De ce se ceartă politicienii <p> - <i>interviu cu analistul politic Cristian PÎRVULESCU</i> -

Publicat în Dilema Veche nr. 167 din 23 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cearta e un simptom al incapacităţii de comunicare. E încercarea disperată a unuia dintre parteneri de a-şi impune punctul de vedere prin ridicarea glasului. E de fapt un viciu al absenţei culturii dialogului în România. Cearta nu aduce în discuţie argumentele, nu e o dispută. La baza acestei îndelungi cerţi dintre politicieni se află însă o problemă de structură, legată de modul în care au fost gîndite şi funcţionează instituţiile din România. Ele au fost gîndite la începutul anilor ’90 pentru a proteja nomenclatura. Pe de altă parte, a rezultat în urma unor negocieri purtate atunci între Ion Iliescu şi Petre Roman. Efectul a fost o Constituţie şchioapă care n-a putut reglementa de o manieră stabilă relaţiile politice din România. Acum, cînd societatea românească este dinamică, iar relaţiile politice sînt învechite, Constituţia creează deja dispute mult mai ample, la care se adaugă evident şi datele de personalitate ale unor oameni ca Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Crin Antonescu sau Cezar Preda. Dar cred că datele de personalitate contează mai puţin decît cadrul în care se desfăşoară această dispută. Un cadru dictat de Constituţia din 1991 care n-a fost de fapt modificată satisfăcător în 2003. Iar Constituţia nu este o lege oarecare, ci un mecanism foarte fin care poate determina stabilitate sau instabilitate politică. S-a tot spus că scandalul aduce audienţă televiziunilor. Se pare totuşi că în ultima vreme audienţa jurnalelor de ştiri a scăzut tocmai din cauza acestor bălăcăreli continue. Din păcate, politicienii care nu s-au putut profesionaliza (pentru că partidele politice n-au fost capabile să-şi asume responsabilităţile pe care le aveau) sînt tentaţi să folosească un limbaj trivial pentru a compensa prin vulgaritate lipsa de competenţă. Şi constatăm că asta creează un disconfort societăţii româneşti, dincolo de audienţa întîmplătoare pe care o are o emisiune sau alta. Politicianul se defineşte prin responsabilitate, iar responsabilitatea se traduce în discurs. Discursul unui politician nu poate fi unul de mahala. Unii cred că, dacă mahalaua participă la viaţa publică, ea ar trebui să participe şi la definirea limbajului politic. Este absolut fals şi contraproductiv. Iar eu cred că limbajul politic nu poate coborî mai mult decît acum. Cerem politicienilor să vină cu programe şi proiecte politice. Or, acestea trebuie formulate într-o limbă română corectă. Pînă şi cearta trebuie dusă într-o limbă corectă. Credeţi că toate aceste scandaluri de nivel jos au un efect asupra electoratului? În ce direcţie? Politica este conflictuală, iar disputa politică este absolut firească. Defectuos este modul în care a evoluat limbajul. Viaţa politică a fost de fapt îngheţată în România mai mult decît o decadă. Cei 15 ani de dominaţie a lui Ion Iliescu au însemnat un îngheţ. Recuperăm în aceşti doi ani şi jumătate viaţa politică şi confruntările care nu s-au putut desfăşura înainte. Partidele nefiind pregătite pentru o astfel de confruntare (pentru că ele au rămas în anii ’90), încearcă să recupereze prin violenţa şi prin calitatea limbajului. Politicienii secolului XIX sau ai începutului de secol XX, celebrii oratori parlamentari, nu mai au echivalent în România de astăzi. În acelaşi timp, o asemenea vulgarizare a limbajului politic n-o regăsim în nici o societate europeană de astăzi... din acelea cu care obişnuim să ne comparăm. Crize şi dispute politice, chiar mai grave, sînt şi în ţări vecine precum Ucraina sau Ungaria. În România există unele particularităţi? Şi în Ungaria, şi în Ucraina, ca şi în România, se redefinesc relaţiile politice într-un nou context economic, social şi chiar internaţional. Numai că, în Ucraina asistăm la o confruntare violentă care nu se traduce în limbaj pentru că Ianukovici este totuşi un fost funcţionar comunist, care nu poate merge pînă la limita limbajului. Aşa