Dar uniforma asta nu e pentru băieţi?

Alina TUDOR şi Dani PRISACARIU
Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Alimentaţia şi grija pentru imaginea corporală jpeg

Mereu am fost „băiețoasă“. Sau, cel puţin, aşa mi-au spus-o bunicii, părinţii, educatoarele, învăţătoarea, chiar şi profa de mate care îmi era dirigintă. „Arăți că un recrut!“, a exclamat ea atunci cînd am apărut la şcoală tunsă „periuță“. M-am simţit ca şi cum aş fi făcut ceva rău, ca şi cum o de­za­măgisem. Cu o zi în urmă cheltuisem o filă din alocaţie la frizeria din micul oraş în care locuiam, unde o rugasem pe Gina să mă tundă cît mai scurt. 

Una dintre cele mai timpurii amintiri ale mele este legată de comunism şi de uniforma de şoim al patriei. Cămaşă portocalie, cravată scurtă roşie cu insignă, pantaloni cu bretele, albaştri pentru băieţi, şi fustă de aceeaşi culoare pentru fete. Am plîns pînă cînd bunica mea s‑a înduplecat şi mi-a cumpărat uniformă pentru „băieți“. Îmi amintesc stînjeneala cu care am apărut la grădiniţă în următoarea zi, ridicatul din sprînceană al educatoarelor şi întrebarea pe care mi-au pus‑o: „Dar uniforma asta nu este pentru BĂIEŢI?“. 

Cred că întrebarea lor m-a urmărit cam toată copilăria mea. Apărea atunci cînd îmi doream să primesc maşinuţa aia de pompieri, cea pe care o testasem la groapa cu nisip din fața blocului. Sau cînd voiam cămaşa maro, cu ciuperci. Cînd jucam fotbal în curtea şcolii. Cînd mai­că‑mea m-a transferat la atelierul de lucru manual al băieţilor (unde se făceau circuite electrice) ca să nu rămîn corigentă la cel de fete pentru că nu croşetasem îndeajuns de repede şi de bine fularul pe care îl aveam de făcut.

Pe atunci nu auzisem de Judith Butler sau de Alison Bechdel, de feminism sau teorii queer, dar simţeam pe propria piele ce înseamnă să nu îndeplinesc cerinţele. Nu îmi era prea clar ce mi se cerea, dar înţelegeam şi eram constant avertizată că nu sînt ca restul fetelor din clasa mea. 

A nu îndeplini cerinţele înseamnă şi că trebuie să înveţi să jonglezi cu aşteptările diverselor persoane din viaţa ta. Pentru mine asta a însemnat să învăţ, timp de cîţiva ani, să duc o viaţă dublă. Eram activistă pentru drepturile LGBT,  îmi era confortabil să vorbesc despre identitatea mea la TV şi eram într-o relaţie de aproape trei ani cu Alina. Familia mea însă nu ştia nimic despre această parte foarte importantă a vieţii mele, aşa că, de fiecare dată cînd vorbeam, evitam orice ar fi putut avea legătură cu asta. Știam că aveau pregătit pentru mine un set clar de aşteptări, de dorinţe ca eu să fiu fericită într-o relaţie cu un bărbat, să am copii. Să le spun că visele lor nu mai urmau să se îndeplinească a fost atît înfricoşător, cît şi eliberator. 

I-am spus mamei mele despre Alina în gara din Piatra Neamţ, în timp ce aşteptam trenul să vină şi să mă ducă spre Bucureşti. Timp de şase luni nu a mai scos nici o vorbă despre acest subiect. 

Procesul de „coming out“ este unul pe care orice femeie care nu este heterosexuală trebuie să îl parcurgă zi de zi în familie, la muncă, în grupurile de prieteni sau cînd iese în oraş. Indiferent că şi-l doreşte sau nu. 

Simpla plimbare pe stradă în cuplu se poate transforma într-un gest politic, într-o demonstraţie de curaj şi chiar de sfidare. Un sărut este o nebunie şi se întîmplă de obicei departe de ochii străinilor. Pentru că, altfel, un gest atît de banal se transformă într-o scenă grotescă în care bărbaţii se simţ îndreptăţiţi să intervină cu exclamaţii, comentarii sau chiar propuneri sexuale. 

Nici la locul de muncă nu poţi vorbi despre sexualitate. De exemplu, dacă le-aş povesti colegilor la cafea că el mi-a făcut o surpriză şi am mers la munte în week-end, atunci toată lumea mi-ar spune  că am un iubit minunat. Dar dacă el ar deveni ea, atunci discuţia s-ar transforma într-o dezbatere despre identităţi LGBT, stiluri de viaţă, normalitate, religie. Și era o simplă excursie la munte…

Multe femei din comunitatea ­LGBT devin invizibile pentru a se proteja de hărțuire, violenţe sau excludere. A-ţi asuma o identitate care este în afara modelului de „femeie“ – feminină, soţie, mamă – este de cele mai multe ori un act de curaj.  

Acesta este un articol colaborativ ce conţine poveşti personale din vieţile Alinei Tudor şi a lui Dani Prisacariu. Dani şi Alina trăiesc în Bucureşti alături de două pisici, sînt feministe, activiste pentru drepturile omului şi într-o relaţie de aproape patru ani.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.