De ce să fim pesimişti/optimişti?

Cristian ORGONAȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 403 din 3-9 noiembrie 2011
De ce să fim pesimişti/optimişti? jpeg

În anul 2009, economia mondială s-a confruntat cu cea mai gravă recesiune din ultimii 70 de ani, iar după o oarecare revenire în 2010, acum o nouă criză generează îngrijorare, atît pe pieţele financiare, cît şi în rîndul liderilor politici: criza datoriilor suverane.

La sfîrşitul anului 2008, datoria publică a statelor membre ale Uniunii Europene era de 7,8 mii de miliarde de euro, respectiv echivalentul a 62,3% din Produsul Intern Brut al Uniunii. La sfîrşitul anului 2010, datoria publică a crescut la 9,8 mii de miliarde de euro, respectiv echivalentul a 80% din PIB.

Cu alte cuvinte, în doar doi ani, datoria publică a celor 27 de ţări a crescut cu două mii de miliarde de euro, multe dintre state înregistrînd în această perioadă deficite bugetare uriaşe. Astfel, în 2009, cinci dintre ţările membre – Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia şi Marea Britanie – au avut deficite bugetare mai mari de 10% din PIB, recordul fiind înregistrat de Grecia cu 15,4%. În acelaşi an, deficitul bugetar al României a fost de 8,5%.

În 2010, situaţia nu a fost cu mult diferită, deficitele bugetare mari generînd o creştere semnificativă a datoriilor publice, acestea ajungînd în unele cazuri la un nivel evident nesustenabil. Chiar şi ţări cu economii foarte puternice – precum Germania şi Franţa – s-au confruntat cu o creştere semnificativă a datoriilor publice – în Germania, spre exemplu, ponderea datoriei în PIB a crescut de la 66,3% în 2008, la 83,2% la sfîrşitul lui 2010.

În ultimii ani, creşterea deficitelor bugetare s-a datorat atît diverselor programe de stimulare a economei puse în practică de multe ţări, cît şi incapacităţii guvernelor de a-şi reduce cheltuielile pe măsura reducerii veniturilor, la toate acestea adăugîndu-se şi preluarea la datoria publică a unei părţi din pierderile aferente sistemului bancar. În Irlanda, anul trecut, deficitul bugetar a ajuns la 32,4% din PIB, pe fondul zecilor de miliarde de euro alocate de guvern recapitalizării băncilor, situaţie care a generat o creştere a ponderii datoriei publice în Produsul Intern Brut de la 44% în 2008, la 96,2% în 2010. Nici în SUA lucrurile nu stau cu mult mai bine, deficitul bugetar depăşind 8% din PIB, în ultimii doi ani.

Revenind la România, deşi datoria publică a crescut de la 17 miliarde de euro în 2008, la 37 de miliarde de euro în 2010, respectiv de la 13,4%, la 30,8% din PIB, stăm totuşi bine comparativ cu alte ţări, în Uniunea Europeană doar Estonia, Bulgaria şi Luxemburg avînd ponderi mai mici.

Creşterea datoriilor înseamnă o creştere a riscurilor, iar creşterea riscurilor generează invariabil o scumpire a banilor, deci o creştere a dobînzilor. Prin urmare, ţările cu un grad înalt de îndatorare şi perspective incerte în ce priveşte evoluţia economică vor găsi din ce în ce mai greu investitori dispuşi să le împrumute la dobînzi rezonabile, iar pentru a recîştiga încrederea pieţelor financiare, guvernele vor fi nevoite să continue politicile de austeritate care presupun concedieri în sectorul public, îngheţarea sau chiar reducerea salariilor şi a pensiilor, mai puţine ajutoare sociale etc.

Potrivit unor informaţii prezentate de doamna Andreea Paul Vass, consilierul pe teme economice al premierului, cele mai multe dintre ţările membre ale Uniunii Europene au luat măsuri de reducere a cheltuielilor publice în ultimii trei ani (vezi detalii în interviul publicat în acest număr p. IV – n. red). Mai mult, în cazul Greciei, în ciuda măsurilor de austeritate, datoriile nu au mai putut fi plătite, astfel încît această ţară a intrat practic într-un faliment controlat: datoria publică a fost reeşalonată pe termene mai lungi şi la dobînzi mai mici, iar creditorii au acceptat o pierdere ce depăşeşte 100 de miliarde de euro.

Motivele de îngrijorare

În cazul României, pentru a păstra sub control deficitul bugetar, guvernul a redus salariile în sectorul public, a concediat peste 150.000 de persoane, a îngheţat pensiile, a mărit taxele şi impozitele, lărgind în acelaşi timp şi baza de impozitare, măsuri care au generat o evidentă nemulţumire socială, dar au readus cheltuielile publice sub control.

