De ce vreau să plec dincolo
De curînd am revenit în ţară după o scurtă călătorie care a avut rolul de a mai arunca o privire la cum merge treaba prin alte părţi. Oamenii la fel de reci în relaţiile lor, dar am avut o nouă ocazie să aflu de ce aici nu va fi niciodată la fel: Nimeni nu pleacă cu mîncarea provenită din micul dejun inclus în preţul camerei, la pachet. Standardul de viaţă creşte concomitent cu realizările, nu doar pentru că ai bani. Vameşii controlează un tren în 10 minute, nu în 4 ore, fără să oprească trenul. Controlorul zîmbeşte şi nu îţi cere bani pentru că NU sînt locuri, dar nu ai rezervare, iar dacă întrebi de nume, el este "şeful de tren". (...) Vecinii de bloc nu fac o pasiune din găuritul pereţilor în ajunul Crăciunului, doar pentru că sînt pensionari şi se plictisesc. Iarna în tren este cald şi un bilet de la Viena la Roma costă 29 de euro. Pentru că nimeni nu strigă în gară "Ce stai, fă, şi te uiţi, bagă genţile în toaletă!" - în caz că se întreabă cineva cum călătoresc produsele pe piaţa neagră. Pentru că nu auzi "Iertaţi-i, dom' sergent, că sînt tineri, iar noi trebuie să-i învăţăm cum merge treaba, mai protestează şi ei, dar ne înţelegem că sîntem oameni şi vin sărbătorile..." Pentru că ştii întotdeauna ce staţie urmează şi la ce oră (cu trenul, autobuzul, tramvaiul sau metroul). Pentru că, indiferent cum arăţi, vînzătorul te salută şi nu se acreşte doar dacă întrebi. Pentru că, după ce treci graniţa, pînă şi ora se schimbă. Păcat că acum sînt musafir sau turist, iar dacă voi alege să plec, devin emigrant şi toţi mă vor urî; unii pentru că îi invadez şi le scad veniturile, alţii pentru că am plecat şi o duc mai bine. Dacă voi reuşi, voi oferi fiecărui român suma necesară ca să plece definitiv şi să rămînă o ţară numai de şefi. Un an plin de bucurii mărunte şi dese,
