De ce e greu sa ai convingeri
a) Pentru că înseamnă să ai certitudini Cînd cineva îţi spune că are convingeri, nu poţi fi decît impresionat. Eu, una, sînt impresionată. Pentru că înseamnă că omul ăla ştie ce vrea, ştie ce zice. Adică nu-l bate vîntul din toate direcţiile. Probabil pe această bună impresie se baza şi Ceauşescu care, dacă îmi amintesc corect, îşi presăra discursurile cu introducerea "Dragi tovarăşi, am convingerea că...". Nu-mi mai amintesc ce urma, dar impresia, pe care o păstrez vag este că Ceauşescu spunea că ştie că nu va fi dezamăgit, că românii vor face tot ce el spune, ce el vrea, că are încredere, că e sigur că... Chiar dacă doar la nivel retoric, el afişa o certitudine de care comunismul avea nevoie. Pe această nevoie de certitudine, cu atît mai mare cu cît îndoiala era mai mare, se baza o bună parte din convingerile comuniste. Aura convingerii vine - cred eu - în primul rînd, din tipul de certitudine pe care convingerea îl presupune. Căci certitudinea convingerii nu priveşte un adevăr ştiinţific, un adevăr logic sau unul pur afectiv. Nu exclude nici unul din aceste adevăruri, dar nu se limitează la ele. Nu se limitează pentru că orice convingere înseamnă o învingere a îndoielilor, o victorie a certitudinii de alt ordin decît cel al demonstraţiei ştiinţifice sau al evidenţei logice. Sau chiar al "adevărului inimii". În cazul convingerii, e vorba de o angajare integrală pe care o presupune afirmarea concomitentă a certitudinii de idei şi de suflet. O angajare care exclude, evident, posibilitatea de a avea simultan două convingeri contradictorii. De exemplu, a fi de convingere liberal nu înseamnă doar că aprobi doctrina liberală, adică îi recunoşti neutru valoarea de adevăr şi eficienţa politică. Nu înseamnă nici doar că inima ta este alături de liberali. Şi, mai ales, exclude posibilitatea de a avea simultan şi convingeri liberale, şi comuniste. b) Certitudini care să te angajeze integral Cînd spun angajare integrală numesc întîi de toate o concordanţă între ideile, valorile în care crezi, şi faptele pe care le faci. Sigur că această concordanţă funcţionează şi în cazul convingerii pozitive şi în cazul celei negative. Adică poţi la fel de bine să ai convingerea că natura umană este bună, cum poţi fi convins că natura umană este diabolică. Indiferent care este obiectul convingerii, ea te obligă, de pildă, să nu poţi crede în egalitatea tuturor oamenilor, dar să-ţi doreşti ca toţi ţiganii să stea în ghetouri sau să crezi că turnătorii sînt nişte lepre şi să nu accepţi să fii tu însu(ă)ţi un turnător. c) şi cu mintea, şi cu sufletul Integralitatea convingerii presupune - cum spuneam - o angajare simultan raţională şi afectivă. Altfel spus, mi-e greu să-mi imaginez, altfel decît în devierile de sens din ce în ce mai dese, cazul în care cineva declară că inima îi spune într-un fel şi convingerea lui îi spune altfel. Ponderea minţii şi cea a inimii pot fi diferite - zic eu - într-o convingere. Dar cu necesitate, ele sînt indispensabile unei convingeri. Ca dovadă, cred că v-ar părea suspectă o convingere că democraţii sînt buni guvernanţi, în ciuda tuturor evidenţelor, accesibile minţii, că nu sînt. La fel cum este de neconceput o convingere că democraţii sînt buni guvernanţi, în ciuda sentimentelor negative pe care vi le provoacă. Sau, din perspectiva celor angajaţi politic, e greu de acceptat că un democrat e ideatic de convingere democratică şi inima îl atrage spre comunişti. La fel cum, e inacceptabil ca un individ, ajuns democrat din motive afective, din tradiţie sau din amiciţie, e democrat în adîncul inimii, dar ideatic îi simpatizează pe extremişti. d) pe termen nedefinit E greu să ai convingeri, încă o dată, căci afirmarea oricărei convingeri are presupusă o angajare pe termen lung, dacă nu pentru totdeauna. Cel puţin, în momentul afirmării, declaraţia unei convingeri, ca şi cea a unei iubiri presupune, tocmai ca expresie a conţinutului ei, o lipsă de limită temporară. Mi-e greu să-mi închipui pe cineva care afirmînd o convingere, specifică perioada ei de manifestare, la fel cum cineva ar zice "am să te iubesc pentru o săptămînă". Cum să crezi că e vorba de o convingere dacă cineva se declară comunist pentru 10 ani şi apoi, pentru ceilalţi 10 ani, ştie că va fi de convingere liberal. Sigur că accentuez aici o versatilitate care oricum e penalizabilă, căci din convingere sau nu, e oricum suspect să fii 10 ani comunist şi apoi 10 ani liberal. Dar, a fi comunist sau liberal sau ce o mai fi poate presupune, cînd nu e vorba de convingere, doar o adaptare la circumstanţe. Cînd însă schimbarea asta de angajare este declarată ca fiind din convingere, lucrurile nu sînt credibile. e) într-un fel dezinteresat A face ceva din convingere presupune, în plus faţă de cele deja menţionate, să faci un lucru complet dezinteresat, în afara oricărei strategii de reuşită, a oricărui calcul de oportunitate carieristică. Să faci - cum ziceam - lucrul cu pricina doar ca o concordanţă dintre faptele tale şi angajarea ta de gînd şi suflet. Uneori cu riscul oprobriului, al eşecului şi chiar al torturii. Disidenţii sînt un bun exemplu. Eroi, ca Elisabeta Rizea, de pildă, un bun model. Prin urmare, e greu să ai o convingere pentru că ea înseamnă certitudini (a), care să te angajeze integral (b), cu mintea şi cu sufletul (c), pe termen nedefinit (d), într-un fel dezinteresat (e). Observaţii necesare La toate cele spuse, se poate obiecta că singura convingere posibilă este imposibilitatea convingerilor. Evident, un sofism pentru că existenţa unei singure convingeri (a celei că nu putem avea convingeri) face imposibilă imposibilitatea convingerilor. La un nivel inferior de scepticism, unii ar putea spune că poate fi o convingere chiar nevoia oportunismului, a lipsei de concordanţă dintre ce faci şi ce gîndeşti şi simţi, a loialităţii şi dezinteresului, adică exact a criteriilor pe care eu le cred necesare în recunoaşterea unei convingeri. Sau, că prin conţinutul lor dezastruos, unele convingeri te fac să-ţi doreşti să nu mai aibă oamenii convingeri. Că decît convingeri de tipul "e bine să te faci frate cu dracuâ pînă treci puntea" sau "tot ce contează e să cîştigi bănuţuâ" că el, "banuâ, poate cumpăra tot, de la maşini scumpe la conştiinţe scrupuloase", mai bine lipsă.
