De ce sunt forumurile mai bune decît presa

Miron DAMIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 138 din 15 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Dom’le, eşti singurul care a trecut de la scrisul pe forumuri la jurnalism!" Aşa a sunat argumentul cu care Cristian Ghinea mi-a solicitat un articol pentru tema prezentului număr. În calitatea mea inedită ar fi trebuit să scriu o dare de seamă autobiografică, cu alte cuvinte să explic cum de am reuşit una ca asta. Mă tem că va trebui să refuz. Să scriu un articol despre mine ar fi o pedanterie impardonabilă, care mi-ar fi reproşată prompt pe forumurile unde particip. Ar aminti de cazul acelui politician care se autocaracteriza ca personaj fabulos, demn de un roman; fiind în realitate un personaj ridicol, demn de o anecdotă. Apoi a fi un caz inedit e una, a fi unul interesant sau important este cu totul altceva. Parafrazîndu-l pe Groucho Marx, un astfel de articol s-ar putea reduce la următoarea constatare: am ajuns, printr-un efort considerabil, de la starea de forumist absolut necunoscut la cea de jurnalist extrem de obscur şi, în cel mai bun caz, mediocru. Dar acestea sînt obiecţii evidente şi superficiale. Există una mai profundă, una care are legătură cu tema de faţă. Ar trebui să scriu despre cum am reuşit să depăşesc condiţia de forumist anonim. Or eu nu cred că asta este o condiţie pe care o depăşeşti; nu cred că jurnalistul Miron Damian care semnează articole în ziar este neapărat mai bun decît anonimul "Doc" care scrie comentarii pe forum. Sînt două argumente aduse împotriva condiţiei de anonimitate. Primul spune că încurajează iresponsabilitatea. Asta e adevărat. Ascunşi în spatele unui "avatar" (adică a unui pseudonim şi a unei pseudofeţe) şi eliberaţi de grija de a răspunde personal pentru acţiunile lor, oamenii se pot dovedi mincinoşi, nestatornici, jignitori, abuzivi, obsceni, lipsiţi de logică, lipsiţi de bun-simţ, paranoici etc. N-aş putea să găsesc motive de laudă pentru această situaţie, decît tocmai în ceea ce este criticat. Da, există într-adevăr şi astfel de oameni, chiar dacă, de obicei, nu-i vedem şi nu-i auzim în public, altfel decît ca utilizatori anonimi de forumuri. Lumea virtuală dă astfel o garanţie de realism, chiar dacă realitatea este pe alocuri foarte neplăcută. Totuşi, astfel de utilizatori de forum reprezintă o minoritate care iese în evidenţă şi care acoperă o majoritate cît se poate de responsabilă. Iar eu găsesc că responsabilitatea unor forumişti anonimi este mai preţioasă şi mai lăudabilă tocmai pentru că nu este impusă din exterior, ci asumată ca opţiune personală. Lucrurile stau oarecum similar şi în ce priveşte celălalt reproş la adresa anonimităţii; cel care spune că anulează identitatea. E adevărat, exact tehnologia care îţi permite să fugi de responsabilitate, ascunzîndu-te în spatele unui avatar, îţi permite la fel de bine să fugi de identitate vorbind printr-o multitudine de astfel de pseudo-persoane de împrumut. Şi sînt destui cei care fac asta - se numesc "clone" - uneori poartă conversaţii între ele, ca două păpuşi mînuite de acelaşi individ. Din nou, pare dificil să găseşti ceva de lăudat aici. Într-o lume în care jurnalişti şi politicieni deopotrivă se străduiesc, ca prim şi deseori unic scop, "să-şi facă un nume", practica asta de a vorbi cu porecla şi mutriţa unui personaj de desene animate pare un joc fără sens, copilărie ridicolă şi lipsită de importanţă. Totuşi, situaţia asta ar putea fi comparată cu cea dintr-o instituţie care s-a întîmplat adesea să fie subiect de glume, dar pe care puţini ar putea-o numi lipsită de sens şi de importanţă. Mă refer la Parlamentul de la Westminster. Una din regulile nescrise ale Camerei Comunelor le interzice parlamentarilor britanici să se adreseze colegilor pe nume, în cursul dezbaterilor. Adresarea se face astfel: "onorabilul membru, reprezentantul din Ipswich", chiar dacă persoana cu pricina este cît se poate de cunoscută. Acum, asta poate părea doar un ritual vechi, tradiţional şi inutil. Numai că de regulă ritualurile vechi şi tradiţionale chiar au o utilitate, iar acesta nu face excepţie. A fi apelat în felul respectiv le reaminteşte permanent membrilor că mandatul şi identitatea lor parlamentară nu sînt oferite de un nume sau de vreo