămoșești (căci miza scrisului se împletește cu o miză națională la momentul respectiv), alții, precum Grigore Alexandrescu, se gîndesc încă de pe-atunci că scrisul pe speze proprii nu prevestește un viitor prea bun pentru autori. Așa se face că Heliade o să spună, în manifestul intitulat „Destinul poetului”, că a scrie înseamnă să îndeplinești o sarcină divină, aici: „Poetul este strein și călător [...] Parcă ar zice lumei din marele său zbor: / Pămîntul mi-este leagăn dar lăcuiesc în cer”. 

Cu adevărat interesat de condiția socială a scriitorilor și de nevoia de „profesionalizare” a îndeletnicirii a fost Gr. Alexandrescu. Două aspecte îl îngrijorau pe Alexandrescu, care, de altfel, se brodau în jurul dilemei sale în ceea ce privește legitimitatea actului de a scrie literatură: poetul nu se arăta foarte lămurit asupra a ceea ce înseamnă talentul în lipsa unei certificări și era preocupat de dimensiunea non-lucrativă a ocupației scriitoricești. 

Într-un celebru articol intitulat Le champ littéraire, Pierre Bourdieu așază scrisul, laolaltă cu alte profesii artistice liberale, în categoria profesiilor simbolice. Sociologul arată că, prin natura sa de activitate simbolică, orice ocupație artistică reclamă o profesie alimentară, secundară, necesară asigurării de resurse indispensabile traiului. 

Pesemne că primul autor din cultura română care a pus în evidență acest destin nedrept al scriitorimii este Gr. Alexandrescu. La început de secol XIX, nu doar că are suspiciuni temeinice vizavi de lucrătura muzelor în creația poeților, dar scrisul i se pare chiar un moft, o cochetărie care doar îngreunează viața celor care ajung să o practice: „Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie / De-ale lor capriții, de-a lor cochetărie”. Mai mult, scrisul constituie și o povară materială, incapabilă să asigure măcar plata unei datorii: „În ce muzele noastre pot să ne foloseasc? / Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! / În zadar mai dăunăzi, am vrut, prin poezie / Să scap d-o bagatelă, d-o mică datorie”. 

Dacă scrisul ar trebui profesionalizat și remunerat sau nu a rămas o lungă dezbatere constant revizitată în deceniile următoare. Prima legislație modernă asupra drepturilor de autor este implementată în anul 1862 și este orchestrată de către Constantin Hamangiu, care se aliniază cu scriitorii atunci cînd vine vorba de necesitatea remunerării lor. De cealaltă parte, viitorul ministru al Justiției, Constantin Dissescu, se opune „mercantilizării” scrisului și introducerii recompensei în lumea ideilor. Scrisul, la fel ca alte arte, este un bun realizat în numele națiunii, nu este precum o proprietate imobiliară. 

Nici lui Ion Heliade Rădulescu nu i-a luat prea mult timp pînă să scrie textele sale despre sarsailism și autorlîc. Ce deplînge Heliade este tocmai acest cîmp al profesiunii scrisului, care e generos cu impostorii. După Heliade, există o generație de scriitori solizi, precum cea a lui, făuritori de limbă și cultură literare, și el se arată îngrijorat de ceea ce are să vină, căci scrisul ajunge să fie pervertit într-o strategie personală a unora de a se distinge de ceilalți, nu o ocupație autentică.

Se pare că istoria ocupației scrisului a fost complicată încă din fașă.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.