De ce ignorăm sistematic rolul eleganţei în politică?

Radu CARP
Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
De ce ignorăm sistematic rolul eleganţei în politică? jpeg

Analiza politicii nu are de-a face cu eleganţa decît tangenţial. În politică nu se discută despre felul de a fi, ci despre felul de a acţiona. Angela Merkel a fost un lider puţin preocupat de felul în care arăta exterior, fiind concentrată pe modul în care îşi putea îndeplini mai bine atribuţiile. Totuşi, felul ei de a se manifesta putea fi foarte bine alăturat termenului de eleganţă – o distincţie interioară care inspira încredere, calm, dar totodată şi forţă. Eleganţa unui actor, a unui profesor sau avocat nu este totuna cu eleganţa unui politician. Desigur, există mulţi politicieni care acordă importanţă, uneori excesivă, felului în care se îmbracă sau modului în care vorbesc în public. Atunci cînd nu ai un mesaj limpede de transmis şi nu ai calităţi de lider, contează mai puţin aspectul exterior.

Un politician trebuie în primul rînd să inspire încredere şi să arate că poate aduce la îndeplinire planurile şi proiectele sale. Un politician de succes trebuie să aibă în spate un partid puternic care să-i asigure vizibilitate şi sprijin. De asemenea, un politician are nevoie de a intra în dialog permanent cu alegătorii pentru a afla problemele cu care aceştia se confruntă, nu doar cu ocazia alegerilor. Felul de a te raporta la cei din jur, la propriul partid şi la alegători deopotrivă, face diferenţa între un politician de succes şi un politician mediocru. Politica în sine este o profesie şi deopotrivă o vocaţie. Atunci cînd politica este văzută ca o profesie, cel care o practică trebuie să dea dovadă de implicare, dar şi de detaşare. Atunci cînd politica este văzută ca o vocaţie, politicianul trebuie să fi demonstrat calităţi anterioare de lider şi să fie pregătit să suporte toate riscurile unei prezenţe publice.

Calitatea cea mai de preţ a unui politician este charisma – o însuşire pe care o poţi poseda nativ sau pe care o poţi dobîndi, doar la modul aparent, în mod excepţional, prin exerciţiu susţinut. Charisma înseamnă putere de convingere, iar eleganţa poate fi un element complementar foarte potrivit pentru charismă. Un lider care nu are charismă se poate impune prin eleganţa interioară şi exterioară de care face dovadă. Pentru a oferi un exemplu tot din Germania: Olaf Scholz este departe de a fi un lider charismatic. S-a remarcat prin calm şi printr-un anumit automatism care este considerat a fi marca previzibilităţii acţiunilor sale – o calitate pe care germanii o apreciază în mod deosebit. Recent, la Berlin, reprezentanţii Verzilor din guvern i-au reproşat lui Scholz că este gata să accepte includerea energiei nucleare în categoria energiei verzi, la solicitarea Franţei, iar în schimb Franţa va fi de acord cu includerea gazului în aceeaşi categorie. În orice altă ţară o divergenţă pe o temă atît de importantă ar fi provocat ruperea coaliţiei. L-am urmărit pe Scholz răspunzînd întrebărilor legate de acest subiect. A fost suficient de ambiguu într-un mod fermecător pentru a satisface pe oricine şi pentru a dezamorsa un posibil conflict, dînd totodată impresia că este ferm şi ştie ce are de făcut. Este şi aceasta o formă de eleganţă.

Ne-am obişnuit să atribuim eleganţa în public mai mult femeilor decît bărbaţilor, deşi lucrurile încep să se schimbe. O femeie elegantă poate avea succes în politică? Există femei care nu au pus niciodată accent pe eleganţă, pentru a fi asimilate unei profesii marcate multă vreme de virilitatea masculină. Odată ce echilibrul de gen a triumfat sau este pe cale să triumfe şi în politică, femeile au simţit nevoia să se distingă una faţă de alta. A devenit astfel posibil a pune în valoare nu doar fermitatea, dar şi eleganţa. În Franţa, o persoană precum Valérie Pécresse nu ar fi reuşit să ajungă la demnitatea de a candida din partea Republicanilor pentru cea mai înaltă poziţie în stat în urmă cu cîţiva ani. Pécresse impresionează în dezbaterile publice nu prin eleganţa exterioară, ci printr-una interioară pe care o pune în valoare împreună cu claritatea ideilor exprimate. Nu contează dacă va reuşi sau nu, ci este important a realiza că alegătorii nu mai fac automat disocierea între eleganţa feminină şi competiţia pentru putere care poate fi uneori guvernată de legi foarte dure. Este greu a fi elegant în politică într-o ţară ca Franţa care a stabilit repere clare în domeniu, prin Valéry Giscard D’Estaing, François Mitterrand sau Jacques Chirac.

