Datoriile vesele şi pinguinul suveran

Cristian GROSU
Publicat în Dilema Veche nr. 412 din 5-11 ianuarie 2011
Datoriile vesele şi pinguinul suveran jpeg

Titlul, cam DaDa, poate fi tradus – simplificînd brutal, desigur – aşa: anul în care patronul cel evazionist l-a urcat în SUV pe angajatul cel leneş şi au plecat împreună la parastasul „statului asistenţial“. În cimitir se aflau deja, ţinînd discursuri contradictorii, dnii Emil Boc, Crin Antonescu şi Victor Ponta, alături de – se-nţelege – statul însuşi, rămas să se asiste doar pe sine. Şi, desigur, pe cei mai apropiaţi colaboratori ai săi.  

Într-un stat aflat în echilibru, chiar şi sub vremi, „poporul“ empatizează cu părinţii săi politici, după o schemă foarte simplă în logica ei: rîde cu puterea care apucă, printre ale sale, să aplice crîmpeie din viziunea promisă în campania electorală, şi plînge odată cu opoziţia cîrcotaşă, care nu are ochi decît pentru rău şi pentru defavorizaţi. 

Dar dincoace de Tisa, lucrurile stau puţin diferit, iar anul 2011 a fost plin de aceste inversiuni care subminează orice coerenţă politică. 

S-ar fi cuvenit să ne bucurăm odată cu Guvernul cînd dl Boc a anunţat că, în delirul modernizării sale, statul face un pas înapoi din economie, pentru a lăsa piaţa şi capitalismul să arate ce ştiu ele mai bine. În realitate, a fost de plîns: Guvernul intră într-al patrulea an de mandat, iar companiile de stat, pe care le-ar fi restructurat cu prioritate orice guvern de dreapta, îşi ocupă, tot cu prioritate, locul lor în cel mai strîns deficit bugetar pe care-l are România de la Ceauşescu încoace. 

Ar fi trebuit să plîngem, odată cu opoziţia, pe asumarea de răspundere la trecerea noului Cod al Muncii. În fapt, era de rîs că dnii Ponta şi Antonescu, flancaţi de cohortele de specialişti ai USL, n-au găsit alt argument pe articolele trecute fără dezbatere decît că „sclavagismul se întoarce“ sau că „Boc e un prost“. 

Ar fi trebuit să ne bucurăm cînd dl Boc a anunţat că numărul contractelor de muncă din economie a crescut cu 600.000 după aplicarea noului cod. A fost de plîns, însă, să aflăm că nu erau contracte noi; premierul numărase – fără să precizeze asta – şi contractele vechi, care tocmai fuseseră prelungite. 

Am plîns, împreună cu dnii Antonescu şi Ponta, pe incoerenţa sistemului de educaţie, care a produs 60% de picaţi la Bac; imediat ne-a bufnit rîsul cînd opoziţia a propus, în compensare, o lege care să-i poată trimite la universitate şi pe repetenţi. 

Ne-am bucurat cînd România a obţinut (nu fără bătaie de cap), de la FMI, dreptul de a-şi trece programele de investiţii încă din primul trimestru. A urmat tristeţea grea, cînd am constatat că în prima jumătate de an nimeni din guvern nu-şi bătuse capul cu proiecte, iar mai apoi „investiţiile“ au constat în tot felul de pietruiri de drumuri prin comunele primarilor PDL, parcuri, bazine de înot şi săli de sport în satele în care media de vîrstă prunc/moşneag trece de 40 de ani. 

Am plîns, împreună cu dnii Antonescu şi Ponta, cînd dl Barroso i-a scris exasperat premierului Boc că, în plină criză, România nu-i în stare să-şi acceseze singura sursă de bani gratuiţi – fondurile UE. Dar am dat imediat în rîs cînd, căutînd cu înfrigurare pe blogul dlui Ponta o situaţie la zi a dezastrului fondurilor europene, o listă de priorităţi şi un set de soluţii, am dat peste munca tenace, întinsă pe o lună, a viitorului premier: un set de postări şi miştouri despre toaletele dnei Udrea. 

Am rîs cînd am aflat că, în sfîrşit, agricultura unei ţări pe două treimi agricole salvează PIB-ul şi creşterea economică a anului, dar am plîns cînd am găsit „strategul“ politicii noastre agrare: bunul Dumnezeu, care a făcut să cadă ploaie şi peste locurile unde erau irigaţii şi peste unde nu erau, şi peste cei asiguraţi de secetă şi peste cei neasiguraţi, şi peste badea Gheorghe şi peste Culiţă Tărâţă. Şi că la anul, nu bugetul agriculturii şi al îmbunătăţirilor funciare, ci osîrdia BOR – cu prapurile, procesiunile, rugăciunile şi slujbele ei – va fi baza creşterii pe care o aşteptăm de la milioanele de kilometri pătraţi de arabil. 

