De la Naschmarkt la Matache

Horia MARINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 400 din 13-19 octombrie 2011
De la Naschmarkt la Matache jpeg

Chiar dacă Bucureştiul a privit în mod tradiţional către Paris, în realitate Viena i-a fost adesea mai aproape şi uneori i-a servit şi de model. Nu numai grădina-restaurant (Heuriger) şi mai ales şpriţul care se bea acolo (Spritzer, G’spritzter) par să fie de origine vieneză. Astăzi, Bucureştiul se află, dacă e să calculăm mulţimea investiţiilor austriece (OMV, Raiffeisen, Volksbank etc.), aproape clar în mîini austriece. 

Poate de aceea nu strică să privim prin comparaţie către istoria mişcărilor civice din Viena. Formaţia mea de arhitect mi-a trezit interesul pentru acţiunile civice care au avut ca obiect calitatea oraşului şi păstrarea valorilor lui istorice şi sociale. Am putut astfel să constat paralele interesante între Bucureşti şi Viena, şi îmi pare că ceea ce în Viena s-a trăit şi suferit în anii ’60-’80, în Bucureşti se întîmplă acum, în anii 2000-’20.

Artiştii şi intelectualii au fost şi în Viena cei care au pus de fiecare dată în mişcare mecanismele civice. Politicianul, omul de afaceri şi în general pragmaticul îşi impun, prin natura lor, o limitare „eficientă“ a privirii asupra lumii. Ea include atît conceptele care stau la baza acţiunilor lui, dar şi viitorul. Pragmaticul nu are, cel mai adesea, timp să cerceteze variantele de decizie care ar implica un viitor mai îndepărtat decît cel al amortizării unei afaceri. Nu priveşte nici dincolo de legile existente sau de convenţiile sociale din mainstream. Pentru o privire dincolo de evidentul cotidian, e nevoie de clasa artiştilor, a scriitorilor, a arhitecţilor, în general a intelectualilor. Printre ei se găsesc acei rari indivizi care „privesc dincolo de marginea farfuriei“ (expresie austriacă) şi care au idealismul necesar ca să-şi „irosească“ energiile pentru viziuni noi, viziuni care nu au de obicei o valoare de afacere (à la Steve Jobs), ci în primul rînd o valoare pentru comunitate.

Ca şi în Bucureştiul anilor 2000, Viena veche suferea, în anii ’60-’70, din cauza unui urbanism radical, aplicat „eficient“ şi nediferenţiat asupra oraşului. Cartiere vechi, adesea de valoare, începuseră să fie demolate, spunîndu-se (ca mai ieri despre cîte un cartier bucureştean!) că sînt prea „murdare social“ şi „ruinate material“ pentru a mai fi întreţinute sau reparate. Era şi în Viena moda blocurilor din prefabricate, şi într-o revistă de arhitectură a acelor ani am găsit chiar un articol amuzant, care lăuda soluţia blocurilor din prefabricate din... Uniunea Sovietică, cerînd implementarea ei şi în Austria! 

Spittelberg – Buzeşti-Berzei 

Cartierul istoric Spittelberg, loc al săracilor care veneau în secolul al XIX-lea atraşi de mirajul faimosului oraş, dar nu aveau voie să locuiască în el şi se aşezau pe această colină din afara cetăţii (de unde o puteau cel puţin privi), urma să fie demolat complet în anii ’70 şi înlocuit cu un cartier dens de blocuri. Tocmai pentru că fusese locuit de săraci, cartierul se păstrase fără modificări, în starea lui din perioada barocă, cu case mici, doar cu parter şi etaj, avea o valoare istorică remarcabilă şi o atmosferă specială, apreciată de artişti şi eventual neînţeleasă de restul orăşenilor care voiau „curăţenie“. Vestea demolării lui s-a răspîndit cînd municipalitatea a făcut uz de legea care-i dădea dreptul să evacueze o casă dacă e considerată în pericol de prăbuşire. Desigur că pericolul de prăbuşire era imaginar, ca şi cel pe care l-a invocat Primăria Bucureşti în acest an, cînd a demolat ilegal o sumă de case cu valoare istorică din cartierul Buzeşti-Berzei. Chiriaşii foarte săraci ai caselor din Spittelberg ar fi vrut să rămînă, să investească muncă în repararea lor, dar oraşul a rămas neînduplecat şi i-a evacuat. S-a format foarte repede – sîntem în anii de după mişcarea studenţească a lui 1968 – o iniţiativă de protest formată din locatari, vecini, artişti şi arhitecţi, care cerea păstrarea şi revitalizarea caselor isorice. Publicul oraşului a fost sensibilizat, şi tema a devenit una politică. Partidul socialist (de lungă tradiţie şi influenţă în Viena) a sesizat ocazia şi a hotărît să susţină mişcarea de protest. În 1973, Spittelberg a fost declarat ansamblu protejat. S-a aplicat o lege de curînd concepută, cerută de arhitecţi, care asigura o protecţie a unor întregi ansambluri istorice (case, străzi şi tot ce se afla în zonă), nu doar a unor case, în mod individual, ca pînă atunci. Mişcarea civică a cerut o utilizare social-echilibrată a caselor, care erau acum în proprietatea oraşului.

Astăzi, Spittelberg e unul dintre cartierele vechi cele mai fermecătoare ale Vienei, în care se ţine cel mai frumos tîrg de Crăciun (nu, nu e cel de la Rathaus, din faţa primăriei!), vizitat des de turişti şi de localnici, şi în care există ateliere şi magazine ale micilor artizani şi artişti. Totuşi, aşa-numita gentrificare nu a putut fi evitată nici aici pe deplin, cartierul este astăzi unul mai degrabă de lux (aviz amatorilor de speculă imobiliară din Buzeşti-Berzei!).

Naschmarkt – Piaţa Matache 

Cine nu cunoaşte azi piaţa „Naschmarkt“, din centrul oraşului? Pînă şi turiştii sînt aduşi cu autocarele ca s-o vadă! Găseşti aici, de Paşti, cea mai bună pulpă de miel, brînzeturi delicioase şi cei mai buni castraveţi muraţi. Gheretele de la 1890 şi 1900 sînt renovate şi păstrate cu grijă, terasele dimprejur sînt pline cu muşteriii veniţi să mănînce de prînz. E unul dintre principalele puncte de atracţie ale oraşului. N-a fost aşa dintotdeauna. A fost o vreme cînd Naschmarkt părea să aibă soarta Halei Matache şi a Pieţei Matache Măcelarul în general. Încă de la 1900 existau planuri de a crea un bulevard larg care să lege Opera de Palatul Schönbrunn. În calea lor se afla vechiul Naschmarkt. Parcă ne amintim brusc de Bucureşti, unde cineva doreşte, 100 de ani mai tîrziu, să lege Palatul Victoria (echivalentul Operei, nu-i aşa?) de Casa Poporului (echivalentul monstruos al Schönbrunn-ului!). 

Izbucnirea războiului, apoi dispariţia monarhiei au oprit orice lucrări. Abia în 1970 tema este reluată. De data asta e vorba de un fel de autostradă prin centrul oraşului, pentru noul rege – automobilul, şi din nou Naschmarkt stă în cale. Parcă ştim de undeva povestea asta, noi, ăştia din Bucureşti... Însă tineretul artistic şi arhitectural de atunci s-a opus vehement. S-au format două mişcări civice, care, ambele, militau pentru păstrarea Naschmarkt-ului şi împotriva autostrăzii din centru. Pe 27 iunie 1976, în faimoasa sală Arena (dintr-un fost areal industrial), după punerea în scenă a unui musical dedicat salvării pieţei, tinerii arhitecţi au împărţit manifeste, cerînd publicului să rămînă şi să ocupe Arena. În alt colţ al fostei fabrici, mai exact în hala măcelăriei (parcă sună a Hala Matache, nu-i aşa?), o altă mişcare civică protesta şi ea, tot pentru Naschmarkt. Cele două mişcări civice au fuzionat şi au ocupat Arena pentru cîteva luni de zile. Statul, care voia să elibereze şi să vîndă fosta fabrică unui întreprinzător, s-a văzut nevoit să intre în negocieri cu tinerii care ocupau acum terenul şi clădirea. După un compromis obţinut în consiliul oraşului, Naschmarkt a fost salvată, rămînînd în forma ei veche, de care astăzi edilii şi tot vienezul sînt mîndri. 

Păstrînd diferenţele de rigoare (de eleganţă şi de fineţe), se vede că nu sîntem singurii care păţim aşa ceva. E drept că o păţim neaşteptat de tîrziu şi e greu de imaginat că, în timp ce restul Europei merge pe altă cale, admirabilii noştri specialişti din urbanism şi planificarea circulaţiei ţin încă morţiş să treacă neapărat şi oraşul nostru prin torturile unui urbanism simplist, la care Europa a renunţat deja din 1980. 

Dar concluzia mea ar fi: e nevoie, aşa cum au făcut-o şi vienezii în anii ’70, de angajament civic şi de o luptă perseverentă, pentru a salva oraşul. Ca şi artiştii vienezi, putem reuşi şi noi. Deşi crimele urbane ale anilor 1990-2010 sînt teribile, nu e prea tîrziu pentru oraş, în întregul lui.

Horia Marinescu este arhitect, stabilit în Viena, şi „cetăţean îngrijorat“ al Bucureştiului. A susţinut în 2011 mişcarea civică pentru salvarea Halei Matache Măcelarul (detalii la www.piatamatache.info), alături de urbaniştii de la „Bucureşti Alternativ“.

Foto: V. Dorolţi

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.