De ce este imposibilă planificarea în socialism?

Publicat în Dilema Veche nr. 570 din 15-21 ianuarie 2015
De ce este imposibilă planificarea în socialism? jpeg

Pentru a înţelege mai bine lumea în care trăim, trebuie să ne imaginăm o situaţie în care ne plimbăm liniştiţi, seara, după o zi istovitoare de muncă şi, la un moment dat, vedem în faţa noastră, căzută pe stradă, o bancnotă de o anumită valoare. Gestul obişnuit al unui om obişnuit este acela de a se apleca şi a lua banii, pentru a-i pune frumos în buzunarul propriu. Şansa, probabilitatea statistică, pe care banii respectivi o au, aceea de a rămîne prea mult timp pe stradă, este una infimă. Oamenii devin atenţi la bani şi reacţionează aşa pentru că nu sînt părăsiţi niciodată de preocuparea pentru viaţa lor, pentru traiul lor şi pentru finalităţile cărora, mai mult sau mai puţin conştient, cu toţii le sîntem supuşi, şi anume plăcerea şi fericirea. Omul este o fiinţă raţională, în înţelesul termenului oferit de Descartes. În folclorul nostru, se vehiculează chiar ideea conform căreia cel care a descoperit banii este un norocos şi nu-şi poate abandona norocul pe stradă. Putem imagina o lume în care găsitorul bancnotei să nu o ridice de pe stradă? Nu, pentru că atunci lumea respectivă ar fi în pericol de dispariţie. Un individ uman apatic, indiferent la stimulii despre care vorbeam este un individ mort sau pe cale de dispariţie. Specia umană merge înainte sub impulsul natural al acumulării. Acumularea şi expansiunea sînt legi ale economiei, în consonanţă chiar cu legile lumii fizice. Nu putem imagina o natură umană stagnantă sau chiar în regres. De altfel, ştim cu toţii că lipsa de energie, indiferenţa şi apatia sînt chiar semnele unor boli dintre cele mai grave. Cu atît mai mult, putem imagina o lume în care găsitorul sumei de bani o lasă pe loc, fiind sigur că ea nu va fi însuşită de nimeni, şi merge la o instituţie a statului pentru a o ruga să ridice de pe stradă „bunul comun“, al tuturor, care este bancnota respectivă? Noi nu putem imagina un asemenea comportament, dar alţii au făcut-o. Acesta este socialismul. O lume care a crezut că poate înlocui omul cu un „om nou“, indiferent şi iraţional, ale cărui manifestări nu mai sînt aceleaşi, dictate de natură şi de acumulările de mii şi mii de ani. Socialismul a crezut că-l poate deposeda pe om de cele două dimensiuni fundamentale ale sale, de proprietate („a avea“) şi de credinţa în Dumnezeu („a fi“).

Pierzînd pariul cu raţionalitatea, socialismul l-a pierdut şi pe cel cu economia şi cu planificarea. Planificarea înseamnă calcul economic şi matematic, cifre, atenţie şi interes maxim, personal, pentru activitatea respectivă. Baza oricărei planificări o reprezintă preţul şi cuantificarea valorii prin preţ. Or, în socialism, preţul nu reprezenta un semnal corect şi permanent al actelor şi faptelor economice, fiind stabilit, pe cale administrativă, de către stat. Socialismul este un sistem social bazat pe controlul „public asupra mijloacelor de producţie şi pe conducerea tuturor proceselor de producţie şi distribuţie de către o autoritate centrală de planificare.“ (Ludwig von Mises, Socialismul. O analiză economică şi sociologică, www.mises.ro, p. 347) Contradicţiile tipice, dintre care cea mai importantă era legată de calculul economic şi de posibilitatea de a produce profituri, nu au fost niciodată rezolvate, pentru că nici nu aveau cum, şi socialismul a sfîrşit în haos şi foamete. Socialismul este o utopie izvorîtă din utopii. Prin utopie înţelegem aici „descrierea unei societăţi ideale fără indicarea mijloacelor de realizare“ (Claude Danièle Echaudemaison – co., Dicţionar de economie şi ştiinţe sociale, Editura Niculescu, Bucureşti, 2012, pp. 94-95). Azi poate părea incredibil, dar a existat o lume în care cineva şi-a imaginat că statul – birocraţia – poate şti mai bine decît noi ce tip de pastă de dinţi am prefera, care este culoarea costumelor noastre de haine şi dacă o anumită linie de fabricaţie a pantofilor trebuie sau nu modernizată.

Socialismul nu a operat niciodată cu noţiuni legate de consumator sau cu gusturi ale acestuia, pentru că planificatorul „ştia“ mai bine decît noi ce ne dorim. Banii erau o simplă convenţie între stat şi salariat şi nimeni nu simţea nevoia să gestioneze o corelaţie între cantitatea de bani şi cantitatea de mărfuri din magazine, adică să ofere bucăţilor de hîrtie respective, şi atributul esenţial al puterii de cumpărare. Toată lumea ajunsese să deţină economii nu pentru că salariile erau foarte mari, ci pentru că, pur şi simplu, magazinele fiind goale, banii nu foloseau la nimic. În context, trebuie să spunem că legile economice îşi făceau datoria, şi un pachet de ţigări bune ajunsese la 100 de lei, iar o pereche de blugi aproape la 2000 de lei. Economia are legile sale implacabile, a căror acţiune nu i-a iertat pe „tovarăşi“.

În întreaga lor operă istorică, teoreticienii socialismului vorbesc despre revoluţie, urmată de dictatura proletariatului, dar nu oferă soluţii de management economic şi cu atît mai puţin de planificare efectivă. Totul trebuia să fie la stat şi condus de către stat. Nu este de mirare că socialismul a fost mereu o lume a moralei evitate, individul deposedat de atributele sale fundamentale fiind indiferent faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Mereu altcineva era responsabil pentru volumul producţiei, mereu altcineva trebuia să ne dea case, maşini sau mîncare în frigidere. Deresponsabilizarea individului faţă de destinul său a fost marea problemă economică şi morală. Cum să construieşti o lume cu oameni care, indiferent de volumul şi calitatea muncii prestate, trăiesc la fel, fără speranţa unei schimbări în bine? Lenin emite, la un moment dat, o intenţie de a pune în acord socialismul cu gestiunea superioară a mijloacelor şi factorilor de producţie. Aceasta însă străluceşte prin mediocritate. În acelaşi timp, recunoaşte superioritatea managementului economic de tip capitalist. „Lîngă voi vor fi capitalişti – lîngă voi vor fi capitalişti străini, concesionari şi arendaşi, ei vă vor smulge beneficii de sute de procente, ei se vor îmbogăţi lîngă voi. N-au decît să se îmbogăţească, voi însă să învăţaţi de la ei să gospodăriţi, căci numai atunci veţi şti să construiţi republica comunistă.“ (V.I. lenin, Noua politică economică. Sarcinile comitetelor pentru educaţie politică, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1954, p. 18) Şi aici a funcţionat o utopie. Socialismul nu putea şi nu avea cum să înveţe de la capitalism, iar conducătorii socialişti de fabrici nu puteau asigura o gestiune economică superioară, din simplul motiv că aceste fabrici nu erau ale lor. Republica comunistă, de care vorbeşte Lenin, nu a fost construită niciodată, nu pentru că cineva ar fi greşit construcţia, ci pentru că însuşi proiectul a fost greşit, a fost o utopie.

Un handicap insurmontabil al socialismului, în ceea ce priveşte posibilităţile sale de planificare, îl reprezintă, aşa cum spuneam, imposibilitatea calculului economic, în lipsa funcţionării preţurilor ca sistem de semnalizare a stării economiei reale. Pentru că preţurile trebuie să fie fixe, ajustările cererii agregate şi ale ofertei agregate se produc pe cale birocratică, şi nu instantaneu, aşa cum se întîmplă în condiţii de libertate a pieţei. Indiferent de modelele matematice aplicate, planificatorii socialişti nu au ştiut niciodată ce se află cu adevărat în interiorul economiei pe care-şi imaginau că o pot conduce din birouri. Argumentul fundamental în sprijinul acestei afirmaţii este dat de întîrzierea cu care aveau acces la informaţie. Cu alte cuvinte, cînd se ajungea în faza de decizie, sistemul asupra căruia se decidea îşi modificase de mult coordonatele de mişcare. Decizia tîrzie nu făcea decît să producă erori şi mai mari şi să perturbe şi mai mult un sistem ce părea să nu răspundă niciodată la impulsuri. De aici mirarea perpetuă a celor care luau decizii, dar şi a celor care trebuiau să le ducă la îndeplinire. Socialismul părea, din această cauză, o lume absurdă, imposibil de condus. A apărut chiar o industrie a bancurilor imbecile care satirizau în mod stîngaci lipsa de rentabilitate şi cheltuirea arbitrară a factorilor de producţie. În realitate, puţini erau cei care ştiau cu adevărat că planificarea economiei pînă în cele mai mici detalii nu era defectuoasă, ci chiar imposibilă. Probabil că şi din această cauză birocraţii erau urîţi, satirizaţi şi prost plătiţi. Ei erau invitaţi să coboare în realitate, să meargă pe teren, ca şi cum sintezele şi deciziile economice se pot lua individual, pe speţe, pe ore şi date de mers ale unei economii. Se risipeau resurse, în timp ce tovarăşii nu mai conteneau cu autocritica. A fi planificator în socialism era o muncă titanică, ce presupunea mereu folosinţa pixului în ajustarea cifrelor, pentru că niciodată realitatea economică nu se supunea deciziei politice şi administrative. Economia era una de penurie, nu pentru că nu existau fabrici şi uzine sau resurse, ci pentru că nimeni nu ştia niciodată cu exactitate cît şi cum trebuie să producă. Mises arată, pe bună dreptate, că „fiecare pas ce ne îndepărtează de proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi de utilizarea banilor, ne îndepărtează deopotrivă de economia raţională.“ („Calculul economic în societatea socialistă“, www.mises.ro)

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. În 2010, a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică „Brâncuşi“.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Gheorghe Hagi, „fiert“ din cauza lui Ianis: întrebarea care l-a iritat după România – Ucraina
Fostul căpitan al tricolorilor a asistat din tribune la marea victorie a naționalei.
image
Cântărețul Florin Decuseară a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă. Șanse minime de supraviețuire
Un bărbat de 46 de ani este în stare gravă, la spital, după ce a căzut de la 10 metri înălțime la Unitatea 3 a Centralei Nucleare de la Cernavoda, în timpul serviciului. Victima este Florin Decuseară, un cunoscut cântăreț local.
image
Scăldătoarea ursului din Parcul Național Retezat. Imagini rare surprinse în sălbăticia munților VIDEO
Temperaturile ridicate de la începutul verii au fost resimțite și în Munții Retezat, unde animalele sălbatice au căutat locuri de scăldat pentru a se răcori. Camerele de monitorizare a faunei au surprins în imagini un urs, bucurându-se de o baie într-un ochi de apă.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.