Darwin: un personaj în evoluţie

"Pe cînd mă aflam la bordul HMS Beagle, ca naturalist, am fost izbit de anumite fapte în distribuţia vietăţilor din America de Sud, şi în relaţiile geologice dintre cele care se află astăzi acolo şi cele din trecutul continentului. Aceste fapte par să arunce lumină asupra originii speciilor " acel mister al misterelor, cum a fost numit de unul dintre cei mai mari filozofi ai noştri." Aşa a început povestea: frazele de început ale "Introducerii" la Originea speciilor, cartea publicată de Darwin în 1859, care avea să revoluţioneze ştiinţa, să influenţeze cultura universală şi să modifice percepţiile majore asupra vieţii ale civilizaţiei occidentale. Dincolo de impactul acestei descoperiri asupra căreia a meditat şi în favoarea căreia a adunat dovezi două decenii, personalitatea lui Darwin însuşi continuă să fascineze. Transformat de unii în simbol al răului şi în instrument al diavolului, iar de alţii în ateu militant şi activist de stînga, savantul englez a fost înainte de toate un om de ştiinţă onest, cu o prezenţă de tipic gentleman victorian. Nu a fost asuprit în timpul vieţii, ca Galilei. La moarte a avut parte de funeralii naţionale, fiind unul dintre puţinii britanici din secolul al XIX-lea, cu excepţia membrilor familiei regale, care s-a bucurat de acest privilegiu. Este înmormîntat în Westminster Abbey, lîngă Isaac Newton. Celor care încercau să-i conteste teoria de pe poziţii neştiinţifice, le răspundea sec, tăios, şi destul de rar, de altfel. La insulte personale nu răspundea niciodată. Puţine lucruri îi repugnau mai mult decît ideologizarea informaţiei ştiinţifice şi amestecul neaveniţilor. Ştia că făcuse o descoperire uluitoare, susţinută de dovezi pe care le adunase vreme de decenii, şi aştepta cu nerăbdare reacţia celor din branşă. Era convins că Originea speciilor va rezista în linii mari trecerii timpului, dar aştepta sugestii, ca să o completeze sau să o ajusteze. A recunoscut punctele lipsă din teoria sa, într-o vreme în care cercetarea ştiinţifică se afla la început, şi a sperat ca generaţiile viitoare să ofere răspunsurile corespunzătoare. Ceea ce s-a şi întîmplat: evoluţionismul a primit o susţinere uluitoare, cu rezultate de necontestat, din partea geneticii, de exemplu, aproape necunoscută în vremea cînd Darwin şi-a scris cartea. Oare cum i-ar fi privit pe detractorii săi astăzi? Cu aceeaşi indiferenţă, probabil, dar şi cu uimirea că agresivitatea lor a crescut de-a lungul timpului. În anul Darwin, cînd se împlinesc 200 de ani de la naşterea sa şi 150 de la apariţia Originii speciilor, prezenţa lui postumă încă iscă valuri şi titluri cu litere mari în presa internaţională. Asaltul creaţionist Încercarea de a înlătura teoria evoluţiei din programa şcolară în diferite ţări europene a devenit atît de insistentă, încît Consiliul Europei a venit cu o rezoluţie, în 2007, prin care recomandă păstrarea evoluţionismului ca singură teorie ştiinţifică valabilă, în şcolile publice europene. Nu ca o măsură de tip totalitar, ci pur şi simplu pentru că, din punct de vedere ştiinţific, nu există alternativă. Ideea nu este de a impune evoluţionismul celor care nu-l acceptă din motive religioase, ci de a păstra orele de biologie în cadrul strict al disciplinei respective. În raportul care a stat la baza rezoluţiei, se constată un fenomen nou: pe lîngă lobby-urile creştine, în Europa se manifestă tot mai agresiv creaţionismul musulman: "Figura centrală este creaţionistul musulman Adnan Oktar, care scrie sub numele de Harun Yahya şi şi-a clădit cariera pe atacurile asupra evoluţiei darwiniste. Începînd cu 2006, copii ale unei cărţi groase, editate în condiţii foarte bune, cu pagini lucioase, numită Atlasul creaţiei, atribuită lui Harun Yahya, a ajuns în şcolile şi universităţile din Europa" " scrie Peter C. Kj