Am plîns împreună cu opoziţia ori de cîte ori statistica „lumii oficiale“ ne aşeza la marginea lumii a doua – Eurostat, FMI, BM, OMS etc. etc. –, dar am rîs în faţa furiei cu care Ponta, Antonescu şi cine s-a mai găsit să se aşeze în guvernele din umbră ale USL n-au reuşit să îngaime altceva decît că „Băsescu e un dictator“.

Am rîs cu premierul, cînd a promis împuţinarea numărului de pomeni publice, şi am plîns cînd, sub teza schizoidă a „morţii statului asistenţial“, dl Boc şi-a ascuns ignoranţa sa de temelie în materie de politici publice. Ne-am bucurat în faţa proiectării unei noi legi a sănătăţii –, dar plîngem acum să vedem că privatizarea uneia din cele mai mari şi mai noi pieţe de servicii (din sănătate) e ţinută „în dezbatere“ pe ultima sută de metri a anului, cînd românii nu mai au simţuri decît pentru purcel, damigene, cadouri şi zile libere. 

Ne-am bucurat că Guvernul are posibilitatea ca, în situaţii de blocaje, „să-şi asume răspunderea“ (ei, da!) pe legi strategice, în scurtul timp de reacţie pe care criza îl lasă la dispoziţia statelor. Şi plîngem să vedem că nimic nu se mai dezbate serios, că Parlamentul a ajuns un simbol inconsistent şi că, la configuraţia politică a mecanismului de decizie, nu există prostie pe care Guvernul să nu-şi poată asuma „răspunderea“ şi căreia dl Boc să nu-i
supravieţuiască. 

N-a fost un motiv de bucurie toată isteria cu regionalizarea, modificarea Constituţiei, schimbarea miniştrilor care nu au atras fonduri europene şi toate celelalte binefaceri ale presiunii publice pe temele anului? 

Dar cum să nu te apuce tristeţea cînd constaţi că acestea au fost teme false, folosite la negocierile din coaliţie, şi că „dezbaterea“ a fost doar o foarte eficientă metodă de presiune – pentru politicieni – şi un sănătos „joc de glezne“ pentru „electorat“? 

Şi mai putem înşira, desigur, cu situaţia la zi. Ne-am putea bucura, de pildă, că în curînd vom scăpa de clişeele de dreapta, de pe vremea lui Stalin, şi de pieptănătura à la Tano Caridi ale premierului Emil Boc. Dar plîngem cînd vedem că alternativa e privirea à la Gheorghe Funar a dlui Antonescu şi economia de piaţă de pe vremea lui Văcăroiu a dlui Ponta. 

Ei! Ce rămîne din „rîsul“ care ar trebui să fie confirmare, şi „plînsul“ care ar trebui să însemne luciditate? Poate că „salvarea“ va veni de la guvernanţa finanţatorilor sau a „Europei unite“ – angrenaje tot mai greu de păcălit, mai ales cînd toată lumea e concentrată pe integrarea forţată a indisciplinaţilor. 

E drept – am ajuns şi în ceasul în care numai datoriile mai sînt suverane. Dar şi aici lucizii au dreptul la tristeţea cu care să-şi încheie anul: cu un sistem bancar local în care nu mai contăm, cu resurse naturale închiriate pe te miri ce, în schimbul dreptului de-a întreţine corupţia, şi cu dobînzi la împrumuturi de neplătit, suveranitatea ne e, oricum, al naibii de mică. Atît de mică, încît riscăm, dacă nu ne grăbim, să stăm cu ea în mînă prin faţa uşilor şi să nu aibă nimeni ce face cu ea. 

Iar anul românesc încă nu s-a încheiat – sub ultimele sale zile trage o linie groasă însuşi şeful băncii austriece Erste Bank: „Măsurile de austeritate luate de Guvernul României au fost brutale, de neimaginat în Vest“. Aţi reţinut ideea de mai sus: nici asta nu-i de plîns; la anunţarea „măsurilor brutale“ (tăierea salariilor cu 25%), poporul a ieşit la mitingul de protest dansînd, printre hăhăieli, „Pinguinul“.

Cristian Grosu este jurnalist, redactor-şef  la cursdeguvernare.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.