De o carte şi de alta

Publicat în Dilema Veche nr. 86 din 8 Sep 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Iaromira POPOVICI * Graham Greene, La drum cu mătuşă-mea, traducere şi note de Petre Solomon, Editura Polirom, 2003. La drum cu mătuşă-mea al lui Graham Greene e unul dintre romanele care adaugă noi accepţii aparent inofensivului grad de rudenie. Dacă prin "mătuşă" sîntem obişnuţi să înţelegem o doamnă în vîrstă, respectabilă, în cel mai bun caz gen Miss Marple, Augusta Bertram a lui Graham Greene sare din orice tipar: cei 70 de ani pe care îi are nu o împiedică să fie îndrăgostită, femeie de afaceri, certată cu legea, călătoare. Ba chiar să-i ofere un alt model de viaţă nepotului Henry Pulling (care, în timp se dovedeşte a-i fi fiu), obişnuit, pînă atunci, cu monotona rutină a unui director de bancă ieşit la pensie care cultiva gherghine în grădină. Ineditul raportului mătuşă-nepot, care ne răstoarnă multe prejudecăţi legate de vîrstă, statut, iubire şi legalitate, fac deliciul romanului; altfel scris într-un stil clasic, nealambicat, fără perspective multiple, fluxul conştiinţei sau monolog interior. Poate tocmai simplitatea scriiturii şi curgerea lină a nespectaculoasei acţiuni lasă loc unui umor calm, dar savuros. Imaginea urnei cu cenuşa presupusei mame pe care Henry vrea să o aşeze pe un piedestal în mijlocul grădinii lui cu gherghine - gest pe care nu reuşeşte să-l facă din cauza amestecului poliţiei, care caută droguri în cenuşă, şi, ca atare, o împrăştie - este un astfel de exemplu. Negrul Wordsworth, îndrăgostit şi gelos pe mătuşa de 70 de ani - care, de altfel, devine, pînă în final, un personaj tragic - este un alt exemplu. Singurele inovaţii stilistice sînt întoarcerile în timp provocate de amintirile mătuşii, care, pînă la urmă, se sedimentează ca argumente logice în convertirea lui Henry. Farmecul romanului vine tocmai din contrastul între calmul britanic atît al eroului, cît şi al povestirii şi întorsătura neaşteptată, chiar palpitantă, pe care o ia acţiunea (Henry se stabileşte în Paraguay, cu mătuşa şi iubitul ei, se apucă de afaceri necurate şi se căsătoreşte cu fiica şefului vămii, căreia îi plăcea poezia). Finalul incredibil al romanului dă speranţe cititorilor sufocaţi de o existenţă banală, aidoma lui Henry Pulling cel de la început. Simona SORA * Federico Andahazi, Secretul culorii pure, traducere de Ileana Scipione, Editura RAO, 2005. În 1996, cînd a debutat cu romanul Anatomistul, Federico Andahazi era un psiholog argentinian necunoscut, cu părul lung şi cercel în urechea stîngă. Cartea - tradusă acum doi ani în româneşte - a iscat un imens scandal, după ce finanţatorul principal al premiului pentru literatură decernat, de Fundaţia Fortabat, s-a opus deciziei unanime a juriului de literaţi. Doamna Amalia Lacroze de Fortabat a considerat că subiectul cărţii - descoperirea clitorisului - "nu contribuie cu nimic la susţinerea celor mai înalte valori ale spiritului uman" şi a decis să-i dea tînărului scriitor banii, dar să-i refuze gloria. Anatomistul le-a cunoscut însă pe amîndouă, ajungînd să fie romanul argentinian cu cele mai scumpe drepturi de autor în SUA. Succesul s-a repetat şi în 2002 cu El secreto de los flamencos, excelent tradus recent la RAO de Ileana Scipione sub titlul Secretul culorii pure. Cartea are ca fundal istoric Renaşterea timpurie, iar ca intrigă "criminală" războiul subteran dintre şcoala de pictură florentină - maestră a artei perspectivei - şi cea flamandă, deţinătoarea imbatabilă a ştiinţei culorilor. Secretul culorii