Darwin: un personaj în evoluţie

12 martie 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Pe cînd mă aflam la bordul HMS Beagle, ca naturalist, am fost izbit de anumite fapte în distribuţia vietăţilor din America de Sud, şi în relaţiile geologice dintre cele care se află astăzi acolo şi cele din trecutul continentului. Aceste fapte par să arunce lumină asupra originii speciilor " acel mister al misterelor, cum a fost numit de unul dintre cei mai mari filozofi ai noştri." Aşa a început povestea: frazele de început ale "Introducerii" la Originea speciilor, cartea publicată de Darwin în 1859, care avea să revoluţioneze ştiinţa, să influenţeze cultura universală şi să modifice percepţiile majore asupra vieţii ale civilizaţiei occidentale. Dincolo de impactul acestei descoperiri asupra căreia a meditat şi în favoarea căreia a adunat dovezi două decenii, personalitatea lui Darwin însuşi continuă să fascineze. Transformat de unii în simbol al răului şi în instrument al diavolului, iar de alţii în ateu militant şi activist de stînga, savantul englez a fost înainte de toate un om de ştiinţă onest, cu o prezenţă de tipic gentleman victorian. Nu a fost asuprit în timpul vieţii, ca Galilei. La moarte a avut parte de funeralii naţionale, fiind unul dintre puţinii britanici din secolul al XIX-lea, cu excepţia membrilor familiei regale, care s-a bucurat de acest privilegiu. Este înmormîntat în Westminster Abbey, lîngă Isaac Newton. Celor care încercau să-i conteste teoria de pe poziţii neştiinţifice, le răspundea sec, tăios, şi destul de rar, de altfel. La insulte personale nu răspundea niciodată. Puţine lucruri îi repugnau mai mult decît ideologizarea informaţiei ştiinţifice şi amestecul neaveniţilor. Ştia că făcuse o descoperire uluitoare, susţinută de dovezi pe care le adunase vreme de decenii, şi aştepta cu nerăbdare reacţia celor din branşă. Era convins că Originea speciilor va rezista în linii mari trecerii timpului, dar aştepta sugestii, ca să o completeze sau să o ajusteze. A recunoscut punctele lipsă din teoria sa, într-o vreme în care cercetarea ştiinţifică se afla la început, şi a sperat ca generaţiile viitoare să ofere răspunsurile corespunzătoare. Ceea ce s-a şi întîmplat: evoluţionismul a primit o susţinere uluitoare, cu rezultate de necontestat, din partea geneticii, de exemplu, aproape necunoscută în vremea cînd Darwin şi-a scris cartea. Oare cum i-ar fi privit pe detractorii săi astăzi? Cu aceeaşi indiferenţă, probabil, dar şi cu uimirea că agresivitatea lor a crescut de-a lungul timpului. În anul Darwin, cînd se împlinesc 200 de ani de la naşterea sa şi 150 de la apariţia Originii speciilor, prezenţa lui postumă încă iscă valuri şi titluri cu litere mari în presa internaţională. Asaltul creaţionist Încercarea de a înlătura teoria evoluţiei din programa şcolară în diferite ţări europene a devenit atît de insistentă, încît Consiliul Europei a venit cu o rezoluţie, în 2007, prin care recomandă păstrarea evoluţionismului ca singură teorie ştiinţifică valabilă, în şcolile publice europene. Nu ca o măsură de tip totalitar, ci pur şi simplu pentru că, din punct de vedere ştiinţific, nu există alternativă. Ideea nu este de a impune evoluţionismul celor care nu-l acceptă din motive religioase, ci de a păstra orele de biologie în cadrul strict al disciplinei respective. În raportul care a stat la baza rezoluţiei, se constată un fenomen nou: pe lîngă lobby-urile creştine, în Europa se manifestă tot mai agresiv creaţionismul musulman: "Figura centrală este creaţionistul musulman Adnan Oktar, care scrie sub numele de Harun Yahya şi şi-a clădit cariera pe atacurile asupra evoluţiei darwiniste. Începînd cu 2006, copii ale unei cărţi groase, editate în condiţii foarte bune, cu pagini lucioase, numită Atlasul creaţiei, atribuită lui Harun Yahya, a ajuns în şcolile şi universităţile din Europa" " scrie Peter C. Kj

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Zelenski și Nicușor Dan au semnat mai multe acorduri  FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Nicușor Dan salută promulgarea noilor legi privind dreptul minorităților la educație în limba maternă în Ucraina: ce prevede actul normativ
Potrivit lui Nicușor Dan, noile prevederi legislative consolidează cadrul legal pentru educația în limbile minorităților recunoscute ca limbi oficiale ale Uniunii Europene, alături de limba ucraineană.
