Dansul ocupă Cetatea
Corpul uman ca element de arhitectură urbană reprezintă punctul de pornire într-o instalaţie performativă cu trei elemente. Corpuri în cetate este un spectacol modular în care se articulează viziuni coregrafice diferite în trei performance-uri succesive de 20 de minute, fiecare pe cîte o scenă special construită.
În Nemuritorii, coregrafa Andreea Novac îşi bazează spectacolul pe personajul de film de acţiune, eroul absolut. „Nu vă aşteptaţi să-l vedeţi pe Sergiu Nicolaescu multiplicat în cinci personaje pe scenă, în acest spectacol. Nemuritorii nu are inspiraţie sau rădăcini autohtone. Cînd i-am dat titlul Nemuritorii, m-am referit la supereroi – la cei care sfidează legile gravitaţiei şi reuşesc să iasă cu bine din orice situaţie, la cei care, exact ca în filmele de acţiune pe care voi încerca să le construiesc pe scenă, refuză să renunţe, refuză să moară“, spune Andreea Novac.
Alt tip de energie se coagulează în Dancing City. Coregrafa Vava Ştefănescu porneşte de la clipurile video ale regizoarei Carmen Vidu, care surprind corpuri în mişcare în spaţii urbane. Asocierea static-mişcare, materie-viaţă, a peisajelor industriale cu poezia corpului modifică percepţia asupra spaţiului. „O temă ca aceasta te trimite cu gîndul la arhitectură, la linie, la forme, la articulaţii, la raporturi între planuri. Îţi creează o aşteptare rece, analitică. Însă, dincolo de această perspectivă geometrică, există acea legătură subtilă pe care o stabilim involuntar, de care nu sîntem conştienţi în timp ce participăm la viaţa oraşului. Pe de o parte, creăm zilnic o compoziţie involuntară de culoare şi ritm, între noi şi clădiri, între corpurile noastre şi stradă, între noi şi noi. Dar ceea ce ne stîrneşte cel mai mult interesul pentru această piesă este acel raport profund în care istoria personală se întîlneşte cu istoria caselor, a străzilor, a oraşului, povestea personală se fixează într-un anumit moment, pentru o durată mai mică sau mai mare, de un loc anume din oraş, de un colţ de stradă sau de intrarea într-un parc... Am putea spune că noi sîntem cei care punem în mişcare oraşul. Povestea noastră, a fiecăruia, devine parte din povestea mare a Cetăţii. Viaţa noastră pune în mişcare oraşul într-o dinamică aparent aleatorie“, explică Vava Ştefănescu. Dar atunci cînd istoria Cetăţii vine de mai departe, din timpuri în care istoriile construiau zidurile, casele şi străzile, atunci perspectiva se schimbă: „azi purtăm în noi, în corpul nostru, oraşul de ieri, rescriem cu corpurile noastre, uneori fără să ştim, istoria Cetăţii. Reconstruim cu mintea corpului ceea ce s-a pierdut sau repetăm fantomatic gesturile timpului de demult. Ducem mai departe o poveste, adăugînd culorile, sonorităţile, accentele care ne sînt proprii astăzi.“
În ultimul episod din Corpuri în cetate, Răzvan Mazilu mixează tango-ul argentinian, care are o structură fixă, cu inserţii de dans contemporan, elemente acrobatice şi parodii etno. Rezultatul este o declişeizare a tango-ului, scoaterea lui din zona exclusivă a pasiunii, a eroticului ludic şi plasarea în sfera cotidianului. O detensionare a pasiunii prin umor. Alături de Monica Petrică, prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti, Mazilu reconstruieşte tango-ul ca un nou limbaj, o formulă performativă de comunicare între parteneri, o verbalizare coregrafiată pe milonga tradiţională.
Oana Stoica este critic de teatru.
