De ce nu iau românii Premiul Nobel - interviu cu Alina MUNGIU-PIPPIDI, preşedintă S.A.R. -
Problema integrităţii publice se pune doar unde sînt bani publici. Din punctul meu de vedere, dacă se găsesc amatori care să dea bani pe diplome fără valoare, de la privat, şi alţii care să îi angajeze cu asemenea diplome, treaba lor. Noi ne ocupăm de integritate, de care nu se ocupă nimeni, şi e treaba ARACIS să practice controale de calitate şi să asigure standarde academice unitare. Integritatea şi calitatea sînt doar parţial corelate, pentru că există universităţi noi, cu oameni tineri, destul de "curate", dar care încă nu au lucrări de mare anvergură. Opinia publică, studenţimea, profesorimea, rectorii... sînt dispuşi să ia în seamă acest top? Aţi mizat pe un impact? Impact este. Chiar în timpul procesului de evaluare am văzut progres, multe universităţi începînd să se poarte mai transparent. Cei care au ieşit bine se bucură, cei care au ieşit prost strigă că sîntem impostori. Am afişat chestionarul şi coaliţia a votat unanim rezultatele. În ce o priveşte pe doamna ministru Andronescu, în mod cît se poate de academic şi-a dat cu părerea înainte de a fi citit studiul, şi s-a plîns că Politehnica a luat doar trei stele. Dar chiar în universităţile care au ieşit prost sper că există oameni care vor să se schimbe situaţia şi cred că acei oameni au acum o armă în plus contra discreţiei administrative şi corupţiei care îi înconjoară. Dacă asemenea antreprenori locali nu există, dacă există o complicitate generală şi toată lumea profită din lipsa de standarde (nimeni nu publică lucrări de calitate, toţi plagiem şi ne ducem la ore doar cînd avem chef), atunci ne-am pierdut vremea. Dar eu nu cred. Există oameni de valoare în universităţile noastre şi istoria e de partea lor, dar e o mare bătălie de dus, ca numărul lor să crească şi pentru a instituţionaliza normalitatea. Rezultatele evidenţiază faptul că nici o universitate nu a reuşit să obţină punctaj maxim. Ce înseamnă acest lucru în România, dar şi în context european? Nu e o întîmplare că nu sîntem în Top 500 şi nu avem nici un Premiu Nobel. Pe vremuri, credeam că fiecare dintre cei care învaţă într-o ţară în curs de dezvoltare are de ales între a fi primul om care ia Premiul Nobel din ţara lui, sau primul om cu carte care pune umărul să cureţe gunoiul. M-am lămurit: nu e nici o alegere la mijloc, poţi lua Premiul Nobel numai dacă te muţi într-o universitate occidentală, altfel vei fi îngropat în gunoi literalmente. Ca să ajungem la Premiul Nobel pentru economie, ar trebui să începem prin a avea măcar o lucrare ISI pe an publicată de ASE, nu? Şi dacă acela care reuşeşte să o publice îşi petrece viaţa ca lector ţinînd douăzeci de ore pe săptămînă sau e făcut să-şi ia bagajele şi să plece, şansele scad simţitor. Aici e legătura între calitatea academică şi felul în care funcţionează universităţile, şi la asta se uită metodologia construită de mine, la transparenţă, corectitudine, obiectivitate administrativă. Premiul pe care l-aţi acordat pentru normalitate poate fi un stimulent real pentru celelalte universităţi? Eu cred că da. Cercetarea noastră arată că omul face locul. Universităţi cu tradiţie au ieşit prost, pentru că au ajuns pe mîna unora care preferă să facă afaceri imobiliare, mai curînd decît cercetare pe terenul dedicat acestui scop. Curtea de Conturi sau chiar OLAF au găsit nereguli la o mulţime de universităţi. Dar altele par să funcţioneze. Universitatea din Iaşi, de exemplu, are reguli foarte clare privind plagiatul, sau interdicţii privitoare la predarea în universităţi particulare, care ar trebui imediat generalizate, fie prin emulaţie de alte universităţi, fie prin politica ministerului. Asta e cel mai simplu, să pui pe cei care stau prost să copieze pe cei care stau bine, dacă nici asta nu face dna Andronescu înseamnă că voinţa politică este zero. Nu e vorba să ne comparăm cu Oxford, ci cu Europa de Est, care are universităţi în Top 500, să cerem un minim standard tuturor, să controlăm abuzurile care au loc sub steagul autonomiei universitare. Şi în alte ţări europene există probleme, dar nu veţi găsi nicăieri o universitate care are numai familii în componenţă sau zero lucrări internaţionale pe şcoală doctorală. Asemenea universităţi ar fi închise imediat. Fondurile mai mari ar rezolva ceva? După părerea mea, întîi trebuie rezolvate problemele de reformă şi integritate, ca să ne alegem cu ceva din bani. Dacă luăm granturile CNCSIS pe ultimii doi ani, vom găsi o corelaţie între facultăţile corupte şi mari sume alocate care nu se regăsesc în vreo publicaţie notabilă, de exemplu la medicină sau sociologie. Banca Mondială a dat în trecut împrumuturi mari, pe care le mai plătim şi azi, dar care nu au dus la creşterea calităţii academice, să ne spună soţii Zamfir sau Cristian Preda cîte publicaţii ISI au rezultat din milioanele luate de la Bancă. Nu are sens să subvenţionăm impostura academică şi relele practici, în continuare. Dacă tot rămîne regula şi nu putem face mare lucru contra lor, măcar să fie ieftine, nu scumpe. Veţi reface acest top la anul? Da. Dar în loc să ne uităm la zece ani de istorie, cum am făcut acum, scăzînd din punctajul general penalităţi pentru lucruri foarte grave (diplome false, anchete etc.), ne vom uita pur şi simplu la cum s-au implementat recomandările evaluatorilor. Dacă sînt implementate, sînt mari şanse ca universităţile să îşi îmbunătăţească scorul. Dacă Universitatea Bucureşti, de exemplu, va avea acelaşi site Internet ca acum, de pe care lipsesc lucruri fundamentale, va lua acelaşi scor. Un alt exemplu, decanii şi şefii de catedră sînt obligaţi prin lege să îşi afişeze şi declaraţiile de avere şi interese, ceea ce la majoritatea universităţilor nu se întîmplă deocamdată, îi aşteptăm pînă la anul să intre în legalitate.