mirela vaida si valerie
Mirela Vaida a dat-o de gol pe Valerie Lungu! Ce se ascunde, de fapt, în spatele comportamentului influenceriței
Mirela Vaida a făcut dezvăluiri neașteptate despre relația cu Valerie Lungu, dar și despre personalitatea influenceriței, după experiența pe care au trăit-o împreună la Asia Express – Drumul Mătăsii. Cele două au trecut prin mai multe momente tensionate în timpul competiției, însă, în cele din urmă,
politistii au prins un tanar care transporta 7kg de canabis png
Captură de droguri la Vama Nădlac: un tânăr ascundea 7 kilograme de canabis într-o cursă internațională din Spania
Polițiștii de frontieră de la Vama Nădlac au reținut marți, 13 octombrie, un tânăr de 21 de ani, după ce au descoperit că transporta peste 7 kilograme de canabis.
turist jpg
Mărturia unui turist după ce a vizitat 60 de țări. Unde a mâncat cel mai prost: „Până și ghidul turistic s-a îmbolnăvit”
După ce a călătorit în mai bine de 60 de colțuri ale lumii, un pasionat de călătorii a întocmit un clasament fără menajamente al celor mai puternice experiențe trăite pe glob.
Nicușor Dan la Summitul Inițiativei pentru Integrare Carpatică din Ucraina
Invitație regală la Riad pentru Nicușor Dan, pe fondul riscurilor de securitate din Golf. Ponta îl îndeamnă să participe
Fostul premier Victor Ponta îi cere președintelui Nicușor Dan să participe la summitul Uniunii Europene – Consiliul de Cooperare al Golfului (UE-CCG), programat pe 24 octombrie 2026, în Arabia Saudită.
„Giurgiu–Ruse. Superangular”, expoziție fotografie de epocă și tehnică fotografică la Ruse
„Giurgiu–Ruse. Superangular”, expoziție fotografie de epocă și tehnică fotografică la Ruse
Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Asociația Euroregiunea „Danubius” Ruse–Giurgiu și istoricul Sorin Mărgărit organizează expoziția „Giurgiu–Ruse. Superangular – Fotografie de epocă și tehnică fotografică”.
image png
România face spectacol la Europenele de tenis de masă! Trei românce, calificate direct în Top 64
Trei sportive din România au terminat pe prima poziție în grupele de calificare și și-au asigurat prezența directă în Top 64 la Campionatul European Individual de tenis de masă pentru seniori din 2026.
Ilie Bolojan, consultări la Cotroceni
Condițiile lui Ilie Bolojan pentru a susține Guvernul Luca Niculescu. PNL nu intră la guvernare
Partidul Național Liberal ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu, fără a intra la guvernare, a anunțat Ilie Bolojan, premier interimar și președinte al PNL.
index webp
Portretul turistului român care își petrece vacanța pe litoralul autohton. Ce arată analiza a peste 60.000 de rezervări
Patru nopți, aproximativ 2.200 de lei și o vârstă cuprinsă între 30 și 59 de ani. Acesta ar fi, în câteva cifre, portretul turistului care își petrece vacanța pe litoralul românesc. O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026.