pure este un policier superior, gen Numele trandafirului, care începe clasic, cu uciderea ucenicului preferat (platonic) al maestrului Monterga şi se încheie rocambolesc, cu reapariţia lui ca androgin traficat. Atmosfera romanului nu e însă sud-americană, cum ne-am aştepta. Rădăcinile central-europene (bunicul lui Andahazi a fost un cunoscut pictor ungur, prieten cu Picasso), ca şi ecourile din Eco se simt şi în ton, şi în rezolvări, dar mai ales într-o melancolie pe care se pare că o împărtăşeşte Buenos-Aires-ul natal al scriitorului cu unele capitale extrem-europene. Omagiu adus Aleph-ului borgesian, Secretul culorii pure este un mic roman alchimic despre transformarea cărnii în lumina aristotelică a culorii ("culoarea este capătul transparenţei în limita corpului"), dar şi unul despre putere şi patimă. Andahazi - care a jurat odată că nu va mai picta - a reuşit totuşi să picteze un roman "de acţiune" care nu îşi ignoră nici o clipă cititorul. În cele mai multe dintre paginile lui există o culoare a vieţii (de la roşu cinabru, prin galben de Neapole, pînă la Siena natural), redată cu armele şi ştiinţa cu care Flaubert colora rochiile eroinelor sale (şi existenţa lor împestriţată) în "guşă de porumbel". Dan STANCIU * Plinius, Naturalis historia, vol. I-VI (ediţie îngrijită de Ioana Costa, traduceri de Ioana Costa, Tudor Dinu, Ştefania Ferchedău, Vichi-Eugenia Dumitru, Anca Dan, Vladimir Agrigoroaei, Octavian Gordon, Cătălina Popescu, Ştefan Colceriu, Ioana-Rucsandra Dascălu, Iulia Huiu, Ioana Manolescu), Editura Polirom, 2001-2004. "Sînt un om ocupat cu treburile zilnice, care se dedică scrisului în timpul liber, adică noaptea", spune Plinius în dedicaţia către Titus Flavius Vespasianus, ce deschide vasta sa lucrare. Şi mai spune el: "...am apucat-o pe un drum nebătut de alţi autori şi pe care sufletele nu-şi doresc să hoinărească". Te-aş pofti, cititorule, să nu-l iei în seamă pe autor şi să-ţi laşi sufletul să hoinărească prin scrisul nocturn al lui Plinius, printre cele "douăzeci de mii de fapte vrednice să fie amintite" pe care le-a adunat în a sa Naturalis historia. De unde am cules vreo cîteva, spre a-ţi da ghes la citit: * porumbiţa sălbatică îşi părăseşte cuibul dacă îi este pronunţat numele, atunci cînd îşi cloceşte ouăle sub un acoperiş * în şcoala împăratului Caligula au fost 20.000 de gladiatori, dintre care numai doi reuşeau să nu clipească în faţa unei ameninţări, fiind în acest fel invincibili * laurul de Alexandria sau de Ida accelerează naşterile * cei atinşi de peştele-brici miros a fier * sămînţa de leontopodion, mărunţită în apă şi aplicată cu turtă de orz, scoate la suprafaţă vîrfurile de săgeată * după alungarea de la domnie a lui Dionysios, tiranul Siracuzei, marea a devenit dulce pentru o zi * la etiopieni se naşte ceea ce Ctesias numeşte mantichoras, un animal cu trei şiruri de dinţi, împreunate în formă de pieptene, cu faţă şi urechi de om, cu ochii albăstrii, sîngeriu la culoare, cu corp de leu şi cu o coadă pe care o înfige aşa cum îşi înfige scorpionul acul; acordurile vocii lui sugerează sunete . amestecate de nai şi de trompetă * în apropierea izvorului Gangelui se află neamul astomilor, cei fără gură, îmbrăcaţi în frunze acoperite de puf, care trăiesc doar din aerul şi din miresmele pe care nările lor le inspiră * în ţinutul indienilor de la miazănoapte, numiţi darzi, există o specie de furnici care scot aur din pămînt, săpînd nişte găuri; ele au culoarea pisicilor şi dimensiunile lupului egiptean * indienii folosesc termenul "cinabru" pentru scursoarea