De la sincronism la protocronism în România lui Ceaușescu

Bogdan JITEA
Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
De la sincronism la protocronism în România lui Ceaușescu jpeg

Marea dezbatere tradiționalism vs. modernism a însoțit întregul proces de construcție națională a României. După cel de-al doilea război mondial, forța nivelatoare a colosului sovietic a pus în surdină acest clivaj cultural. Curentele de gîndire tradiționaliste, covîrșitor atașate dreptei politice, erau compromise în urma sucombării Vechiului Regim, în timp ce sincronizarea cu Occidentul era exclusă de noul context geopolitic. În consecință, pentru mai mult de un deceniu, soluția impusă din exterior a fost cea a modernizării după model sovietic.

Cu toate acestea, cele două curente au continuat într-o formă mocnită să scindeze viața intelectuală din România comunistă. Așa că, în momentul în care conducerea comunistă de la București a devenit suficient de încrezătoare în forțele proprii și a inițiat procesul de emancipare de sub tutela inhibatoare a Moscovei, cea de-a treia cale este abandonată și se revine iar la vechea dezbatere între autohtoniști – sau indigeniști, cum le spune Katherine Verdery – și sincroniști. Deschiderea reală a regimului spre colaborarea cu statele capitaliste și reluarea contactelor intelectuale cu spațiul occidental vor face ca balanța să se încline spre cei din urmă. În literatură, în artele plastice, în cinematografie, dar și în istoriografie se impun cu precădere tendințele și curentele occidentale. Lucian Boia povestește cum tinerii istorici români, printre care se număra și el în acea perioadă, se apropie de noua istorie franceză, așa-numita „școală de la Annales”, care prin accentul pe structuri, pe durata lungă a istoriei și pe fenomenele de masă avea mult mai multe afinități cu interpretarea marxistă asupra trecutului. În această direcție a deschiderii culturale operată pentru o perioadă foarte scurtă de timp, de doar cîțiva ani, se înscriu și primele filme din cadrul proiectului ceaușist al „epopeii naționale cinematografice” – un adevărat tratat vizual de istorie națională – care sînt coproducții cu Occidentul: Dacii (1967, regia: Sergiu Nicolaescu), cu o firmă din Franța, și Columna (1968, regia: Mircea Drăgan), cu parteneri din RFG. Flirtul regimului cu Occidentul este însă de scurtă durată și treptat, la început aproape imperceptibil, punțile de legătură sînt iarăși tăiate. Astfel că următoarea superproducție din ciclul de filme istorice, Mihai Viteazul (1971, regia: Sergiu Nicolaescu), este realizată la cererea expresă a lui Nicolae Ceaușescu în integralitate de România, deși inițial se agrease o colaborare cu parteneri americani. Replierea ideologică a regimului într-o carapace izolaționistă, clamînd respingerea „influențelor nesănătoase” de afară, este consfințită de adoptarea așa-ziselor teze din iulie 1971, în urma unui discurs ținut de Ceaușescu în cadrul Comitetului Executiv al PCR. Printre cele rostite cu acest prilej se află și următorul îndemn pe care îl consider momentul revirimentului autohtonismului în cultura română, în varianta sa cea mai agresivă și mai radicală, cea a protocronismului: „A devenit un obicei nu prea bun, tovarăși, de a privi numai spre ceea ce se face în altă parte, în străinătate, de a apela pentru orice la import. Aceasta arată că există și o anumită concepție de a considera că tot ce este străin este mai bun, o anumită – hai să-i zicem – ploconire față de ceea ce este străin și mai cu seamă față de ceea ce este produs în Occident, fie că e bun, fie că e rău”.

Protocronismul, cu etimologia din termenii grecești „proto-chronos” – primul în timp, a fost brevetat de un critic literar, fost deținut politic cu un trecut afiliat ideologic la dreapta tradiționalistă. În articolul său din 1974 publicat în revista Secolul 20 cu titlul de „Protocronismul românesc”, Edgar Papu susține că „una din dominantele trăsături definitorii ale literaturii noastre în context universal este protocronismul”. Respinge aproprierea formelor occidentale – așa-numitul sincronism – ca fiind o simplă imitație urmărită obsesiv și postulează anticiparea culturală românească în context universal. Prin protocronism se produce o inversare a locului culturii române, trecută brusc de la periferie în centrul marilor civilizații ale lumii. Mania protocronistă pornește de la literatură și infestează viața intelectuală, găsindu-și un teren fertil în istoriografie. Instrumentalizarea politică a discursului istoric devine normă în România ceaușistă, cu scopul legitimării regimului prin racordul la un trecut național mitizat și dominat de cîteva teme mari care traversează ca un fir roșu întreaga istorie națională: originile și continuitatea poporului român, suveranitatea și unitatea națională, ubicuitatea inamicilor interni și externi și imaginea paternalistă a Conducătorului omnipotent în jurul căruia se creează un front comun al întregului popor. Îndeosebi această ultimă idee era pe placul lui Ceaușescu, care se exprimă la un moment dat chiar pentru un „front al istoricilor”. Paroxismul protocronismului în istoriografie este atins cu ocazia aniversării a „2050 ani de la crearea primului stat dac centralizat şi independent sub mărețul rege get Burebista”, legată de regim de organizarea celui de-al XV-lea Congres Internațional de Științe Istorice desfășurat la București între 10 și 17 august 1980. Burebista îi oferea lui Ceaușescu legitimarea supremă, imaginarea contemporană a statului regelui get (unitar, centralizat, autoritar, respectat de „ceilalți”) semănînd frapant cu proiectul politic al dictatorului comunist. În filmul comandat cu această ocazie și realizat după un scenariu scris de Mihnea Gheorghiu, președintele Academiei de Științe Sociale și Politice, prin elementele de decor se sugerează legături chiar mai vechi decît cele dacice. Astfel, în sala tronului regelui apare o replică de mari dimensiuni a Gînditorului de la Hamangia, iar în scena finală, figura lui Burebista se identifică cu profilul Sfinxului din Bucegi. Conducătorul providențial vine astfel de dincolo de istorie, făcînd corp comun cu elementele primordiale ale unei Românii eterne și imuabile.

