De ce nu are Şora mai mulţi discipoli?

Aurel CODOBAN
Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
De ce nu are Şora mai mulţi discipoli? jpeg

Scriind mai demult despre filozofia lui Mihai Șora m-am mirat, poate nu îndeajuns atunci, de puținătatea prezențelor discipolare din jurul său. Ulterior însă, din cînd în cînd, întrebarea mi-a revenit fără ca trecerea timpului să aducă explicații convingătoare și decisive. Desigur, o primă, simplă și imediată explicație ar fi aceea că Şora nu se autopromovează zgomotos, potrivit modei culturale locale, nu se risipește în autoprezentarea propriului său rol cultural, nu își susține imaginea culturală de sine. Or, într-o cultură gălăgios asertivă, remarcabila discreție existențială a acestui gînditor aduce după sine o inevitabilă singurătate personală și o rarefiere a discipolilor.

Dar dacă nu se consumă în autoprezentarea rolului cultural, cîștigul este de partea unei infuzări filozofice a propriei sale existențe. Adică, dacă nu și joacă viața în terenul cultural, co-extensiv oricărei societăți moderne, este pentru că se mulțumește să existe cu o discreție austeră, să trăiască efectiv filozofic. De aceea stilul lui Şora presupune nu o imitație culturală, ci o angajare totală, existențială și de gîndire. Filozofia lui Mihai Şora este nu atît o metodă de cunoaștere, cît o modalitate existențială, este un fel de a fi, nu conjugarea lui a avea. Filozofiei lui nu-i poate fi deci suficientă o aderență de imitație, de stil cultural sau expresie, ci ea pretinde una de gîndire și una existențială. Ea nu poate fi imitată numai stilistic, calchiată sau copiată numai cultural. Apare astfel o explicație mai bună a motivului pentru care Şora are puțini discipoli: este mai greu de imitat, pentru că ar trebui imitat existențial! Stilul său filozofic este prea marcat personal și, mai ales, prea implicat existențial pentru a fi însușit superficial. Se poate mai ușor noiciza, cioraniza, eliadiza etc., decît şoraniza. Iar dacă este înțeleasă, asumată și practicată, gîndirea lui îndepărtează iarăși de model pentru că impune o modalitate existențială proprie și singularizată. De aceea acest demers filozofic nu-și diseminează cultural discipolii stilistici, ci îi cheamă existențial la o modalitate proprie de a fi. Cu el nu se poate decît dialoga, ca un „eu“ cu un „tu“, care este un alt „eu“ viu.

Dar această explicație a puținătății discipolilor nu mi se pare totuși suficientă, pentru că, în tradiția ei, chiar dacă filozofia refuză, de regulă, un practicant histrionic sau un imitator abil, presupune totuși comunicare și comuniune între magistru și discipoli. Iar dialogul, genul preferat al gîndirii lui Șora, este chiar paradigma discursului filozofic occidental. Deci, cine face filozofie, învățînd să tacă ar trebui să știe și să dialogheze, știind să fie singur ar trebui să cunoască și modalitatea deplină de a fi cu ceilalți.

7 jpg jpeg

„Ți-ai dat seama, sper, că nu despre mine ca «subiectivitate» vreau să te întrețin.” – Mihai Şora, A fi, a face, a avea

Cu atît mai mult cu cît nu e vorba despre o tradiție istorică, oarecum osificată. Filozofia lui Șora este una vie și esențialmente dialogică, una care cheamă la comunicare autentică. El nu este un filozof al enunțului academic, ci un gînditor al dialogului inițiatic. Întrebare și răspuns, răspuns și întrebare sînt într-o adecvare deplină și stimulativă, într-o imbricare semantico-logică. Întrebările și răspunsurile străbat registrele felurite ale cotidianului și modelelor culturale, ale poeziei și ontologiei, ale comentariului și înfloresc la fel ca inegalabile și inimitabile arabescuri desenate de filozof…

Prin urmare nu e nimic vetust și osificat, dimpotrivă: există în aceste dialoguri un anumit triumf al modernității, care le distinge în cele din urmă atît de modelul platonician, cît și de cel al Evului de Mijloc și le face mai adecvate lumii noastre. Căci, la fel ca în dramaturgia modernă, în acest teatru de idei partenerii au individualitatea atît de concretă încît sînt aproape recognoscibili, iar situațiile existențiale, cu toată polisemia lor, au o referință îndeajuns de precisă. Totodată, ele diferă de formula clasică și pentru că acordă verbului un rol principal. Într-adevăr, Şora este un filozof al verbului/adverbului și nu al substantivului/adjectivului, pentru că demersul său poartă asupra Ființei în act și vizează o inițiere în actul existențial. Iar jocurile de limbaj, profund implicate în orice discurs filozofic, nu sînt atît etimologiile platoniciano-heideggeriene, cît detalierile părților cuvîntului, separarea – prin cratimă sau cursive – părților de cuvînt pentru a pune în lumină constituirea actului existențial.