vîscoasă care iese dintr-un şarpe strivit de greutatea elefanţilor ce se prăbuşesc murind * în Galia există un tip de ouă care se bucură de mare faimă: pe-acolo, un număr mare de şerpi încolăciţi, înfăşurîndu-se în chip ingenios unii în jurul celorlalţi, cu saliva din gîtlej şi cu spuma corpurilor lor formează un fel de ghem, care poartă numele de ou urinum; druizii susţin că acesta este ridicat în sus de şuierăturile şerpilor şi că atunci el trebuie prins cu o manta de soldat, cu grijă ca nu cumva să atingă pămîntul * sarea de calitate superioară îndepărtează firele de păr de pe pleoape * în amontele Indusului locuiesc în ordine matoii, bolingii, galitaluţii, dimurii, megarii, ardabii, mesii, abisarii şi silii * la Adramytteos îşi rezolvă neînţelegerile apoloniaţii de pe rîul Rhyndacos, eresienii, miletopoliţii, pemanenii, macedonenii asculaci, policneii, pioniţii, cilicienii mandacandeni, misienii abreteni, misienii helespontini şi alte comunităţi obscure * Apelles a pictat şi lucruri ce nu pot fi pictate: tunete, trăsnete, fulgere; sînt numite Bronte, Astrape şi Ceraunobolia * în Iliria, hainele întinse deasupra unui izvor rece iau foc * pe Nympheum, dintr-o stîncă iese o flacără pe care o aprind ploile * se spune că în mormîntul lui Dionysodorus a fost găsită o scrisoare semnată de acesta şi adresată celor de pe pămînt; el pretindea că ar fi ajuns din mormînt în centrul pămîntului şi că distanţa pînă acolo este de 42.000 de stadii * cînd vremea destinată reproducerii le-a dat imboldul, cochiliile perlifere se deschid printr-un fel de căscat şi se umplu de o rouă zămislitoare; apoi, rămase grele, nasc mărgăritarele * grecii numeau doron palma, şi de aceea numeau dora darurile, pentru că erau oferite cu mîna. Şi aşa mai departe, în carte. Alex. Leo ŞERBAN * Adolfo Bioy Casares, Invenţia lui Morel, traducere de Ion Oprescu, Editura Humanitas, Colecţia "Cartea de pe noptieră", 2003. Cred că Adolfo Bioy Casares (A.B.C., pentru cunoscători) va rămîne în istoria literaturii prin această fabuloasă novella - publicată în 1940 şi dedicată lui Borges. Este opera unui inovator şi a unui vizionar, un scurt (130 de pagini în versiunea românească) text de anticipaţie figurînd o insulă, un narator deloc omniscient şi un inventator (Morel din titlu) al cărui nume începe ca "Moreau" de pe insula lui Wells & sfîrşeşte ca "Wells" fără extremităţi. Borges (care-i scrie "Prologul") o compară cu The Turn of the Screw al lui Henry James, cu Der Prozess al lui Kafka şi cu Le voyageur sur la terre al lui Julien Green, subliniind că "nici o altă epocă nu are romane cu un subiect atît de admirabil" ca acestea patru; ar fi putut adăuga măcar Grădina potecile ce se bifurcă, numai că Borges, din fericire, nu era Beigbeder, eleganţa fiindu-i la fel de proprie precum francezului, lipsa ei. Dar hazardul (unii îl mai numesc paradox) organizează bine lucrurile, căci Invenţia... avea să fie sursa de inspiraţie a altui francez, Alain Robbe-Grillet, pentru scenariul celebrului film Anul trecut la Marienbad (realizat, în 1961, de alt Alain, şi tot francez: Resnais), iar Borges era interesat de Cinema cel puţin la fel de mult pe cît era Robbe-Grillet interesat de Borges, şi pare să mai fie încă - dovadă acest recent roman al său, La Reprise, apărut în 2001 la Minuit şi în 2003 la Polirom (cu o copertă greşită), care se deschide printr-un "Prolog" şi care "împrumută", via Invenţia lui Morel, formula narativă a raportului. (Explicaţie: coperta trebuia să fie un Balthus!) "Subiectul e totul", spunea rafinatul Borges, iar