ceva nu era în tradiţia fostului partid comunist sovietic. Pe de altă parte, preşedintele Iuscenko este un tehnocrat, un fost guvernator al Băncii Naţionale. Nici el nu poate să ajungă la vulgarităţi. În schimb, în Ungaria, unde rana lui 1956 este încă deschisă şi astăzi, se ajunge la violenţe de limbaj, mai ales în confruntările de stradă, care arată o societate fracturată şi care nu şi-a găsit încă echilibrul. Deşi, apropo de confruntările din România, Ungaria e republică parlamentară. Numai că, acel compromis parlamentar, încropit la sfîrşitul anilor ’80, nu este satisfăcător pentru societatea maghiară de astăzi. Violenţele de acolo sînt mai degrabă de stradă. Cearta televizată nu atinge însă nivelul din România. Există o pudoare pe care educaţia o impune politicienilor. Se pare că în România această pudoare nu mai există. Există la noi o voluptate, o bucurie de a te desfăşura pe micul ecran, de a te certa cu adversarul politic? A te certa, dar nu a face polemică. Nu argumentele sînt cele care contează. În Europa există o cultură a disputei argumentate, chiar în sensul antic. În România, cultura asta nu există. Şi poate că şi o parte din public agreează acest gen de dezbatere. Sînt oameni care cer politicienilor să le-o zică pe nume, drept în faţă - cum se spune. Politicienii care cred că electoratul asta vrea se simt stîrniţi să creeze scandal în public? Există cazuri în care aceştia se ceartă aprins, îşi aduc diverse invective reciproce, în faţa camerelor de luat vederi, pentru ca apoi să se comporte amical în afara spaţiului televizat? Se întîmplă destul de des. Şi asta e de foarte multă vreme. Şi în perioada interbelică existau confruntări de genul acesta, iar după o întîlnire publică la sala Dalles, spre exemplu, în care comunişti, legionari şi democraţi îşi expuneau cu violenţă argumentele, ei se regăseau împreună la o bere. Un lucru care-i stupefia pe observatorii occidentali care nu înţelegeau ce autenticitate mai au disputele, sau cum e posibil, în condiţiile unor diferende atît de mari, ca protagoniştii să mai stea ulterior la aceeaşi masă. Răspunsul la această nedumerire era mereu: aşa este în România. E o deficienţă mai veche şi ea ţine şi de dublul limbaj pe care-l practicăm. E cumva şi o dorinţă de a face spectacol, de a te da în spectacol, din partea politicienilor noştri? Cu siguranţă că da. Politicianul român îşi doreşte spectacolul pentru a compensa lipsa de profesionalism. Dacă nu putem fi profesionişti, atunci măcar să fim actori desăvîrşiţi. Problema este că nici talentul actoricesc nu este, de cele mai multe ori, prea evident. a consemnat Andrei MANOLESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum vă ajută mersul pe jos de trei ori pe săptămână. Specialiștii spun că reduce la jumătate riscul de reapariţie a durerilor lombare
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a atenua durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariție a acestora, potrivit primului studiu de acest gen, publicat de The Guardian.
image
România – Ucraina, ce nu ni s-a spus: decizia luată și ținută secret după meciul istoric de la Munchen
Partida de luni va avea efecte pe termen scurt și lung. În primul rând, ne putem gândi, în mod realist, la calificarea în optimi. La fel de important însă e un alt subiect care, deocamdată, n-a „transpirat“ în mass-media.
image
Curiozități despre solstițiul de vară din 2024. Locul din România unde se descifrau tainele cerului VIDEO
Cel mai timpuriu solstițiu de vară din ultimele două secole va avea loc joi, 20 iunie. În România, ora 23:50 marchează momentul solstițiului și începutul verii astronomice.

HIstoria.ro

image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Cum a fost păcălit Hitler: Fortitude
Nicio operațiune militară din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel extrem de ridicat de securitate operațională, implicând ample și complexe acțiuni de înșelare militară și inducere în eroare a inamicului (incluzând aici manipularea, intoxicarea).
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: