De ce e încă nevoie de (post)comunism

La aproape 20 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est, sechelele lui handicapante pentru conştiinţa individuală şi colectivă încă nu au fost resorbite în totalitate, urmările lui traumatice pentru gîndirea noastră socială, politică, culturală nu au fost încă suficient dezbătute, analizate, înţelese. Urgenţele supravieţuirii zilnice şi ale integrării europene şi mondiale ne împiedică să dezvoltăm o viziune mai profundă, mai înaltă, mai generală. Există un fel de frică difuză de a aborda teme sensibile, "periculoase", care ar provoca inevitabil neînţelegeri şi ar polariza opinia publică. Gîndirea de stînga nu are un blazon onorabil în România, ea a fost puţin dezvoltată şi acceptată cultural înainte de 1945, a fost hidos deformată sub comunism, e prea inconfortabilă în prezentul imediat datorită spectrelor rele ale trecutului imediat. Prea puţini intelectuali români au avut şi au o bună cunoaştere a marxismului istoric, a gîndirii social-democrate de ieri şi de azi. Publicul larg e depolitizat şi confundă încă perspectiva politică de stînga, care de două sute de ani a modelat activ mentalul european alături sau în concurenţă cu gîndirea liberală de dreapta, îl confundă cu comunismul practic, aplicat, "încarnat", aşa cum a fost el trăit, suferit, îndurat în această parte a Europei. Comunismul e cadavrul din dulap, e bomba neexplodată, e moştenirea ruşinoasă şi inconturnabilă ca un viol a conştientului şi inconştientului nostru, mereu în contratimp, mereu retardate. Postcomunismul e boala lungă a acestei lipse de conştientizare lucidă, matură. Poate el deveni, prin asumare raţională, o formă de convalescenţă lungă, dar salutară? Pentru a problematiza în jurul acestor dileme urgente, m-am gîndit să invit la Institutul Cultural Român din Paris echipa din jurul revistei IDEA (artă + societate) de la Cluj, la o dezbatere cu cîţiva filosofi francezi preocupaţi de această tematică. De ce IDEA? Pentru că e singura publicaţie de la noi care afişează un program teoretic de stînga, angajat critic în social, pe care urmăreşte să-l articuleze consecvent cu o practică artistică pe măsură. Într-o ambianţă culturală care are încă oroare de ideologie, care desparte încă tranşant poziţia culturală de angajarea politică, lăsîndu-se astfel (auto)manipulată de propriile fantasme şi sechele istorice, de iresponsabilitatea mass-mediilor şi de precaritatea ideologică a clasei politice româneşti, fiecare număr din IDEA e un regal intelectual şi o sursă de înnoire artistică. Dar mai ales, e o cură de binevenită luciditate. Că ne place sau nu, fără instrumentele unei gîndiri de stînga, vom rămîne handicapaţi la nivelul conştiinţei individuale şi colective, în faţa provocărilor enorme la care ne obligă realitatea lumii globale, din ce în ce mai polarizate, mai concurenţiale, mai inegalitare, în care am intrat.