subiectul lui A.B.C. conţine Totul într-un mod atît de radical & de vertiginos, încît nu putem decît visa la ce-ar fi gîndit Borges dac-ar fi putut să vadă filmul celor doi Alain-i; în ceea ce-l priveşte, A.B.C. spera să vadă "sfîrşitul lumii aşezat pe un fotoliu în sala de cinematograf" - un epitaf potrivit celui care a scris cea mai "cinematografic-incorectă" poveste născocită vreodată şi care (hazardul!) a devenit film. Mircea VASILESCU * Giovanni Sartori, Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gîndirea, traducere de Mihai Elin, Editura Humanitas, 2005. Marele politolog italian, autor al unor cărţi esenţiale în domeniul său, a stîrnit o mare dezbatere publică după publicarea acestui scurt eseu despre televiziune. Italienii sînt mari consumatori de televiziune, iar concurenţa dintre cele trei canale (de stat) RAI şi cele trei canale (private) MEDIASET a condus la excesiva comercializare a producţiilor TV, în dauna calităţii. Homo videns a pus degetul pe rană, a avut numeroase reacţii pro şi contra, a stat săptămîni la rînd în topurile de vînzări. Sartori consideră că televiziunea a devenit un "instrument antropogenetic" care schimbă înseşi structurile gîndirii noastre, formate timp îndelungat pe baza scrisului şi cititului. Ne duce în "post-gîndire", sfîrşind prin a modifica însăşi natura umană. Prin expunerea la imaginile TV şi prin deprinderea zapping-ului înainte de a învăţa scrisul şi cititul, copilul ("il video-bambino") va fi marcat pe viaţă de o "predispoziţie la joc" şi va deveni incapabil să recepteze conţinuturile textelor scrise, să se concentreze asupra substanţei lor. Lectura îl va obosi, nu va mai fi în stare să perceapă textele în linearitatea lor, în consecutio, sedus prea de timpuriu de aparenta "simultaneitate" a imaginilor. Ajuns "video-adult", va vota fără să înţeleagă şi fără să gîndească: va construi o "tele-democraţie" de suprafaţă, goală pe dinăuntru. I s-a reproşat autorului că este excesiv de elitist, în numele culturii scrise, că prea face de ruşine televiziunea, care nu e integralmente idioată, şi că ideile sale ar fi retrograde. "Dar dacă sînt de avangardă?", a răspuns Sartori. I s-a mai reproşat că exagerează, că e catastrofic. În prefaţa la ediţia a doua a cărţii, Sartori şi-a recunoscut tonul apocaliptic: a construit intenţionat o profeţie neagră, tocmai pentru a speria şi a îndemna la reflecţie. La apariţia traducerii româneşti, îmi vine să-i spun ilustrului politolog doar atît: professore, fiţi liniştit. Bine că nu ştiţi ce înseamnă Becali la OTV...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Gheorghe Hagi, „fiert“ din cauza lui Ianis: întrebarea care l-a iritat după România – Ucraina
Fostul căpitan al tricolorilor a asistat din tribune la marea victorie a naționalei.
image
Cântărețul Florin Decuseară a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă. Șanse minime de supraviețuire
Un bărbat de 46 de ani este în stare gravă, la spital, după ce a căzut de la 10 metri înălțime la Unitatea 3 a Centralei Nucleare de la Cernavoda, în timpul serviciului. Victima este Florin Decuseară, un cunoscut cântăreț local.
image
Scăldătoarea ursului din Parcul Național Retezat. Imagini rare surprinse în sălbăticia munților VIDEO
Temperaturile ridicate de la începutul verii au fost resimțite și în Munții Retezat, unde animalele sălbatice au căutat locuri de scăldat pentru a se răcori. Camerele de monitorizare a faunei au surprins în imagini un urs, bucurându-se de o baie într-un ochi de apă.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.