De la Wittgenstein la Mîțoi

Publicat în Dilema Veche nr. 866 din 12 - 18 noiembrie 2020
De la Wittgenstein la Mîțoi jpeg

Profesor: Din ce familie face parte morcovul? Elev: Din familia iepurașului.

Ca să vorbești despre familie/familii trebuie să fii măcar un pic antropolog sau etnolog sau sociolog, dacă nu biolog (taxonomie: ordin, familie, gen... daucus carota, din familia apiaceae) sau jurist („dreptul familiei”) etc. Nefiind de nici unele, nu-mi rămîne altceva de făcut decît să vorbesc despre familia familiei. Dar, pînă acolo, un mic ocol.

Asemănări de familie

Cu un termen împrumutat din antropologie (Familienähnlichkeit, eng. family resemblance), filozoful Ludwig Josef Johann Wittgenstein (1889-1951) explică, în lucrarea publicată postum Philosophical Investigations (1953), modul în care vorbitorii înțeleg sensul cuvintelor și devin capabili să le întrebuințeze adecvat. Avem o problemă cu înțelesul unui cuvînt? Școala ne învață să dăm fuga la dicționar, iar acolo vom găsi ce ne trebuie, respectiv definiția, cu gen proxim și diferență specifică. Numai că limba funcționează un pic altfel, ne atrage Wittgenstein atenția. Cînd ne uităm mai îndeaproape la ce putem desemna cu ajutorul unui cuvînt, dăm peste o îngrămădeală de lucruri de tot soiul, pentru multitudinea cărora e adesea cu neputință să găsim un numitor comun. Exemplul dat de filozof este cel al jocurilor (eng. games): ce au în comun rugby-ul, mijoarca, lapte-gros, șah, Conquistador și multe, multe altele, altceva decît un fel de „asemănări de familie”, distribuite, ca și acestea din urmă, aleator, fie că e vorba de culoarea ochilor, de statură, de abilitate sportivă, de înclinație spre reverie ș.a.m.d.? Tot așa cum antropologii și etnologii ne învață că sociabilitatea umană dă naștere la nenumărate încrengături de rudenie, în care istoria și hazardul își dau mîna pe deasupra unor reguli prestabilite, la fel și cuvintele intră în tot soiul de cîrdășii și cuplăreli, întinzîndu-și rețele de semnificații împrejurul minții noastre. A pune ordine în această forfotă printr-un eșafodaj asemeni clasificărilor botanice e vînare de vînt. Jorge Luis Borges a compus la un moment dat o memorabilă mostră de taxonomie extrasă dintr-o pretinsă enciclopedie chinezească: „în străvechile pagini [ale acesteia] stă scris că animalele se împart astfel: a) aflate în proprietatea împăratului, b) îmbălsămate, c) îmblînzite, d) purcei de lapte, e) sirene, f) animale fabuloase, g) cîini în libertate, h) incluse în prezenta clasificare, i) care se agită ca smintitele, j) nenumărate, k) desenate cu o pensulă foarte fină din păr de cămilă, l) et caetera, m) care tocmai au spart urciorul, n) care de la distanţă par muşte”.

Familia familiei

Orișicine e cazul să aibă o familie. Chiar și familia însăși.

Spre teroarea învățăceilor, există familii nu doar de oameni, ci și de cuvinte. Mirii și miresele, cumnații și cumnatele, nepoții și nepoatele „familiei” sînt cuvinte precum „familiar”, „familiarism”, „a (se) familiariza”, „a defamiliariza” (?) ș.a.

Oaia rătăcită a familiei e însă femeia, derivat din același latinesc „familia”. Unii ar zice că această etimologie dovedește o reverență față de cea care încorporează esența venerabilei instituții conjugale. Alții, dimpotrivă, văd aici reminiscențele unei atitudini maciste: „familia” e „celălalt”, iar „celălalt” e „femeia”. Cu mireasmă matriarhală sau iz patriarhal, cert e că, din start, avem de a face cu o înrudire de neignorat.