calitate personală; că sînt acolo doar ca reprezentanţi ai circumscripţiei care i-a ales, ai alegătorilor ale căror interese trebuie să le susţină. Similar, identitatea forumistică, pentru cine vrea să aibă aşa ceva, se capătă doar în calitate de reprezentant al unor puncte de vedere, de susţinător constant şi coerent al unor idei. De fapt, comparaţia forumurilor cu venerabila instituţie democratică poate fi dusă mai departe. Anonimitatea este o garanţie de egalitate, pe un anumit jurnalist (sau politician) poţi să-l respecţi sau să-l dispreţuieşti, dar un avatar nu poate fi respectat, un pseudonim nu poate fi dispreţuit. Iar egalitatea este o condiţie esenţială pentru dezbatere. Separaţi-l pe cel care vorbeşte de restul, numiţi-l, puneţi-l la o tribună, şi o să vedeţi cum ceva straniu şi pervers se întîmplă cu ceilalţi: se transformă fie în turmă, fie în gloată. Fie vorbitorul le este superior şi îl ascultă în tăcere, fie le este inferior şi îl reduc la tăcere. Doar dacă omul le este egal, pot să facă şi una, şi alta; doar dacă stă în faţa lor, pot dezbate cu el. Mă grăbesc să spun că sînt multe situaţii în care unii oameni chiar trebuie ascultaţi, poate că există şi alte situaţii în care e bine să fie făcuţi să tacă. Tot ce spun aici este că nici jurnaliştii, ca susţinători ai unor opinii, şi nici politicienii, ca susţinători ai unor politici, n-ar trebui să fie în situaţia asta. Căci democraţia, la modul principial, nu poate funcţiona fără o astfel de dezbatere: deschisă, liberă şi directă; faţă în faţă (fie şi prin intermediul unui monitor) şi de pe poziţii egale. Sigur că există riscuri în asta, ton ridicat, spirite înfierbîntate, vorbe grele aruncate de-o parte şi de alta. Pentru asta există reguli, pentru asta există spicherul Comunelor, pentru asta există moderatorii de forum. De asta nu înţeleg de ce sînt dispreţuite forumurile, sînt tratate ca un moft modern şi fără noimă, iar în realitate sînt, dincolo de irelevanta tehnologie, lucruri atît de vechi şi de onorabile. Poate că forumiştii care scriu în acest număr se vor jena, dintr-o modestie excesivă, să recunoască ce-i mînă în luptă; cele trei condiţii esenţiale pentru membrii unei comunităţi democratice: să-ţi pese, să te implici, să fii convins că eşti la fel de capabil ca oricine altcineva să stabileşti cum trebuie condusă respectiva comunitate. Uitaţi-vă cît de importante sînt temele dezbaterii din Parlamentul nostru, cu cîtă convingere autentică se duce aceasta. O fracţiune minusculă din realitatea oricărui forum. De asta spun că forumurile sînt, din acest punct de vedere, mai importante decît Parlamentul. Uitaţi-vă cîţi jurnalişti sînt atît de deranjaţi de îndrăzneala altora, colegi şi cititori, de a avea o opinie diferită, încît, fără să ţină cont de numărul lor, revarsă un şuvoi vehement de argumente ca să-i convingă să şi-o schimbe. Uitaţi-vă cîte polemici oneste există în presa noastră; forumurile sînt pline de ele. De asta spun că forumurile sînt, din acest punct de vedere, mai bune decît presa. _______________________ Miron Damian este activ pe forumuri sub numele "Doc", lucrează în domeniul IT şi scrie la Cotidianul articole de opinie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prețuri de infarct pe litoral. Cât a plătit un turist pentru o masă la autoservire în Mamaia: „Incredibil! 70 de lei kilogramul de cartofi” VIDEO
Cei care vor să-și petreacă concediul pe litoralul românesc vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar. Asta a trăit și un român care a decis să ia masa la un restaurant cu autoservire.
image
De ce i-au cerut Regele Charles și Regina Camilla Prințesei Catherine să își schimbe numele. „Prea mulți C”
Prințesa de Wales, cunoscută pe plan mondial ca Kate Middleton, a fost rugată să își schimbe modul de scriere a numelui de către regele Charles și regina Camilla, dezvăluie prințul Harry în cartea sa, „Spare”.
image
Ce a răspuns ÎPS Teodosie când a fost întrebat despre donațiile din banii câștigați la pariuri, loto sau păcănele VIDEO
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, afirmă că cei care vor să doneze Bisericii sau celor nevoiaşi bani din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru fără nici un fel de problemă.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.