De la formă la forță: starea de asediu

Cosmin CERCEL
Publicat în Dilema Veche nr. 990 din 30 martie – 5 aprilie 2023
image

O linie importantă a istoriografiei contemporane (de la Enzo Traverso la Dan Diner) propune o relectură a decadelor imediat următoare sfîrșitului conflagrației mondiale, din perspectiva războiului civil. Anii ’20 sînt înțeleși ca o prelungire a conflictului mondial, ca parte a unei epoci a catastrofelor și a extremelor, marcați fiind de diferite conflicte de scară redusă, dar nu mai puțin intense în violența mobilizată. Războaiele civile din Rusia, Letonia, Finlanda, revoluțiile și contrarevoluțiile din Germania, războiul polono-sovietic, revoluția de la Budapesta, marșul asupra Romei sînt conflicte în siajul cărora se înscrie momentul constituțional de la 1923. 

În măsura în care statul român, participant în diferite grade la aceste conflicte – de la reprimarea revoluției bolșevice de la Budapesta la tensiunile de la noile granițe de vest, sud și est –, înțelege să își limiteaze puterea suverană adoptînd forma constituțională, proclamarea Constituției poate fi celebrată ca parte a unei istorii a constituționalismului liberal. Faptul că textul constituțional reiterează separația puterilor în stat (prezentă în Constituția de la 1866), că extinde sfera drepturilor civile și a cetățeniei, precum și a protecției constituționale subiacente asupra întregii populații, garantînd sufragiul universal (chiar și în forma sa limitată ca sufragiu masculin), constituie fără îndoială un progres atît față de regimul constituțional precedent, cît și în lumina conflictelor care continuă să tulbure viața politică a regiunii. 

Acest progres este, în schimb, ambivalent. Textul constituțional se desprinde dintr-un fond de plan uitat în mare măsură de juriști, și anume contextul crizei din primii ani ai epocii interbelice. Fără doar și poate, acest conflict nu se oprește la granițele statului român: greva tipografilor (1918), intervenția armatei române în regiunea Hotin (1919), greva generală din 1920, atentatul de la Senatul României din 1920, dar și afirmarea ultranaționalismului din mediile studențești sînt tot atîtea exemple ale unor tensiuni sociale și economice ce ating o intensitate politică importantă în preajma proclamării Constituției. Or, ele vin să marcheze însăși structura și rolul Constituției de la 1923: dincolo de promisiunile unui constituționalism liberal și ale unei afirmări a drepturilor fundamentale, Constituția își conține propria negare, fiind marcată de experiența conflictului și de urmele războiului civil. 

De o manieră revelatoare, articolul 128 introducea deodată interdicția suspendării Constituției, precum și posibilitatea declarării stării de asediu în caz de pericol de stat. O asemenea introducere, a unei referințe aparent anodine la starea de asediu în cadrul textului constituțional, revelează o schimbare importantă a modului în care Puterea suverană înțelege să se raporteze la propriile-i constrîngeri normative. Starea de asediu, existentă în cadrul sistemului de drept român în baza unei legi ce data de la 1864, a fost utilizată cu o relativă parcimonie pînă la primul război mondial, fiind declarată ca răspuns la răscoala din 1907 și pentru o scurtă perioadă de timp în 1913, în timpul celui de-al doilea război balcanic. Între 1916 și 1923, ea a fost declarată de cel puțin cinci ori, țara fiind în stare de asediu efectiv pînă la 1920. 

Starea de asediu presupunea în principiu transferul tuturor puterilor de menținere a ordinii, precum și a puterilor jurisdicționale de natură penală de la autoritățile civile la autoritățile militare. O serie de drepturi fundamentale și protecții constituționale erau restrînse în condițiile stării de asediu: de la libera circulație la libertatea de expresie, la inviolabilitatea domiciliului și la garanțiile procedurii penale ordinare. Altfel spus, cetățenii din teritoriile sub imperiul stării de asediu puteau fi reținuți și/sau expulzați din zonele în care nu domiciliau, circulația putea fi restricționată, cenzura publicațiilor putea fi instituită și tribunalele militare aveau jurisdicție asupra infracțiunilor ce țineau de ordinea publică. Tensiunea dintre aceste prevederi și garanțiile Constituției din 1866 a determinat opinia juridică să justifice constituționalitatea stării de asediu printr-un artificiu: starea de asediu se aplică în baza necesității și nu este un mecanism constituțional, ea rămîne în afara ordinii juridice într-o zonă ce scapă mecanismelor de control judiciar.

 Referința la starea de asediu în Constituția de la 1923 vine să înscrie tocmai această exterioritate politico-militară a stării de asediu în cadrul structurii juridice a statului: rolul ei nu este de a tempera printr-o supunere a stării de asediu controlului de constituționalitate sau de legalitate. Dimpotrivă, este modul în care starea de asediu, ca excepție la principiile constituționale, își găsește locul în interiorul ordinii juridice pe care o va submina încet, dar sigur dinăuntru, sub protecția unei aparențe de constituționalitate. Intrarea în vigoare a Constituției, reforma controlului de constituționalitate nu vor reduce exuberanța executivului în a declara starea de asediu din motive reale sau imaginare: între 1923 și 1938, starea de asediu este declarată sau prelungită de optsprezece ori, iar din 1934 ea devine o prezență constantă a vieții politice și constituționale românești. 

Această practică revelează tensiunea structurală a formei juridice liberale în contextul de criză al lumii interbelice: cu excepția Marii Britanii și a Cehoslovaciei, nici o țară europeană nu a lăsat deoparte utilizarea măsurilor excepționale între 1918 și 1939, și aproape în toate cazurile utilizarea stării de excepție s-a terminat cu instaurarea unui regim autoritar. Cazul Republicii de la Weimar este emblematic, dar în umbra lui se regăsesc nenumărate alte istorii ale stării de excepție ce a împînzit continentul: Bulgaria în 1925, Polonia în 1926, Iugoslavia în 1929, țările baltice în anii ’30, Austria în 1933, Grecia în 1933, toate culminînd cu Franța în 1939. În ceea ce privește România, la data de 11 februarie 1938 starea de asediu era extinsă prin decret regal pe întreg teritoriul țării, urmînd a fi ridicată „cînd se va crede oportun”. O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist. 

Cosmin Cercel este cercetător postdoctoral la New Europe College în cadrul proiectului ROLPERIPHERAL. Din septembrie 2023 va coordona, la Universitatea din Ghent, proiectul ERC CoG EMERGE, care analizează istoria stării de urgență în Europa secolului XX.

Foto: wikimedia commons

Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?
p 10 jpg
Gîndirea artificială pripită: cu ChatGPT la taclale
Gîndirea pripită este un termen folosit pentru a descrie procesul de luare a deciziilor sau de trage concluzii în modul rapid și fără o analiză sau o examinare adecvată.
p 11 Petre Gheorghiu in rolul lui Zaharia Trahanache jpg
Pentru o istorie a „puținticăi (ne)răbdări”
Carol al II-lea: mare pripit, dacă ne luăm după renunțările la renunțările la Tron.
p 12 jpg
Altul mai bun nu avem
Observ că ne trăim viețile de cîtva timp ca într-un proces penal.
p 13 jpg
Judecata pripită, gîndirea automată
Permanent ni se cere acţiune rapidă, reacţie promptă. Şi cînd ne mai gîndim?
p 14 sus jpg
Antidotul judecății pripite
Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.
640px Three Democratic bosses of Maryland seated and drinking from mugs   L  to R   George(?) N  Lewis, John S  Kelly, John J  Mahon LCCN2006683418 jpg
O lume a incluziunii e ca un sat mai mare
O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Adevarul.ro

image
Preotul care a jignit iubitorii de animale primește replica unui călugăr: „Ele nu l-au izgonit pe Iisus“
Mesajele publicate de preotul Matei Vulcănescu despre iubitorii de animale au stârnit controverse. Un călugăr de la Schitul Straja din Hunedoara arată de ce animalele trebuie iubite și nu disprețuite.
image
Fetiță lăsată de părinți în apă fierbinte, moartă în chinuri. Soții criminali au contestat arestarea
Doi soți din Călărași au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, pentru că și-au lăsat fiica de 2 ani și 10 luni să moară în chinuri. În rechizitoriul procurorilor se menționează că fetița s-a aflat în agonie timp de mai multe ore.
image
Cum sunt relațiile în care femeia e mai în vârstă decât bărbatul
Într-o lume încărcată de prejudecăţi, rolul bărbatului într-o relație de cuplu este văzut ca fiind acela de a oferi protecție și stabilitate familiei și partenerei.

HIstoria.ro

image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.
image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.