Dacă nu va schimba administraţia, România va fi doar o ţară exotică... - interviu cu Cristian PÎRVULESCU

Mi-e teamă că interiorizarea apartenenţei la UE va dura încă multă vreme. Pentru alte ţări din zonă, pentru Grecia, de exemplu, a durat un deceniu. Cred că România va avea nevoie de mai mult timp, chiar dacă beneficiază, teoretic, de unele avantaje în raport cu Grecia: de o poziţie geografică ceva mai aproape de Europa Centrală şi de un teritoriu (Transilvania) cu o tradiţie central-europeană. În ciuda acestor avantaje, România acuză din plin dificultăţile de adaptare la nivel european, şi asta se vede tocmai în absenţa oricăror dezbateri despre Europa. România face parte formal din Uniunea Europeană, dar mental, imaginar, aparţine unei alte zone: Levantul. Administraţia publică nu a făcut nici un progres şi mi-e teamă că nici nu o să facă prea curînd. Care sînt motivele acestui pesimism? Nu e pesimism în ceea ce spun, ci doar un trist realism. În România există un sistem de legitimare prin intermediul şcolilor de administraţie publică a unor echipe manageriale ineficiente. Mulţi dintre foştii activişti comunişti - unii la foarte înalt nivel - au preluat controlul asupra domeniului academic al administraţiei publice. Or, cîtă vreme politicienii şi funcţionarii publici sînt incompetenţi, care sînt şansele de a schimba ceva în această ţară? Văd lucrurile acestea din interior, pentru că ştiinţele politice şi administraţia publică intră inevitabil în contact, şi constat că există tentative de a crea şcoli de administraţie competente, dar există şi o reacţie foarte dură a sistemului, care încearcă să protejeze vechea administraţie comunizată şi să-i asigure supravieţuirea într-o aşa-zisă Românie europeană. Dacă România nu va schimba radical administraţia, va fi doar o ţară exotică de la marginea Europei şi atîta tot. Alegere directă, blocaj sigur Care e miza alegerilor locale din 2008? E ceva diferit acum faţă de alte dăţi? Totul e diferit faţă de alte dăţi. Printr-o iniţiativă pe care probabil o va regreta, PSD a propus alegerea directă a preşedintelui de Consiliu Judeţean. Asta va crea o presiune politică extraordinară asupra alegerilor locale din cele mai îndepărtate comune ale ţării. Pînă nu de mult, alegerile locale în zona rurală aveau o miză politică destul de mică, acum această miză va creşte şi, mai mult decît oricînd, alegerile locale vor fi o pregătire pentru alegerile parlamentare. Pînă la urmă, la alegeri, bătaia peştelui va fi pentru Primărie sau pentru preşedinţia Consiliilor Judeţene? Foarte adesea, bugetul unor municipii este mult mai mare decît bugetul judeţean. Dar pînă la urmă, lucrurile vor fi strîns legate. Succesul unui candidat la alegerile de primar dintr-un municipiu va depinde în mare măsură şi de calitatea candidatului pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Va apărea aproape sigur un tandem între candidaţi. Unul va profita de succesul celuilalt, şi imaginea proastă a unuia ar putea să-l afecteze şi pe celălalt. De exemplu, la Constanţa candidează din partea PSD Nicuşor Constantinescu la Consiliul Judeţean şi Radu Mazăre la Primărie. Primul a adormit la volan, într-o intersecţie, şi Poliţia nu a avut curajul să-l trezească, o bună bucată de vreme. Candidatura lui îl va trage în jos pe Mazăre. El va "munci" pentru prietenul său Nicuşor Constantinescu. Iată şi unul dintre motivele pentru care avem acum această aşa-zisă reformă: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi alţii ca ei au presat conducerea PSD să propună alegerea directă a preşedintelui de CJ. Şansele unuia ca Nicuşor Constantinescu de a fi ales în vechea formulă erau scăzute. Ceea ce nu se înţelege e că, la nivelul unei localităţi, formula unei coaliţii locale e mult mai bună decît o formă majoritaristă. Faptul că un preşedinte de Consiliu Judeţean era ales de o coaliţie asigura promovarea unui set de politici. Faptul că de multe ori acest lucru nu s-a întîmplat ţine mai degrabă de incapacitatea de a construi a politicienilor români. În ţările occidentale, preşedintele unei regiuni e ales de consiliu. Aşa cum preşedintele Camerei Deputaţilor sau al Senatului e ales de parlamentari. Chiar şi primarul e ales, în Franţa, de exemplu, de consiliu. El este