Mai departe însă, lucrurile se complică. Iată cinci dintre motivele pentru care ţinta de deficit pentru anul viitor este greu de atins:

1) În 2012, România trebuie să-şi reducă deficitul bugetar la maximum 3% din PIB, de la 4,4% în acest an, ceea ce înseamnă o diminuare a cheltuielilor publice cu circa 1,8 miliarde de euro. Or, în condiţiile unei economii slăbite, această reducere va fi greu de realizat.   

2) Pierderile companiilor de stat au ajuns la 1 miliard de euro anul trecut şi, cum aceste pierderi sînt incluse în deficitul bugetar, perpetuarea lor în anii următori nu va face decît să reducă şi mai mult marja de manevră a Guvernului. O altă incertitudine este legată de datoriile pe care statul le are către bugetari, sumă ce se ridică la 8,5 miliarde de lei, sau 1,6% din PIB, aici fiind vorba în primul rînd despre cele 6 miliarde de lei datorate profesorilor. Guvernul intenţionează să eşaloneze plata acestor sume pînă în 2016, propunere cu care sindicatele nu au fost de acord.

3) Economia românească a ieşit din recesiune datorită industriei exportatoare, dar în trimestrele viitoare, reducerea ritmului de creştere economică în ţările dezvoltate – Germania, Italia şi Franţa reprezintă destinaţia a 40% din exporturile româneşti – ne va afecta inevitabil şi pe noi, prognozele oficiale de creştere economică pentru 2012 fiind recent ajustate de la 3,5-4%, la doar 2%.

4) Pieţele financiare sînt extrem de tensionate, ceea ce a determinat deja o creştere a dobînzilor la care statul român se poate împrumuta, prima de risc a României depăşind recent 400 de puncte, comparativ cu mai puţin de 300 de puncte, în urmă cu un an. Practic, cheltuielile Guvernului cu dobînzile vor continua să crească în perioada următoare, asta după ce în primele opt luni din 2011 au ajuns deja la 6 miliarde de lei, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Mai mult, potrivit unei analize a UniCredit, necesarul de finanţare a statului va creşte de la 16,7 miliarde de euro în 2011, la 22,4 miliarde de euro în 2012, şi 21,6 miliarde de euro în 2013, doar circa 10% din acest necesar urmînd a fi acoperit prin împrumuturi externe. Or, dacă statul va lua din ce în ce mai mulţi bani de la băncile româneşti, vor rămîne din ce în ce mai puţini bani pentru creditarea economiei.

5) Nu ar trebui să uităm că 2012 va fi an electoral şi, în ciuda asigurărilor date de dl Emil Boc, este puţin probabil ca Guvernul să nu dea drumul la robinetul cheltuielilor publice.

Motivele de optimism

Dincolo de aceste îngrijorări, există şi cîteva motive care ne pot face să sperăm că situaţia din 2009-2010 nu se va mai repeta:

1) Este puţin probabil ca economia românească să intre din nou în recesiune, mult mai probabilă fiind o performanţă similară celei din acest an, respectiv o creştere economică de pînă la 2%.

2) Criza datoriilor suverane ne-a prins mai bine pregătiţi decît am fost în 2009-2010, deficitul bugetar fiind acum relativ ţinut sub control.

3) Putem compensa o parte din impactul generat de noua criză prin creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziţie 20 de miliarde de euro în perioada 2007-2013, sumă din care pînă acum am cheltuit efectiv doar 4%. Pentru a mări rata de absorbţie, Guvernul a înfiinţat un Minister al Afacerilor Europene condus de dl Leonard Orban, ţinta noului ministru fiind cheltuirea, pînă la sfîrşitul anului 2012, a peste 3 miliarde de euro, sumă echivalentă cu peste 2% din PIB.

Criza datoriilor suverane va afecta în mod sigur şi economia românească, însă spre deosebire de ce s-a întîmplat în urmă cu doi ani, acum putem absorbi mai uşor şocurile externe. Pe de altă parte, indiferent de criză şi de ceea ce se întîmplă în alte ţări, România trebuie să continue să-şi restructureze sectorul public:

● companiile de stat reprezintă o uriaşă gaură neagră, iar pierderile anuale de zeci sau chiar sute de milioane de euro ale SNLO sau CFR nu mai pot fi tolerate;
● avem în continuare prea mulţi bugetari, iar atît timp cît numărul lor nu se reduce semnificativ, revenirea la salariile de dinainte de iulie 2010 va rămîne un obiectiv greu de realizat;
● statul român cheltuie anual 7 miliarde de euro cu achiziţia de bunuri şi servicii, sumă din care cel puţin 10-15% este deturnată prin acte de corupţie;
● lupta împotriva evaziunii fiscale trebuie să continue, rezultatele obţinute pînă acum fiind cel mult mediocre.

Cristian Orgonaş semnează blogul economic http://businessday.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.