Moda aniversărilor istorice care aveau rolul de a sugera vechimea și uneori preeminența împlinirilor românești în context universal se impune, ducînd la situații hilare precum cea din anul 1987, amintită de Felix Velimirovici în cartea sa despre istorie și istorici în România comunistă, cînd se aniversează concomitent 475 de ani de la înscăunarea lui Neagoe Basarab, 125 de ani de la deschiderea primei adunări legislative unice a României, 225 de ani de la înființarea primelor regimente grănicerești în „Țara Românească Transilvania” și multe altele. De-a lungul ultimului deceniu ceaușist, istoriografia ajunge să fie principalul cîmp de bătălie politică purtată în special cu Ungaria vecină. În acest sens, individualitatea istorică a celor trei principate este estompată intenționat, pentru a lăsa senzația unei Românii eterne și unitare, separate vremelnic de vitregiile politice. În limbajul oficial, Moldova devine Țara Românească Moldova, Valahia e numită Țara Românească Muntenia și, cum am văzut mai sus, Transilvania se transformă în Țara Românească Transilvania. Istoria ultimei provincii este rescrisă radical pentru a servi scopurilor politice și a fi integrată în narativa oficială care are ca piatră unghiulară demonstrarea continuității românilor în arcul intracarpatic. Clasa conducătoare a maghiarilor este treptat repudiată din evocarea trecutului Transilvaniei, discursul istoric axîndu-se pe aportul românesc, cu insistență pe categoria socială a țărănimii din rîndurile căreia făceau parte majoritatea covîrșitoare a românilor ardeleni. Sînt scose în evidență răscoalele țărănești ridicate la rangul de adevărate revoluții, precum răscoala de la Bobîlna din 1437. Respectînd paradigma protocronistă în care istoriografia românească se afundă din ce în ce mai adînc în ultima fază a regimului Ceaușescu, răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan devine precursoare a Revoluției franceze, anticipînd-o și chiar enunțînd principii mai generoase și mai progresiste decît aceasta.

Tezele istoriografice oficiale propagate de principalele centre propagandistice ale regimului, Institutul de Studii Istorice și Social Politice care-l are director pe Ion Popescu-Puțuri, Academia de Științe Sociale și Politice condusă de Mihnea Gheorghiu, Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară avîndu-l la cîrmă pe Ilie Ceaușescu, fratele dictatorului comunist, și, nu în ultimul rînd, Secția de Propagandă a CC al PCR, formau discursul istoric ambiental aplicat apoi la toate nivelurile, de la cel al literaturii pentru copii, al benzilor desenate, al manualelor școlare, pînă la arta plastică, cinematografie sau curricula universitară. Cu toate acestea, au rămas și oaze ale sincronismului în istoriografia română, cultivate în special de istorici refugiați în mediul universitar sau în ceea ce mai rămăsese din autonomia institutelor de cercetare, printre ei numărîndu-se Lucian Boia, Pompiliu Teodor, Șerban Papacostea, Vlad Georgescu (pînă în 1979, cînd pleacă definitiv în SUA) sau Alexandru Zub, ca să menționez doar cîteva dintre personalitățile cele mai importante.

Căderea regimului Ceaușescu nu a însemnat automat renunțarea la vulgata istoriografiei sale. O parte din temele majore au fost reciclate și diseminate de figurile defunctului regim, brusc reconvertite la noul context socio-politic, cu rezultate dintre cele mai nocive pentru procesul de resincronizare la lumea occidentală. Și în prezent protocronismul rezidual continuă să polueze discursul public, alimentînd resentimentele antioccidentale și vehiculînd o imagine profund distorsionată și narcisistă a istoriei naționale. 

Bogdan Jitea este istoric. Recent a publicat volumul Cinema în RSR. Conformism și disidență în industria ceaușistă de film (Editura Polirom, 2021.)

Legendă foto: Mihai Viteazul (regia: Sergiu Nicolaescu)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.