reprezentantul unei majorităţi, tot aşa cum Guvernul reprezintă o majoritate parlamentară. Vom ajunge în situaţia în care un preşedinte de CJ ales într-un tur - cu un număr relativ mic la nivel judeţean, eu contez cam pe 20%-30% din voturi, deci vor avea o legitimitate discutabilă - se va folosi de faptul că a fost votat direct, ca argument împotriva conducerii centrale a partidului, împotriva reformelor pe care le va iniţia viitorul guvern sau Parlamentul etc. Este pregătit electoratul să aleagă direct preşedinţii de Consiliu Judeţean? Românii au iluzia că votul direct rezolvă toate problemele. Nu există însă nici o relaţie între forma directă de vot şi capacitatea administrativă. Dimpotrivă: în condiţiile în care va fi legitimată "dominaţia baronilor", situaţia ar putea să devină chiar mai dificilă. Liderii judeţeni au înţeles că aceasta e ultima lor şansă de a rămîne în joc. Teama mea e că şi pregătirile pentru alegerile parlamentare din toamnă vor genera mişcări la nivelul partidelor: va apărea un conflict între conducerile tradiţionale şi clientelare, la nivel judeţean, şi noii politicieni. Pentru a preîntîmpina aceste conflicte, preşedinţii Consiliilor Judeţene şi şefi ai organizaţiilor judeţene de partid fac tot posibilul ca să păstreze controlul. Ce aveţi de reproşat acestei măsuri prin care preşedinţii Consiliilor Judeţene sînt aleşi direct? Această reformă va antrena conflicte şi blocaje administrative grave. Practic, se va repeta situaţia din marile oraşe a disputelor între primari şi Consilii Locale. Şi asta nu e tot: se va bloca regionalizarea administrativă a României. Această regionalizare nu e un obiectiv oarecare, ci se referă chiar la creşterea capacităţii administrative. Pînă în 2012-2013, cînd noul buget al Uniunii Europene va intra în funcţiune, România ar trebui să se regionalizeze. Anii cei mai propice pentru această reformă ar fi 2009-2010. Or, abia aleşi preşedinţi de Consiliu Judeţean prin vot direct, vor accepta ei să cedeze puterea unei alte entităţi? Mă îndoiesc. Aşa cum au făcut şi în 2000, cînd au blocat regionalizarea, o vor mai face încă o dată. Judeţele şi regionalizarea De unde ar trebui să înceapă această reformă administrativă şi ce măsuri ar trebui să cuprindă? Toate studiile arată că o unitate administrativă este viabilă doar dacă are cel puţin un milion de contribuabili. În România, judeţele de abia dacă au un milion de locuitori. Din această cauză, judeţele nu se pot susţine financiar şi nu pot gestiona politici locale viabile. Regionalizarea ar trebui să înceapă de la crearea unei noi unităţi administrativ-teritoriale care să cuprindă mai mult de un milion de contribuabili. Orice om de bun-simţ poate să observe că atunci cînd treci dintr-un judeţ într-altul, treci dintr-o lume în alta. Calitatea drumului, a şoselei se schimbă. Nu există politici conturate la nivel regional, şi toată lumea suferă din cauza asta. Administraţia judeţeană nu mai poate face faţă nevoilor societăţii actuale. Regiunea va avea şi forţa financiară şi capacitatea de a crea politici coerente. Există în acest moment priorităţi diferite, resurse diferite, şi atunci nu se poate vorbi de o viziune sau măcar de politici sectoriale coerente pentru o regiune mai cuprinzătoare. Există chiar şi concurenţe judeţene... În plus, eu nu cred că în România există o tradiţie judeţeană. Cel puţin nu una în sensul judeţelor conturate în 1968 de comunişti. Nu există nici o legătură între judeţul Romanaţi şi judeţul Olt. Judeţul Romanaţi era totuşi o formă tradiţională de orînduire administrativă în Oltenia, pe cînd judeţul Olt e o construcţie artificială. Prahova - cel mai mare judeţ din România - e un judeţ fracturat între zona de nord, care e bine dezvoltată, şi zona dinspre Buzău, Mizil, Urlaţi, care e total diferită. Acesta e un bun exemplu de cît de artificial au fost conturate aceste judeţe şi cît de ineficientă este, din punct de vedere economic, această delimitare. Dacă dorim să oferim tuturor o şansă egală, atunci trebuie să facem aceste reforme. Ele sînt mai mult decît urgente - avem de recuperat o întîrziere de un deceniu. Din păcate, foarte puţini înţeleg care e miza regionalizării. Multă lume o consideră ceva periculos pentru că o asociază cu autonomia teritorială a