Uneori aparenţa eleganţei înşală în politică. Mulţi politicieni populişti îmbracă haina eleganţei pentru a capta mai eficient alegătorii. Nigel Farage, liderul UKIP din Marea Britanie, este poate cel mai bun exemplu în acest sens. Charismatic, elegant, bun retor, prezent peste tot, Farage a depus eforturi pentru a arăta că eleganţa exterioară poate coexista cu atracţia pentru locuri publice în care eleganţa nu este deloc apreciată. Locul preferat de Farage era în pub, îmbrăcat foarte elegant, urmărind un meci de fotbal şi împărtăşind o bere cu susţinătorii săi. Farage prefera aparenţele, la fel precum orice lider populist. Eleganţa sa era înşelătoare, nefiind o calitate intrinsecă, ci un mijloc pentru atingerea scopurilor politice. Politicieni precum Farage ştiu a specula în interes propriu fascinaţia iraţională pe care eleganţa o are la o anumită categorie de alegători. Sîntem atraşi iremediabil de ceea ce nu avem.

Eleganţa exterioară vine dintr-o nobleţe interioară. În politică cei care nu urmăresc un scop bine definit şi care are legătură cu exercitarea puterii nu au nici o şansă să se afirme. Politica este un joc de putere, fie şi atunci cînd puterea este simbolică. Politicianul trebuie să demonstreze în orice moment că deţine puterea sau că o poate deţine oricînd. Puţini politicieni au înţeles acest aspect. A arăta deţinerea puterii nu este un defect, ci o calitate în politică. Alegătorii aşteaptă de la politicieni două lucruri paradoxale: pe de o parte, să fie modeşti şi să arate modestia; pe de altă parte, să arate că deţinerea puterii li se potriveşte foarte bine, cu tot ceea ce înseamnă manifestarea puterii. Unii politicieni au înţeles foarte bine că li se cer calităţi contrare: şi-au amenajat spaţii de lucru în care abundă instrumentele exercitării puterii, pentru activitatea zilnică, ferită de publicitate, iar pentru imaginea publică preferă umilinţa şi modestia. Acesta nu este un semn de dedublare sau de duplicitate: este felul corect de a răspunde unor aşteptări paradoxale din partea celor care votează. Nu am să dau exemple de politicieni români pe care îi consider că ar avea eleganţa drept trăsătură. Există şi îi regăsim în toate partidele. Am să dau cîteva exemple de politicieni maghiari care combină felul natural de comportament cu lupta pentru putere: Markó Béla, Kelemen Hunor, László Borbély, György Frunda, Péter Eckstein-Kovács, Attila Korodi, Eduard Novak, Csilla Hegedüs. Toţi aceştia au o trăsătură în comun: deşi cunosc foarte bine arcanele puterii şi cum poate fi deţinută, oferă în continuare aparenţa unor persoane pentru care a te prezenta bine în lume constituie scopul suprem şi nu puterea ca atare. 

Eleganţa nu este nici pe departe cea mai importantă calitate în politică, dar face parte din recuzita obligatorie a actorului care este omul politic. Unii posedă această trăsătură în mod natural şi o pot pune în valoare, cu condiţia de a nu pierde din vedere scopul fundamental al dobîndirii puterii. Alţii o cultivă îndelung pentru a crea aparenţe, dat fiind că imaginea contează în politică uneori mai mult decît substanţa, respectiv trăsăturile esenţiale care i se cer unui politician. Eleganţa în politică este un fenomen mai puţin studiat. Motivul ar putea fi acela că sîntem mai degrabă interesaţi de acţiunea colectivă a politicienilor şi de felul în care partidele politice sînt angrenate în jocuri de putere decît de acţiunea individuală a unui politician sau altul.

Radu Carp este profesor univ. la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum îi țepuiesc șoferii de Bolt pe turiști pe aeroportul din capitala Azerbaidjanului. Pățania unei familii de români
Eliza și Ioan, doi români din Galați care au călătorit în peste 40 de țări de pe patru continente, au avut recent o experiență foarte neplăcută cu șoferii de Bolt de la aeroportul din Baku, capitala Azerbaidjanului. Șoferii de acolo sunt deja cunoscuți pentru faptul că țepuiesc des turiștii.
image
Amezi uriașe pentru folosirea apei potabile la grădină și piscină. „Eu consum pentru piscină și la două sate mai jos n-au apă nici să bea”
În timp ce unii români consumă o cantitate uriașă de apă în perioadele caniculare, folosind-o la udatul legumelor din grădini și sere sau la umplerea piscinei, alții nu au apă de băut. Legea Apelor prevede amenzi între 25.000 și 30.000 de lei pentru folosirea nerațională a apei.
image
Taberele școlare. „Rețeaua timpului liber“, deschisă în comunism pentru toți copiii merituoși
Adevărate aventuri într-o vreme în care distracțiile erau puține, iar micile-mari bucurii mai apreciate, taberele școlare erau prezente în toate județele, cele mai multe fiind finanțate de Stat.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.