„Familiar” vrea să zică, e limpede pentru toată lumea, „știut”, ”cunoscut”, „obișnuit” – de parcă familia ar fi prin definiție apanajul predictibilității, al rutinei. Cu referire la limbaj, adjectivul mai capătă nuanța simplității, a directeții, tot așa cum, despre atitudini, pare să însemne și „prietenos”, „apropiat”. Oricum ideea e că „în familie” lăsăm eticheta și meșteșugul deoparte ca să ne putem simți, literalmente, „acasă”.

Pot îndrăzni să susțin că, în ce mă privește, vocația profesională se pune cumva în răspăr față de „familiarismul” familiarului casnic? Într-una dintre teoriile de impact profesate pe la mijlocul veacului trecut de către un grup de experți reuniți sub eticheta „formalismului rus” se afirma că esența literaturii – a artei, în fond – este darul ei de a ne împrospăta privirile pe care le aruncăm lumii și existenței. Formaliștii numeau acest fenomen „insolitare”, smulgerea din rutina obișnuințelor de receptare, pe de o parte, sau a stereotipiilor de creație, pe de altă parte. Creatorii și interpreții lor, criticii, istoricii, se îndeletnicesc prioritar cu „defamiliarizarea”. Cînd eram decan la Litere, primeam inevitabil o mulțime de mesaje în care mi se cerea părerea – autorizată prin funcția deținută! – despre cum se spune/se scrie corect cutare sau cutare lucru. Mă vedeam nevoit să răspund că eu mă ocup cu literatura și că scriitorii sînt tocmai cei care „strică” limba în permanență și nu pot fi luați ca reper pentru corectitudinea academică a rostirii.

Familie lărgită

Consecvent opiniilor anterior exprimate, nu voi da o definiție. Mă voi mărgini la un exemplu.

Înainte de a merge la școală fie-mea a început să organizeze o serie de spectacole teatrale împreună cu verișoara ei cu patru ani mai mare. De fapt, Raluca era cea care trăgea sforile, cu un spirit antreprenorial pe care Ana nu reușea nicicum să-l imite.

Scena era un podium de lemn într-o nișă din camera de zi a Anei: locul ideal, de vreo doi metri pătrați, pentru a amenaja un spațiu artistic despărțit de restul încăperii printr-o cortină improvizată. Se emiteau și bilete, iar spectatorii primeau și cîte un program meșteșugit pe o coală A4. Îmi amintesc reprezentația Frumoasa din pădurea adormită. În program era anunțată distribuția: Vrăjitoarea – Raluca Papadima; Prințul – Ana Papadima; Prințesa – Mîțoi Papadima. Iar bietul Mîțoi, înfășat în niște scutece mai vechi, speriat de moarte, își dădea toată silința în a se preface că doarme.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

vagner jpg
Zi neagră în sportul românesc. A murit fotbalistul Alexandru Vagner, la doar 33 de ani
Fostul jucător al Petrolului sau Concordiei Chiajna a decedat vineri dimineață, după ce suferise un infarct în urmă cu câteva zile.
drutu angelin george disparut jpg
Alertă copil dispărut: Drutu Angelin George, din Galați, a dispărut vineri de acasă. DSU a emis un mesaj prin RO Alert
Departamentul pentru situații de urgență a emis vineri seară un mesaj prin sistemul RO Alert prin care cere ajutorul populației pentru găsirea unui băiat de 13 ani, din Galați, care a dispărut de acasă.
Prof  Univ  Dr  Nicolae Marcu jpeg
A încetat din viață Prof. Univ. Dr. Nicolae Marcu, preşedintele Societăţii Române de Istoria Medicinei
Prof. Univ. Dr. Nicolae Marcu, născut în 1938, a încetat din viață ieri, 29 septembrie, în urma unui infarct.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.