Acestea toate sînt argumente în favoarea opțiunii pentru comunicare a lui Șora și a deschiderii față de discipolii eventuali. Căci ceea ce s-a schimbat în decursul timpului, ceea ce a intervenit pentru a modifica și metamorfoza dialogul filozofic, este pragmatica adresabilității, a comunicării. De-a lungul istoriei filozofiei, comunitatea filozofică și-a pierdut calitatea de formă de viață, pentru a deveni o formă instituțională academică, iar discursul filozofic tradițional a trebuit să-și piardă forma dialogală favorabilă inițierii, în profitul celei adecvate învățării (tratate, comentarii etc.). Faptul că Şora revine la dialog are drept corolar în planul pragmaticii discursive, a adresabilității, tendința revenirii la inițiere și la comunitatea filozofică. Gîndirea lui Şora este atît de proaspătă, atît de vie tocmai datorită acestei autentice puneri în dialog.

Cu aceasta, însă, întrebarea pe care mi-o pusesem rămînea intactă. Atunci cînd pentru prima dată mi-am pus întrebarea – și multă vreme după aceea –, mi-a plăcut să-i dau un răspuns filozofic. În jurul lui Șora nu se află marele număr al discipolilor pe care i-ar merita pentru că există o dificultate reală de a participa la dialogul pe care el îl propune și de a-l înțelege, urmîndu-l în mișcarea sa, după cum există și o aparență de complicație, născută din lenea de a exista a lectorului. În acest caz însă, dificultatea discursului filozofic al lui Şora, în raport cu noi, măsoară îndepărtarea noastră, abaterea din calea spre Ființă, gradul în care sîntem prizonierii existenței noastre, prea mineralizată sau prea lichefiată, gradul incapacității noastre de a participa la mișcarea inițiatică a demersului filozofic. În afară de noi, vinovată ar mai fi și lumea în care trăim, lumea modernității sau a postmodernității, care este o lume a Devenirii, nu a Ființei: a aparenței care trece drept Ființă, a imposturii care ne modelează existența, a avutului (ca participiul lui a avea) care trece drept conjugarea verbului a fi.

Au trecut două decenii de la prima încercare de a răspunde, între altele, și acestei întrebări. Și dacă este să încerc acum să dau un răspuns, el s-ar înscrie mai degrabă în registrul antropologiei și sociologiei. Acum cred, și acesta este punctul de plecare al răspunsului meu, că există un background cultural mai general și istoric, o genealogie profundă a mediilor noastre intelectual-spirituale, care explică mai bine situația: poporul român s-a născut gnostic, nu creștin, și a devenit creștin sub influența bizantină. Această dublă influență a dat o tentă specifică background-ului oricărui intelectual român și îi face neapetisantă sau dificilă apropierea de filozofia lui Șora. Pentru gnostici există un fel de egalitate între puterea binelui și cea a răului, iar la bizantini apare un fel de adaptare a spiritualului la puterea/puterile lumești de orice fel: politice, economice, instituționale… Or, pentru Mihai Șora singura putere a filozofului este similară cu cea a misticului – puterea asupra sa. Intelectualii românii însă, venind din­tr un popor mai degrabă gnostic și educat bizantin să fie creștin, se orientează mai ales după o putere exterioară ființei lor. Concluzia nu poate fi decît aceea că, pentru lumea noastră, dialogurile lui Mihai Șora sînt niște „jocuri cu mărgelele de sticlă“, iar Șora un erou castalian. Păcat doar că el se află scufundat în mediul unei culturi gnostic-bizantine. 

Aurel Codoban este profesor la Facultatea de Filozofie a Universității „Babeş-Bo­lyai“, Cluj-Napoca.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

autostradaa7 SURSA CNAIR jpg
Zeci de firme se bat pentru sutele de milioane de euro alocați unui tronson al Autostrăzii A7
Firmele, 23 la număr, care se bat pentru sutele de milioane de euro alocaţi unui tronson al Autostrăzii A7, Bacău-Neamţ-Paşcani, sunt din România, Turcia şi Ucraina.
eduard novak
Stadionul Arcul de Triumf va fi administrat de Federaţia Română de Rugby, afirmă ministrul Sportului
Stadionul Arcul de Triumf ar urma să fie trecut în administrarea gratuită a Federaţiei Române de Rugby, fără a fi luate în calcul şi celelalte obiective din cadrul complexului sportiv, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Sportului.
Pasaport rusesc FOTO Shutterstock jpg
Rusia le acordă ucrainenilor din zonele anexate o lună pentru a-și alege loialitatea
Ministrul adjunct de externe Evgheni Ivanov a declarat că procesul de „pașapoarte” al Rusiei în teritoriile ucrainene recent anexate va urma modelul utilizat în Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.