maghiarilor din Transilvania, ceea ce e absolut fals. Regionalizarea a avut loc peste tot în Europa. Armonia Europei se datorează acestor reforme. Pentru că ele au permis regiunilor să-şi armonizeze politicile, să-şi folosească în mod corespunzător resursele. Eşecul nu dăunează farmecului Faptul că un primar ales şi-a schimbat partidul în timpul mandatului a contat pentru cetăţeni? În 2004 nu a contat. Majoritatea primarilor care au migrat de la un partid la altul după 2000 au fost realeşi în 2004. Oamenii au acceptat migraţia ca singura alternativă pe care o aveau aleşii lor pentru a avea acces la fonduri şi pentru a proteja interesele comunităţii. Există o complicitate între aleşii locali şi alegătorii lor. Mă aştept ca această complicitate să se vadă şi cu prilejul alegerilor locale de anul acesta. Ştim că preşedintele Consiliului Judeţean va fi ales într-un tur, majoritatea primarilor vor fi aleşi în al doilea tur. Sînt convins că alegătorii vor ţine cont de preşedintele ales al Consiliului Judeţean atunci cînd vor trebui să-şi aleagă primarul. Altfel spus, vor prefera să aleagă un primar de aceeaşi culoare politică cu preşedintele Consiliului Judeţean. Alegerea nu se va face în funcţie de calităţi, ci în funcţie de sistemul de relaţii. Studiile pe care le-am urmărit arată că alegătorii ţin cont de acest sistem de relaţii pentru că au înţeles că resursele sînt dirijate şi pe acest canal. Cetăţenii evaluează performanţele primarilor din anii trecuţi? Sînt contorizate în vreun fel succesele şi eşecurile primarilor în funcţie? Experienţa ne arată că memoria e scurtă. Cetăţenii ţin minte doar ce s-a petrecut în ultima perioadă a mandatului. Aşa că majoritatea primarilor au planificat o groază de lucrări, chiar în această perioadă. S-a dovedit că asemenea manevre au funcţionat şi în 2000, şi în 2004, iar sondajele de opinie, din momentul de faţă, arată că ar funcţiona şi acum. În România nu au fost niciodată dezbateri pe proiecte. Dacă un asemenea proiect ar apărea, el ar stîrni mai degrabă uimire. Programul unui partid e văzut mai degrabă ca un exerciţiu impus, în timp ce campania propriu-zisă e văzută ca un exerciţiu liber-ales. La fel ca în gimnastică, farmecul e în exerciţiul liber-ales. Se mizează totul pe farmec, alegătorii sînt vrăjiţi, votează, după care, de foarte multe ori, regretă votul pe care l-au dat. Tipul acesta de farmec pare să fie singurul obiectiv al echipelor de campanie. Mizînd numai pe farmec, nu riscă aceşti candidaţi să se epuizeze imediat ce îşi preiau mandatul? Ba da, exact asta se şi întîmplă. Odată ajunşi la conducerea unei localităţi sau a unui judeţ, politicienii se blochează. Brusc, au nevoie de un program. Incapabili să-l dezvolte, preiau ceva elaborat de alţii. De regulă, acest program a fost cel trasat de Uniunea Europeană. Nu avem un proiect pentru România creat de români, ci unul creat de Europa. Numai că Europa nu poate să se ocupe de toate problemele românilor. Gîndiţi-vă că problemele care la noi par critice - locurile de parcare, circulaţia, spaţiile verzi - sînt deja rezolvate de decenii în oraşele europene. Dezbaterile electorale locale au o cu totul altă substanţă în oraşele europene. Acolo se gîndesc proiecte pentru următorii 20-30 de ani. Pentru că forţa unei comunităţi nu rezidă în capacitatea de a rezolva nişte probleme punctuale, ci în a gîndi strategic, în a preîntîmpina dificultăţi ulterioare. În România nu există această capacitate de gîndire proiectivă. În România, societatea civilă participă la dezbaterile electorale locale? Poate să propună anumite lucruri pe agenda electorală? Eu cred că expertiza acumulată în unele organizaţii neguvernamentale e semnificativă. În ceea ce priveşte politicile de dezvoltare durabilă, ecologia, sănătatea, participarea cetăţenilor, organizaţiile pot oferi alternative sau proiecte cît se poate de coerente. Ceea ce nu îşi pot permite deocamdată e să se asocieze cu partidele sau cu un candidat. Cele mai multe organizaţii preferă să rămînă neutre, deşi această neutralitate e adesea prost înţeleasă la nivelul partidelor. Cristian Pîrvulescu este profesor de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative; din 1999 este preşedinte al Asociaţiei "Pro Democraţia". a consemnat Matei MARTIN